ICCJ. Decizia nr. 4676/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4676/2011

Dosar nr. 3376/2/2010

Şedinţa publică de la 12 octombrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 15 aprilie 2010, reclamantul L.A.C. a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea ordinului din 5 februarie 2010 şi obligarea pârâtului de a-i stabili salariul de bază potrivit prevederilor Legii nr. 330/2009.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin Decizia Primului Ministru al României nr. 73/2010 i s-a aplicat mobilitatea din funcţia publică de inspector guvernamental în cea de comisar general al Gărzii Financiare. Ulterior, pârâtul i-a stabilit un salariu de bază de 3.997 RON, reducându-i în mod nelegal retribuţia de la suma de 4.723,5 RON pe are o avea în funcţia publică anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. 5149 din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea ordinului contestat şi obligarea pârâtului să stabilească reclamantului salariul la valoarea de 4.793 RON lunar, din care 4.168 RON salariu da bază şi 625 RON spor de vechime.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, întrucât potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999, ale H.G. nr. 341/2007 şi ale Legii nr. 330/2009, funcţia publică de comisar şef este asimilată celei de inspector guvernamental, pârâtul a diminuat în mod eronat salariul reclamantului.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, pârâtul a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei, neanalizând nici apărările formulate prin întâmpinare.

Pe fondul litigiului, pârâtul a învederat că, potrivit art. 31 din Legea nr. 330/2009, pentru personalul nou încadrat pe funcţii în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul salariului în plată pentru funcţiile similare.

În acest sens, s-a precizat că pentru funcţia de comisar general în care a fost numit reclamantul în februarie 2010 s-a avut în vedere salariul corespunzător acestei funcţii pentru luna decembrie 2009, stabilit prin O.G. nr. 6/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâtul a mai învederat că nu se aplică în anul 2010 coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexa la Legea nr. 330/2009, dispoziţiile art. 30 din acelaşi act normativ vizând menţinerea salariului de bază avut în luna decembrie 2009 şi în anul 2010.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, prin ordinul din 29 ianuarie 2010, emis de Secretariatul General al Guvernului României, începând cu luna ianuarie 2010 reclamantul a fost încadrat în funcţia publică de inspector guvernamental, stabilindu-i-se un salariu de 4.793 RON, din care 4.168 RON salariul de bază de la 31 decembrie 2009 şi 625 RON sporul de vechime.

La 5 februarie 2010 s-a emis decizia de aplicarea mobilităţii, reclamantul fiind trecut ca înalt funcţionar public în calitate de comisar general al Gărzii Financiare, la aceeaşi dată stabilindu-i-se un salariu de 3.997 RON din care 3.476 RON salariu de bază şi 521 RON spor de vechime.

Prin art. 7 alin. (2) Legea nr. 330/2009 s-a prevăzut expres că în perioada de implementare a normelor de salarizare nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 31 din lege pentru personalul nou încadrat pe funcţii salarizarea să se facă la nivelul retribuţiei aflate în plată pentru funcţiile similare.

Întrucât prin anexa nr. III/1 a legii s-a asimilat funcţia publică de comisar general cu aceea de inspector guvernamental, ambele făcând parte din categoria înalţilor funcţionari publici, menţinerea nivelului de salarizare stabilit la 29 ianuarie 2010 corespunde normelor legale în materie, neputându-se aplica prin analogie prevederile art. 31, în condiţiile în care nu exista un salariu în plată pentru referinţă.

Curtea nu poate primi susţinerea pârâtului privind aplicabilitatea dispoziţiilor O.G. nr. 6/2007 referitor la stabilirea salariului reclamantului la data de 5 februarie 2010, în condiţiile în care, în materie de salarizare, prevederile acestui act normativ au fost abrogate începând cu 1 ianuarie 2010, potrivit Legii nr. 330/2009.

În consecinţă, criticile aduse sentinţei nefiind întemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 5149 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4676/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs