ICCJ. Decizia nr. 2147/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA COMERCIALĂ
Decizie nr. 2147/2010
Dosar nr. 18907/63/2007
Ședința publică de la 8 iunie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 6 noiembrie 2007, reclamanta SC C.A. Sibiu prin SC C. A. SA sucursala Craiova a chemat în judecată pe pârâta SC L.A.A. SRL Craiova, solicitând instanţei ca pe baza hotărârii ce o va pronunţa în cauză, să oblige pârâta la plata sumei de 224.471,09 Iei şi 5.139,21 euro, reprezentând contravaloarea daunelor aferente poliţelor încheiate de pârâtă în numele şi pe seama SC C.A. SA, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 163 din 17 martie 2009, a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 122.610,61 lei reprezentând despăgubiri şi echivalentul în lei a sumei de 2.793,46 euro, plus 2.716 lei cheltuieli de judecată.
Din ansamblul probelor administrate-n cauză, instanţa a reţinut că între cele două părţi a fost încheiat contractul de mandat din 14 iunie 2005, prin care pârâta, în calitate de mandatar, a fost mandatată de către reclamantă în vederea negocierii şi încheierii de contracte de asigurare, în numele şi în contul asigurătorului.
În baza prevederilor contractuale (art. 7 lit. f) şi a drepturilor ce i-au fost conferite, pârâta a procedat la încheierea mai multor poliţe de asigurare, decontarea acestora la casieria reclamantei realizându-se uneori în termenul contractual, alteori după împlinirea acestui termen.
Instanţa de fond a avut în vedere anexele I şi II la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert P.T., anexe în cuprinsul cărora se menţionează în rubrici distincte, numărul poliţelor de asigurare încheiate de către reclamantă, data încasării acestora, precum şi data depunerii la contabilitatea reclamantei, astfel cum aceasta este evidenţiată în registrele reclamantei, cât şi în documentele puse la dispoziţia expertului de către pârâtă.
Toate aceste poliţe indicate de către reclamantă ca temei al pretenţiilor sale, sunt poliţe pentru care aceasta, ca urmare a intervenirii riscului asigurat, a achitat despăgubiri unor persoane păgubite.
Nerespectarea obligaţiilor contractuale dă dreptul părţii contractante să obţină satisfacerea acestora pe cale silită, creditorul având dreptul la împlinirea exactă a obiectului obligaţiei sale, conform art. 1073 C. civ.
S-a reţinut că, pentru angajarea răspunderii contractuale, a agentului de asigurare (pârâta), contractul prevede necesitatea îndeplinirii mai multor condiţii: nedepunerea în termenul contractual la casieria reclamantei a documentelor de asigurare şi a documentelor de plată a primelor de asigurare şi suportarea de către reclamantă cu privire la poliţele astfel nedecontate a unui prejudiciu, respectiv antrenarea răspunderii sale şi plata de despăgubiri către persoanele asigurate sau păgubite.
În acest sens, instanţa a constatat că pârâta nu a respectat de fiecare dată termenul contractual de depunere la casieria reclamantei pe bază de borderou a contractelor sau poliţelor de asigurare încheiate şi a documentelor de plată privind pe acestea, aspect evidenţiat în cuprinsul raportului de expertiză (anexele I şi II).
Mai mult, chiar expertul a indicat instanţei faptul că pentru unele dintre aceste poliţe se regăseşte o dublă evidenţă, una în contabilitatea reclamantei, alta rezultând din documentaţia pârâtei, în astfel de cazuri apreciindu-se a fi luată în considerare data prezentată de către pârâtă, acestea rezultând din borderourile aliate la dosar.
În celelalte cazuri, atunci când doar evidenţa reclamantei a fost indicată de către expert, instanţa va avea în vedere data înscrisă în evidenţă ca reper pentru calcularea termenului contractual de depunere a poliţelor şi documentelor de plată de către pârâtă.
