ICCJ. Decizia nr. 4094/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4094/2010
Dosar nr. 579/43/2009
Ședința publică din 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că prin Sentinţa nr. 5157 din 8 decembrie 2006 a Judecătoriei Târgu Mureş s-a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanta SC U.P.S.S. SA Botoşani, în contradictoriu cu pârâta SC C.R. SRL Sângeorgiu de Mureş, în favoarea Tribunalului Mureş care, prin Sentinţa nr. 856 din 31 mai 2007, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii, în favoarea Tribunalului Comercial Mureş.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susţinând în esenţă că marfa a fost livrată doar cu factura din 14 iulie 2006, lipsind celelalte documente şi că pârâta a fost înştiinţată că marfa comandată este incompletă, lipsind piciorul şi braţul rotativ, lipsind cartea tehnică tradusă în limba română, iar pârâta nu a răspuns. Apelanta a negat ca probă pretinsă discuţia telefonică din care rezulta că pârâta a încercat să o convingă asupra utilităţii identice a produsului. S-a mai subliniat că deşi instanţa de fond a reţinut corect că era datoria pârâtei să remedieze defecţiunea apărută, nu a înţeles şi nu a cerut lămuriri legate de produsul livrat. Astfel, s-a învederat că electropalanul este un subansamblu important din macaraua cu cablu de acţionare, iar celelalte accesorii, braţul rotativ, căruciorul, piciorul, ajută pe cel care dirijează macaraua la diferite operaţii. S-a subliniat de fapt că electropalanul nu este un alt produs ci un subansamblu din ansamblu macara şi că nu se poate vorbi de vicii ascunse asupra calităţii produsului câtă vreme pârâta nu a trimis şi „declaraţia de conformitate”.
Prin Decizia nr. 98/ A din /24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a respins apelul promovat în cauză, însă recursul declarat împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia nr. 2991 din 19 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar hotărârea atacată a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe.
În considerentele deciziei instanţei supreme s-a arătat că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, concluzia conform căreia cele două produse, respectiv macaraua şi electropalanul, sunt total diferite dar au aceleaşi funcţiuni, nu se justifică, cu atât mai mult cu cât, şi în apel, reclamanta a invocat faptul că electropalanul este un subansamblu al macaralei, dar instanţa deşi a reţinut această critică, nu a examinat-o în concret.
În consecinţă, fiind incidente şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că prin hotărârea recurată instanţa de apel nu a cercetat fondul litigiului, iar modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi, şi în considerarea prevederilor art. 314 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte, hotărăşte asupra fondului numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, s-a admis recursul, casând decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare pentru o cercetare reală şi profundă a fondului litigiului, urmând a fi avute în vedere, conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ., toate motivele invocate.
Procedând la rejudecarea cauzei în raport de îndrumările cuprinse în Decizia nr. 2991/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie ş Justiţie, precum şi prin prisma motivelor invocate în cererea de apel, Curtea de Apel a constat că reclamanta, deşi a comandat pârâtei un anume produs - respectiv „macara cu cablu şi acţionare cu electromotor pentru sarcina de 0,5 tone”, a recepţionat un alt produs, respectiv un electropalan pentru sarcina de 0,5 tone, pe care de altfel l-a şi pus în funcţiune, pentru ca ulterior, acesta să se defecteze. Instanţa apreciază că este cert faptul că reclamanta a primit un alt produs, acceptând implicit modificarea comenzii iniţiale, acest lucru rezultând fără putinţă de tăgadă din corespondenţa purtată de această parte cu pârâta, prin care se solicită acesteia din urmă să procedeze la repararea utilajului în virtutea obligaţiei de garanţie pentru vicii ascunse. De altfel, nimic nu împiedica reclamanta să procedeze la restituirea utilajului, la primire, cu atât mai mult cu cât pe factura ce însoţea produsul era menţionat că bunul livrat este cel cuprins în comanda iniţială. Pe de altă parte, în situaţia în care reclamanta ar fi intenţionat să valorifice dreptul acesteia de a cere pârâtei să-şi îndeplinească obligaţia de garanţie pentru viciile bunului, avea la îndemână o altă acţiune, pentru a obţine conduita conformă a pârâtei. De altfel, în raport de îndrumarea dată prezentei instanţe de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2991/2009, Curtea de Apel a solicitat reclamantei să facă dovada diferenţelor constructive şi funcţionale ale celor două utilaje în cauză, aspecte de fapt confirmate de către reclamantă.
În aceste condiţii, dat fiind faptul că utilajul livrat este totalmente diferit de cel comandat, solicitarea reclamantei de a-i fi predate documente ce vizează alt produs este nefondat, iar hotărârea atacată urmează să fie păstrată ca legală şi temeinică, fiind la adăpost de critici.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamnata SC U.P.S.S. SA Botoşani care a invocat dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ.
Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Decizia nr. 98/ A din 24 noiembrie 2008 pronunţata de Curtea de Apel Tg. Mureş este legală şi pe cale de consecinţă şi Sentinţa comercială nr. 1360 din 26 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş este legală şi fondată, iar pretenţiile formulate de către reclamanta sunt nefondate pe ntru următoarele argumente:
1. În ceea ce priveşte obligarea intimatei la eliberarea în favoarea reclamantei a Declaraţiei de conformitate EC si Certificat de Garanţie pentru produsul „Macara cu cablu şi acţionare cu electromotor pentru sarcina cu 0,5 t, conform comenzii din 26 iunie 2006” Înalta Curte va retine că, p rin cererea de chemare în judecată, reclamanta a conturat obiectul cauzei deduse judecăţii, în sensul în care aceasta înţelege să solicite instanţei să dispună obligarea pârâtei să elibereze în favoarea reclamantei Declaraţie de conformitate EC si Certificat de Garanţie pentru produsul „Macara cu cablu şi acţionare cu electromotor pentru sarcina cu 0.5 t, conform comenzii din 26 iunie 2006”.
În fundamentarea susţinerilor sale, reclamanta se prevalează de dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, precum şi de dispoziţiile inserate in H.G. nr. 119/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a maşinilor industriale. Susţinerile reclamantei, astfel cum acestea sunt precizate în cuprinsul acţiunii introductive, sunt neconforme cu starea de fapt şi de drept din litigiul dedus judecăţii, pentru că relaţiile comerciale care s-au desfăşurat între părţi s-au circumscris perfectării unui contract de vânzare-cumpărare comercială având ca şi obiect Macara cu cablu şi acţionare cu electromotor pentru sarcina cu 0,5 t, iar reclamanta a emis o comandă, fiind vorba, în concret, de comanda din 26 iunie 2006. Faţă de această comandă, pârâta a făcut o contraofertă apelantei oferindu-i un electropalan şi a adus la cunoştinţă faptul că acesta are acelaşi rol funcţional, respectiv aceleaşi caracteristici tehnice. Totodată, a informat cumpărătoarea despre faptul că îi va pune la dispoziţie, împreună cu aparatul respectiv şi cartea tehnică a acestuia, fapt acceptat fără echivoc de către cumpărătoare. Astfel, în mod corect atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut faptul că în cauză este vorba despre o nouă ofertă, care a fost acceptată fără echivoc de către cumpărătoare. Astfel, în cauză este vorba despre o contraofertă, iar cu privire la produsul respectiv a comunicat cumpărătoarei că deţine cartea tehnică a produsului - pe care a şi predat-o.
Practic, comunicându-i aceste aspecte reclamantei, intimata a făcut o contraofertă. Or, aceasta contraofertă / nouă ofertă a fost acceptată fără nici un fel de rezerve de către societatea reclamantă, în calitate de cumpărător, aceasta din urma recepţionând bunul vândut, în condiţiile specificate în contraofertă. Pe cale de consecinţă, având în vedere conţinutul concret al raportului juridic derulat între societăţi, implicit drepturile şi obligaţiile specifice aferente acestuia, rezultă faptul că pârâtei nu îi incumbă obligaţia de predare a documentelor solicitate de către reclamantă prin cererea introductivă. În acest context, astfel după cum se poate observa din cuprinsul corespondentei purtate între părţi, anexate cererii de chemare în judecată, societatea reclamantă nu a solicitat niciodată predarea Declaraţiei de conformitate EC si Certificat de Garanţie pentru produsul Macara cu cablu şi acţionare cu electromotor pentru sarcina cu 0,5 t, ci doar remedierea anumitor deficiente ale bunului, precum si traducerea in limba romana a cărţii tehnice. Este aşadar, mai mult decât evident faptul că în conţinutul raportului juridic stricto sensu desfăşurat între părţi nu a fost inserată niciodată obligaţia - în sarcina pârâtei, evident - de a pune la dispoziţie reclamantei cumpărătoare asemenea documentaţie. Mai mult, singurul document pe care pârâta avea obligaţia de a îl pune la dispoziţie reclamantei era cartea tehnică a bunului, obligaţie pe care a îndeplinit-o, în sensul că a pus la dispoziţia reclamantei cartea tehnică a acestuia în limba maghiară.
Legat de acest aspect, se observă faptul că singura nemulţumire a reclamantei - astfel cum aceasta rezultă din cuprinsul corespondenţei purtate între societăţi - era legată de faptul că documentul pus la dispoziţie - cartea tehnică - nu era tradusă în limba română. Pârâta a solicitat în repetate rânduri reclamantei să înmâneze cartea tehnica, urmând să se asigure traducerea ei în limba romană, fapt care nu s-a întâmplat nici până în prezent.
Pârâtei nu îi poate fi imputată nici neîndeplinirea unei obligaţii legale, care prin natura ei, ar fi completat conţinutul raporturilor juridice derulate între cele 2 societăţi, obligaţii statuate prin dispoziţiile Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, precum şi prin cele ale H.G. nr. 119/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a maşinilor industriale. Î ntr-adevăr, prin dispoziţiile actelor normative indicate de către reclamanta este instituit un cadru normativ prin care sunt reglementate, cu titlu generic, o serie de aspecte privitoare la evaluarea conformităţii produselor introduse pe o piaţă şi sau puse în funcţiune în România, din domeniile reglementate, prevăzute în anexa 1 a legii.
