ICCJ. Decizia nr. 1975/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1975/2010
Dosar nr. 2117/1/2009
Şedinţa publică de la 27 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 martie 2005 reclamantul Oraşul Râşnov cheamă în judecată pe pârâta SC D.P. SA, devenită – prin fuziune – SC F.R.T. SRL Bucureşti, s olicitând instanţei să dispună rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat cu pârâta la data de 30 noiembrie 2000, obligarea pârâtei, în temeiul art. 254 C. com., la restituirea în natură a bunului imobil, obiectiv istoric „C.T. Râşnov”, proprietatea tabulară a Oraşului Râşnov, adus în asociere de către reclamant şi obligarea pârâtei la plata cotelor părţi de beneficii ce se cuvin reclamantului din profitul obţinut de pârâtă potrivit Cap.VI art. 14 lit. a) din contractul de asociere, ca urmare a operaţiunilor de comerţ efectuate, al căror cuantum va fi stabilit pe baza unei expertize tehnice de specialitate financiar-contabile, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 461/ C din 12 februarie 2007 Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite cererea formulată de reclamant şi dispune rezilierea contractului de asociere în participaţiune, încheiat între părţi la 30 noiembrie 2000, obligă pârâta să restituie reclamantului, în natură, imobilul obiectiv istoric „C.T. Râşnov”, ce a fost adus în asociaţia în participaţiune şi obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 19.250,87 lei cu titlu de cote părţi din beneficiile cuvenite în urma asocierii, cu 21.370 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.
Pentru a decide astfel instanţa reţine că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 7 lit. k) din contractul de asociere, neasigurând finanţarea de 200.000 dolari SUA/anual pentru executarea lucrărilor asumate, obligaţie a cărei îndeplinire nu este în niciun fel condiţionată de îndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor asumate de către acesta şi prevăzute de art. 5 lit. a) și f) din contract, şi care influenţează funcţionarea imobilului ca obiectiv turistic, vizând asigurarea condiţiilor igienico-sanitare; mai reţine instanţa că pârâta nu a respectat nici dispoziţiile art. 15 din contract, neasigurând reclamantului posibilitatea exercitării unui control financiar asupra asociaţiei, deşi acesta a cerut relaţii în acest sens în repetate rânduri, pârâta neţinând o evidenţă distinctă în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor generate de asociere, denaturând rezultatele prin înregistrări contabile eronate sau neefectuate în mod legal, sau chiar prin neînregistrarea anumitor venituri precum cele rezultând din vinderea biletelor de intrare în Cetate, din vizitarea Cetăţii, din folosirea parcării sau a căilor de acces, din manifestaţiile organizate; reţine instanţa că pârâta a efectuat lucrările de consolidare şi refacere a Cetăţii în mod total impropriu, fără a deţine pentru majoritatea acestora autorizaţie de construire şi studii de fezabilitate (fiind şi sancţionată pentru aceasta în 2002), cea mai mare parte a contractelor pârâtei cu terţii – pentru executarea menţionatelor lucrări – fiind încheiate în 2003 şi 2004, deşi obligaţia efectuării acestora începea de la data încheierii asocierii, precum şi că demersurile, prevăzute de art. 10 din contract, de obţinere a avizului Ministerului Culturii pentru proiectul de restaurări, consolidare şi renovare au fost întreprinse de pârâtă după executarea multora dintre lucrări şi doar după diferitele controale făcute de reprezentanţi ai unor instituţii autorizate, nefiind respectate de către pârâtă nici dispoziţiile art. 7 lit. l) din contract, fapt ce a condus la creşterea pierderilor, lucrările neexecutate de reclamant neinfluenţând în vreun fel posibilitatea executării de către pârâtă a propriilor sale obligaţii şi care aveau un caracter esenţial în derularea contractului de asociere, pârâta neexecutând nici obligaţia prevăzută de art. 14 lit. c) din contract.
Prin Decizia nr. 7/ Ap din 29 ianuarie 2009 Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, admite în parte apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în parte în sensul că respinge cererea de reziliere a contractului de asociere în participaţiune încheiat de părţi şi cererea de restituire în natură a obiectivului istoric C.T. Râşnov, menţinând celelalte dispoziţii privind plata beneficiilor din asociere şi a cheltuielilor de judecată şi obligând apelanta pârâtă să plătească intimatului reclamant suma de 204.675,96 lei despăgubiri, compensând între părţi cheltuielile de judecată din apel.
