ICCJ. Decizia nr. 4678/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4678/2011
Dosar nr. 662/39/2010
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 august 2010, reclamanta SC B. SA Suceava a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere din 18 noiembrie 2009 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală parţială din 18 noiembrie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului având ca obiect anularea celor două acte administrativ-fiscale.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susţinut că se impune în cauză suspendarea executării actelor contestate faţă de existenţa unui caz bine justificat, reprezentat de interpretarea greşită dată de organele fiscale dispoziţiilor Legii nr. 343/2009 raportat la Directiva nr. 92/83/CEE, precum şi faţă de paguba iminentă care s-ar produce prin blocarea activităţii societăţii, ca efect al înfiinţării popririi pentru un debit de peste 10 miliarde ROL.
Prin întâmpinare, pârâtele au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, motivând că, prin sentinţa nr. 16 din 10 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava s-a dispus suspendarea executării aceloraşi acte administrativ-fiscale până la pronunţarea instanţei de fond.
Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 58 din 9 februarie 2011, prin care a respins ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat şi a admis cererea formulată de reclamanta SC B. SA Suceava, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere din 18 noiembrie 2009 emisă de A.N.A.F., Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă de prima instanţă, constatând că nu sunt întrunite cerinţele cumulative prevăzute de art. 1201 C. civ., întrucât cererile formulate de reclamantă pentru suspendarea executării au temeiuri juridice diferite, respectiv art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se poate constata existenţa unei identităţi de cauză juridică.
Instanţa de fond a constatat că este întemeiată cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă în prezenta cauză în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, reţinând că s-a dovedit atât existenţa unui caz bine justificat, cât şi riscul producerii unei pagube iminente.
Din apărările formulate de părţile în litigiu, coroborate cu aspectele evocate în corespondenţa administrativă extrajudiciară purtată de acestea s-a apreciat că rezultă suficiente contradicţii de substanţă cu privire la modul de stabilire şi de percepere a accizelor, ceea ce este de natură a crea îndoieli serioase asupra legalităţii actelor fiscale supuse analizei, fiind astfel dovedită existenţa unui caz bine justificat în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Condiţia producerii unei pagube iminente şi perturbării grave a activităţii societăţii reclamante a fost de asemenea apreciată ca fiind dovedită în cauză faţă de consecinţele indisponibilizării conturilor acesteia pentru recuperarea debitului în sumă de 1.214.930 RON, în cazul executării silite a deciziei de impunere atacată în instanţă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava, solicitând modificarea hotărârii atacate şi în principal, respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca nefondată.
În primul motiv de recurs a fost criticată soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi s-a susţinut că în mod greşit s-a apreciat ca nefiind identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două cereri formulate de intimata-reclamantă. De asemenea, s-a susţinut că, prin admiterea celei de-a doua cereri de suspendare, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, cu referire la situaţia de fapt din dosar, s-a susţinut că intimata-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura solicitată de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Analizând actele şi lucrările din dosar, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost corect respinsă de instanţa de fond, întrucât nu există în litigiu identitate de părţi, obiect şi cauză, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. pentru prezumţia legală şi absolută a puterii de lucru judecat.
Deşi atât în Dosarul nr. 5/39/2010, cât şi în Dosarul nr. 662/39/2010, aflate pe rolul Curţii de Apel Suceava, s-a soluţionat între aceleaşi părţi cererea de suspendare a executării deciziei de impunere din 18 noiembrie 2009 întocmită de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Suceava, se constată că nu există identitate de cauză juridică, întrucât prima cerere admisă prin sentinţa nr. 16 din 19 ianuarie 2010 s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la suspendarea executării până la pronunţarea instanţei de fond, iar cererea ulterioară admisă prin hotărârea atacată în cauză s-a întemeiat pe prevederile art. 15 din aceeaşi lege, care prevăd posibilitatea suspendării executării până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anulare.
În consecinţă, chiar dacă intimata-reclamantă nu a invocat în prezentul litigiu motive de suspendare distincte de cele pe care s-a întemeiat prima cerere soluţionată prin sentinţa nr. 16 din 19 ianuarie 2010, nu se poate constata existenţa autorităţii de lucru judecat faţă de temeiul juridic indicat a fi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care reglementează măsura suspendării executării într-o altă ipoteză juridică decât aceea la care se referă dispoziţiile art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.
Dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 indicate în recurs interzic exercitarea unor cereri succesive de suspendare în cadrul aceleiaşi etape procedurale, respectiv în procedura administrativă prealabilă şi în procedura judiciară, fără însă a împiedica formularea unei noi cereri în baza dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, care ar deveni astfel lipsite de eficienţă juridică.
Criticile formulate pe fondul cauzei sunt de asemenea nefondate, constatând-se că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi a apreciat în mod judicios că se impune suspendarea provizorie a actelor administrative contestate pe calea acţiunii în anulare.
Existenţa unui caz bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 a fost constatată în cauză faţă de apărările invocate de intimata-reclamantă, considerate a fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect ca fiind îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, ca prejudiciu material viitor şi previzibil, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Începerea executării silite prin adresa din 7 ianuarie 2010 în dosarul de executare şi valoarea debitului contestat dovedesc îndeplinirea acestei condiţii legale pentru a se preveni producerea unui prejudiciu dificil sau chiar imposibil de reparat în ipoteza admiterii acţiunii în anulare.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi în nume propriu precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava împotriva sentinţei nr. 58 din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3714/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3716/2011. Contencios → |
|---|
