ICCJ. Decizia nr. 4086/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4086/2010
Dosar nr. 205/107/2009
Ședința publică din 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 298/ COM din 17 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea comercială formulată de către reclamanta SC I.S. SRL Aiud împotriva pârâtelor SC F.I.N.D. SRL Petroşani, reprezentată prin administrator judiciar C.I.T. şi SC L.B. SA - Sucursala Sibiu, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 119,99 lei către pârâta SC L.B. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere actele dosarului şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
Prin Decizia comercială nr. 66/ A din 23 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a respins, ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC I.S. SRL Aiud împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că:
În ceea ce priveşte primul motiv de nulitate se invocă faptul că prin emiterea biletelor la ordin, inclusiv a biletului la ordin care ulterior a fost girat în favoarea L.B. SA (reclamanta) nu a avut intenţia de a plăti pârâtei SC F.I.N.D. SRL o anumită sumă de bani, ci de a garanta executarea obligaţiei de plată a bunurilor pe care aceasta s-a obligat să le livreze, în urma emiterii unei comenzi din partea sa.
Susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate, deoarece biletul la ordin este un titlu comercial de valoare care conferă posesorului legitim al înscrisului un drept autonom ce face ca, pe de o parte, posesorul legitim al titlului să îşi exercite dreptul, iar emitentul să-şi execute obligaţia în temeiul titlului şi nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului, iar, pe de altă parte, în cazul transmiterii titlului, în speţă al girării biletului la ordin dobânditorul devine titularul unui drept propriu, care este un drept nou şi care este independant de dreptul transmiţătorului.
De asemenea, biletul la ordin este un titlu abstract în care cauza obligaţiei incorporate în înscris este un element extern şi prin urmare ea nu are nicio influenţă asupra titlului. Aceasta înseamnă că deşi raporturul juridic fundamental determină semnarea biletului la ordin şi constituie cauza obligaţiei, aceasta nu ia naştere din raportul fundamental, ci din semnarea biletului la ordin de către emitent.
În consecinţă, din moment ce biletul la ordin a fost emis, drepturile şi obligaţiile ce rezultă din titlu au o existenţă de sine stătătoare, iar fiecare semnătură pusă pe titlu creează un raport juridic distinct cu un regim propriu.
Având în vedere cele reţinute mai sus, în ceea ce priveşte valabilitatea biletului la ordin, precum şi în ceea ce priveşte valabilitatea girului, nu prezintă relevanţă nici motivul pentru care reclamanta a emis biletul la ordin, nici faptul că părţile din raportul fundamental au înţeles să desfiinţeze contractul de vânzare -cumpărare şi nici faptul că reclamanta nu a avut intenţia de a plăti pârâtei o anumită sumă de bani, ci de a garanta executarea obligaţiei de plata bunurilor pe care aceasta urma să le livreze. Pentru aceleaşi raţiuni, valabilitatea biletului la ordin şi respectiv a actului de transmitere a acestuia nu depinde de valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare, ci îndeplinirea condiţiilor de validitate specifice actelor juridice se analizează prin raportare la actul juridic al emiterii şi cel al transmiterii biletului la ordin, care, dat fiind particularităţii titlurilor comerciale de valoare, prezintă anumite particularităţi, între care şi aceea privind abstractizarea cauzei.
În mod corect s-a arătat de către instanţa de fond că art. 100-103 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 489 din Norma nr. 6/1994 nu îşi au aplicabilitate în materia biletului la ordin.
Al doilea aspect privitor la culpa apelantei - reclamante este neînscrierea pe biletul la ordin a unei expresii prin care să se interzică girul, posibilitate oferită de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 58/1934. Acest aspect întăreşte concluzia instanţei privind afirmaţiile apelantei în sensul că pârâta L.B. SA nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de prudenţa. Astfel, biletul la ordin a fost emis cu respectarea condiţiilor impuse de lege.
Apelanta a susţinut că biletul la ordin nu a fost completat conform înţelegerii părţilor, dar nu a făcut dovezi care să ateste care a fost înţelegerea părţilor, pe care a susţinut-o, cu privire la completarea biletului la ordin în ipoteza prezentată de apelantă. Conform prevederilor art. 106 coroborat cu art. 12 alin. (1) şi (3) nr. 58/1934, completarea biletului la ordin ulterior emiterii acestuia, nu îi poate fi opusă posesorului de bună credinţă. Afirmaţiile apelantei conform cărora L.B. SA ar fi de rea credinţă, sunt simple afirmaţii, nesusţinute de nicio probă şi de niciun argument, în acelaşi stil tendenţios, iar art. 1169 C. civ. îşi găseşte aplicare. Mai mult, contractul de vânzare - cumpărare încheiat între SC F.I. SRL şi SC I.S. SRL nu prevede în niciuna dintre clauzele sale, obligaţia apelantei de a emite „în garanţie” bilete la ordin, ci doar precizează că prin aceste instrumente se vor putea efectua plăţile pentru produsele comandate.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC I.S. SRL Aiud, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii instanţei de apel şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Sintetizând motivele de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel şi-a motivat hotărârea prin considerente străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.); a schimbat natura actului juridic dedus judecăţii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.); a aplicat greşit legea (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi ale Normei cadru a B.N.R. nr. 6/1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit cu cambii şi bilete la ordin.
