ICCJ. Decizia nr. 4679/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4679/2011
Dosar nr. 4201/2/2011
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 3687 din 24 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât admiterea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, având ca obiect ordonanţă preşedenţială şi a dispus suspendarea executării deciziei din 28 februarie 2011 emisă de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din analiza actelor dosarului, s-a reţinut că prin decizia din 28 februarie 2011, emisă de pârâtă, a fost revocată licenţa de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine emisă în favoarea reclamantei şi valabilă până la data de 31 octombrie 2014; respective măsură fiind dispusă deoarece reclamanta figura cu obligaţii de plată faţă de bugetul general consolidat, neachitate cu întârziere mai mare de 30 de zile de la scadenţă.
Din probele administrate instanţa de fond a reţinut că reclamanta a contestat decizia de impunere avută în vedere la emiterea deciziei din 28 februarie 2011, iar prin decizia administrativ-fiscală din 14 septembrie 2010, emisă de D.G.F.P. Ialomiţa, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei.
Examinând la nivel de aparenţă decizia din 28 februarie 2011, instanţa de fond a constatat că măsura revocării licenţei datorită debitelor fiscale restante a fost luată în condiţiile în care sumele menţionate în decizia de impunere nu erau stabilite cu certitudine, iar reclamanta se afla în imposibilitatea de a stabili adevărul judiciar cu privire la existenţa debitelor restante.
În raport cu cele reţinute, judecătorul fondului a apreciat că cererea reclamantei îndeplineşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că în decizia din 28 februarie 2011 s-a reţinut existenţa unor debite restante ale reclamantei pe care aceasta le-a contestat, iar procedura administrativă nu a fost finalizată.
Curtea de apel a mai reţinut că punerea în executare a deciziei susmenţionate are ca efect punerea reclamantei în imposibilitatea de a-şi exercita activitatea, fiind îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, la care se referă art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 3787 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut, în esenţă, următoarele:
2.1. Printr-o primă critică formulată, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine recurentul că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine ori contradictorii de natura pricinii.
În acest sens susţine recurenta că argumentele reţinute de către instanţă în considerentele deciziei nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care s-a limitat a menţiona aproape în integralitatea lor, exclusiv argumentele invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fără a argumenta şi motivele pentru care aceste susţineri sunt întemeiate.
2.2. Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că solicitarea de suspendare provizorie a executării actului administrativ pe calea ordonanţei preşedenţiale, în condiţiile art. 581 C. proc. civ., aşa cum a solicitat reclamanta, este inadmisibilă, deoarece măsura provizorie de suspendare a executării unui act administrativ nu poate fi soluţionată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Printr-un set de critici formulat pe fondul cererii de suspendare susţine recurenta că din împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, este evident că nu a fost dovedită în cauză cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens arată recurenta că măsura de revocare a licenţei de organizare a jocurilor de noroc luată, în temeiul art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, prin decizia din 28 februarie 2011 a fost justificată de faptul că reclamanta figura la data de 26 ianuarie 2011, cu obligaţii de plată neachitate la bugetul general consolidat, în sumă totală de 1.454.195 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit prin decizia de impunere din 29 iulie 2010, precum şi penalităţi şi majorări de întârziere. În opinia recurentei sunt lipsite de relevanţă susţinerile reclamantei referitoare la faptul că nu are datorii la bugetul de stat pentru activităţile aferente jocurilor de noroc, în condiţiile în care art. 17 nu distinge cu privire la categoria obligaţiilor de plată, restante.
Mai susţine recurenta că faptul că organele fiscale au suspendat soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei din 29 iulie 2010, până la pronunţarea unei soluţii de către organele de cercetare penală, nu poate justifica soluţia de admitere a cererii de suspendare.
Totodată, arată recurenta că în cauză nu a fost dovedită nici condiţia pagubei iminente care nu poate fi justificată doar prin simplele afirmaţii ale reclamantei referitoare la efectele deciziei din 28 februarie 2011, a cărei suspendare se solicită.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
3.1. Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţei de fond şi-a motivat hotărârea pronunţată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reţinută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
Faptul că instanţa de fond şi-a însuşit integral susţinerile uneia dintre părţile litigante nu poate fi calificat drept lipsă de analiză sau raţionament în justificarea hotărârii pronunţate cum în mod greşit susţine recurentul.
3.2. Înalta Curte va reţine însă criticile din recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În primul rând Înalta Curte reaminteşte că în prezent faţă de dispoziţiile cu caracter special cuprinse în art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care reglementează măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative, este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ cererea de ordonanţă preşedenţială, prevăzută de art. 581 C. proc. civ.
Totodată, se impune a fi subliniat şi faptul că instanţa de contencios administrativ investită de reclamantă, nu este ţinută de temeiul de drept invocat de reclamant, având posibilitatea ca în exercitarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., s-a dat propria sa calificare în drept a acţiunii, în funcţie de scopul urmărit de parte.
Prin urmare chiar dacă reclamanta a indicat în cererea de chemare în judecată drept temei juridic art. 581 C. proc. civ., în mod corect instanţa de fond a analizat cererea cu care a fost investită prin prisma dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, aşa încât vor fi înlăturate criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.
Înainte de a analiza în concret criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte, reaminteşte că în mod constant în jurisprudenţa sa a reţinut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi lit. t) din aceeaşi lege
În acest sens, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ-fiscal contestat şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, aşa încât consideră ca fiind întemeiate toate criticile formulate de recurentă pe fondul cererii de suspendare.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod nejustificat instanţa de fond a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin invocarea faptului că măsura luată prin decizia contestată are la bază datorii fiscale a căror existenţă şi întindere nu au fost stabilite cu certitudine în condiţiile în care în cauză cererea de chemare în judecată ca şi înscrisurile depuse de reclamantă nu oferă aparente indicii de nelegalitate a deciziei contestate.
Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrative, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare. Prin urmare, susţinerile reclamantei referitoare la modul de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor art. 17 din O.G. nr. 77/2009, temeiul de drept al deciziei contestate, pot fi apreciate doar cu ocazia analizei fondului actului şi nu în procedura sumară de cercetare a actului administrative realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării.
Totodată, condiţia cazului bine justificat nu poate fi reţinută în cauză nici prin prisma faptului că reclamanta se află în imposibilitate de a stabili adevărul judiciar datorită suspendării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei din 29 iulie 2010, în condiţiile în care măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.
Totodată, susţinerea, însuşită de judecătorul fondului, potrivit căreia actul contestat are ca efect punerea reclamantei în imposibilitatea de a-şi exercita activitatea, nu este suficientă pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecinţă a executării, iar nu în însăşi executarea actului administrative atacat. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrative, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, motiv pentru care se impune admiterea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării deciziei din 22 februarie 2011 a Ministerului Finanţelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc împotriva sentinţei nr. 3687 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei din 28 februarie 2011 a Ministerului Finanţelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3711/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3714/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
