ICCJ. Decizia nr. 1900/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1900/2010
Dosar nr. 4944/111/2007
Şedinţa publică de la 25 mai 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 124/ Com din 4 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4944/111/2007, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT, prin administrator T.J. împotriva pârâţilor T.K. şi SC T.P. SRL.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că la data de 29 decembrie 2004 între cele două părţi s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare a părţilor sociale prin care reclamanta transmitea pârâtului în întregime părţile sociale deţinute la SC T.P. SRL în schimbul sumei de 1.500.000 forinţi, sumă achitată în întregime la data încheierii contractului. La data de 10 ianuarie 2005, între domnul T.J. şi pârât s-a încheiat un contract prin care cel din urmă se obliga să îl angajeze pe primul în calitate de consultant pe o perioadă de 5 ani în schimbul sumei de 4.000.000 forinti anual.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se constate existenţa şi conţinutul actului secret (contractul încheiat la 10 ianuarie 2005) care înlătură actul aparent numit „contract de vânzare cumpărare părţi sociale", să se constate că pârâtul -persoană fizică nu şi-a executat contraprestaţia convenită prin actul secret, să se dispună rezoluţiunea convenţiei referitoare la transmiterea părţilor sociale şi restabilirea situaţiei anterioare.
Judecătorul a constatat că, reprezentând o excepţie de la principiul opozabilităţii faţă de terţi a contractului, simulaţia prin deghizare totală presupune încheierea de către părţi a unui act juridic real ce are o anumită natură pe care îl ascund sub aparenţa unui ale act juridic mincinos, cu o altă configuraţie. Această simulaţie presupune în mod necesar ca actul real şi cel public să fie simultane sau, cel puţin, în momentul încheierii celui dintâi, cel de-al doilea trebuie cu necesitate configurat. In măsura în care cele două acte nu sunt concepute de părţi în cadrul aceleiaşi operaţiuni, ci sunt încheiate la intervale diferite de timp, simulaţia nu poate fi reţinută.
Raportat la aceste consideraţii, judecătorul fondului a reţinut că cele două contracte au fost încheiate la momente diferite de timp; de asemenea, s-a reţinut că nu s-a probat elementul fundamental al acestei operaţiuni, respectiv simultaneitatea de ordin intelectual între cele două. S-a mai reţinut că reclamanta nu a probat cele susţinute cu privire la existenţa simulaţiei. Judecătorul nu a reţinut caracterul probator al procesului verbal încheiat la data de 27 septembrie 2007, motivat de faptul că el a fost încheiat după ce între reclamantă şi pârât au intervenit o serie de litigii, precum şi de faptul că a fost semnat chiar de către administratorul societăţii reclamante, alături de alte persoane.
S-a mai reţinut că în cuprinsul celor două contracte apar trei părţi diferite: societatea pârâtă, şi persoanele fizice T.J. şi T.K.; doar T.K. apare în ambele contracte, în timp ce T.J. acţionează în dublă calitate - în nume propriu, şi ca administrator la societăţii reclamante. în consecinţă, s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT, criticile acesteia vizând greşita apreciere a probelor administrate în raport de dispoziţiile art. 1175 C. civ., în contextul în care acordul de voinţă a intervenit practic între două persoane fizice. A mai susţinut că judecătorul fondului nu a observat că pârâtul intimat nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a contravalorii părţilor sociale transmise.
Prin Decizia nr. 84/ C din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat în cauză ca nefondat, în baza următoarelor considerente: s-a apreciat că pentru a fi reţinută existenta simulatiei este necesar a se dovedi existenta concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte, unul public, aparent (simulat), prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii, şi un alt contract secret (contra - înscrisul), care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care se anihilează, în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul public. S-a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite aceste condiţii, cele două contracte nefiind încheiate între aceleaşi părţi (a fost înlăturată susţinerea apelantei cu privire la încheierea celor două contracte de către T.J., acţionând în dublă calitate - ca administrator al firmei maghiare şi ca persoană fizică, motivat de faptul că patrimoniile sunt diferite, neputându-se identifica administratorul societăţii cu societatea însăşi). Totodată, s-a reţinut că nu a fost dovedită existenţa contractului secret prin care să se prevadă că preţul real al vânzării părţilor sociale nu ar fi cel declarat în contractul de vânzare cumpărare părţi sociale, în condiţiile în care chiar apelanta reclamantă a recunoscut, practic, prin concluziile scrise caracterul real, nedisimulat al contractului invocat ca fiind aparent. S-a concluzionat de către completul de apel că în realitate sunt două contracte reale, care produc efecte între părţile semnatare.
