ICCJ. Decizia nr. 4736/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4736/2011
Dosar nr. 833/59/2011
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC C.G.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Timiş şi A.N.A.F., a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere din 26 aprilie 2011, emisă de A.N.A.F., prin Activitatea de Inspecţie Fiscală a D.G.F.P. Timiş, a raportului de inspecţie fiscală din 26 aprilie 2011 şi a procesului-verbal din 26 aprilie 2011 .
În motivarea acţiunii, reclamanta a prezentat situaţia de fapt potrivit căreia, începând cu 21 octombrie 2010, societatea a făcut obiectul unei inspecţii fiscale în vederea verificării impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată pe perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2010, iar în urma depunerii decontului cu suma negativă de TVA cu opţiune de rambursare pentru luna octombrie 2010, perioada supusă inspecţiei fiscale s-a suplimentat cu intervalul 1 iulie 2010-31 octombrie 2010.
Societatea reclamantă a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile cumulative privind existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Argumentând într-o manieră detaliată încălcarea de către organele fiscale atât a normelor de drept procedural fiscal, cât şi a normelor de drept fiscal substanţial şi invocând jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, reclamanta a susţinut că există o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate.
În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube, societatea reclamantă a arătat că, faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale reţinute în sarcina sa, respectiv 23.779.221 RON şi specificul activităţii societăţii, aplicarea imediată a actelor administrativ-fiscale contestate şi plata unei asemenea sume de bani poate genera dificultăţi grave în executarea obligaţiilor contractuale faţă de terţi furnizori, de băncile finanţatoare, precum şi grave probleme sociale, prin imposibilitatea plăţii salariilor angajaţilor, mai ales în contextul crizei economice existente la nivel general. În susţinerea argumentelor sale, a invocat Recomandarea nr. R(89)8/1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, instrument juridic european aplicat în mod frecvent în jurisprudenţa română.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.A.F. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu are calitatea de emitent a actelor atacate în cauză, precum şi excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea cauzei, faţă de împrejurarea că actele fiscale au fost emise de o autoritate locală, excepţie respinsă de instanţă potrivit încheierii de şedinţă din 7 iulie 2011.
Pârâta D.G.F.P. Timiş, prin întâmpinare, a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii, susţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta nu a administrat probe în susţinerea celor afirmate.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 300 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.G.C. SRL Timişoara, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiş, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală din 26 aprilie 2011, a raportului de inspecţie fiscală din 26 aprilie 2011 şi a procesului-verbal din 26 aprilie 2011 emise de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond şi a respins cererea reclamantei faţă de pârâta A.N.A.F. pe excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a examinat cu prioritate excepţia lipsei de calitate procesuală invocată de A.N.A.F. şi a constatat că autoritatea pârâtă nu a emis niciunul din actele fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare a executării.
Analizând fondul cererii în raport cu pârâta D.G.F.P. Timiş, prima instanţă a reţinut că măsura suspendării executării unui act administrativ poate fi luată dacă sunt întrunite cumulativ trei cerinţe legale şi anume: cazul bine justificat, iminenţa producerii unei pagube prin executare şi dovada plângerii prealabile, constatând îndeplinirea acestora în cauza dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, Curtea a apreciat că reclamanta are dreptul de a fi suspendată executarea actelor contestate, până când o instanţă de judecată imparţială va cenzura respectivele acte, în condiţiile în care legea contenciosului administrativ a creat cadrul legal pentru a se verifica legalitatea unui act administrativ care se bucură de o prezumţie relativă de legalitate.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că actul dedus judecăţii este unul de impunere fiscală, executoriu prin natura sa potrivit dispoziţiilor C. proc. fisc., iar iminenţa producerii unei pagube este demonstrată de pornirea executării silite faţă de reclamantă, prin emiterea somaţiei şi a titlului executoriu din 7 iunie 2011 în baza deciziei de impunere fiscală ce face obiectului dosarului, astfel încât punerea în executare a actelor de impunere fiscală la o valoare substanţială ar crea pericolul imposibilităţii de onorare a acestor relaţii contractuale, ceea ce ar avea consecinţe negative asupra personalului reclamantei, prin imposibilitatea plăţii acestuia.
La pronunţarea soluţiei, prima instanţă a avut în vedere exigenţele acquis-ul comunitar, principiul proporţionalităţii reflectat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, precum şi Recomandarea nr. R(89)8/1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 300 din 7 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiş, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă critică hotărârea pentru aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 85 alin. (1), art. 86, art. 88, art. 205, art. 206, art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. actualizat, art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a stabilit o cauţiune în cuantum redus faţă de nivelul sumei contestate şi a reţinut în mod greşit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 fără o analiză aprofundată a aspectelor invocate de reclamantă prin raportare la apărările formulate de pârâtă.
Astfel, pe fondul capătului de cerere vizând suspendarea executării deciziei de impunere reclamanta şi-a motivat cererea pe faptul că prin executare aceasta ar fi grav prejudiciata, fără însa a aduce în faţa instanţei de fond dovezi în susţinerea celor afirmate, motiv pentru care faţă de lipsa de la dosarul cauzei a probelor care să dovedească îndeplinirea cerinţelor legale, se impunea respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal ca neîntemeiată.
O critică distinctă vizează suspendarea raportului de inspecţie fiscală şi a procesului-verbal, susţinând ca acest capăt de cerere trebuia respins ca inadmisibil, deoarece raportul de inspecţie fiscală şi procesul-verbal nu au caracter de act administrativ fiscal, ci reprezintă un act premergător emiterii actului administrativ fiscal.
