ICCJ. Decizia nr. 4670/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4670/2011
Dosar nr. 207/32/2011
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 7 aprilie 2011, reclamanţii Unitatea administrativ-teritorială C. şi Consiliul local al comunei C., judeţul Bacău, prin reprezentant legal, Primarul comunei C. au solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării H.G. nr. 345/2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a raportului comisiei de selecţie a unităţilor cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi listei acestor unităţi sanitare, respectiv art. 1 şi art. 2 din hotărâre, raportat la anexele nr. 1 şi nr. 2, până la soluţionarea cererii privind anularea parţială a H.G. nr. 345/2011.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au formulat plângere prealabilă pentru anularea menţiunilor din H.G. nr. 345/2011 referitoare la Spitalul orăşenesc „I.L.” C., înscrise în anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2, prin care s-a dispus reorganizarea spitalului în cămin pentru persoane vârstnice.
Reclamanţii au învederat că H.G. nr. 345/2011 prin care s-a aprobat lista unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate cu începere de la data de 1 ianuarie 2011 au fost aduse grave prejudicii Spitalului orăşenesc „I.L.” C., deoarece a fost în imposibilitate să încheie contractul de furnizare de servicii medicale şi să-şi continue activitatea.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a primarului pentru Consiliul local al oraşului C., motivând că, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Pârâtul a învederat că unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor care decurg din contractele privind administrarea bunurilor din domeniul lor public sau privat, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
Ministerul Sănătăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 49 şi urm. C. proc. civ. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, arătând că, în conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 144/2010, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi reprezintă autoritatea centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică.
Intervenienta a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 245 alin. (2) din Legea nr. 95/2000 privind reforma în domeniul sănătăţii, selectarea unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contractele cu casele de asigurări de sănătate se realizează de către o comisie de selecţie numită prin ordin al ministerului sănătăţii pe baza unor criterii obiective aprobate prin acelaşi ordin.
Din acest motiv, s-a arătat că selectarea unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate s-a realizat de către o comisie de selecţie pe baza criteriilor aprobate în conformitate cu prevederile art. 2, art. 3 şi art. 4 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 93 din 6 iunie 2011, prin care a fost admisă excepţia lipsei calităţii primarului de reprezentant al Consiliului local al oraşului C., a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie formulată de Ministerul Sănătăţii şi a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Unitatea administrativ teritorială C., dispunându-se suspendarea parţială a prevederilor H.G. nr. 345/2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a raportului comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare, respectiv a art. 1 şi art. 2 raportat la anexa nr. 1 şi anexa nr. 2, dispoziţii referitoare la Spitalul „I.L.” C., până la pronunţarea instanţei de fond.
Excepţia lipsei calităţii primarului de reprezentant al consiliului local a fost admisă de instanţa de fond cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, consiliul local este autoritate deliberativă a administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală, iar Primarul este autoritate executivă a administraţiei publice. Cum nu există nici o dispoziţie referitoare la posibilitatea reprezentării consiliului local în justiţie de către Primar, ci doar pentru unităţile administrativ-teritoriale, în lipsa unei procuri care să îndeplinească criteriile stabilite de C. proc. civ., primarul nu poate reprezenta consiliul local.
Cererea de intervenţie formulată de Ministerul Sănătăţii a fost respinsă, întrucât prin conţinutul său reprezintă o apărare în favoarea pârâtului Guvernul României, iar această apărare este neîntemeiată în raport cu acţiunea formulată de reclamantă pentru suspendarea executării actului administrativ.
Instanţa de fond a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Unitatea administrativ-teritorială C., constatând că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin existenţa unui caz bine justificat şi a riscului perturbării grave a funcţionării autorităţii publice sau a unui serviciu public.
Existenţa unui caz bine justificat a fost constatată faţă de indiciile privind nerespectarea termenului legal pentru intrarea în vigoare a H.G. nr. 345/2011.
