ICCJ. Decizia nr. 4739/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4739/2011
Dosar nr. 159/46/2010
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Argeş, Activitatea de Inspecţie Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii şi D.G.F.P. Argeş, a solicitat, în principal, anularea deciziei din 2 februarie 2009, anularea parţială a deciziei de impunere fiscală din 27 octombrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală din 27 octombrie 2008 în sensul anulării parţiale a obligaţiei fiscale prevăzute la pct. 2.2.1. din decizia referitoare la stabilirea unui debit suplimentar reprezentând TVA necolectat în sumă de 634.113 RON şi majorări de întârziere în sumă de 45.108 RON şi obligarea pârâtei să-i restituie aceste sume, iar în subsidiar, a solicitat reducerea sumei de 634.113 RON TVA suplimentar la valoarea de 617.599,5 RON şi diminuarea corespunzătoare a majorărilor de întârziere, susţinând că diferenţa este rezultatul unei erori materiale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a expus împrejurările potrivit cărora s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 634.113 RON cu titlu de TVA suplimentar, aferentă prestărilor de servicii şi livrărilor intracomunitare de bunuri, aferentă perioadei 1 mai 2007-30 septembrie 2007, determinat de menţionarea eronată pe facturile ce au însoţit prestările de servicii, a codului invalid TVA al SC S.T.A. SRL.
Reclamanta a precizat faptul că, având în vedere că beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă, stabilită în Comunitatea Europeană, respectiv Franţa, prestatorul acestora din România, „S.I.”, nu datorează TVA, potrivit art. 126 şi art. 133 alin. (2) lit. g) C. fisc., iar dovada faptului că beneficiarul livrărilor şi serviciilor a fost „S.A.” şi nu „S.A.A.”, cum eronat s-a menţionat pe facturi, este plata efectuată de către „S.A.”, evidenţa facturilor şi contabilitatea acesteia, taxarea inversă realizată, precum şi declaraţia pe proprie răspundere a preşedintelui „S.A.”, înscrierea eronată a codului de TVA al beneficiarului pe facturi neschimbând caracterul intracomunitar al livrării de bunuri, cu consecinţa scutirii de TVA a unei asemenea livrări.
În subsidiar, reclamanta a susţinut că o parte din facturile care au constituit obiectul controlului, au fost înscrise eronat în situaţia facturilor de livrare către „S.T.A.A.” Franţa, valoarea reală a acestora fiind de 3.250.521,92 RON, în loc de 3.337.434,75 RON, ceea ce modifică valoarea TVA suplimentar dacă s-ar putea reţine, totuşi, la suma de 617.599,5 RON în loc de 634.113 RON, diminuând în mod corespunzător majorările de întârziere.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 129 alin. (9), art. 143 alin. (2) lit. a) şi art. 140 alin. (1) C. fisc., întrucât reclamanta nu a făcut dovada cu documente care justifică scutirea de TVA pentru livrările de bunuri şi prestări de servicii intracomunitare, în sensul că nu a prezentat un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA pentru livrările de bunuri, iar pentru prestările de servicii, dovada că acestea au fost efectuate către beneficiari persoane impozabile acţionând ca atare, stabilite sau cu sediul în Comunitate.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 291/F-CONT din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Argeş, Activitatea de Inspecţie Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii şi D.G.F.P. Argeş, a anulat decizia din 2 februarie 2009 şi parţial decizia de impunere din 27 octombrie 2008, precum şi raportul de inspecţie fiscală din 27 octombrie 2008, în sensul anulării parţiale a obligaţiei fiscale prevăzute la pct. 2.2.1. referitoare la stabilirea unui debit suplimentar cu titlu de TVA necolectat în sumă de 634.113 RON şi la stabilirea obligaţiei de plată a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 45.108 RON, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 679.221 RON, reprezentând TVA suplimentată şi majorată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.791,80 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin decizia de impunere din 27 octombrie 2008, încheiată în baza raportului de inspecţie fiscală din 27 octombrie 2008, menţinută prin decizia din 2 februarie 2009, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 634.113 RON, TVA neadmisă la rambursare şi 45.108 RON majorări de întârziere aferente TVA, întrucât, în perioada 1 mai 2007-30 septembrie 2007, societatea reclamantă a efectuat livrări de bunuri şi prestări de servicii intracomunitare în sumă de 3.337.435 RON, către „S.T.A.A.”, care nu deţine un cod valabil de TVA, încălcând astfel dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a), art. 133 alin. (2) lit. b) şi art. 126 C. fisc., precum şi art. 10 alin. (1) din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2222/2006.
