ICCJ. Decizia nr. 4695/2011. Contencios. Despăgubire. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4695/2011
Dosar nr. 4901/1/2011
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 august 2009, pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta S.T.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Primăria municipiului Brăila acordarea de despăgubiri pentru imobilul situate în Municipiul Brăila, str. T., precum şi acordarea de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 868 din 16 noiembrie 2009 Tribunalul Brăila a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 143 din 1 iunie 2010, a respins ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamanta S.T.F. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila, Guvernul României şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin decizia nr. 3099 din 27 mai 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat nul recursul declarat de reclamanta S.T.F. împotriva sentinţei nr. 143 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi.
2. Motivele şi temeiul juridic al contestaţiei în anulare promovată.
Împotriva deciziei nr. 3099 din 27 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat la data de 10 iunie 2011, contestaţie în anulare contestatoarea S.T.F., prin care a solicitat, invocând dispoziţiile art. 317 şi art. 319 C. proc. civ., anularea deciziei, iar pe fond admiterea recursului formulat.
În susţinerea căii extraordinare de atac promovate contestatoarea arată, în esenţă, că dezlegarea dată pricinii în recurs, cu privire la tardivitatea motivării recursului formulat împotriva sentinţei nr. 143 din 1 iunie 2010, este rezultatul unor greşeli de interpretare şi aplicare a mai multor dispoziţii legale.
Astfel, susţine contestatoarea că dispoziţiile legale în materie nu prevăd vreun termen pentru motivarea recursului, în condiţiile în care singura referire pe care o face legiuitorul în art. 20 al Legii nr. 554/2004, are în vedere declararea recursului în termen de 15 zile şi nu motivarea acestuia înăuntrul aceluiaşi termen. În acest sens arată contestatoarea că a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de fond cu respectarea termenului de 15 zile impus de lege.
Mai arată contestatoarea că motivele de recurs le-a expediat prin poştă pe data de 6 septembrie 2010, în a douazecea zi de la comunicarea hotărârii instanţei de fond, aşa încât ar fi trebuit să beneficieze de prelungirea termenului de recurs cu 5 zile în condiţiile art. 303 C. proc. civ.
În opinia contestatoarei instanţa de recurs era obligată să examineze cauza sub toate aspectele, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ. şi nu să procedeze la anularea recursului ca nemotivat.
3. Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept reţinut şi faţă de motivele invocate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează:
În primul rând, Înalta Curte reaminteşte că, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ şi strict prevăzute de lege şi care nu presupune o rejudecare a recursului.
Deşi contestatoarea a indicat drept temei de drept al contestaţiei în anulare dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., faţă de motivele expuse pe larg în conţinutul cererii de chemare în judecată, văzând şi dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cererea prin prisma dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ.
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., contestaţia în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Totodată, Înalta Curte reaminteşte că textul vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, iar nu stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
În cauză, contestatoarea consideră drept o primă eroare faptul că, deşi legea nu prevede un termen pentru motivarea recursului, instanţa de recurs, prin raportare la dispoziţiile art. 303 alin. (1) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a anulat recursul declarat în cauză, reţinând nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal.
Înalta Curte, apreciază faţă de exigenţa textului de lege arătat că, contestaţia în anulare de faţă nu poate fi primită, prin raportare la susţinerile referitoare la lipsa unei dispoziţii legale care să impună motivarea recursului în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii instanţei de fond, în condiţiile în care în art. 303 alin. (1) C. proc. civ. se prevede expres că recursul trebuie motivate înăuntrul termenului de recurs, respective 15 zile de la comunicarea hotărârii instanţei de fond, prin raportare la dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Nu poate fi primită nici susţinerea contestatoarei referitoare la motivarea în termenul legal al recursului, prin raportare la dispoziţiile art. 303 alin. (5) C. proc. civ., în condiţiile în care în cauză cererea de recurs nu a fost restituită acesteia, pentru a beneficia astfel, de prelungirea cu 5 zile a termenului legal de recurs.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., în condiţiile în care faptul că instanţa de recurs poate să examineze hotărârea atacată sub toate aspectele, nu înseamnă că cererea de recurs poate fi motivată peste termenul legal.
Înalta Curte, constată că instanţa de fond, la pronunţarea deciziei nr. 3099 din 27 mai 2011, nu s-a aflat într-o confuzie, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., cum în mod greşit susţine contestatoarea, ci a procedat, în raport cu dispoziţiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., la anularea recursului motivate de recurentă cu nerespectarea termenului legal.
În consecinţă, constatând că în cauză nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare, dedusă prezentei judecăţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.T.F. împotriva deciziei nr. 3099 din 27 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3697/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3700/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
