ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1937/2010

Dosar nr. 4739/104/2008

Ședința publică de la 26 mai 2010

Prin sentinţa comercială nr. 228 din 7 februarie 2009 a Tribunalului Olt s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B. SA împotriva pârâtei SC A. SRL şi în consecinţă s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în Slatina, judeţul Olt. A fost disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, care a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Slatina.

În motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că pârâta a folosit spaţiul comercial în baza unui contract de închiriere încheiat cu reclamanta, că durata a expirat, reclamanta a notificat concediul, însă pârâta a continuat să-l folosească, astfel că evacuarea este întemeiată, urmând ca cererea în despăgubiri pentru lipsa de folosinţă să fie soluţionată separat, de instanţa competentă.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 160 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.

În considerentele deciziei s-a reţinut că din probele administrate a rezultat că pârâta a continuat să folosească spaţiul în litigiu şi după iunie 2008 când a susţinut că l-a eliberat, prima instanţă a făcut o apreciere corectă a situaţiei de fapt existente, iar consemnările executorului judecătoresc din procesul verbal încheiat la 30 aprilie 2009 reţin declaraţiile unilaterale ale administratorului societăţii pârâte cu privire la data eliberării spaţiului şi deci, nu pot fi avute în vedere.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs.

Criticile vizează, în principal, aprecierea eronată a probelor administrate în vederea stabilirii datei eliberării spaţiului comercial, faptul că ridicarea bunurilor pârâtei s-a realizat ulterior eliberării, după obţinerea acceptului reclamantei, urmare a corespondenţei purtate între părţi.

Se invocă şi greşita interpretare a procesului verbal de evacuare din 30 aprilie 2009 din dosarul execuţional, din care rezultă că spaţiul era liber din iunie 2008.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Recursul nu este fondat.

Criticile vizând interpretarea greşită a probelor administrate în fazele procesuale anterioare exced analizei în prezentul recurs, cauza beneficiind şi de examinarea devolutivă în calea de atac a apelului, faţă de abrogarea expresă a dispoziţiilor art. 304 pct. ll C. proc. civ.

În ceea ce priveşte interpretarea eronată a procesului verbal de evacuare încheiat la 30 aprilie 2009 în Dosarul execuţional nr. 134/2009 de Biroul Executorului Judecătoresc V.C., se va reţine că aceasta vizează punerea în executare a titlului executoriu constând în Hotărârea din 2008 a Tribunalului Olt şi conţine declaraţia reprezentantului societăţii pârâte care nu se poate constitui în probă pentru dovedirea datei eliberării spaţiului.

Mai mult, executorul judecătoresc consemnează că s-a deplasat la locul situării imobilului supus executării unde l-a găsit pe administratorul societăţii pârâte care a solicitat citirea contoarelor şi s-a procedat la evacuare.

Prin urmare sentinţa primei instanţe a fost executată, astfel că sub aspectul dispoziţiei de evacuare, nu sunt relevante criticile din recurs, data eliberării spaţiului prezentând importanţă doar sub aspectul întinderii despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă, care însă nu fac obiectul prezentului recurs.

În consecinţă, pentru motivele expuse, nefiind fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtei urmează a fi respins, iar decizia atacată să fie menţinută în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL Slatina împotriva Deciziei nr. 160 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1937/2010. Comercial