1. Dezvoltând motivele de recurs, recurenta arată că biletul la ordin a fost completat de către pârâta SC F.I.N.D. SRL cu suma de 249.900 lei şi scadenţa la 22 ianuarie 2009 şi a fost girat în baza unui contract de credit bancar prin scont în data de 30 octombrie 2008 către L.B. SA - Sucursala Sibiu. Suma cu care a fost completat biletul la ordin coincide cu cea menţionată în factura fiscală nr. 700004 din 29 octombrie 2008, în valoare de 249.900 lei, creându-se aparenţa că biletul la ordin ar fi fost emis de recurentă pentru plata livrării bunurilor menţionate în factură.
Ca efect al acestei operaţiuni de scontare, pârâta SC F.I.N.D. SRL a fost creditată de către pârâta L.B. SA - Sucursala Sibiu, care urma să se îndrepte împotriva reclamantei pentru decontarea biletului la ordin la scadenţa menţionată pe acesta.
2. Potrivit art. 13 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin „cambia, chiar dacă nu a fost expres trasă la ordin, este transmisibilă prin gir”, iar conform art. 16 din acelaşi act normativ, „girul transmite toate drepturile izvorâte din cambie”. Totodată, art. 106 din lege dispune că „sunt aplicabile biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispoziţiile relative la cambie”.
3. Trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 966 şi 968 C. civ.
4. În mod nelegal, instanţele de fond şi de apel au omis să analizeze actul juridic dedus judecăţii prin prisma naturii sale juridice reale, de bilet la ordin în alb ale cărei condiţii de valabilitate, prin derogare de la dreptul comun, trebuie raportate la momentul completării, iar nu la momentul emiterii, ca în cazul biletului la ordin completat, or, reclamanta a dovedit că la momentul completării nu exista nicio creanţă care să fi născut dreptul beneficiarului de a completa titlul.
5. Totodată, instanţa de apel a reţinut că biletul la ordin nu ar fi fost emis cu valoare de garanţie, ci ca instrument de plată (fila 6) şi trage din aceasta o serie de concluzii.
6. Prima instanţă şi instanţa de apel au considerat că raportul juridic fundamental în baza căruia a fost emis biletul la ordin nu are nici efect asupra dobânditorului prin gir al acestuia, întrucât acesta ar dobândi un drept nou şi independent de dreptul transmiţătorului.
7. Este evident că operaţiunea de scontare în speţă a fost efectuată de pârâta SC F.I.N.D. SRL în frauda legii, în vederea atingerii unui scop ilicit, aşa încât este lovită de nulitate absolută pentru cauză ilicită.
În consecinţă, este dovedit că reclamanta, prin emiterea biletelor la ordin, nu a avut intenţia de a achita contravaloarea vreunei sume de bani în baza unei obligaţii certe şi lichide născute deja în momentul emiterii şi nici nu a acceptat vreo factură care să fi avut la bază vreo livrare de bunuri făcută acesteia, acceptare care să dea naştere vreunei obligaţii în sarcina sa şi corelativ, dreptul beneficiarului de a completa biletul la ordin şi a-l utiliza.
În aceste condiţii, în pofida faptului că nu a existat nicio creanţă a pârâtei SC F.I.N.D. SRL asupra reclamantei, biletul la ordin a fost completat în mod abuziv de către aceasta şi folosit ca instrument de plată în cadrul unei operaţiuni de scont.
8. Frauda la lege comisă de pârâta SC F.I.N.D. SRL rezultă şi din aplicarea la biletul la ordin în litigiu, prin analogie, pentru identitate de raţiune, a regulii prevăzute de art. 103 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin în materia cambiei care cuprinde o creanţă derivând din vânzarea de mărfuri, text potrivit căruia este prohibită de lege şi sancţionată penal cesiunea unei creanţe de către posesorul titlului în favoarea unei bănci, ştiind că în momentul cesiunii nu există, în tot sau în parte, creanţa cedată.
Or, în cauză pârâta SC F.I.N.D. SRL a girat un titlu în cadrul unei operaţiuni de scont, în scopul obţinerii în mod fraudulos a unei sume de bani, ştiind că în momentul transmiterii titlului prin gir nu exista creanţa cedată.
