ICCJ. Decizia nr. 1866/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1866/2010
Dosar nr. 1252/3/2008
Şedinţa publică de la 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 2444/2005, reclamanta SC R.R. SA a chemat în judecată pe pârâtele SIF T. SA şi F.I.T. Inc. solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractului din 15 octombrie 2001, încheiat de către pârâte, având ca obiect cesiunea de drepturi litigioase.
Prin sentinţa comercială nr. 3858 din 30 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2444/COM/2005, Tribunalul Constanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Constanţa şi a dispus declinarea de competenţă a soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. După declinarea de competenţă, Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 989 din 17 martie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 48301/3/2005 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Sentinţa nr. 989/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost desfiinţată prin Decizia comercială nr. 564 din 1 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind trimisă pentru continuarea judecăţii la aceiaşi instanţă.
Recursurile promovate de pârâtele SIF T. SA şi F.I.T. Inc. împotriva Deciziei nr. 564/2006 au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 2948/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În fond, după desfiinţare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1152/3/2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, iar la termenul de judecată din 28 martie 2008 reclamanta a depus la dosar cerere completatoare prin care solicită anularea parţială a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 19823/2004 clauza art. 11 pct. 3, invocând nulitatea absolută parţială pentru lipsa obiectului.
Prin sentinţa comercială nr. 13775 din 12 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, a respins acţiunea formulată de SC R.R. SA Constanţa, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut în esenţă, că obiectul contractului de cesiune drepturi litigioase nu contravine legii sau ordinii publice, cu privire la drepturile procesuale cedate întrucât acestea se aflau în patrimoniul SIF T. SA la data încheierii contractului.
Împotriva sentinţei nr. 13775 din 12 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, a formulat apel reclamanta SC R.R. SA, invocând atât motive de nelegalitate cât şi de netemeinicie.
Prin Decizia nr. 256 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respins ca nefundat apelul formulat de reclamanta SC R.R. SA în contradictoriu cu SIF T. SA şi F.I.T. Inc.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că la data de 8 octombrie 2004 F.I.T. Inc. a cumpărat pachetul de acţiuni deţinut de SIF T. SA, reprezentând 10,65% din capitalul social al SC R.R. SA Constanţa, iar la data de 15 octombrie 2004 pârâtele au încheiat contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. 19823 având ca obiect cesionarea drepturilor şi obligaţiilor derivate din calitatea de reclamantă a SIF T. SA în Dosarele nr. 288/COM/2004; nr. 5801/COM/2004 şi nr. 5797/COM/2004.
Prin art. 2 din contract cedentul recunoaşte că cesionarul a dobândit calitatea de acţionar; acesta fiind liber să ocrotească şi să conserve drepturile litigioase cesionate precum şi să promoveze alte acţiuni în justiţie. Din cuprinsul clauzei reiese că părţile au urmărit recunoaşterea tranzacţiei bursiere, apreciind că se impune consolidarea calităţii de acţionar printr-un înscris subsecvent.
În ceea ce priveşte lipsa cauzei, ca urmare a faptului că dobândirea calităţii de parte în procesele aflate pe rol s-a efectuat în temeiul tranzacţiei bursiere prin care a dobândit calitatea de acţionar, instanţa a constatat că la încheierea actului nu a lipsit voinţa juridică a părţilor, scopul acestora fiind înlesnirea participării şi recunoaşterii calităţii de acţionar, în litigiile aflate pe rol precum şi recuperarea cheltuielilor efectuate.
Părţile au avut în vedere reprezentarea contraprestaţiilor urmărite, specifice actului juridic încheiat, cedarea-cesionarea drepturilor litigioase în schimbul recuperării cheltuielilor de judecată efectuate.