Cu toate acestea, obligaţia de a întocmi şi de a pune la dispoziţie actele privitoare la conformitatea produsului livrat - adică, declaraţia de conformitate şi certificatul de garanţie - revine, potrivit legii (art. 4 din Legea nr. 608/2001), producătorului ori reprezentantului autorizat al acestuia. Însă pârâta a achiziţionat acest bun de la un terţ partener contractual fără a i se înmâna aceste documente, aspecte pe care le-a învederat reclamantei la momentul la care a înaintat contraoferta, fără ca atunci să existe vreo problemă legată de acest aspect, contraoferta fiind acceptată fără rezerve .
Or, în contextul în care intimatei nu îi incumba nici un fel de obligaţie - contractuală ori legală (neavând calitatea specială cerută de lege, de producător ori reprezentant autorizat, ci doar aceea de comerciant proprietar al bunului, calitate dobândită ca urmare a unui act translativ de proprietate) - este mai mult decât evident faptul că reclamanta nu poate solicita obligarea la predarea unor documente pe care nu le deţine şi cu privire la care la momentul perfectării acordului de voinţă nu au existat nici un fel de probleme. Mai mult, întrucât obligaţia de asigurare a conformităţii produselor, respectiv aceea de garanţie revine persoanelor expres prevăzute de art. 4 din Legea nr. 608/2001 - producătorului ori reprezentantului autorizat certificarea de care are nevoie reclamanta referitoare la conformitatea produsului nu poate fi obţinută decât de la aceste persoane, iar nu de la intimata.
2. Referitor la obligarea intimatei la plata sumei de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data comunicării adresei de eliberare a documentelor solicitate şi până la data îndeplinirii acestei obligaţii, ca mijloc de constrângere, acesta se impune a fi respins, din următoarele considerente:
În primul rând, indiferent dacă mijlocul de constrângere solicitat de reclamantă vizează plata unei amenzi civile sau daune cominatorii, ambele presupun, prin natura lor, ca debitorul unei obligaţii de a face să nu îşi îndeplinească în mod voluntar această obligaţie. Practic, ambele mijloace de constrângere se circumscriu sferei obligaţiilor de face şi de a nu face, care implică faptul personal al debitorului. Or, în cauza dedusă prezentei judecăţi, obligaţia de eliberare şi punere la dispoziţia reclamanţilor a Declaraţiei de conformitate EC şi a Certificatului de Garanţie pentru produsul „Macara cu cablu şi acţionare cu electromotor pentru sarcina cu 0,5 t, nu implica un fapt personal intimatei, obligaţia incumbând producătorului ori reprezentantului autorizat al acestuia.
În al doilea rând, chiar şi în contextul în care s-ar putea vorbi de existenţa unei obligaţii de a face care ar implica un fapt personal al debitorului, solicitarea reclamantei de obligare a intimatei la plata sumei de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data comunicării adresei de eliberare a documentelor solicitate şi până la data îndeplinirii acestei obligaţii, ca mijloc de constrângere, apare ca fiind inadmisibilă. Aceasta deoarece, aceste mijloace de constrângere - atât amenda civilă cât şi daunele cominatorii - operează în toate cazurile numai în situaţia în care debitorul unei asemenea obligaţii nu îşi execută în mod voluntar obligaţia prevăzută într-un titlu executoriu, astfel cum acesta este reglementat prin art. 374 şi următoarele C. proc. civ.
În acest sens statuează şi prevederile art. 5803 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, care prevăd faptul că „Dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, data cu citarea părţilor, să plătească, în favoarea statului, o amenda civilă de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere pana la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu."
Practic, în lipsa unui titlu executoriu, reclamanta nu este îndreptăţită a solicita obligarea intimatei la plata unei amenzi civile ori daune cominatorii începând de la data comunicării adresei de eliberare a documentelor solicitate, ci eventual, şi sub rezerva neexecutării voluntare a obligaţiilor statuate printr-un titlu executoriu, doar din momentul de la care se constată faptul că debitorul obligaţiei refuza în mod categoric să îşi execute aceste obligaţii.
Mai mult decât atât, instanţa de judecată, la sesizarea creditorului, trebuie să constate faptul că exista un refuz de executare din partea debitorului, obligându-l pe acesta la plata unei amenzi civile, pentru a-l determina pe acesta să îşi îndeplinească obligaţia statuată prin titlul executoriu.
În ipoteza în care mijlocul de constrângere avut în vedere de către reclamantă îmbracă natura unor daune cominatorii, în lumina noilor modificări aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 459/2006, respectiv art. 5803 alin. (5) C. proc. civ., pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute la acest articol - respectiv pentru cele stabilite prin titluri executorii, în sensul la care am făcut referire anterior – nu se mai pot acorda daune cominatorii.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC U.P.S.S. SA Botoşani împotriva Deciziei nr. 31/ A din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.P.S.S. SA Botoşani împotriva Deciziei nr. 31/ A din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2445/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2440/2010. Comercial → |
|---|