Examinând înscrisurile contabile depuse la dosar de către societatea reclamantă, conţinutul raportului de expertiză şi dispoziţiile legale incidente în cauza dedusă judecăţii, respectiv art. 126 C. fisc., art. 133 alin. (2) lit. g), art. 159 alin. (1) lit. b) C. fisc., instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu datorează suma de 634.113 RON, stabilită cu titlu de TVA suplimentar, aferentă prestărilor de servicii şi livrărilor intracomunitare, pentru că operaţiunile efectuate de aceasta în perioada 1 mai 2007-30 septembrie 2007 constituie livrări intracomunitare de bunuri şi prestări intracomunitare de servicii, ce justifică scutirea de TVA.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că, începând cu data de 1 mai 2007, „S.T.A.” a absorbit „S.T.A.A.” şi a preluat drepturile şi obligaţiile acesteia, ambele făcând parte din acelaşi grup de companii, anume grupul „S.T.” din Franţa, operaţiunile care s-au desfăşurat conducând la confuzia creată cu prilejul emiterii facturilor şi a considerat că simpla eroare de pe facturi determinată de fuziunea societăţilor nu este de natură a modifica operaţiunea fiscală de livrare intracomunitară de bunuri şi prestări servicii către „S.T.A.”, persoana impozabilă acţionând ca atare, stabilită în comunitate şi având cod valid TVA la data desfăşurării operaţiunilor, ceea ce impune scutirea de TVA.
La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere şi interpretarea dată de către Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg Directivei 77/388/CEE în cauza C-146/2005 (Debut Collae), statuând că principiul neutralităţii fiscale impune, astfel cum în mod corect arată şi Comisia, ca scutirea de TVA să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă nu au fost respectate de către persoane impozabile.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 291/F-CONT din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta D.G.F.P. Argeş, în nume propriu şi reprezentând Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond, deşi a constatat că în documentele prezentate de reclamantă inspectorilor fiscali care demonstrau efectuarea livrărilor intracomunitare de bunuri pentru care s-au emis facturi, s-a menţionat eronat beneficiar S.T.A.A. şi un cod invalid de TVA al beneficiarului, nu a reţinut faptul că nu s-a îndeplinit condiţia de scutire, respectiv comunicarea unui cod de TVA valabil, aşa cum prevede expres art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. iar completarea eronată a facturii prin înscrierea unui cod invalid de TVA duce la pierderea dreptului de a beneficia de scutirea de TVA.
În opinia recurentei-pârâte în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nerespectarea prevederilor legale constituie „o simplă eroare determinată de fuziunea societăţilor S.T.A. şi S.T.A.A.”, ori că ulterior livrărilor şi prestărilor intracomunitare facturile în cauză au fost înscrise în contabilitatea S.T.A., iar plăţile au fost efectuate tot de către S.T.A., deoarece aceste acte ulterior efectuate nu schimbă încadrarea legală a operaţiunilor economice derulate.
Pentru prestările de servicii intracomunitare efectuate de SC S.I. SRL aceasta datorează TVA, întrucât în factură nu este trecut codul valid de TVA al beneficiarului prestării ca şi pentru livrările intracomunitare deoarece pe facturile emise este înscris un cod de TVA invalid.
Susţine totodată că pentru neachitarea la termen a diferenţei de taxă pe valoarea adăugată în sumă de 634.113 RON, organele de inspecţie fiscală au calculat majorări de întârziere în sumă de 45.108 RON, conform prevederilor art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) şi alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
4. Apărările intimatei-reclamante.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC S.I. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, intimata-reclamantă a arătat că instanţa în mod corect, dând prioritate aspectelor de fond şi nu de formă şi făcând aplicabilitatea principiilor consacrate la nivel european în materie de TVA, a considerat că pentru prestările de servicii efectuate SC S.I. SRL nu datorează TVA Statului român, ca de altfel nici pentru livrările intracomunitare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Obligaţiile fiscale supuse controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal pe calea prevăzută de art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., constau în taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar, prin decizia de impunere din 27 octombrie 2008 şi menţinută prin decizia din 2 februarie 2009 privind soluţionarea contestaţiei administrative a intimatei-reclamante.
În esenţă, problema de drept litigioasă priveşte deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii intracomunitare şi livrările de bunuri efectuate în perioada 1 mai 2007-30 septembrie 2007 în legătură cu care autoritatea fiscală a reţinut că societatea a realizat prestări de servicii intracomunitare în valoare de 1.147.637 RON către aceeaşi societate SC S.T.A.A. SRL şi a emis facturi cu acelaşi cod invalid de TVA, încălcând astfel dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a), art. 133 alin. (2) lit. b) şi art. 126 C. fisc.