În raport de probatoriul administrat, instanţa de apel nu a reţinut nici scopul mediat invocat de reclamantă întrucât prin acţiunile formulate nu s-a urmărit blocarea activităţii societăţii câtă vreme nu s-a constatat exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procesuale, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la cauza contractului de cesiune s-a apreciat de instanţă că, prin acesta, nu s-a urmărit eludarea probării calităţii de acţionar, ci doar înlesnirea dovedirii acesteia cu atât mai mult cu cât aceasta nu a fost contestată de reclamantă, care nu a atacat tranzacţia bursieră în urma căreia F.I.T. Inc. a devenit acţionar în locul SIF T. SA.
Nici preţul cesiunii nu lipseşte, acesta fiind stabilit în art. 3 din contract, părţile stabilind ca preţ suma de 76.433.000 lei reprezentând echivalentul cheltuielilor de judecată efectuat de reclamantă în acţiunile, având ca obiect anularea Hotărârii A.G.A.
Apărarea reclamantei întemeiată pe retractul litigios, a fost înlăturată de instanţă având în vedere dispoziţiile art. 45 C. com. şi obiectul litigiilor.
În determinarea preţului cesiunii, părţile s-au raportat şi la caracterul aleatoriu al contractului de cesiune de drepturi litigioase prin care vânzătorul nu garantează existenţa dreptului cedat. În ceea ce priveşte nulitatea cesiunii pentru lipsa calităţii de titular al drepturilor cedate la data încheierii contractului de cesiune, s-a reţinut că cedentul nu pierduse calitatea de reclamant în dosarele menţionate în contract, astfel că acesta era titularul drepturilor procesuale cedate.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 296 din 22 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a formulat recurs recurenta reclamantă SC R.R. SA, solicitând în principal casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, pentru competenta judecată a recursului iar în subsidiar – modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, şi pe fond, admiterea acţiunii introductive şi anularea parţială a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 19823 (15 octombrie 2004) respectiv a clauzei prevăzute la art. 2, pct. 3.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, prin acţiunea introductivă, s-a solicitat constatarea nulităţii contractului de cesiune drepturi litigioase nr. 19823 din 15 octombrie 2004, iar preţul contractului de cesiune a fost de 7.643,3 lei sub valoarea de 100.000 lei prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. modificat prin decizia de recurs în interesul Legii nr. 32/2009 publicată în M. Of. nr. 830.
Calea de atac împotriva hotărârilor pronunţată în primă instanţă cu privire la cererile comerciale care au o valoare mai mică de 100.000 lei este, potrivit legii recursul, astfel că hotărârea instanţei de apel a încălcat dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.
În speţă, au fost nerespectate formele de procedură prin nesocotirea dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ. şi prin urmare principiul legalităţii căii de atac.
- Hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
În condiţiile în care calea de atac prevăzută de legiuitor împotriva sentinţei primei instanţe este recursul, la judecată nu au participat numărul de judecători prevăzut de lege.
În subsidiar, hotărârea recurată este nelegală – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 întrucât instanţa de apel a respins în mod greşit criticile formulate cu privire la nulitatea contractului de cesiune de drepturi litigioase.
Astfel, pentru ca vânzarea de drepturi litigioase să fie valabilă este necesar ca obiectul vânzării să existe şi să fie proprietatea vânzătorului iar SIF T. SA începând cu data de 8 octombrie 2004 nu mai avea calitatea de acţionar la SC R.R.E SA, ca efect al transferului acţiunilor către F.I.T. Inc. situaţie în care drepturile arătate la art. 11 pct. 3 din contractul de cesiune nu se mai puteau naşte în patrimoniul său.
Încheierea contractului de cesiune drepturi litigioase s-a făcut în vederea preluării unor acţiuni în justiţie formulate în scopul de a bloca activitatea societăţii, cauza contractului fiind ilicită. Prin clauza prevăzută la art. 11 pct. 3 din contractul de cesiune F.I.T. Inc. a cumpărat drepturile litigioase cu scopul de a-şi crea mijloacele necesare să-i permită atacarea unor acte viitor ale societăţii, afectând astfel buna desfăşurare a relaţiilor societare.
