ICCJ. Decizia nr. 2341/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2341/2010
Dosar nr. 1667/3/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamantele SC R. SA şi SC R. SA le-au chemat în judecată pe pârâtele SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, SC P.C. SRL şi SC R.C. SRLşi au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a operaţiunilor succesive de înstrăinare a bunurilor mobile (149 de vagoane) care s-au aflat în patrimoniul debitoarei SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, ca fiind acte de înstrăinare cu un caracter fraudulos bazate pe o cauză ilicită. Acţiunea a fost precizată la data de 25 aprilie 2007, când reclamantele au solicitat să se constate nulitatea absolută pentru cauza ilicită invocată şi pentru fraudarea drepturilor creditoarei, a contractului de împrumut nr. 47/2005 încheiat între SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA şi SC P.C. SRL a contractului de garanţie imobiliară precum şi nulitatea absolută a facturilor fiscale din 3 ianuarie 2006 emisă de SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA din 3 ianuarie 2006 şi din 3 ianuarie 2006 emise de SC P.C. SRL.
Reclamantele şi-au argumentat acţiunea susţinând că sunt deţinătoarele titlurilor executorii reprezentate de sentinţele nr. 1473/2005 şi 3762/2005 prin care debitoarea SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA a fost obligată la plata sumelor de 3.579.545.080 lei şi respectiv 1.346.887.718 lei. În vederea valorificării sumelor cuprinse în titluri s-a pornit executarea silită şi s-au întocmit acte de executare care s-au încheiat cu procesul verbal din 30 mai 2006 prin care vagoanele sechestrate au fost vândute şi preţul distribuit către creditorii SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA. Pe parcursul executării silite una dintre pârâte, SC R.C. SRL Bucureşti a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat anularea procesului verbal de sechestru din 7 aprilie 2006 instituit asupra celor 149 de vagoane, care au constituit obiectul executării pe considerentul că bunurile îi aparţin. Prin sentinţa civilă nr. 14079 din 2 octombrie 2006, Judecătoria Sect. 1 Bucureşti a admis în parte contestaţia la executare a anulat actele de executare şi a dispus restituirea sumelor primite pe parcursul executării, actualizate cu rata inflaţiei. În cauză au fost formulate de pârâte şi alte contestaţii la executare bazate pe un contract de împrumut încheiat între SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA şi SC P.C. SRL şi un contract de garanţie reală mobiliară instituit asupra celor 149 de vagoane, a căror anulare s-a cerut de cele două reclamante pe motivul fraudării drepturilor creditorilor. S-a invocat de reclamante cauza ilicită, fictivitatea transferurilor bunurilor, în raport de faptul că aceste acte s-au încheiat de grupul de firme pârâte care aveau în bună măsură acelaşi acţionariat cât şi realizarea frauduloasă a acestor acte, transferul bunurilor fiind realizat scriptic.
În prima instanţă litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială care prin sentinţa nr. 14925 din 12 decembrie 2007 a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor argumentând în esenţă că în baza contractelor încheiate între SC P.C. SRL în calitate de împrumutător, SC E.M. C.F.R. M. SA în calitate de împrumutat şi SC M.I. SRL în calitate de fidejusor, contract modificat prin actul adiţional din 20 iunie 2005, s-a transferat o sumă de bani a cărei restituire a fost garantată prin contractul încheiat între SC P.C. SRL şi SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, garanţia vizând cele 149 de vagoane asupra cărora se pornise executarea silită în temeiul celor două sentinţe menţionate anterior. A mai reţinut instanţa că operaţiunile juridice pe care le-au contestat reclamantele s-au realizat înainte ca cele două reclamante să înceapă executarea silită motiv care a dus la înlăturarea susţinerilor privind caracterul ilicit sau imoral al scoaterii vagoanelor din patrimoniul debitoarei reclamantelor SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA. Raţionamentul instanţei s-a bazat şi pe faptul că transferul bunurilor din patrimoniul debitoarei SC E. C.F.R. M. SA în patrimoniul SC R.C. SRL Bucureşti a avut ca izvor contractul de gaj încheiat anterior executării silite pornită pe baza titlurilor executorii constând în sentinţele nr. 1473/2005 şi nr. 3762/2005.
Apelul. Decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Sentinţa nr. 14925 din 12 decembrie 2007 a fost apelată de reclamantele SC R. SA şi SC R. SA, iar Curtea de Apel Bucureşti, apreciind ca întemeiate criticile de nelegalitate şi netemeinicie a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa şi a constatat nulitatea absolută a operaţiunilor succesive de înstrăinare a bunurilor mobile care au alcătuit patrimoniul societăţii debitoare SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA, cu referire la bunurile din acţiunea precizată.
În considerentele deciziei, Curtea a reţinut că prin operaţiuni fictive şi succesive s-au înstrăinat bunurile mobile care trebuiau valorificate pentru eficientizarea activului societăţii debitoare în scopul satisfacerii creanţelor creditorilor şi că fraudarea creditorilor apare ca evidentă. În continuare, Curtea a reţinut că fictivitatea acestor operaţiuni rezultă din lipsa unor dovezi financiar-contabile care să confirme veridicitatea transferului dreptului de proprietate, cât şi din imposibilitatea materială de punere în posesie asupra celor 149 de vagoane. În privinţa contractului de împrumut, instanţa de apel a constatat că în nicio fază procesuală nu a fost dovedit faptul că suma care a făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare a fost virată în contul societăţilor cumpărătoare.
Alte aspecte asupra cărora s-a oprit Curtea de Apel, au vizat faptul că acţionariatul societăţii vânzătoare şi cel al societăţilor cumpărătoare are în esenţă aceeaşi structură, pentru împrumut din partea SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA a semnat M.A. în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie şi tot el a semnat ca administrator pentru SC R.C. SRL, că procesele verbale de punere în posesie au fost antedatate şi că în facturile fiscale din 3 ianuarie 2006 bunurile sunt trecute generic ca "mijloace fixe”. Toate aceste concluzii au format convingerea Curţii de Apel, potrivit căreia sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 966 şi 968 C. civ. raportat la art. 5 C. civ., actele încheiate în scop fraudulos fiind lovite de nulitate absolută.
Recursurile. Motivele de recurs.
1. SC R.C. SRL a declarat recurs împotriva Deciziei comerciale nr. 240 din 12 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susţine că soluţia este nelegală întrucât fictivitatea operaţiunilor de înstrăinare a bunurilor mobile a fost motivată pe lipsa unor dovezi financiar contabile care să confirme veridicitatea transferului dreptului de proprietate. În accepţiunea sa la dosarul cauzei se aflau contractele de împrumut şi de garanţie care demonstrau atât transferul bunurilor cât şi plata acestora. Potrivit autoarei procesele verbale demonstrează că vagoanele au intrat în posesia şi proprietatea societăţii că punerea în posesie este confirmată prin semnarea proceselor-verbale de către SC P.C. SRL şi SC E.M., C.F.R. M. SA.
În continuare a fost criticată reţinerea instanţelor în legătură cu întocmirea şi comunicarea facturilor, invocându-se faptul că aceste facturi au fost achitate şi atâta timp cât obligaţiile contractuale au fost executate nu se justifica cercetarea valabilităţii contractelor în baza cărora au fost emise.
În privinţa atitudinii procesuale a SC R.C. SRL, recurenta a susţinut că strategia de apărare o apreciază partea şi acest aspect nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor ce fac obiectul pricinii. Prin ultimele argumente s-a criticat reţinerea instanţei în legătură cu similitudinea existentă între asociaţii persoanelor juridice, părţi în cauză, drept argument pentru aprecierea fictivităţii operaţiunilor de transmitere a proprietăţii. Câtă vreme legea permite funcţionarea mai multor societăţi care au unul sau mai mulţi asociaţi, societăţile pot încheia între ele diverse contracte fără ca aceste operaţiuni să însemne fraudarea creditorilor.
În raport de aceste critici recurenta a solicitat respingerea apelului reclamantelor şi menţinerea sentinţei fondului ca temeinică şi legală.
2. Recurenta SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA prin administrator judiciar E.I. SPRL a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 5, 6 și 9 C. proc. civ. pentru a susţine că:
a)- Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe întrucât societatea a intrat în procedura falimentului. După data de 23 noiembrie 2006, competenţa de soluţionarea litigiului îi revenea potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, Judecătorului sindic din cadrul tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are sediul debitorul. Actele juridice încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor săi pot fi anulate pe calea acţiunilor exercitate în faţa judecătorului sindic conform art. 79-85 din Legea insolvenţei. În continuare lichidatorul a arătat că a promovat acţiune în anularea contractului iar Judecătorul sindic s-a pronunţat dispunând atât anularea contractului de împrumut şi a contractului de garanţie cât şi a procesului verbal de punere în posesie încheiat între SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA şi SC P.C. SRL. Totodată s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 3 ianuarie 2006 între SC P.C. SRL şi SC R.C. SRL Bucureşti.
b)- S-au încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât procedura nu a fost legal îndeplinită cu lichidatorul judiciar, Curtea încălcând astfel dispoziţiile art. 87 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
c)- Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât prin dispozitivul deciziei recurate instanţa a constatat nulitatea absolută a tuturor operaţiunilor de înstrăinare a bunurilor care au alcătuit patrimoniul societăţii debitoare SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Intimatele au răspuns punctual la criticile aduse de cele două recurente şi au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Decizia Înaltei Curţi.