Cu privire la cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că Spitalul orăşenesc „I.L.” C. deserveşte 58.538 de locuitori şi are în derulare două proiecte pentru accesarea de fonduri europene, astfel că executarea actului administrativ contestat poate perturba grav activitatea spitalului, afectând serviciul public de sănătate a populaţiei.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Sănătăţii, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii de intervenţie accesorie şi respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.
Recurenţii au susţinut că în lipsa oricăror susţineri argumentate juridic referitoare la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege cu privire la cazul bine justificat şi iminenţa producerii unui prejudiciu ireparabil, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că se justifică suspendarea executării H.G. nr. 345/2011, deşi acest act normativ a fost adoptat în executarea normelor cu forţă juridică superioară cuprinse în O.U.G. nr. 32/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii.
Recurenţii au învederat că, pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ cu privire la îndeplinirea primei condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond s-a limitat la constatarea unei îndoieli serioase asupra legalităţii actului, iar în privinţa celei de-a doua condiţii prevăzută de acelaşi text de lege, a reţinut că executarea hotărârii contestate poate determina o perturbare gravă a funcţionării unităţii sanitare, prin imposibilitatea executării a două proiecte pentru accesarea de fonduri nerambursabile.
Concluzia instanţei de fond privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare a fost criticată arătându-se că, prezumţia de legalitate de care beneficiază actul administrativ nu poate fi înlăturată când acesta este rezultatul prerogativei legale a emitentului, iar pericolul producerii unei pagube iminente nu poate rezulta din executarea actului respectiv, în condiţiile în care încheierea contractului cu casa naţională de asigurări de sănătate nu reprezintă nici singura şi nici cea mai importantă sursă de fonduri a spitalelor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză pentru următoarele considerente:
Prin H.G. nr. 345/2011 a fost aprobat pentru anul 2011 raportul comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi a listei acestor unităţi sanitare.
În anexa nr. 2, ambele anexe parte integrantă din H.G. nr. 345/2011 a fost menţionat Consiliul Local C., Spitalul Orăşenesc „I.L.” C.
Acest act normativ a fost emis în executarea dispoziţiilor art. IV din O.U.G. nr. 32/2011, conform cărora, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, Guvernul va adopta, pentru anul 2011, hotărârea prevăzută la art. 245 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea formulată în acest dosar pentru suspendarea executării menţiunilor din H.G. nr. 345/2011 referitoare la Spitalul orăşenesc „I.L.” C. a fost greşit admisă prin hotărârea atacată, constatându-se neîntemeiat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative impuse de lege pentru măsura provizorie solicitată de intimaţii-reclamanţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 din aceeaşi lege, a autorităţii publice emitentă a actului, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din motivarea cererii de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă îndeplinirea primei condiţii prevăzute de dispoziţiile legale susmenţionate cu privire la existenţa unor cazuri bine justificate, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că a fost dovedită în cauză îndeplinirea acestei cerinţe prin motivele de nelegalitate invocate de intimaţii-reclamanţi, deşi conţinutul lor referitor la excesul de putere şi depăşirea competenţei de reglementare vizează fondul pricinii, care nu poate fi examinat decât în cadrul acţiunii în anulare şi nu în procedura judiciară reglementată de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.
Măsura de suspendare a executării actului administrativ contestat nu a fost justificată în cauză nici prin necesitatea de a se preveni producerea unei pagube iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Îndeplinirea acestei cerinţe nu a fost dovedită în cauză, întrucât efectele actului administrativ contestat nu sunt susceptibile să producă o pagubă iminentă pentru unitatea sanitară de natura celei invocată în cererea de suspendare.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că, urmează a fi admisă cererea de intervenţie formulată de Ministerul Sănătăţii în interesul Guvernului României şi va fi respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării formulată de Unitatea Administrativ Teritorială C. şi Consiliul local al oraşului C., judeţul Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 93 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Sănătăţii şi respinge cererea de suspendare a executării formulată de Unitatea Administrativ Teritorială C. şi Consiliul local C., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3752/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3753/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