Nulitatea contractului se impune şi pentru lipsa preţului ca obiect al obligaţiei cumpărătorului, în condiţiile în care, în urma unei simple raportări valorice, se observă că prin cumpărarea unor drepturi litigioase în schimbul unui preţ de aproximativ 2.000 euro, cesionara F.I.T. Inc., se substituie în cadrul unor acţiuni în valoare de aproximativ 300.000.000 euro, adică de 150.000 ori mai mare decât preţul plătit.
De asemenea, nulitatea cesionării se impun şi pentru lipsa calităţii de acţionar a cedentului la momentul efectuării transferului de acţiuni întrucât acesta nu mai avea calitatea de acţionar, urmare a transferului către F.I.T. Inc. la data de 8 octombrie 2004.
Prin urmare, la momentul încheierii contractului de cesiune, cedenta SIF T. SA nu mai avea calitatea de acţionar, nu mai avea legitimare procesuală activă în litigiile aflate pe rol sau cele viitoare şi nu mai putea transfera drepturile procesuale.
Intimata SIF T. SA a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefundat arătând că în cauză nu au fost încălcate normele de competenţă, Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu este incidentă în speţă, iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa. Şi intimata F.I.T. Inc. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefundat.
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Prezentul litigiu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti din anul 2005 având ca obiect nulitatea absolută a contractului nr. 19823 din 15 octombrie 2004 încheiat între pârâtele SIF T. SA şi F.I.T. Inc. Potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
În art. 2 pct. 1 lit. a) din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 219/2005, se prevede că tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercial al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al cărui obiect este neevaluabil în bani.
Criteriul competenţei în speţa de faţă s-a făcut în raport de dispoziţiile legale prezentate, în vigoare la data promovării acţiunii, având în vedere obiectul litigiului – nulitatea absolută a contractului de cesiune – litigiu neevaluabil în bani.
Este adevărat că prin Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul în interesul legii iar dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 2811 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani, litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturile patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare iar la data de 12 decembrie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 212 prin care au fost completate prevederile art. 2 C. proc. civ. abrogată prin Legea nr. 276/2009 dar în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia, procesele în curs de judecată, la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
Litigiul dintre părţi a început din anul 2005 iar la data de 12 decembrie 2008 când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 212 litigiul era în curs de judecată.
Acţiunea recurentei reclamante avea ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de drepturi litigioase, obiect neevaluabil în bani la data promovării acţiunii, astfel încât competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine Tribunalului, secţia comercială.
Pe cale de consecinţă, calea de atac împotriva sentinţei pronunţate în primă instanţă de tribunal este apelul potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. civ., nefiind aplicabilă excepţia prevăzută de art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. aşa cum susţine recurenta . Ca urmare, faţă de considerentele expuse, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurent este nefondat.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. privind alcătuirea instanţei nu-şi găseşte incidenţa în speţa de faţă, Prin acest motiv de recurs este sancţionată nesocotirea unor norme de ordine publică, referitoare la compunerea şi constituirea instanţei dar în condiţiile în care calea de atac împotriva sentinţei nr. 13775/2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti este apelul având în vedere dispoziţiile art. 282 alin. (1) şi art. 725 alin. (2) C. proc. civ., alcătuirea completului de judecată în apel a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 304 /2004.
Ultimul motiv de recurs invocat de recurentă vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerinţelor acestui text reluând de fapt motivele de apel vizând lipsa obiectului cesiunii, cauza ilicită şi lipsa preţului, aspecte analizate de instanţa de apel, hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.
Drepturile litigioase, pot forma obiectul unei cesiuni, indiferent că este un drept real sau de creanţă, inclusiv dreptul de proprietate intelectuală sau drepturi succesorale.