1. SC R.C. SRL şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Înainte de a examina ipotezele motivului de nelegalitate, prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. trebuie observat că de la data promovării recursului şi până la soluţionarea acestuia, împotriva SC R.C. SRL s-a deschis procedura falimentului urmare căreia în conformitate cu art. 87 pct. 5 coroborat cu art. 107 C. proc. civ., recurenta a fost citată prin administratorul judiciar.
Revenind la motivul de nelegalitate invocat se constată că recurenta şi-a argumentat recursul pornind de la analiza considerentelor deciziei exprimându-şi dezacordul în legătură cu concluziile la care a ajuns Curtea de apel, după examinarea actelor dosarului. Lipsa dovezilor financiar-contabile care să confirme veridicitatea transferului dreptului de proprietate a fost combătută pe considerentul că la dosar au existat contractele de împrumut şi de garanţie pe baza cărora a operat şi transferul dreptului de proprietate asupra celor 149 de vagoane.
Asupra acestor susţineri, Înalta Curte, va reţine că nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat. Din niciun argument al recursului nu rezultă în ce constă nelegalitatea, care este dispoziţia legală incălcată şi în ce constă lipsa temeiului legal. Argumentele dezvoltate de recurentă nu permit nici încadrarea de către Înalta Curte, a criticilor evocate în ipotezele motivului de nelegalitate pe care şi-a fundamentat criticile.
Era de observat de autoarea recursului că se află în faţa unei căi extraordinare de atac şi că promovarea acesteia presupune respectarea întocmai a cerinţelor de formă şi fond pe care trebuie să le îmbrace criticile aduse deciziei pronunţată de Curtea de Apel. În acest context în care recurenta s-a referit la probe şi la aprecierea lor, Înalta Curte, va înlătura criticile întrucât interpretarea probelor este atributul instanţelor devolutive care pot analiza chestiuni de fond. Întrucât nu este specific recursului decât controlul legalităţii hotărârii, referirile la aprecierile instanţei asupra probelor şi concludenţei lor nu pot fi reţinute câtă vreme nu se poate provoca o nouă judecată în fond. Acest raţionament are în vedere caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, caracterul nedevolutiv şi esenţialmente de control al legalităţii. Un argument în plus în sprijinul acestei concluzii vizează abrogarea pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., care dădea dreptul instanţei de recurs să analizeze acele dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În contextul arătat exprimarea opiniei în dezacord cu acele concluzii ale deciziei din apel privind fictivitatea proceselor verbale de punere în posesie sau cu examinarea facturilor, nu se constituie într-o critică de nelegalitate. În privinţa celorlalte aspecte pe care instanţa de apel le-a analizat în contextul mai larg al aprecierii asupra existenţei fraudei creditorilor şi a cauzei ilicite, susţinerile recurentei nu se bazează pe nicio dispoziţie legală pe care să o pună în discuţie în raport de soluţia pronunţată.
În fine, în legătură cu similitudinile existente între asociaţii persoanelor juridice, pârâte în cauză, recurenta nu contestă acest fapt ci susţine că legea permite funcţionarea mai multor societăţi care au unul sau mai mulţi asociaţi comuni. Este adevărat că legea este permisivă în sensul afirmat de recurentă dar nu permite ca la adăpostul său să se încheie acte juridice în scop fraudulos.
În consecinţă, recursul SC R.C. SRL prin administrator judiciar, conform art. 312 C. proc. civ. va fi respins.
2. Recursul SC E.M.B.C.V.B.C. C.F.R. M. SA prin administrator judiciar E.I. SPRL.
a) Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Recurenta a invocat competenţa judecătorului sindic de a anula actele juridice încheiate de către debitor în dauna drepturilor creditorilor fără să observe că acţiunea din acest dosar a fost introdusă în anul 2006 urmare punerii în executare de către reclamante a două titluri obţinute de acestea prin instanţă (sentinţele nr. 3762/2005 şi nr. 1473/2005). Rezultă din actele dosarului că executarea care a stat la baza promovării acestui litigiu a avut loc înainte de deschiderea procedurii falimentului împotriva recurentei.
De reţinut este şi faptul că judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2002, iar în urma modificării legii în sensul că nu se suspendă judecata litigiilor aflate pe rol în cazul în care societăţile în faliment au promovat căi de atac, recursul a fost repus pe rol pentru a se continua judecata.