Reţine instanţa, pentru a decide astfel, pe de o parte, că au fost îndeplinite cerinţele minime prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., introducerea capătului de cerere privind pretenţiile nefiind prematură, excepţia prematurităţii neputând viza – de altfel – doar un singur capăt de cerere, ci întreaga acţiune, şi, pe de altă parte, diferit de ce a constatat instanţa de fond, că între obligaţiile asumate de părţi există o relaţie strânsă de interdependenţă, astfel încât neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligaţii de către o parte se răsfrânge asupra neîndeplinirii obligaţiilor de către cealaltă parte contractuală, că reclamantul nu şi-a executat niciuna dintre propriile obligaţii contractuale, iniţiind demersuri pentru desfiinţarea respectivului contract, că apelanta pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile proprii într-un stadiu avansat întreprinzând măsurile pentru realizarea sarcinilor asumate, termenul de 10 ani de finalizare a obligaţiilor contractuale nefiind împlinit, că pârâta apelantă şi-a îndeplinit unele obligaţii în cursul apelului, astfel că executarea necorespunzătoare a obligaţiilor pârâtei nu este atât de gravă încât să justifice aplicarea sancţiunii rezilierii, iar executarea în natură a obligaţiilor de către aceasta prezintă interes pentru reclamantul creditor, care a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei la executarea contractului în ce priveşte plata cotelor părţi de beneficii, executare pretinsă şi în apel prin cererea de despăgubiri reprezentând profit net obţinut din exploatarea obiectivului istoric, încasări din chirii, taxe de folosire a parcării şi dobânzi penalizatoare.
Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia şi, în principal, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea administrării de noi probatorii în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată în prezentul litigiu .
În fundamentarea recursului său recurentul critică instanţa de apel pentru a fi motivat decizia în mod contradictoriu, constatând pe de o parte, că pârâta intimată nu şi-a executat obligaţiile contractuale, dar apreciind, pe de altă parte, că nu se impune rezilierea respectivului contract, precum şi constatând că unele dintre lurările executate de pârâtă au fost efectuate neavând proiecte de execuţie, dar că neexecutarea obligaţiilor nu este atât de gravă încât să justifice sancţiunea rezilierii, instanţa criticată apreciind eronat şi nemotivat şi că plata cotelor părţi de beneficii este o obligaţie contractuală, deşi aceasta reprezintă un efect al contractului de asociere în participaţiune .
Reclamantul reproşează instanţei de apel şi greşita interpretare a actului dedus judecăţii, respectiv a clauzelor contractuale privind obligaţiile pârâtei asociate, instanţa calificând greşit, ca fiind obligaţie contractuală, efectul contractului de asociere constând în plata cotei din beneficii ce se cuvenea recurentului şi apreciind greşit că plafonul de 200.000 dolari SUA privea exclusiv efectuarea lucrărilor prevăzute de art. 6 din contract, deşi acesta este precizat în art. 7 lit. k), sau că celelalte obligaţii contractuale ale pârâtei asociate – precum aceea prevăzută de art. 7 – ar avea un caracter accesoriu, ori că exercitarea controlului financiar ar fi urmat să se realizeze în comun, deşi în contract s-a menţionat că numai membrii Consiliului de Administraţie desemnaţi de către pârâta asociată au atribuţii de conducere efectivă şi exclusivă, reprezentanţii recurentului având doar un rol consultativ, instanţa reţinând eronat o culpă comună cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 15 din contract.
Recurentul critică instanţa de control judiciar şi pentru greşita aplicare a legii, respectiv a art. 1020 C. civ., şi a art. 19 din contract, reţinând greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile rezilierii contractului de asociere în participaţiune dintre părţi, deşi pârâta intimată – asociat – nu şi-a îndeplinit culpabil obligaţiile asumate, ori le-a îndeplinit defectuos, cu încălcarea dispoziţiilor contractuale şi legale incidente, cauzând o serie de daune ireparabile monumentului istoric din litigiu, instanţa criticată însăşi stabilind că au fost executate lucrări de restaurare şi construcţii noi, unele dintre ele neavând proiecte de execuţie, pârâta neobţinând nici avizele prealabile pentru efectuarea unora dintre lucrări, în timp ce recurentul şi-a îndeplinit propriile obligaţii, executând lucrările de instalare a reţelei electrice de iluminat şi lucrările de canalizare exterioară, demarând lucrările de racordare a Cetăţii la reţeaua de apă potabilă (lucrări finalizate, conform procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 3412 din 25 septembrie 2008), igienizând suprafaţa de pădure deţinută de Oraşul Râşnov în limita suprafeţei neretrocedate, – ca şi terasa limitrofă, – B.E. Râşnov, instanţa de apel reţinând eronat că executarea obligaţiilor pârâtei intimate ar fi fost condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor recurentului reclamant.
