ICCJ. Decizia nr. 4155/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4155/2010
Dosar nr. 848/3/2008
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sect. 1 Bucureşti, reclamanta SC V.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC I.D. SA şi SC P. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, pârâtele să fie obligate să oprească şi să desfiinţeze lucrările de construcţie desfăşurate pe fondul aservit de la adresa din Bucureşti, sector 1, lucrări ce afectează sau care pot afecta în viitor dreptul de servitute constituit convenţional în favoarea fondului dominat de la această adresă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin contractul din 17 august 2005 a cumpărat dreptul de proprietate asupra unui teren de 280 m.p. situat în Bucureşti, sector 1, înscris în cartea funciară şi intabulat, împreună cu dreptul de servitute constituit pe o suprafaţă de 65,46 m.p. asupra imobilului sus menţionat. Dreptul de servitute a fost constituit prin contractul de vânzare cumpărare şi a fost confirmat prin Dispoziţia Primarului General al Mun. Bucureşti nr. 3403 din 28 septembrie 2004 în sarcina fondului aservit, în favoarea fondului dominant şi acesta a fost constituit ca servitute de trecere auto şi pietonală cu lăţime de 3 metri şi maximum 2,80 metri înălţime.
În continuare reclamanta a arătat că în luna mai 2007, accesul de servitute a fost blocat de lucrări de construcţie începute în fondul aservit, fiind limitat accesul pe servitute.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 576 şi următoarele C. civ., art. 634 C. civ.
Pârâta SC I.D. SA s-a apărat în sensul că în baza actului de alipire, imobilul reclamantei a fost alipit cu imobilul proprietatea sa din Bucureşti, sector 1, unde doreşte să construiască un complex cu funcţiune turistică. În acest sens a arătat că a obţinut autorizaţie de construcţie, act în care s-a ţinut cont de servitutea constituită.
Pârâta SC P. SA Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că are calitatea de executant, fără a avea drept de dispoziţie asupra lucrărilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 16248 din 23 noiembrie 2007, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. şi art. 4 C. com.
Tribunalul a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul cauzei şi a dispus efectuarea unei expertize topografice şi a unei expertize cu specialitatea construcţii civile şi industriale.
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, tribunalul a reţinut că SC P. SA Bucureşti nu deţine calitate procesuală pasivă, având în vedere calitatea sa de executant al construcţiei, în baza contractului de execuţie lucrări. Din cuprinsul contractului nu rezultă vreo obligaţie a executantului de a răspunde în relaţiile sale cu terţii. În consecinţă, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Bucureşti ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că imobilul proprietatea pârâtei este grevat de o servitute convenţională de trecere auto şi pietonală, ce a fost constituită încă din anul 1945. Dimensiunile maxime ale acestei servituţi de trecere sunt de 3 m lăţime şi 2,80 m înălţime. Pârâta a obţinut două autorizaţii de construcţie pentru construirea unui complex, iar din cuprinsul celor două rapoarte de expertiză a rezultat că limita viitoarei construcţii nu încalcă servitutea constituită în favoarea societăţii reclamante, singura obiecţie fiind generată de existenţa unor panouri metalice amplasate pe teren de către pârâtă, panouri ce trebuie mutate.
Prin concluziile orale susţinute la termenul de judecată din data de 25 martie 2009, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să oprească şi să desfiinţeze lucrările de construcţie desfăşurate pe fondul aservit, lucrări ce afectează sau pot afecta în viitor dreptul de servitute constituit convenţional în favoarea fondului dominant.
În raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat întemeiată în parte acţiunea precizată a reclamantei.
Cu referire la cererea reclamantei privind oprirea şi desfiinţarea lucrărilor de construcţie, tribunalul a constatat că autorizaţia de construcţie a fost emisă în considerarea dreptului de servitute de care este afectat acest teren.
În consecinţă, prin Sentinţa comercială nr. 6008 din 15 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC P. SA; a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC P. SA ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis, în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să mute panourile metalice existente pe teren pe amplasamentul 10-11, astfel cum acesta a fost identificat în raportul de expertiză şi a respins capetele de cerere privind oprirea şi desfiinţarea lucrărilor de construcţie ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta SC V.I. SRL şi pârâta SC I.D. SA.
