ICCJ. Decizia nr. 400/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 400/2010
Dosar nr. 5877/3/2007
Ședința publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 5877/3/2007, reclamanta SC A.P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC M.N. SRL, solicitând instanţei să constate intervenită rezilierea raporturilor locative stabilite contractual cu privire la spaţiul comercial situat în Bucureşti, sector 4 şi evacuarea pârâtei din spaţiul menţionat.
La data de 20 martie 2007, pârâta SC M.N. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care solicită obligarea reclamantei la executarea contractelor nr. 329/1997 şi 343/2004.
Prin cererea formulată la data de 3 mai 2007, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 15080/3/2007 reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC A.P. SA, SC, F.D.F.E.E.E. Muntenia Sud şi S.D.F.E.E. Bucureşti solicitând obligarea pârâtei SC A.P. SA să îi asigure furnizarea energiei electrice pentru spaţiul închiriat în Bucureşti, sector 4, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să încheie contracte direct cu furnizorul de energie electrică.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 octombrie 2007, instanţa a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea Dosarului nr. 15080/3/2007 la Dosarul nr. 5877/3/2007.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Sentinţa comercială nr. 6006 din 30 aprilie 2008 a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC A.P. SA în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC M.N. SRL, a constatat reziliate contractele de închiriere nr. 343/2004 şi 329/1997, modificate prin acte adiţionale şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în Bucureşti, sector 4. Cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC M.N. SRL în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC A.P. SA a fost respinsă ca nefondată.
A fost respinsă ca nefondată şi cererea conexă formulată de pârâta reclamantă SC M.N. SRL în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC A.P. SA şi pârâtele F.D.F.E.E.E. Muntenia Sud SA şi S.D.F.E.E. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că părţile au prevăzut la art. 11 din contractul de închiriere nr. 343 din 17 februarie 2004, un pact comisoriu de gradul trei, rezilierea operând în baza declaraţiei unilaterale a societăţii care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Tribunalul a reţinut că preavizul invocat de pârâta reclamantă, reprezintă doar o atenţionare privind iminenta încetare a raportului juridic şi un termen acordat pârâtei pentru evacuarea spaţiului.
În raport de pactul comisoriu de gradul trei, pârâta reclamantă sa aflat de drept în întârziere în ceea ce priveşte obligaţia de plată a chiriei şi nu prezintă relevanţă juridică plata chiriei şi a utilităţilor după emiterea declaraţiei de reziliere, rezilierea operând de drept.
În contract, părţile nu au stabilit o adresă de corespondenţă, comunicarea urmând să se facă la sediul părţilor. În ultimul act adiţional din 12 iunie 2006, încheiat de părţi, pârâta apare ca având sediul în, sector 1. Prin urmare, a admite că notificarea din 17 ianuarie 2007 nu produce efecte juridice deoarece pârâta şi-a schimbat sediul ar echivala cu permisiunea acordată pârâtei-reclamante, de a se prevala de propria culpă, aceea de a nu aduce la cunoştinţa unui partener contractual, schimbarea sediului.
La data de 17 ianuarie 2009, pârâta reclamantă avea de achitat suma de 9.316,68 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice pentru perioada iunie – decembrie 2006 şi aşa cum rezultă din ordinul de serviciu aflat la fila 92, din cauza restanţelor imobilul închiriat a fost deconectat de la furnizarea energiei electrice.
La data emiterii declaraţiei de reziliere (17 ianuarie 2007) pârâta reclamantă SC M.N. SRL nu îşi îndeplinise obligaţiile contractuale, iar rezilierea a operat de drept pe baza declaraţiei unilaterale de reziliere formulată de reclamanta pârâtă. Împrejurarea că pârâta reclamantă nu a luat cunoştinţă de declaraţia de reziliere şi a efectuat plăţile înainte de termenul de preaviz (15 zile respectiv 30 zile) nu poate invalida rezilierea contractului în raport de natura juridică a termenului de preaviz.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că pârâtul reclamant a executat lucrări de amenajare a spaţiului închiriat pentru care nu a obţinut în prealabil acordul proprietarului.
