ICCJ. Decizia nr. 1829/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1829/2010
Dosar nr. 16655/3/2008
Ședința publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7375 din 13 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI- a comercială, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M.E.I. SA, s-a constatat rezilierea contractului de asociere în participatiune din 9 mai 2006 şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17.897,98 lei reprezentând contravaloarea investiţiei efectuate, cât şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data pronunţării hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că între cele două părţi a fost încheiat un contract de asociere în participatiune la 9 mai 2006 având ca obiect desfăşurarea în comun a activităţii de cafenea-bar în spaţiul comercial în suprafaţă de 55 m.p. situat în clădirea SC M.E.I. SA. Aportul pârâtei a constatat în punerea la dispoziţie a asociaţiei a folosinţei spaţiului, iar reclamanta urma să constituie un aport în numerar, în valoare de 10.650 euro, sumă necesară pentru amenajarea şi dotarea spaţiului conform destinaţiei stabilită prin contract. S-a stabilit că SC D.C. SA, va recupera investiţia efectuată pentru amenajarea spaţiului, prin reţinerea de rate lunare, într-o perioadă de 16 luni, după care, investiţia va deveni proprietatea SC M.E.I. SA.
Reclamanta s-a obligat să plătească pârâtei 750 euro/lună, indiferent de profit, la care se vor adăuga utilităţi cotă parte, funcţie de spaţiul ocupat, timp de 4 luni, considerată ca fiind perioadă de acomodare clientelă, indiferent de profit, după care va plăti 50% din profit lunar; în primele 4 luni societatea reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia de plată a cotei de asociere în valoare de 750 euro/lună, aspect recunoscut de pârâtă la interogatoriu, din probele administrate nu a rezultat însă, că după această perioadă, s-ar fi obţinut vreun profit, astfel că, nu s-a achitat 50% din profit către pârâtă.
Părţile au prevăzut situaţia neobţinerii unui profit şi au stabilit drept caz de încetare a contractului nerealizarea unui profit brut lunar de 1.000 euro, după expirarea unei perioade de graţie de 12 luni de la data începerii efective a activităţii. Tribunalul a apreciat că nu a intervenit rezilierea contractului, întrucât neexecutarea nu este imputabilă debitorului. Ca atare, pârâta avea obligaţia de a pune în continuare la dispoziţie spaţiul, în vederea desfăşurării activităţii. Nefacând acest lucru, a devenit incidenţă sancţiunea rezilierii contractului din culpa pârâtei, în temeiul pactului comisoriu reglementat prin dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din contract, reclamanta având dreptul la restituirea contravalorii investiţiilor făcute pentru amenajarea şi dotarea spaţiului.
Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au declarat apel, SC D.C. SRL criticând sentinţa sub următorul aspect: în urma întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară, s-a stabilit ca valoare a cheltuielilor cu mobilierul, suma în cuantum de 16.567 lei. Această sumă reprezintă o parte din investiţia efectuată, sumă care din vina pârâtei nu a fost recuperată, solicitând obligarea pârâtei, pe lângă suma stabilită în sentinţa apelată, şi plata sumei de 16.567 lei reprezentând valoarea investiţiei efectuată cu mobilierul, precum şi dobânda legală potrivit O.G. .nr. 9/2001. SC M.E.I. SA critică sentinţa sub aspectul că tribunalul nu a ţinut seama că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 5.2 lit. I), m) şi p), în sensul că nu a fost organizată o evidenţă contabilă distinctă, care să fie pusă la dispoziţia părţii interesate pentru a verifica modalitatea de respectare a clauzelor contractuale şi în acelaşi timp de a plăti cota de asociere; cu privire la valoarea investiţiilor făcute de reclamantă se arată că, toate investiţiile efectuate de aceasta au fost ridicate. Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 9.2 din contract, SC M.E.I. SA devenea proprietara respectivelor amenajări a echipamentelor şi a bunurilor de inventar.
Prin Decizia comercială nr. 555 de la 16 Decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate, reţinând, în esenţă, că instanţa de fond a stabilit în mod corect în urma probelor administrate faptul că SC D.C. SRL nu a obţinut nici un profit după expirarea perioadei de graţie de 12 luni de la data începerii efective a activităţii; susţinerile apelantei SC M.E.I. SA cu privire la faptul că nu li s-a permis să verifice situaţia financiară şi contabilă a SC D.C. SRL nu îşi găsesc suportul întrucât nu există nici o dovadă că ar fi solicitat o astfel de verificare.
Tribunalul, în mod corect, a constatat rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat între părţi, reţinând că, SC M.E.I. SA şi-a încălcat obligaţia de a pune la dispoziţie spaţiul în vederea desfăşurării activităţii începând cu luna ianuarie 2007, astfel cum rezultă din recunoaşterea din interogatoriu, iar, în ceea ce priveşte critica privind mobilierul, în mod corect s-a reţinut că nu se poate obliga pârâta la plata contravalorii acestuia câtă vreme mobilierul poate fi ridicat de parte, iar expertul a constatat la momentul efectuării expertizei în cauză că o parte din respectivul mobilier nu mai exista la data efectuării constatării.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V- a comercială, SC D.C. SRL a declarat recurs,solicitând admiterea recursului şi obligarea pârâtei la plata sumei de 16.567 lei fără T.V.A., fără a invoca vreun motiv de nelegalitate limitativ prevăzut de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.; în argumentarea motivelor de recurs, recurenta - reclamantă arată că valoarea mobilierului în cuantum de 16.567 lei reprezintă o parte din investiţia efectuată de aceasta, motiv pentru care este îndreptăţită şi la recuperarea acestei sume.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte dispune respingere acesteia, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pe fond, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC D.C. SRL Bucureşti pentru următoarele considerente:
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică incidenţa în cauză a motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; aprecierea situaţiei de fapt, respectiv în posesia cui se află mobilierul, imposibilitatea ridicării acestuia, precum şi a folosirii exclusiv în spaţiul care a făcut obiectul asocierii, reprezintă motiv de netemeinicie a deciziei recurate şi nu de nelegalitate în sensul prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 8.3 din contract, în cazul rezilierii contractului ca efect al neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale, părţile vor proceda la partajarea bunurilor asocierii în termen de 5 zile de la data rezilierii; poziţia recurentei-reclamante încalcă principiul de drept potrivit căruia „ nemo propriam turpitudinem allegans „ întrucât manifestarea de voinţă a intimatei a fost exprimată în sensul neretinerii mobilierului: celelate susţineri ale reclamantului privind analiza fondului cauzei, se vor respinge, Înalta Curte, în calitate de instanţă de recurs, fiind ţinută a se pronunţa exclusiv asupra motivelor de nelegalitate şi nu asupra materialului probator existent la dosarul cauzei, această sarcină revenind exclusiv instanţelor de fond.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul SC D.C. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii.
Respinge recursul declara de reclamantul SC D.C. SRL
Bucureşti împotriva Deciziei nr. 555 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1341/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1175/2010. Comercial → |
|---|
