ICCJ. Decizia nr. 4674/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4674/2011
Dosar nr. 2020/2/2010
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 martie 2010, reclamanţii C.I.M., C.B.E., C.A.A. şi K.J. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să se dispună anularea deciziei din 30 iunie 2009 şi să fie obligate pârâtele să emită o nouă decizie pentru acordarea despăgubirilor actualizate prin indicele de inflaţie, aplicat la suma de 459.082,15 RON stabilită prin sentinţa civilă nr. 718 din 30 iunie 2004 a Tribunalului Prahova.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr. 4299 din 2 noiembrie 2010, cu motivarea că reclamanţii nu au îndeplinit procedura administrativă prealabilă prevăzută cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurenţii au susţinut că în mod greşit a fost respinsă acţiunea lor ca inadmisibilă, deşi dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu prevăd obligaţia parcurgerii procedurii prealabile în litigiile întemeiate pe Legea nr. 247/2005.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen pentru derularea fiecărei etape din procedura administrativă nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp şi din acest motiv, recurenţii au arătat că deciziile reprezentând titlurile de despăgubiri trebuie emise şi comunicate celor interesaţi într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 19 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Instanţa de fond a interpretat corect aceste dispoziţii legale, constatând că, anterior formulării acţiunii pe calea contenciosului administrativ, recurenţii-reclamanţi aveau obligaţia să îndeplinească procedura administrativă prealabilă, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca o condiţie de admisibilitate a cererii de chemare în judecată.
Reglementarea susmenţionată prevede că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Recurenţii-reclamanţi nu au dovedit îndeplinirea acestei condiţii procedurale prevăzută cu caracter imperativ, ceea ce a determinat admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Din acest motiv, se constată că sunt nefondate criticile aduse în recurs soluţiei de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.
De asemenea, se dovedesc a fi nefondate susţinerile recurenţilor privind încălcarea dreptului lor la apărare şi la un proces echitabil, conform prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât aceştia au avut posibilitatea să formuleze apărări cu privire la excepţia de procedură soluţionată prin hotărârea atacată.
Faţă de conţinutul dreptului de acces la o instanţă şi faţă de garanţiile procedurale acordate părţilor în litigiile privind drepturi şi obligaţii cu caracter civil, în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a considerat că pot fi aduse restricţii exerciţiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, (hotărârea Golder c. Marea Britanie din 21 februarie 1975).
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I.M., C.B.E., C.A.A., K.J. împotriva sentinţei nr. 4299 din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3755/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3756/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