Rezilierea a operat ca urmare a denunţării contractului de către reclamantă, în condiţiile contractuale stabilite de părţi, situaţie în care pârâta reclamantă nu se mai află în posesia unui titlu locativ care să îi permită folosinţa în continuare a spaţiului, astfel că se impune aplicarea sancţiunii locative a evacuării.
În condiţiile în care a operat rezilierea contractului, cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă a fost apreciată ca neîntemeiată, reclamanta pârâtă fiind eliberată de obligaţiile contractuale asumate prin raporturile de locaţiune.
Cererea conexă a fost apreciată ca neîntemeiată deoarece raportul juridic de locaţiune a încetat prin reziliere, astfel că reclamanta pârâtă SC A.P. SA nu poate fi obligată să asigure furnizarea energiei electrice.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 6006 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel pârâta reclamantă SC M.N. SRL.
Prin Decizia comercială nr. 618 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC M.N. SRL.
În motivarea deciziei, în raport de criticile formulate, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale, stabilind caracterul de pact comisoriu de gradul III al clauzei privind încetarea de plin drept a contractului pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale. Astfel, clauza cuprinsă în art. 13 din contract, modificată prin actul adiţional nr. 444/2004 prevede în mod explicit că actul părţilor încetează de drept în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către chiriaşi.
Notificarea făcută de locator la data de 17 ianuarie 2007 şi-a produs efectele iar pârâta era obligată să aducă la cunoştinţa partenerului contractual orice modificare a celor înscrise în contract. Apelanta a menţinut starea de eroare a intimatei reclamante (partener contractual) prin faptul că deşi părţile au încheiat acte adiţionale la contractele iniţiale nu a adus la cunoştinţa intimatei schimbarea sediului său social.
Instanţa de apel a respins şi critica vizând neplata culpabilă a facturilor de energiei electrică, întrucât potrivit uzanţelor comerciale dintre părţi, aceste facturi erau expediate pe adresa spaţiului închiriat de apelantă şi, deci nu puteau fi cunoscute de intimata reclamantă. În raport de probatoriul administrat, coroborat cu prezumţiile simple s-a reţinut că au fost făcute modificări la spaţiul închiriat de către locatar fără acordul intimatei în calitate de proprietar al spaţiului.
A fost respins şi motivul de apel vizând îngrădirea dreptului la apărare prin neadministrarea probei testimoniare, întrucât această probă nu avea un caracter util în soluţionarea cauzei, apelanta administrând proba cu acte pe aspectul ce se încerca a fi dovedit prin proba testimonială.
Respingerea cererii reconvenţionale a fost apreciată ca fiind corectă în condiţiile în care s-a constatat rezilierea de drept a contractelor ca urmare a neplăţii chiriei, apelanta nefiind în drept să solicite atât obligarea intimatei reclamante la executarea contractelor, cât şi obligarea acesteia la reluarea furnizării energiei electrice.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 618 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, a formulat recurs SC M.N. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei menţionate şi pe fond respingerea cererii principale şi admiterea cererii conexe.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că ambele instanţe au interpretat greşit clauzele contractelor nr. 329 din 13 februarie 1997 şi 343 din 17 februarie 2004, stabilind caracterul de pact comisoriu de gradul III al clauzei privind încetarea de drept a contractelor pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate în condiţiile în care, pactul comisoriu agreat de părţi este un pact comisoriu de gradul II, cu respectarea termenului de preaviz de 15 zile, în cazul contractului nr. 329/1997 şi 30 zile pentru contractul nr. 343/2004.
În mod greşit instanţa de apel a stabilit momentul plăţii chiriei ca fiind ulterior notificării rezilierii, prin înlăturarea rolului esenţial de opozabilitate erga omnes a înregistrărilor în Registrul Comerţului.
Instanţa de apel, în raport de probatoriul administrat trebuia să reţină că au fost îndeplinite obligaţiile contractuale înainte de a fi notificată legal cu privire la rezilierea contractului.
Nu poate fi reţinută culpa SC M.N. SRL pentru neplata facturilor de energie electrică în condiţiile în care obligaţia de plată cădea în sarcina SC A.P. SA conform clauzelor contractuale.