Reclamanta, prin apelul său, a susţinut că greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC P. SA. De asemenea, nu s-a ţinut cont de concluziile raportului de expertiză care menţionează o diferenţă de nivel între cota fundaţiei şi cota terenului, iar panourile metalice se află la limita săpăturii de fundaţie; de asemenea, lucrarea nu respecta proiectul.
Pârâta a solicitat respingerea în totalitate a acţiunii întrucât instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, în condiţiile în care reclamanta nu a cerut mutarea construcţiei, iar pe fond cererea reclamantei este nelegală, servitutea fiind afectată doar pe o suprafaţă de 65,46 m.
Curtea analizând criticile reclamantei le apreciază nefondate. Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC P. SA a constatat că aceasta a fost în mod corect admisă, faţă de calitatea părţii de executant care nu răspunde decât faţă de beneficiar şi nu faţă de terţi şi faţă de caracterul convenţional al servituţii constituită. Cu referire la diferenţa de nivel, a reţinut că nu se impune desfiinţarea construcţiei pentru acest motiv, în raport de soluţia raportului de expertiză, a umplerii cu pământ şi compactării acestuia. Ridicarea construcţiei pe limita de proprietate nu aduce atingere dreptului de servitute al reclamantei.
Apelul pârâtei a fost apreciat ca nefondat de către curtea de apel. Critica privind plus petita a fost găsită neîntemeiată faţă de principiul qui potest plus, potest minus, potrivit căruia se putea dispune asupra mutării panourilor metalice, sintagmă care se înscrie solicitării reclamantei.
Prin urmare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 33 din 27 ianuarie 2010 a respins ca neîntemeiate ambele apeluri.
Decizia sus evocată a fost recurată, în cadrul termenului legal, de către reclamanta SC V.I. SRL Bucureşti şi de către pârâta SC I.D. SA Bucureşti.
Criticile reclamantei au fost încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în mod greşit au reţinut instanţele că se pot muta panourile metalice fără desfiinţarea construcţiei, deşi nu au dispus obligarea pârâtei şi la acoperirea săpăturii.
Instanţa a reţinut greşit că reclamanta a solicitat desfiinţarea întregii construcţii, fiind solicitată doar desfiinţarea construcţiilor care afectează dreptul de servitute.
În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că acţiunea de faţă este acţiunea prin care s-a solicitat îndeplinirea în natură a obligaţiei de a face, care nu poată fi adusă la îndeplinire decât de executantul lucrărilor. În conformitate cu art. 2 alin. (2) din contractul de execuţie de lucrări, executantul şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru lucrări, până la predarea investiţiei.
În acest context, recurenta a arătat că lucrările efectuate de pârâta SC P. SA încalcă dreptul de servitute, această parte deţine calitate procesuală pasivă. În această situaţie, hotărârea nu poate fi pusă în executare.
Criticile pârâtei au fost nu au fost încadrate în motive de nelegalitate conform art. 304 C. proc. civ.
Pârâta a susţinut că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, pronunţându-se extra petita, solicitând ca instanţa să respinsă în totalitate acţiunea reclamantei.
Recursul reclamantei SC V.I. SRL Bucureşti este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Chestiunea de drept supusă judecăţii este reprezentată de respectarea dreptului de servitute prin prisma acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 C. civ., de către executantul construcţiei, în speţă pârâta SC P. SA.
Astfel, între pârâta SC P. SA, în calitate de executant şi SC I.D. SA, în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări din 28 noiembrie 2005, prin care au fost stabilite fără echivoc obligaţiile executantului . Contractul de execuţie de lucrări este un contract intuituu personae, executantul fiind obligat să respecte dispoziţiile beneficiarului în orice problemă referitoare la contract.
Angajarea răspunderii executantului, faţă de relaţiile contractuale ale beneficiarului cu terţii nu are suport contractual, astfel cum rezultă din analiza clauzelor contractuale. Această dispoziţie derogatorie de la principiul relativităţii efectelor contractelor, de care se prevalează recurenta reclamantă, trebuie să fie prevăzută prin contract, altfel în lipsa raportului juridic direct dintre executantul construcţiei şi un terţ (în speţă reclamanta), executantul nu poate deţine calitate procesuală pasivă în pricina de faţă.