Obiectul contractului de cesiune nr. 19823 din 15 octombrie 2004 încheiat de cele două intimate pârâte a fost stabilit la art. II din contract, respectiv drepturile şi obligaţiile derivate din calitatea de reclamant care o are cedentul în dosarele existente pe rolul Tribunalului Constanţa şi anume: Dosarul nr. 280/COM/2004, Dosar nr. 5801/COM/2004, Dosar nr. 5797/COM/2001.
Contractul atacat nu a avut ca obiect vânzarea acţiunilor, această operaţiune având loc la data de 8 octombrie 2004, context în care nu se poate susţine că SIF T. SA a vândut bunul altuia. Nu se poate considera că la data încheierii contractului de cesionare, cedentul nu mai avea din punct de vedere procesual, drepturi decurgând din calitatea de reclamant în dosarele ce au format obiectul cesiunii întrucât la data de 15 octombrie 2004 cedentul nu pierduse calitatea de reclamant în dosarele aflate pe rolul instanţelor, fiind titularul drepturilor cedate.
Prin clauza prevăzută la art. 2 pct. 3 din contract s-a stabilit că cesionarul,,este liber să ocrotească să conserve drepturile litigioase cesionate” clauză valabilă, întrucât, ca efect al cesiunii, se transmit dobânditorului şi, toate drepturile care sunt într-o strânsă conexiune, au drepturile cesionate având în vedere şi dispoziţiile art. 1325 C. civ.
Nu poate fi vorba de vânzarea unor drepturi litigioase viitoare aşa cum susţine recurenta iar la art. 2 pct. 3 din contract părţile au recunoscut calitatea de acţionar al F.I.T. Inc., în virtutea căreia va fi liber să conserve şi să ocrotească drepturile litigioase cedate şi să intenteze în justiţie noi acţiuni conferite de calitatea sa de acţionar, aspecte reţinute corect de instanţa de apel.
Nu poate fi reţinută nici critica vizând lipsa preţului/preţul neserios întrucât în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 1303 – 1304 C. civ. Astfel, prin art. 111 din contract, părţile au stabilit ca preţ al cesiunii suma de 76.433.000 lei reprezentând echivalentul cheltuielilor de judecată efectuate de cedent în cele trei dosare ale căror drepturi litigioase au fost cedate şi prin urmare preţul este stabilit în bani, este determinat, este real, sincer, serios şi nu poate fi considerat derizoriu.
Recurenta invocă cauza ilicită a contractului de cesiune în raport de dispoziţiile art. 966 C. civ.
Pentru a fi valabilă, cauza unui act juridic civil, trebuie să îndeplinescă cumulativ, următoarele condiţii; să existe, să fie reală, să fie licită şi morală.
Cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice conform art. 968 C. civ. Potrivit art. 967 alin. (2) C. civ., cauza este prezumată până la dovada contrarie. Prin aceste dispoziţii au fost instituite două prezumţii şi anume: prezumţia de valabilitate a cauzei şi prezumţia de existenţă a cauzei. Ambele prezumţii sunt prezumţii juris tantum şi prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei trebuie să răstoarne prezumţia. Astfel, în raport de probatoriul administrat, instanţa de apel a reţinut corect că nu se poate aprecia că prin acţiunile formulate de cesionar s-a urmărit blocarea activităţii societăţii reclamante, cauza fiind licită.
Prin acţiunile promovate de intimată s-a solicitat anularea unor hotărâri A.G.A. apreciate ca fiind contrare legii sau actului constitutiv iar prin contractul de cesiune s-a urmărit asigurarea participării şi a recunoaşterii calităţii de parte în proces a noului acţionar, situaţie în care cauza ilicită nu poate fi reţinută.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă SC R.R. SA.
Recurenta reclamantă, fiind în culpă procesuală va fi obligată să plătească intimatei pârâte SIF T. SA suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ţinând cont şi de caracterul rezonabil al cuantumului cheltuielilor solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.R. SA Constanţa împotriva Deciziei comerciale nr. 296 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă la 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SIF T. SA Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1285/2010. Comercial → |
|---|