În mod greşit s-a reţinut că au fost efectuate amenajări la spaţiul închiriat fără acordul proprietarului iar instanţa a îngrădit dreptul apelantei de a-şi proba susţinerile prin respingerea cererii de suplimentare a probatoriului.
Intimata E.E. Muntenia SA – succesoare a SC F.D.F.E.E.E. Muntenia Sud SA a formulat întâmpinare prin care arată că pentru spaţiul comercial în litigiu au încheiat cu SC A.P. SA un contract de furnizare a energiei electrice iar obligarea SC A.P. SA la asigurarea furnizării energiei electrice, prin încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice de către SC M.N. SRL ar încălca dispoziţiile art. 43 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004.
Intimata-reclamantă SC A.P. SA, a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice.
Deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motivele dezvoltate nu întrunesc prevederile dispoziţiilor legale menţionate, instanţele interpretând corect clauzele contractuale.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor contractuale cu privire la pactul comisoriu inserat de părţi.
Astfel, pactele comisorii reprezintă clauzele contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea contractului, ele fiind derogatorii de la prevederile art. 1021 C. civ. În speţa de faţă părţile au prevăzut la art. 10 din actul adiţional nr. 444 din 3 martie 2004 la contractul de asociere nr. 329 din 13 februarie 1997, precum şi la art. 11 din contractul de închiriere nr. 343/2004 un pact comisoriu de gradul III, în condiţiile în care se menţionează: „contractul încetează de drept în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de către chiriaşi”.
Potrivit art. 969-970 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante iar prin inserarea unor pacte comisorii de gradul II, III şi IV în contract, instanţa va putea face numai verificările pe care însăşi clauzele contractuale de rezoluţiune le permit. Ambele instanţe au interpretat corect clauzele contractuale în limitele prevăzute de art. 969-970 C. civ., constatând că părţile litigante au prevăzut în contracte un pact comisoriu de gradul III.
Este adevărat că pentru a opera rezoluţiunea în cazul pactului comisoriu de gradul III este necesar ca partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia să fie pusă în întârziere, dar părţile au prevăzut expres necesitatea „notificării” şi termenele de 15 şi respectiv 30 zile, termene respectate de intimata-reclamantă prin notificarea rezilierii contractului din data de 17 ianuarie 2007 la sediul indicat de recurenta pârâtă în contractele încheiate cât şi în actele adiţionale.
Faptul că în anul 2005 recurenta şi-a schimbat sediul social, noul sediu fiind înregistrat în registrul comerţului nu atrage „opozabilitatea erga omnes„ invocată de recurentă întrucât chiar după înregistrarea făcută la Registrul Comerţului, în raporturile cu intimata reclamantă recurenta-pârâtă şi-a menţionat vechiul sediu (actul adiţional încheiat la 12 iunie 2006 fila 91 dosar fond vol. I). Ca urmare, recurenta nu poate să invoce propria turpitudine pentru a beneficia de recunoaşterea unui drept.
În mod corect a respins instanţa de apel critica vizând neplata culpabilă a facturilor de energie electrică ţinând cont de faptul că facturile erau expediate la adresa spaţiului ocupat de recurenta pârâtă în calitate de locatar în condiţiile în care potrivit uzanţelor comerciale desfăşurate între părţi din anul 1997, facturile au fost achitate de locatar iar ulterior avea loc regularizarea plăţii şi emiterea facturii.
Recurenta critică decizia pentru nelegalitate arătând că în mod greşit s-a reţinut că a efectuat modificări la spaţiul închiriat fără acordul proprietarului dar această critică vizează interpretarea dată probelor aspect ce nu poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă.
Nu poate fi reţinută nici critica vizând încălcarea dreptului recurentei pârâte de a-şi proba susţinerile întrucât au fost administrate probele solicitate respectiv proba cu acte, interogatoriu, expertiză iar suplimentarea probatoriului cu proba testimonială a fost apreciată de ambele instanţe ca neutilă cauzei în raport de probatoriul administrat.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a interpretat corect clauzele contractelor în litigiu cu respectarea dispoziţiilor art. 969 C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 invocat de recurentă nefiind incident în cauză. În consecinţă văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.N. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 618 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2235/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2232/2010. Comercial → |
|---|