Reluând judecata recursului, Înalta Curte, a constatat că Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 1339 din 20 martie 2008 pronunţată de judecătorul sindic a admis acţiunea lichidatorului şi a dispus anularea contractului de împrumut nr. 47 din 10 ianuarie 2005, a contractului de garanţie mobiliară, a actului adiţional din 20 iunie 2005 şi a procesului verbal de punere în posesie din 19 decembrie 2005 reţinând caracterul fraudulos al actelor încheiate în dauna creditorului cu intenţia de a reduce patrimoniul debitorului cu bunurile care au făcut obiectul acestor acte, a căror nulitate s-a solicitat. Sentinţa a devenit irevocabilă aşa încât aspectele statuate de judecătorul sindic în legătură cu restituirea bunurilor în patrimoniul debitorului dar şi cu anularea contractelor şi a celorlalte înscrisuri au intrat în puterea lucrului judecat şi nu s-ar mai putea repune în discuţie pe calea acestei acţiuni. Soluţionarea acestui recurs şi soluţia din apel nu influenţează desfăşurarea în continuare a procedurii falimentului sub aspectul distribuirii creanţelor, intimatele recurente precizând că au urmărit pe această cale să-şi consolideze drepturile şi nu să-şi valorifice creanţele pe alte căi decât Legea nr. 85/2006.
Faţă de împrejurările speţei şi având în vedere că acţiunea a fost promovată anterior deschiderii procedurii falimentului împotriva recurentei iar dispoziţiile din Legea nr. 85 dispun continuarea judecăţii atunci când calea de atac este promovată de falită, critica privind încălcarea art. 304 alin. (3) C. proc. civ. va fi respinsă. Concluzia se impune şi în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 85/2006 care dispune că sunt de competenţa tribunalului şi se soluţionează de judecătorul sindic acţiunile şi operaţiunile care îşi au originea în procedura insolvenţei. Or, în cazul de faţă acţiunea promovată de intimatele reclamante nu îşi are originea în această procedură iar soluţia Curţii de Apel, pronunţată anterior rămânerii irevocabile a sentinţei sindicului, este în acord cu măsurile dispuse de sindic privind reîntoarcerea bunurilor (cele 149 vagoane) în patrimoniul debitoarei.
b) Critica privind încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 87 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce vizează motivul prevăzut de art. 304 (pct. 5) C. proc. civ., este nefondată.
Din dovezile aflate la dosar rezultă că citarea s-a realizat prin administrator judiciar E.I. SPRL la adresa care a fost dată şi în recurs, aşa încât au fost respectate prevederilor art. 87 alin. (5) şi art. 88 alin. (4) C. proc. civ.
c) Motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ce nu s-a cerut. Prin prisma acestui motiv s-a invocat faptul că instanţa a dispus şi nulitatea altor înscrisuri (facturi fiscale) nu doar a contractelor de garanţie, de împrumut şi a actului adiţional care s-au cerut prin acţiune. Critica este nefondată. Acest motiv vizează de regulă încălcarea principiului disponibilităţii a contradicţiei dintre ce s-a cerut şi ce s-a obţinut prin hotărâre. Analiza încălcării acestui principiu se raportează la dispozitivul deciziei, or, din dispozitivul deciziei rezultă că s-a constatat nulitatea absolută a operaţiunilor succesive de înstrăinare a bunurilor mobile care au alcătuit patrimoniul debitoarei conform acţiunii precizate la data de 25 aprilie 2007. Prin urmare, instanţa de apel s-a pronunţat omnia petita aşa încât şi această critică va fi respinsă.
În fine, referirea la toate bunurile care au alcătuit patrimoniul societăţii debitoare în condiţiile în care s-a făcut referire la acţiunea precizată, este de natură să sprijine concluzia de mai sus şi să înlăture afirmaţia recurentei că ar fi în discuţie şi alte bunuri mobile care ar privi întregul patrimoniu.
Aşa fiind, şi având în vedere că încălcarea legii care viza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocată în cadrul celorlalte motive de recurs, care au fost examinate, se va reţine că nu sunt motive de nelegalitate care să atragă casarea sau modificarea deciziei criticate aşa încât potrivit art. 312 C. proc. civ. şi acest recurs va fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) raportate la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC R. C. SRL Bucureşti prin administrator judiciar D., U. şi Asociaţii S.P.R.L. şi SC E.M.B. C.V.B.C. C.F.R. M. SA prin administrator judiciar E.I. S.P.R.L împotriva Deciziei nr. 210 din 12 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Obligă recurentele la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC R. SA Paşcani, conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1841/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1837/2010. Comercial → |
|---|
