ICCJ. Decizia nr. 2080/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2080/2010
Dosar nr. 1933/113/2008
Ședința publică din 3 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, reclamanta SC D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul M.F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie angajată răspunderea patrimonială a acestuia şi astfel să fie obligat la plata sumei de 94.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat societăţii reclamante prin coordonarea defectuoasă a întregii activităţii a acesteia în calitatea sa de administrator. Reclamanta a mai solicitat şi obligarea la plata dobânzii legale calculate până la data plăţii efective precum şi la plata sumei de 22.992 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate de societatea reclamantă ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei că, încă de la data înregistrării societăţii, respectiv 28 decembrie 2005 pârâtul a avut calitatea de administrator unic până la data de 27 martie 2007 când a fost revocat aşa cum rezultă din încheierea nr. 1430 din 27 martie 2007 a O.R.C de pe lângă Tribunalul Brăila şi că în calitatea sa de administrator unic pârâtul a asigurat în toată această perioadă conducerea operativă a societăţii şi a coordonat întreaga activitate a acesteia. Reclamanta a precizat că la data de 1 februarie 2006 pârâtul a încheiat şi semnat cu SC T.T.F. INC. contractul de prestări servicii de marketing din 1 februarie 2006, în baza căruia SC T.T.F. INC. a emis în data de 14 iulie 2006 către reclamantă factura/Invoice din ianuarie 2006; că prin semnarea acestei facturi, care nu cuprindea nici o inserare cu privire la serviciile ce au fost furnizate şi facturate, pârâtul a angajat societatea la plata sumei de 94.000 dolari SUA, producând astfel prejudiciul a cărui acoperire se solicită prin acţiunea de fată.
Prin Sentinţa nr. 461/F/com din 12 noiembrie 2008, Tribunalul Galaţi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL Brăila împotriva pârâtului M.F.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală, conform art. 998 şi art. 999 C. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa prejudiciului, existenţa faptei ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauza prejudiciul. S-a mai reţinut că deşi, textul art. 1169 C. civ. prevede expres că cel ce face o propunere înaintea judecăţii, trebuie să o dovedească, adică sarcina probei incumbă reclamantului, acesta a reuşit să demonstreze doar că pârâtul a avut calitatea de administrator al societăţii, că în această calitate a încheiat un contract de prestări servicii de marketing, că în baza acestui contract s-a emis ulterior factura/Invoice din 14 iulie 2006 cu o valoare de 94.000 dolari SUA şi că simplul fapt că reclamanta a fost nevoită să achite această sumă, nu atrage automat răspunderea pârâtului şi obligarea acestuia la plata unor cheltuieli de judecată angajate de societate în procedura insolvenţei.
Prin Decizia nr. 72/ A de la 30 Septembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială a respins apelul declarat de reclamanta SC D.C. SRL Brăila, cu motivarea că prima instanţă a tăcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 C. civ. la situaţia de fapt exprimată de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Intimatul pârât F.M., în calitate de administrator unic al SC D.C. SRL Brăila, în baza contractului din 1 februarie 2006, a acceptat la plată factura Invoice din 14 iulie 2006 în suma de 94.000 dolari SUA, iar prin procesul verbal de conciliere a recunoscut că datorează creditoarei SC T.T.F. INC suma de 94.000 dolari SUA care este certă, lichidă şi exigibilă. Suma menţionată mai sus a fost achitată cu dispoziţia de plată din 21 august 2008, astfel cum rezultă din Sentinţa nr. 174 din 6 martie 2008 a Tribunalului Brăila, după revocarea din funcţie a intimatului-pârât (care a avut loc prin încheierea nr. 1436 din 27 martie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C de pe lângă Tribunalul Brăila), de către apelanta-reclamantă. Curtea constată că, prin sentinţa menţionată mai sus, tribunalul a dispus închiderea procedurii generale de insoiventă a debitoarei SC D.C. SRL Brăila (procedură deschisă pentru sumele de 94.000 dolari SUA - preţ; 6.658 dolari SUA - dobândă legală şi 22.992 lei cheltuieli de judecată, acestea fiind achitate de către debitoare) şi a revocat măsura deschiderii procedurii de insoiventă a acestei debitoare, măsură care a fost dispusă prin Sentinţa nr. 29 din 16 ianuarie 2007 a Tribunalului Brăila. Rezultă, aşadar, că plata sumelor de 94.000 dolari SUA cu dobânda legală şi de 22.992 lei au fost achitate la data de 21 august 2008, de către actualul administrator al apelantei-reclamante, ceea ce echivalează cu o recunoaştere a debitului produs şi recunoscut de intimatul-pârât, astfel cum s-a arătat mai sus.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, reclamanta SC D.C. SRL a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei instanţei de apel în sensul admiterii apelului, şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept motiv de nelegalitate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei la rejudecarea apelului, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că în mod eronat s-a reţinut că plata sumelor de bani reprezintă o recunoaştere a debitului şi nu au fost luate în seamă probatorii le depuse în dovedirea acţiunii introductive privind îndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte prima susţinere, Înalta Curte apreciează că aceasta este întemeiată întrucât plata sumelor de bani ce au determinat deschiderea procedurii insolvenţei a fost făcută cu scopul exclusiv de a se închide procedura insolvenţei faţă de reclamantă, creanţa în discuţie fiind singura înregistrată în termenii şi condiţiile Legii nr. 85/2006 (a se vedea în acest sens şi Sentinţa nr. 174 din 6 martie 2008 a Tribunalului Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, fila 44 dosar fond) şi derivată dintr-un contract de prestări de servicii aparent neexecutat.
Susţinerea reclamantei potrivit căreia instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale, în speţă art. 73 alin. (3) din Legea nr. 30/1990 potrivit căruia „administratorii sunt solidari răspunzători faţă de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea şi actul constitutiv le impun" şi art. 998-999 C. civ. este, de asemenea întemeiată, instanţa de apel nepronunţându-se asupra incidenţei în cauză a art. 73 alin. (3), reţinând numai neîndeplinirea condiţiilor cumulativ prevăzute de art. 998-999 C. civ.
Înalta Curte apreciază că în speţa dedusă judecăţii suntem în prezenţa unei răspunderi contractuale în condiţiile art. 1539 C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 72 şi 73 din Legea nr. 31/1990 pentru perioada de timp în care intimatul - pârât M.F. a avut calitatea de administrator al SC D.C. SRL, iar ulterior încetării acestei calităţi, în prezenţa unei răspunderi delictuale în condiţiile dreptului comun, respectiv art. 998-999 C. civ.
Întrucât nu s-au cercetat motivele de fond ale apelului în sensul mai sus menţionat, înalta Curte apreciază că se impune casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, instanţa de apel urmând a analiza angajarea răspunderii administratorului statutar M.F. în raport de temeiul juridic al acţiunii introductive şi de natura juridică contractuală şi legală a raporturilor dintre administrator şi societate pe parcursul exercitării mandatului de administrator, respectiv delictuală ulterior încetării calităţii de administrator.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de SC D.C. SRL, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC D.C. SRL Brăila împotriva Deciziei nr. 72/ A din 30 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1511/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1505/2010. Comercial → |
|---|