3. Apărarea intimatei.
Intimata SC C.G.C. SRL nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că soluţia pronunţată este temeinică şi legală faţă de întregul material probatoriu administrat în cauză prin care a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru emiterea acestei hotărâri.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării raportului de inspecţie fiscală din 26 aprilie 2011, a procesului-verbal din 26 aprilie 2011 şi a deciziei de impunere fiscală din 26 aprilie 2011, prin care pârâta a stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare de plată în valoare totală de 23.779.221 RON, compusă din impozit pe profit suplimentar pe perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2010 în sumă de 4.067.476 RON şi obligaţii fiscale accesorii în sumă de 2.176.301 RON; TVA suplimentar pe perioada 1 ianuarie 2005-30 iunie 2010, în suma de 11.763.614 RON şi obligaţii fiscale accesorii în sumă de 4.912.630 RON; TVA respins la rambursare în sumă de 601.382 RON, aferent decontului de TVA cu suma negativă de taxa şi opţiune de rambursare depus de societate pentru luna octombrie 2010, şi obligaţii fiscale accesorii în sumă de 257.818 RON.
Prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a reţinut că s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
(1) „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.”.
Cele două condiţii cerute cumulativ de norma citată au fost analizate de Curtea de apel, care a dispus suspendarea actelor administrative, în baza prevederilor legale anterior citate.
Hotărârea Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menţionat, intimata-reclamantă a contestat actele administrativ-fiscale sub aspectul modului de stabilire a debitelor reţinute suplimentar cu titlu de impozite, taxe şi contribuţii, cât şi a accesoriilor aferente.
Cu referire la motivele reiterate prin cererea de recurs formulată împotriva hotărârii, prin care prima instanţă a admis cererea de suspendare formulată în prezenta cauză în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la motivul de nelegalitate ce vizează inadmisibilitatea cererii de suspendare a raportului de inspecţie fiscală şi a procesului-verbal, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Raportul de inspecţie fiscală îndeplineşte întru-totul, condiţiile necesare calificării sale drept act administrativ-fiscal, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 41 C. proc. fisc., şi prin urmare, poate fi contestat atât în cadrul procedurii administrative speciale reglementate de art. 205 C. proc. fisc., cât şi ulterior, în faţa instanţei, pe calea acţiunii în contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 109 C. proc. fisc., raportul de inspecţie fiscală stă la baza emiterii deciziei de impunere, iar analizarea legalităţii acestuia, se impune a fi făcută alături de cea a deciziei impunere pe care o precede, cele două acte fiind emise în vederea stabilirii, modificării sau stingerii aceloraşi drepturi şi obligaţii fiscale.
Contestând în bloc actele fiscale pe care le-a considerat nelegale, măsurile inserate în conţinutul acestora făcând, în raport cu dispoziţiile art. 109 C. proc. fisc., corp comun, intimata-reclamantă a procedat în conformitate cu spiritul şi raţiunea legii, demersul său legal de iniţiere a procedurii de suspendare pe cale judecătorească a celor două acte fiscale fiind, din acest motiv, pe deplin admisibil.
Critica vizând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea executării celor două acte administrativ-fiscale este, de asemenea, nefondată.
Referitor la cazul bine justificat, în definiţia legală a acestei noţiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din acelaşi act normativ se arată că vizează „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” .
În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precizat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.
Argumentele aduse de intimata-reclamantă în susţinerea contestaţiei sale, sunt de natură să creeze suficiente dubii cu privire la legalitatea actelor contestate, instanţa fiind astfel, îndreptăţită să admită cererea de suspendare, pentru a înlătura riscul ca executarea să fie făcută înainte de finalizarea acestei proceduri, şi înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal.
Fără a aduce atingere principiului legalităţii actului administrativ, aspectele prezentate, aparent valabile conduc la crearea unei îndoieli în privinţa actelor contestate în sensul cazului bine justificat, intimata-reclamantă invocând motive care se referă la încălcarea de către organele fiscale atât a normelor de drept procesual, cât şi a normelor de drept fiscal substanţial, precum şi faptul că au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare, fără ca realitatea operaţiuni economice să fie pusă sub semnul întrebării aşa cum arată intimata prin întâmpinare care a prezentat documente prin care s-a dorit să dovedească operaţiunile desfăşurate în perioada supusă controlului.
Şi în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente curtea de apel a făcut evaluare adecvată a datelor speţei, luând în considerare iminenţa pagubei prin aplicarea imediată a actelor administrativ fiscale contestate, riscul de afectare a continuării activităţii, executării obligaţiilor contractuale, cât şi a plăţii salariilor angajaţilor.
Motivul de recurs privind cauţiunea stabilită de instanţa de fond, este nefondat, deoarece potrivit aceloraşi argumente susţinute prin cererea de recurs în temeiul art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., instanţa competentă poate suspenda executarea „dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate”, deci legiuitorul nu a fixat în cuantum de 20% din valoarea sumei contestată ci a stabilit o limită maximă până la care se poate stabili cauţiunea.
În cauză, judecătorul fondului a fixat o cauţiune care se încadrează între aceste limite şi a analizat motivele invocate în cererea de suspendare a executării actelor fiscale, astfel încât stabilirea cauţiunii a fost particularizată în funcţie de condiţiile concrete existente.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 ca nefondat, neexistând motive de modificare a sentinţei potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 300 din 7 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4905/2011. Anularea procedurii măsurii ISPA.... | ICCJ. Decizia nr. 4771/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