Prima instanţă în mod corect, în acord cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi dispoziţiile legale incidente, a apreciat că reclamanta nu datorează suma de 634.113 RON stabilită cu titlu de TVA suplimentar, aferent prestărilor de servicii şi livrărilor intracomunitare, ce justifică scutirea de TVA în condiţiile în care operaţiunile care intră în sfera de aplicabilitate a TVA (deci pentru care este datorată TVA) sunt operaţiunile impozabile în România.
Conform art. 126 C. fisc. român:
„(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) operaţiunile care, în sensul art. 128-art. 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plata;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi art. 133;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)”.
În cauză aşa cum a reţinut şi expertul judiciar numit în cauză serviciile de consultanţă au fost prestate către o persoană impozabilă acţionând ca atare stabilită în comunitate (Franţa) dar nu în acelaşi stat cu prestatorul (România) astfel că intimata-reclamantă nu datorează TVA potrivit art. 126 şi art. 133 alin. (2) lit. a) C. fisc.
Cu privire la TVA datorat pentru livrările intracomunitare, criticile nu pot fi reţinute deoarece motivul pentru care se refuză exonerarea de plata TVA este pur formal, aşa cum se apără intimata-reclamantă prin întâmpinare şi anume menţionarea unui cod de TVA eronat pe documentele fiscale şi a unui beneficiar (S.A.A.) care, începând cu data de 1 mai 2007, a dispărut prin „absorbţia” de către beneficiarul real, în urma unei fuziuni.
Prima instanţă în mod corect a acordat prioritate elementelor de fond care justifică scutirea de TVA cu drept de deducere reţinând realitatea operaţiunilor de livrare intracomunitară de bunuri către o persoană impozabilă stabilită în comunitate prin promovarea principiului prevalenţei substanţei asupra fondului (în acest sens, hotărârea Curţii Europene de Justiţie în speţa Collee, speţa Connon respectiv speţa Teleos).
Referitor la pretinsele erori în cuprinsul facturilor şi documentelor fiscale privind denumirea unui beneficiar, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte raţionamentul instanţei de fond, care le-a dat semnificaţia adecvată, aceea de erori materiale, care nu produc efecte în plan fiscal, evaluarea documentelor respective făcându-se în contextul ansamblului probator.
Mai mult ulterior controlului, organului fiscal i s-au prezentat toate facturile corectate, cu indicarea denumirii corecte a beneficiarului livrărilor şi prestărilor de servicii şi a codului de TVA intracomunitar al acestuia în acord cu dispoziţiile art. 159 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd în cazul în care s-au înscris date eronate pe facturi, persoana impozabilă are dreptul de a corecta informaţiile înscrise eronat pe acestea prin emiterea unui nou document care să cuprindă informaţiile corecte, respectiv denumirea corectă a beneficiarului şi codul valid de TVA.
Totodată principiul formalismului nu trebuie să aibă prioritate faţă de esenţa litigiului realitatea operaţiunilor evidenţiate în documentele justificative depuse la fondul cauzei şi analizate de instanţă şi expertul desemnat în cauză.
Noile reglementări europene şi practica judiciară în domeniu stipulează că pentru rambursarea TVA de către societate nu au relevanţă, erorile intervenite în şirul tranzacţiilor comerciale, de esenţă fiind realitatea operaţiunilor comerciale.
Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg sesizată cu o cerere de interpretare a textului Directivei 77/388/CEE în cauza C-146/2005 (Albert Collee) a statuat clar că: „Principiul neutralităţii fiscale impune, astfel cum în mod corect arată şi Comisia, ca scutirea de TVA să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite chiar dacă anumite cerinţe de formă nu au fost respectate de către persoanele impozabile, neputând fi refuzată scutirea de TVA a unei livrări intracomunitare, care a avut loc efectiv, numai pentru motivul că dovada unei astfel de livrări nu a fost prezentată în timp util”.
În concluzie în mod corect a motivat intimata-reclamantă, înscrierea eronata a codului de TVA al beneficiarului pe facturi nu poate modifica caracterul intracomunitar al livrării de bunuri şi nu justifică în nici un fel anularea dreptului de scutire de TVA al unei asemenea livrări pe motivul că nu a fost respectată o cerinţa de formă fără a ţine cont de îndeplinirea condiţiilor de fond, neputându-se impune deci nici majorările de întârziere calculate de organul fiscal conform art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Argeş, în nume propriu şi reprezentând Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, împotriva sentinţei nr. 291/F-CONT din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3237/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3239/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