Pârâta SC F.I.N.D. SRL a profitat de faptul că deţinea un bilet la ordin emis în alb de către reclamantă şi, în condiţiile în care reclamanta nu mai avea niciun control asupra modului de completare şi utilizare a titlului, l-a completat în mod abuziv, l-a scontat la pârâta L.B. SA - Sucursala Sibiu şi a obţinut o sumă de bani în mod fraudulos, sumă pe care teoretic nu va trebui să o ramburseze băncii cât timp girul prin care s-a realizat scontul este considerat ca valabil.
9. În ceea ce priveşte aplicabilitatea în speţă a regulii prevăzute de art. 103 din Legea nr. 58/1934, contestată de prima instanţă şi de instanţa de apel, reclamanta recurentă a arătat în mod explicit că incidenţa acesteia în cauză se impune pentru identitate de raţiune, solicitând aplicarea prin analogie a aceleiaşi soluţii pe care legea o consacră în materia cambiei.
10. Mai mult, nu poate fi invocată împotriva recurentei-reclamante neinserarea de către aceasta în titlu a clauzei „nu la ordin” prin care putea interzice transmiterea biletului la ordin prin gir, întrucât acest raţionament este contrar logicii elementare a instituţiei juridice a bunei-credinţe.
11. Pârâta L.B. SA – Sucursala Sibiu nu este dobânditor de bună-credinţă al titlului, în sensul dreptului cambial, împotriva acesteia reclamanta putând să invoce excepţiile bazate pe raportul cu pârâta SC F.I.N.D. SRL.
12. Or, în cauza dedusă judecăţii, obiectul litigiului constă tocmai în constatarea nulităţii absolute a girului unui bilet la ordin, emis în alb de către reclamantă şi completat de beneficiar fără a se ţine seama de înţelegerea părţilor, respectiv cu încălcarea înţelegerii dintre reclamantă şi pârâta SC F.I.N.D. SRL.
13. Pârâta SC F.I.N.D. SRL, cu rea-credinţă şi fraudând legea, a girat biletul la ordin pentru ca „în mod pieziş” să încaseze o creanţă fără cauză, prin obţinerea prin scont a creditului, adică a acelei creanţe pe care nu putea să o obţină de la ea, întrucât respectiva creanţă nu se născuse.
14. Faţă de cele arătate, este evident că în speţa dedusă judecăţii, reclamanta putea invoca excepţia lipsei cauzei şi faţă de pârâta L.B. SA – Sucursala Sibiu, care a primit titlul prin gir.
Prima instanţă şi instanţa de apel erau obligate să facă aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi să verifice dacă a existat rea-credinţă sau s-a săvârşit o greşeală gravă în ceea ce priveşte dobândirea prin gir a biletului la ordin, mai ales că din dosarul cauzei rezultă fără dubiu că biletul la ordin a fost completat abuziv de pârâta SC F.I.N.D. SRL.
15. Aşa cum s-a arătat, greşeala gravă a pârâtei L.B. SA – Sucursala Sibiu, care determină opozabilitatea faţă de aceasta a excepţiilor personale din raporturile dintre reclamantă şi pârâta SC F.I.N.D. SRL, constă în modul în care banca a acceptat să crediteze pârâta SC F.I.N.D. SRL deşi printr-o minimă cercetare a situaţiei de fapt ar fi aflat că factura pentru plata căreia a fost emis biletul la ordin de către reclamantă era stornată.
16. Banca, însă, nu a depus minimele diligenţe necesare evitării acestei fraude, încălcând astfel prevedrile art. 101 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006, potrivit cărora instituţiile de credit trebuie să-şi organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente.
La data de 20 septembrie 2010, recurenta SC I.S. SRL a invocat în scris excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 106, prin raportare la art. 100-103 din Legea nr. 58/1934, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu judecarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei invocate.
În susţinerea excepţiei recurenta a arătat că înţelege să invoce această excepţie deoarece consideră că prevederile articolelor mai sus menţionate contravin dispoziţiilor din Constituţia revizuită, încălcând drepturi esenţiale consacrate prin Constituţie, cum ar fi dreptul la un proces echitabil, liberul acces la justiţie şi egalitatea cetăţenilor înfaţa legii.
Referitor la excepţia astfel invocată şi motivată, Înalta Curte, deliberând, apreciază că susţinerile recurentei nu sunt întemeiate, nu justifică sesizarea Curţii Constituţionale şi nici suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea acestei excepţii şi, drept urmare, va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia.