În susţinerea solicitării subsidiare recurentul apreciază că, faţă de deteriorările suportate de imobilul în litigiu, s-ar impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se stabili printr-o expertiză tehnică în construcţii, realizată de un expert în monumente istorice, dacă lucrările efectuate au avut la bază situaţii de lucrări, verificate şi confirmate la plată, potrivit art. 7 lit. k) din contract, şi dacă au fost respectate cerinţele existenţei de proiecte de execuţie pentru toate lucrările, cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, expertiza anterior efectuată de expertul tehnic L.I. fiind realizată superficial, fără cercetarea atentă a realităţii şi a documentelor existente, expertul stabilind fără temei, sau justificare, existenţa unor investiţii de 633.000 euro, doar pe baza unor măsurători efectuate în teren.
La data de 2 octombrie 2009 M.C.C.P.N., formulează cerere de intervenţie accesorie, în interesul recurentului reclamant, (încuviinţată în principiu la data de 8 octombrie 2009), susţinând recursul acestuia şi arătând că prin mai multe adrese din 2003 şi 2004, ca autoritate a administraţiei publice centrale de specialitate, a constatat că lucrările efectuate la monumentul istoric din litigiu sunt realizate cu încălcarea gravă a dispoziţiilor legale, fără a exista un proiect care să conţină propunerile de amenajare şi fără asistenţă de specialitate arheologică, dispunând – în consecinţă – sistarea lucrărilor şi demolarea construcţiilor necorespunzătoare, sub sancţiunea răspunderii penale a asociatului – pârâta intimată, în condiţiile art. 54 din Legea nr. 422/2001, măsuri ignorate de pârâtă, care a continuat o serie de lucrări fără a avea autorizaţie de construire, proiect de amenajare sau asistenţă arheologică, producând daune ireparabile Cetăţii, aşa cum s-a stabilit prin adresa din 14 iulie 2004, consecinţele iremediabile constatându-se şi ulterior, în 2007, prin adresele din 26 februarie 2007 şi 25 din 26 februarie 2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, în cauză neimpunându-se casarea deciziei recurate, întrucât toate probele necesare soluţionării pricinii au fost administrate în faţa instanţelor de fond şi apel .
Examinând recursul reclamantului prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat, criticile avansate împotriva deciziei recurate fiind întemeiate.
Se constată, în acest sens, în esenţă, că, în mod neîntemeiat şi fără o motivare adecvată, instanţa de apel criticată a reţinut că obligaţiile reciproce asumate de părţi prin contractul de asociere în participaţiune ar fi interdependente, cu referire în special – stabileşte instanţa – la instalaţiile electrice, de apă şi canalizare şi a reţelei de gaze naturale, la punerea la dispoziţie a materialelor de construcţie şi la exercitarea controlului financiar, obligaţiile asumate de recurentul reclamant (art. 5), vizând, însă, – aşa cum judicios a stabilit prima instanţă – funcţionarea imobilului ca obiectiv turistic, în timp ce obligaţiile contractuale ale pârâtei intimate se referă cu prioritate la restaurarea, consolidarea şi amenajarea zidurilor imobilului monument istoric, executarea acestora fiind evident premergătoare obligaţiilor recurentului. Mai mult, instanţa reţine – eronat – neîndeplinirea culpabilă de către reclamantul recurent a obligaţiilor privind canalizarea, instalarea reţelei electrice de iluminat şi a reţelei de gaze naturale prevăzute de art. 5 lit. b), c) şi d), deşi acestea urmau a fi realizate de către pârâta intimată potrivit art. 6 alin. (1) din contract, motivarea deciziei recurate prezentându-se, astfel, ca defectuoasă, cum întemeiat susţine recurentul, instanţa criticată făcând şi o eronată interpretare şi aplicare a clauzelor contractului în litigiu, reţinând neîntemeiat şi că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune la dispoziţie material lemnos şi produse de balastieră, aspect invocat de pârâtă şi nedovedit de aceasta, cum corect s-a stabilit de expertiza contabilă administrată în cauză, şi infirmat – de altfel – şi de înscrisurile noi depuse în recurs (filele 287 – 300 dosar de recurs), precum şi că obligaţiile pârâtei, inclusiv aceea de a asigura plafonul de finanţare de 1.000.000 dolari SUA, respectiv 200.000 dolari SUA anual prevăzută de art. 7 lit. k), urmau a fi realizate în primii 10 ani, potrivit art. 8, deşi în mod explicit în art. 7 lit. k) se precizează că plafonul de finanţare arătat urmează a fi asigurat în primii cinci ani, fiind verificabil prin situaţiile de lucrări legal executate şi confirmate la plată, instanţa de apel stabilind neîntemeiat şi că menţionata obligaţie a pârâtei nu poate fi apreciată ca o obligaţie de sine stătătoare ci numai în interdependenţă cu obligaţiile recurentului reclamant. Deşi constată că pârâta nu a ţinut separat contabilitatea pentru contractul de asociere, fapt care face imposibil un control real al încasărilor, instanţa de apel reţine neîntemeiat, infirmând aprecierile corecte ale primei instanţe, că respectivul control financiar trebuia exercitat de ambele părţi, corelând greşit prevederile art. 15 din contract cu cele ale art. 22 şi 23 care se referă la organul de conducere al asociaţiei şi care nu este abilitat cu efectuarea controlului financiar ce vizează chiar activitatea respectivului organ, instanţa criticată reţinând total eronat culpa recurentului în neexercitarea controlului împreună cu pârâta, motivarea deciziei recurate dovedindu-se şi cu privire la acest aspect ca fiind contradictorie.