Este adevărat că acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 C. civ., conferă creditorului dreptul la "îndeplinirea exactă” a obligaţiei. În materia obligaţiilor de a nu face – speţa de faţă - executarea prestaţiei datorate poate fi obţinută în natură, prin obligarea celui care a încălcat-o de a demola lucrarea edificată, care încalcă dreptul de servitute. În consecinţă, pentru obligaţiile contractuale de a nu face, executarea în natură este admisibilă, singura rezervă fiind de a nu se aduce atingere libertăţii individuale prin executare. Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că raţionamentul recurentei în ceea ce priveşte imposibilitatea executării în natură a prestaţiei de către beneficiarul lucrării, în speţă pârâta SC I.D. SA este greşit, dovadă fiind dispoziţiile art. 1076 C. civ. şi art. 1077 C. civ., care prevăd executarea silită a obligaţiei.
Argumentul recurentei privind executarea lucrărilor de construcţie de către pârâta SC P. SA, lucrări care încalcă dreptul de servitute al reclamantei, nu poate fi reţinut întrucât beneficiarul contractului de execuţie de lucrări este pârâta SC I.D. SA, iar subrogarea în drepturile acestuia nu poate fi realizată decât printr-o dispoziţie contractuală explicită. Deşi instanţa a analizat proiectul de execuţie şi autorizaţiile de construire obţinute de către pârâta SC P. SA, acestea nu reprezintă argumente în sprijinul calităţii procesuale pasive a acestei pârâte şi nu pot atrage răspunderea executantului construcţiei faţă de un terţ. Analiza documentelor care au stat la baza emiterii autorizaţiei de construcţie s-a făcut în scopul cercetării respectării dreptului de servitute de care este afectat terenul şi nu în ipoteza stabilirii unei răspunderi a executantului construcţiei.
Având în vedere toate aceste argumente, soluţia ambelor instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC P. SA este legală.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Prin prisma acestui motiv de recurs, recurenta reclamantă aduce spre analiză chestiunea legată de greşita soluţie pronunţată, în sensul obligării pârâtei la mutarea panourilor metalice care se regăsesc pe drumul de servitute, fără a se dispune şi obligarea pârâtei la acoperirea săpăturilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acest motiv de nelegalitate vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că nu există contrarietate în considerentele deciziei recurată, în lipsa obligării pârâtei şi la acoperirea săpăturilor. Astfel, instanţa omologând concluziile tehnice ale raportului de expertiză efectuat în faţa Tribunalului, a dispus obligarea pârâtei la mutarea panourilor metalice. Prin aceeaşi expertiză care face parte integrantă din hotărâre s-a reţinut că soluţia în ceea ce priveşte diferenţa de nivel este umplerea cu pământ şi compactarea până la nivelul anterior. Deci obligarea pârâtei de a muta panourile metalice include şi acoperirea săpăturilor rezultate.
Recursul pârâtei SC I.D. SA Bucureşti este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Critica recurentei privind încălcarea principiului disponibilităţii şi a rolului activ al instanţei, în condiţiile în care a acordat mai mult decât s-a cerut, poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că instanţa s-a pronunţat în limitele pretenţiilor deduse în justiţie. Astfel, deşi reclamanta a solicitat prin acţiune oprirea şi desfiinţarea construcţiei edificată de pârâtă, iar dispozitivul sentinţei a statuat cu privire la mutarea panourilor metalice, nu se poate reproşa instanţei că a statuat extra petita, în condiţiile în care a constatat că nu toată construcţia afectează dreptul de servitute, ci doar o parte din lucrare. În consecinţă, desfiinţarea poate fi totală sau parţială, ca în cauza de faţă.
În raport de aceste considerente, ambele recursuri urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC V.I. SRL Bucureşti şi de pârâta SC I.D. SA Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 33 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2450/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2446/2010. Comercial → |
|---|