Asupra recursului declarat în cauză, din examinarea susţinerilor formulate de reclamantă în recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente speţei, se constată următoarele:
În ce priveşte primul motiv de nulitate invocat în acţiune, potrivit căruia prin emiterea biletelor la ordin, inclusiv a celui în discuţie, care ulterior a fost girat în favoarea L.B. SA, reclamanta nu a avut intenţia de a plăti pârâtei SC F.I.N.D. SRL o anumită sumă de bani, ci de a garanta executarea obligaţiei de plată a bunurilor pe care aceasta s-a obligat să le livreze, urmare a emiterii unei comenzi din partea sa, se constată că ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au apeciat judicios că toate susţinerile reclamantei formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Astfel, s-a reţinut corect, în concordanţă cu prevederile Legii nr. 58/1934, că simpla emitere şi semnare a unui bilet la ordin înseamnă asumarea unei obligaţii irevocabile a emitentului atât faţă de beneficiarul acestuia, cât şi faţă de eventualii posesori, ulteriori şi de bună credinţă a acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 104 pct. 2 din Legea nr. 58/1934, prin semnarea biletului la ordin emitentul îşi asumă obligaţia necondiţionată de a plăti la scadenţă suma înscrisă în acesta, în acelaşi sens fiind şi pct. 499 din Norma B.N.R. nr. 6/1994, conform căruia emitentul debitor se obligă necondiţionat să plătească o sumă de bani.
Prin urmare, se constată că, în speţă, corect s-a concluzionat că susţinerile reclamantei prin care încearcă să acrediteze ideea că intenţia sa la emiterea biletului la ordin nu a fost aceea de a plăti la scadenţă, în mod necondiţionat, o sumă de bani, ci de a garanta o eventuală obligaţie de plată viitoare, sunt nefondate.
Argumentarea oferită de recurentă susţinerii că suma menţionată pe biletul la ordin nu reprezintă un debit datorat de reclamantă către SC F.I.N.D. SRL, atât timp cât relaţiile contractuale decurgând din contractul de vânzare-cumpărare din 29 octombrie 2008 au încetat sau nu s-au mai derulat, în sensul că dacă raportul juridic fundamental nu mai există, atunci nici debitul consemnat în biletul la ordin nu mai este valabil este irelevantă şi, ca atare, nu poate fi primită.
Şi aceasta deoarece deşi raportul juridic fundamental determină semnarea biletului la ordin şi constituie cauza obligaţiei, valabilitatea biletului la ordin şi respectiv a actului de transmitere a acestuia nu depind de valabilitatea raportului juridic concretizat în contractul de vânzare-cumpărare, ci de semnarea biletului la ordin de către emitent, - biletul la ordin fiind un titlu de valoare care conferă posesorului legitim al înscrisului un drept autonom, fiind, în acelaşi timp, un titlu abstract, în care cauza obligaţiei încorporate în înscris reprezintă un element extern şi fără nicio influenţă asupra titlului – aşa cum în mod corect au reţinut atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, corect s-a reţinut că art. 100-103 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 489 din Norma nr. 6/1994 nu au aplicabilitate în materia biletului la ordin, întrucât a considera că toate reglementările privind cambia se aplică automat şi biletului la ordin ar însemna ca, într-adevăr, să nu mai existe nicio distincţie între cele două instrumente de plată, ceea ce desigur legiuitorul nu a dorit.
În ce priveşte susţinerea recurentei privind greşita reţinere de către instanţa de apel a culpei sale determinat de neînscrierea pe biletul la ordin a unei expresii prin care să se interzică girul se constată că nu este întemeiată având în vedere că în mod corect s-a reţinut că nu s-au făcut dovezi care să ateste care a fost înţelegerea părţilor şi că biletul la ordin nu ar fi fost completat, conform unei astfel de înţelegeri.
În fine, nici susţinerea recurentei conform căreia L.B. – Sucursala Sibiu nu este dobânditor de bună credinţă nu este sprijinită de probe, ca de altfel nici cea conform căreia banca nu a depus diligenţele necesare evitării presupusei fraude.
Se constată, drept urmare, din cele mai sus arătate, că nu există niciun motiv întemeiat pentru a considera ca fiind justificate susţinerile recurentei formulate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.; nici cele fundamentate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, neputându-se reţine că hotărârea curţii de apel conţine motive străine de natura pricinii, ci dimpotrivă, că prin motivarea deciziei curţii de apel s-a răspuns argumentat tuturor criticilor formulate de apelantă, instanţa nefiind ţinută să abordeze criticile în ordinea prezentată de acesta şi putând să răspundă printr-un singur argument unui grupaj de susţineri care converg spre aceeaşi idee – de esenţă fiind ca hotărârea să cuprindă motivele ce au stat la baza adoptării soluţiei pronunţate în cauză.
În consecinţă:
Se va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentă, astfel cum s-a arătat în cuprinsul acestei decizii.
Se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I.S. SRL Aiud împotriva deciziei Curţii de Apel, care va fi menţinută, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.S. SRL Aiud împotriva Deciziei comerciale nr. 66/ A din 23 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pr onunțată în ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2433/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2238/2010. Comercial → |
|---|