Deşi constată că lucrările de consolidare şi refacere a Cetăţii, sau de restaurare, ori de executare de construcţii noi s-au efectuat – unele – fără proiecte de execuţie şi fără ca pârâta să fi obţinut avizele prealabile impuse pentru astfel de lucrări, instanţa reţine, din nou neîntemeiat, că prima instanţă a stabilit greşit că au fost încălcate de către pârâtă dispoziţiile art. 10 din contract, instanţa de control judiciar considerând că pârâta a fost împiedicată de refuzul reclamantului de a-şi da acordul la întocmirea documentaţiei necesare, deşi dispoziţiile art. 10 evocate au în vedere doar obligaţia pârâtei – administrator – de a asigura ca executarea lucrărilor să se facă pe bază de proiect de restaurare, renovare, consolidare, avizat – conform legii – de compartimentul de specialitate al Ministerului Culturii, ea apreciind şi că neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 7 lit. l), privitoare la deschiderea unei filiale în Râşnov, este nesemnificativă pentru antrenarea sancţiunii rezilierii contractului, aceasta având un caracter accesoriu, interpretarea dată de instanţă deformând astfel sensul lămurit al prevederii contractuale care, potrivit voinţei părţilor, include respectiva obligaţie a pârâtei între cele principale, prevăzute de art. 7.
Faţă de cele de mai sus se constată că instanţa de apel, cu o motivare contradictorie şi sumară, a reţinut greşit că pârâta şi-a îndeplinit într-un stadiu avansat obligaţiile contractuale faţă de neîndeplinirea termenului de 10 ani de finalizare a acestora, deşi aceasta nu a asigurat integral plafonul de finanţare pentru primii cinci ani, la care s-a obligat, a executat lucrări la monumentul istoric din litigiu fără a fi avut proiecte de execuţie şi fără a fi obţinut avizele compartimentului de specialitate din Ministerul Culturii, cum întemeiat a reţinut prima instanţă, şi a confirmat şi intervenienta în interesul reclamantului, instanţa de control judiciar făcând şi o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 19 din contract precum şi a dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 C. civ.
Astfel fiind, criticile recurentului fiind întemeiate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. urmează a fi admis recursul acestuia împotriva deciziei atacate care urmează a fi modificată în parte, în sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe, menţinându-se obligarea pârâtei apelante la plata sumei de 204.675,96 lei cu titlu de despăgubiri către reclamantă.
Ca parte căzută în pretenţii, cu aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă urmează a fi obligată să plătească recurentului reclamant suma de 66.852,06 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat şi de expert, şi suma de 75.645,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Faţă de soluţia menţionată urmează a fi admisă şi cererea de intervenţie accesorie în favoarea recurentului reclamant, formulată de intervenientul M.C.C.P.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul oraşul Râşnov prin Primar împotriva Deciziei nr. 7/ Ap din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge apelul declarat de intimata pârâtă SC F.R.T. SRL Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 461/ C din 12 februarie 2007 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Menţine obligarea apelantei-pârâte la plata sumei de 204.675,96 lei cu titlul de despăgubiri către reclamantă.
Obligă intimata-pârâtă să plătească recurentei-reclamante suma de 66.852,06 lei în apel şi 75.645,90 lei în recurs cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentei-reclamante, formulată de M.C.C.P.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1370/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1369/2010. Comercial → |
|---|