Instanţa a avut în vedere şi principiul potrivit căruia în materie probatorie, îndoiala profită debitorului, în condiţiile în care reclamanta nu a putut pune la dispoziţia instanţei şi a expertului dovezi privind existenţa unui sistem coerent, cronologic şi liniar de înregistrare în propria contabilitate a poliţelor şi a sumelor de bani aferente primelor de asigurare astfel plătite.
Relativ la poliţele depuse după împlinirea termenului contractual de 5 zile, respectiv de 48 ore în ipoteza reglementată prin art. 7 lit. f) din contract, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin această clauză contractuală, fapt ce determină antrenarea răspunderii sale contractuale în condiţiile art. 15 din acelaşi contract.
Cu privire la poliţele de asigurare reţinute în anexele I şi II din raportul de expertiză, reclamanta a achitat persoanelor păgubite daune în cuantum de 122.610,61 lei şi 2.793,46 euro, după cum rezultă din documentele din dosarele de daună deschise de către reclamantă şi depuse de aceasta la dosar, cuantumul acestor despăgubiri plătite de către reclamantă reprezentând prejudiciul suferit de către reclamantă ca urmare a nerespectării de către pârâtă a clauzei contractuale privind termenul de depunere a documentelor de asigurare şi de plată la casieria reclamantei.
De altfel, acest aspect al plăţii sumelor solicitate de către reclamantă către persoanele păgubite, ca urmare a intervenirii riscului asigurat cu privire la poliţele în litigiu, nu a fost contestat de către pârâtă, argumentele acesteia cu privire la lipsa legăturii de cauzalitate dintre aceste plăţi şi vinovăţia sa fiind neîntemeiată, de vreme ce obligaţia sa de a plăti aceste sume este o obligaţie contractuală de sine stătătoare, a cărei îndeplinire se analizează independent de analiza acordării despăgubirii de către reclamantă în calitatea sa de asigurător, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Pentru asigurarea răspunderii contractuale a pârâtei, Tribunalul Dolj a avut în vedere îndeplinirea condiţiilor speciale mai sus individualizate, prejudiciul suferit de către reclamantă reprezentând tocmai daunele interese acordate în baza poliţelor decontate cu întârziere.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel pârâta SC L.V.A.A. SRL Craiova, care a susţinut că prima instanţă a apreciat în mod greşit faptul că apelanta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale sau legale (art. 7 lit. f) şi art. 15 din contractul de mandat din 2005, art. 948 şi 1073 C. civ.), întrucât şi-a întemeiat concluziile pe susţinerile intimatei reclamante şi nu pe probele administrate în cauză, reclamantă nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu, suma de 132.049,41 lei şi suma de 2.793,46 euro a fost plătită sub forma indemnizaţiilor de asigurare, iar considerarea ca fiind debit nu este temeinică şi legală, întrucât această sumă reprezintă cuantumul indemnizaţiei de asigurare la care societatea de asigurare era obligată în temeiul Legii nr. 136/95, iar intimata era obligată să achite din proprie iniţiativă suma dedusă judecăţii cu titlu de daune şi asta tocmai în virtutea recunoaşterii poliţelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie.
Prin Decizia nr. 206 din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei, cu 2.295 lei cheltuieli de judecată în sarcina părţii adverse.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a avut în vedere art. 969 C. civ. în virtutea căruia, partea contractantă care are calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract fiind îndreptăţită a pretinde celeilalte părţi satisfacerea acestor drepturi, iar interpretarea contractului este operaţia prin care se determină înţelesul exact al clauzelor contractuale prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor, în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă.
Astfel, la data de 14 iunie 2005, între SC C. SA Sibiu -Sucursala Craiova şi SC L.V.A.A. SRL Craiova a intervenit contractul de mandat, prin care apelanta pârâtă, în calitate de mandatar, a fost mandatată de către intimata reclamantă să negocieze şi să încheie contracte de asigurare, în numele şi în contul asigurătorului.
