ICCJ. Decizia nr. 4682/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4682/2011
Dosar nr. 310/46/2011
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 233/F-CONT din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Comisia pentru stabilirea despăgubirilor şi pe cale de consecinţă a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren şi construcţie demolată din Piteşti, str. B.V.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin contractul de cesiune autentificat din 14 ianuarie 2011, reclamantul a cumpărat drepturile privind restituirea în echivalent a imobilului teren şi construcţie demolată, situat în municipiul Piteşti, str. B.V. stabilite numitei B.V.A. prin dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti din 24 ianuarie 2007.
Dosarul aferent dispoziţiei evocate a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat, fiind declanşată procedura administrativă prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi alin. (2) Capitolul V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Mai arată, instanţa de fond că în cadrul acestei proceduri sunt prevăzute mai multe etape, respectiv analizarea dosarului de către Secretariatului Comisiei Centrale sub aspectul legalităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării; etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, urmată de valorificarea titlului în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În cauză, se reţine că din anul 2007 şi până în prezent, dosarul a parcurs doar etapa analizării în privinţa legalităţii privind cererile de restituire în natură, reclamantul fiind indiscutabil vătămat în drepturile sale prevăzute de lege, prin nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Din acest punct de vedere, Curtea de apel apreciază că, chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu reglementează un termen de finalizare a procedurii administrative de evaluare şi emitere a titlului de despăgubire, interpretarea se face prin raportare la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional, în sensul soluţionării efective a cererilor de acordare a despăgubirilor, în aplicarea Legii nr. 10/2001, într-un termen rezonabil.
Aşa fiind, în opinia judecătorului fondului, nu poate fi acceptată apărarea pârâtei potrivit căreia, dosarul va fi soluţionat în ordinea stabilită prin decizia din 16 septembrie 2008 a Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, absolut aleatorie, necenzurabilă, contrară normelor comunitare prioritare, incidente fiind şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 233/F-CONT din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Statul român prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut, în esenţă, următoarele:
Printr-un prim set de critici susţine recurenta că în mod netemeinic şi nelegal a fost obligată la emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului, cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, fără a se ţine cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură complexă, ce presupune parcurgerea mai multor etape obligatorii şi nici de aspectele referitoare la stabilirea criteriului aleatoriu în privinţa ordinii de soluţionare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În acest sens arată recurenta că nu poate fi reţinută culpa sa privind durata de soluţionare a dosarelor de despăgubire, deoarece, în exercitarea atribuţiilor sale a emis decizia din 2008 prin care a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubire, care nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptăţite care au dosare de despăgubiri înregistrate la Secretariatul comisiei centrale, decizie de care instanţa de fond nu a ţinut seama la pronunţarea hotărârii recurate.
În opinia recurentei soluţionarea dosarului reclamantei înaintea celor venite anterior acestui dosar duce la încălcarea drepturilor celorlalte persoane îndreptăţite, având impact implicit şi asupra principiului acordării unor despăgubiri juste şi echitabile.
Mai susţine recurenta că dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantului, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului comisiei centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, şi urmează a fi soluţionat cu respectarea ordinii de înregistrare şi după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, act normativ care nu stabileşte un termen pentru soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor, ceea ce nu implică un refuz nejustificat din partea autorităţii emitente.
Totodată, susţine recurenta că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită, aşa încât în speţă nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, pentru considerentele arătate în continuare.
În primul rând Înalta Curte va înlătura toate criticile referitoare la justificarea termenului de soluţionare a dosarului de despăgubiri prin invocarea complexităţii procedurilor administrative şi criteriului aleatoriu în privinţa ordinii de soluţionare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, constatând că în mod corect instanţa de fond a apreciat că recurenta nu a respectat dispoziţiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului, aferent dispoziţiei din 2007 emisă de Primăria Municipiului Piteşti.
Este de necontestat că omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, poate să procedeze discreţionar, manifestând pasivitate şi aducând astfel, atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Chiar daca Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluţionare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii, instanţa de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligaţia de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depăşit în raport cu data înregistrării dosarului şi a documentaţiei aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantului.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea unei notificării şi nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire
Depăşirea unui termen rezonabil în soluţionarea acestui dosar a fost greşit justificată în recurs prin aplicarea deciziei din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor cu privire la stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor de despăgubiri, dat fiind că această decizie nu constituie o justificare pertinentă pentru prelungirea unei proceduri administrative pe un interval de 10 ani, şi nu poate fi opusă astfel cu succes reclamantului ca temei pentru nesoluţionarea cererii având ca obiect stabilirea şi concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceasta este îndreptăţită potrivit legii.
Totodată, Înalta Curte constată că atitudinea pârâtei care prin invocarea unor aspecte de ordin administrativ şi-a exprimat de fapt voinţa de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea, în sensul emiterii titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noţiune impusă de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se circumscrie noţiunii de refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, aşa încât vor fi înlăturate şi criticile formulate de recurentă sub acest aspect.
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul român prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 233/F-CONT din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3640/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3649/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