Decizia pronunţată de completul din cadrul Curţii de Apel Bihor a fost recurată de reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT, acesta invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei de apel în sensul admiterii apelului şi schimbarea sentinţei de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Reclamanta a criticat decizia completului de apel din perspectiva aplicării greşite a legii, susţinând că s-a înţeles că se solicita stabilirea caracterului fictiv al convenţiei din 10 ianuarie 2005, în condiţiile în care actul public era reprezentat de contractul de vânzare cumpărare de părţi sociale, actul secret fiind convenţia din 10 ianuarie 2005, prin care, în fapt, pârâtul - persoană fizică s-a angajat să plătească în termen de 5 ani suma de 20.000.000 forinţi, cu titlu de contravaloare a părţilor sociale, în timp ce T.J. s-a obligat să sprijine societatea în continuare prin consultanţă de specialitate. Reclamanta recurentă a mai susţinut că este dovedită identitate de părţi, în condiţiile în care societatea maghiară are asociat unic şi administrator pe aceeaşi persoană, care se confundă în mod real şi efectiv cu persoana fizică însăşi.
Prin întâmpinare, pârâţii intimaţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că între cele doua acte invocate de reclamantă nu există nicio legătură, fiind încheiate între trei persoane diferite. Faptul că nu a fost pusă în executare înţelegerea consemnată în cel de-al doilea act se datorează chiar lui T.J., care nu şi-a îndeplinit obligaţiile reglementate de legislaţia română, în sensul înregistrării şi autorizării sale pentru a putea presta servicii de consultanţă.
Nu au fost administrate probe în această fază procesuală.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Astfel, nu poate fi reţinută critica reclamantei sub aspectul aplicării greşite a legii din perspectiva îndeplinirii condiţiilor simulatiei.
În primul rând nu este reală susţinerea reclamantei în sensul că instanţa de apel ar fi reţinut greşit că actul faţă de care se solicita a se constata caracterul fictiv ar fi înscrisul încheiat la data de 10 ianuarie 2005. Completul de apel, aşa cum rezultă din considerentele care au condus la respingerea căii de atac, a reţinut că se invocă un caracter fictiv al contractului de vânzare cumpărare părţi sociale, reţinând susţinerea reclamantei cu privire la caracterul real al înţelegerii părţilor, exprimată în convenţia din 10 ianuarie 2005. în consecinţă, această critică a reclamantei va fi înlăturată.
Deşi reclamanta a susţinut pe tot parcursul judecării cauzei, în cele trei faze procesuale că preţul părţilor sociale ar fi fost stabilit în convenţia din 10 ianuarie 2005 la suma de 20.000.000 forinţi, plătibilă în 5 ani, din interpretarea convenţiei nu rezultă o asemenea înţelegere a părţilor. Astfel, în convenţia din 10 ianuarie 2005, se stabileşte preţul de 20.000.000 lei, ce trebuia achitată în rate anuale, pe timp de 5 ani, ca o contravaloare a consultanţei pe care T.J. urma să o acorde societăţii pârâte. De altfel, susţinerile reclamantei sunt contradictorii: se susţine că preţul părţilor sociale este cel stabilit în convenţia din 10 ianuarie 2005, pentru ca apoi să se invoce faptul că pârâţii nu au respectat înţelegerea şi nu au procedat la angajarea lui T.J. pentru ca acesta să acorde consultanţa la care s-a obligat prin aceeaşi înţelegere.
Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la existenţa identităţii persoanelor care ar fi încheiat contractul simulat şi cel real. Aşa cum au statuat şi instanţele inferioare, cele două acte au fost încheiate de trei persoane diferite: contractul de vânzare cumpărare părţi sociale este încheiat de societatea maghiară, persoană juridică distinctă, reprezentată în faţa notarului public pentru semnarea actului de către administratorul social, T.J.. Subliniem că parte în acest contract este persoana juridică - societate maghiară, aceasta fiind proprietara părţilor sociale vândute. Nu există confuziune între patrimoniul societăţii şi patrimoniul persoanei fizice, chiar dacă societatea este cu unic asociat, cele două patrimonii fiind distincte; confuziunea dintre patrimonii intervine doar la momentul dizolvării societăţii cu asociat unic, la acel moment patrimoniul societăţii confundându-se cu cel al asociatului unic.
Ceea ce este esenţial este faptul că nu poate exista identitate reală, efectivă între persoana juridică - societatea comercială maghiară, semnatară a contractului de vânzare cumpărare părţi sociale, şi persoana fizică semnatară a convenţiei din 10 ianuarie 2005.
În consecinţă, va fi înlăturată şi această critică a reclamantei.
Pentru considerentele expuse, şi constatându-se că decizia pronunţată de completul de apel este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.K.G.K.E.S. KFT Budapesta împotriva Deciziei nr. 84 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4383/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4349/2010. Comercial → |
|---|