Referitor la obligaţiile contractuale în art. 7 lit. f) pârâta avea datoria de a depune la casieria reclamantei pe bază de borderou (însoţit de contractele sau poliţele de asigurare încheiate şi de documentele de plată, privind pe acestea), primele încasate în numerar în termen de 5 zile de la încasarea acestora, urmând ca dacă depunerile depăşesc suma de 10.000.000 lei, depunerea să se facă în termen de 48 de ore.
Iar prin art. 15 din contract, părţile au prevăzut o clauză penală, conform căreia, pentru neraportarea la termenele prevăzute a asigurărilor încheiate şi nepredarea sumelor reprezentând primele încasate (dovedite cu borderou), agentul de asigurare va răspunde material faţă de prejudiciile aduse mandantului, prin încălcarea prevederilor contractuale, iar daunele interese în aceste cazuri vor fi în cuantum egal cu despăgubirea plătită de SC C.A. SA, în baza documentului de asigurare nerespectat şi/sau nedecontat în termenul prevăzut în contract sau a despăgubirilor la care a fost obligată SC C.A. SA faţă de asigurat, la care poate fi adăugată dobânda legală.
Potrivit dispoziţiilor menţionate din contractul părţilor a rezultat răspunderea contractuală.
Urmare a administrării probatorii lor, tribunalul a ajuns la concluzia că pârâta nu a respectat de fiecare dată termenul contractual de depunere, deşi s-a reţinut că reclamanta nu a putut să pună la dispoziţia instanţei şi nici a expertului dovezi privind existenţa unui sistem coerent, cronologică şi liniar de înregistrare în propria contabilitate a poliţelor de asigurare încheiate de către agenţii săi şi a sumelor de bani aferente primelor de asigurare astfel plătite, dând valoare principiului potrivit căruia în materie probatorie, îndoialaprofita debitorului.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut pe de o parte că va fi luată în considerare data prezentată de către pârâtă, care rezultă din borderourile depuse de către aceasta la dosar, iar pe de altă parte, a considerat că o parte din poliţe au fost depuse după împlinirea termenului contractual, astfel că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin clauza reglementată prin art. 7 lit. f).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de apel a apreciat ca fondată susţinerea pârâte cum că instanţa de fond nu a interpretat în mod corect probele, atâta timp cât actele depuse şi interogatoriul luat reclamantei nu au confirmat faptul că pârâta nu şi-a onorat obligaţiile contractuale, în plus, atât expertiza contabilă efectuată în cauză de către expert T.P., cât şi expertiza extrajudiciară depusă în apel, au venit să evidenţieze modul defectuos în care reclamanta a gestionat şi înregistrat poliţele de asigurare vândute şi depuse de pârâtă în termen contractual pe bază de borderou.
În contra celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs în motivarea căruia a susţinut că în cauză nu au fost interpretate corect clauzele contractuale în raport de probele administrate în cauză, astfel interogatoriul luat pârâtei atestă altă situaţie de fapt decât cea stabilită de instanţa de apel. In consecinţă recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., se constată că argumentele folosite în dezvoltarea criticilor din recurs nu pot fi încadrate în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ de textul de lege sus menţionat.
Cum criticile sesizate vizează aspecte ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi de aprecierea dată probelor ce reprezintă atributul instanţelor anterioare, ele nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală în care atribuţiile instanţei de recurs sunt limitate strict doar la motivele de nelegalitate.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte făcând aplicarea art. 3021 lit. c) C.proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs.
Înalta Curte urmează să respingă cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât aceasta nu a făcut dovada efectuării acestora, partea care o solicită fiind obligată să depună dovezi pentru a putea fi acordate, condiţie imperativă sub sancţiunea neacordării lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă SC C.A. Sibiu prin sucursala Craiova împotriva Deciziei nr. 206 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimata - pârâtă SC L.A.A. S.R.L. Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 773/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 729/2010. Comercial → |
|---|
