ICCJ. Decizia nr. 4271/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4271/2010
Dosar nr. 12959/3/2009
Ședința publică din 8 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosarul, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 12818 din 10 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea principală formulată de reclamantul S.N.L.R., în contradictoriu cu pârâta C.N.L.R. SA, ca neîntemeiată şi a respins, de asemenea, cererea conexă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, examinând probatoriul administrat, tribunalul a reţinut că prin Hotărârea nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E. a A.C.N.L.R. SA s-a decis desfiinţarea unui număr de 37 de unităţi teritoriale fără personalitate juridică ale C.N.L.R. SA.
Justificându-şi calitatea procesuală activă din perspectiva dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003 şi ale art. 132 din Legea nr. 31/1990 rep., reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. menţionate, invocând încălcarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 40 alin. (2) lit. e) C. muncii şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, care instituie obligaţia angajatorului de a invita şi respectiv, de a se consulta cu organizaţiile sindicale reprezentative cu privire la problemele de interes economic, social, cultural sau sportiv.
Tribunalul a apreciat că pârâta nu a încălcat dispoziţiile legale invocate, deoarece atât la data analizei în Consiliul de Administraţie al referatului privind „Programul de restructurare şi reorganizare teritorială a C.N.L.R. pe perioada 2008-2013" (15 aprilie 2008), cât şi la data adoptării hotărârii A.G.E.A. (25 iulie 2009) reclamantul nu a probat că îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate la nivelul de unitate, pentru a solicita să participe la consultări în temeiul normelor legal citate.
Prin urmare, hotărârea nr. 9 din 25 iulie 2009 a A.G.E.A. este legală, considerent pentru care tribunalul a respins cererea principală ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea conexă având ca obiect opoziţia formulată la Hotărârea nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E.A., tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 61 conform cărora creditorii sociali şi oricare alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la notificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.
S-a observat însă că reclamantul nu a indicat şi nu a dovedit în concret care este prejudiciul cert rezultat din adoptarea hotărârii atacate, cererea sa cuprinzând consideraţii de ordin general referitoare la regimul juridic al sindicatelor.
În consecinţă tribunalul a respins cererea conexă ca neîntemeiată.
Prin Decizia comercială nr. 225 din 10 mai 2010, Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S.N.L.R. împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Astfel, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei de reprezentativitate a sindicatului la nivel de unitate potrivit art. 17 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, se constată că sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiţii: 1) să aibă statut legal de organizaţie sindicală; 2) numărul de membrii ai sindicatului reprezintă cel puţin o treime din numărul salariaţilor unităţii; şi 3) îndeplinirea condiţiilor de reprezentativitate să se constate de către o instanţă judecătorească dintre cele arătate de lege.
Faţă de aceste prevederi legale, a constatat că nu era îndeplinită condiţia reprezentativităţii la data de 25 iulie 2008 a adoptării hotărâri nr. 9 a A.G.A., deoarece condiţia privind recunoaşterea prin hotărâre judecătorească a reprezentativităţii a fost îndeplinită ulterior, abia prin Sentinţa civilă nr. 11 din 10 decembrie 2008 a Judecătoriei Sect. 4 Bucureşti.
Art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 dispune că „organizaţiile sindicale din unitate sunt reprezentative, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. c), precum şi dacă sunt afiliate la o organizaţie sindicală reprezentativă".
Apelantul a făcut dovada afilierii la o organizaţie sindicală reprezentativă cu copia adresei nr. 96 din 4 aprilie 2008 emisă de C.N.S. „C.A.". Acesta invocă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 7/2008 publicată în M. Of. al României nr. 691 din 10 octombrie 2008. Potrivit acestei decizii, „organizaţiile sindicale din unitate sunt reprezentative dacă îndeplinesc, în mod alternativ, fie condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, respectiv să aibă statut legal de organizaţie sindicală şi numărul de membrii ai sindicatului să reprezinte cel puţin o treime din numărul salariaţilor unităţii, fie condiţia prevăzută de art. 18. alin. (3) teza finală din lege, în sensul de a fi afiliate la o organizaţie sindicală reprezentativă".
Este adevărat că, potrivit art. 329 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanţe. Însă, deciziile pronunţate în interesul legii dobândesc acest caracter obligatoriu pentru instanţe numai de la data publicării lor în M. Of. al României. Or, Decizia nr. 7/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost publicată în M. Of. al României ulterior adoptării hotărârii A.G.A. a cărei nulitate absolută se cere a se constata.
Ca urmare, în mod întemeiat a considerat prima instanţă că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiţiei de reprezentativitate la nivel de unitate la data adoptării hotărârii A.G.A. a cărei nulitate absolută a invocat-o.
Pentru aceste motive, a constatat că apelul nu este fondat, astfel că, în baza art. 296 C. proc. civ., l-a respins,ca nefondat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul S.N.L.R., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii acţiunii principale şi constatării nulităţii absolute a Hotărârii nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E. a A.C.N.L.R., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat.
Recurentul, invocând ca principal motiv al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia atacată în sensul că greşit au reţinut atât instanţa de apel, ca şi cea de fond, de altfel că nu a probat condiţiile de reprzeentativitate la nivel de unitate pentru a solicita participările la consultările obligatorii prevăzute de actele normative.
Astfel, S.N.L.R. s-a constituit legal prin Sentinţa civilă nr. 577/ CC din 14 martie 2008 şi a devenit organizaţie sindicală reprezentativă prin afilierea la C.N.S. „C.A.” începând cu 27 martie 2008, conform art. 18 din Legea nr. 130/1996.
Prin adresa nr. 96 din 4 aprilie 2008, C.N.S. „C.A.”, în numele şi pe seama apelantului, a notificat C.A. al C.N.L.R. cu privire la afilierea Sindicatului care a devenit astfel reprezentativ raportat la prevederile art. 18 din legea nr. 130/1996 şi la Decizia nr. 7/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată la 21 ianuarie 2008. În data de 15 aprilie 2008 este analizat în C.A. al C.N.L.R., referatul privind „Programul de restructurare şi reorganizare teritorială al C.N.L.R. pe perioada 2008-2013” fără consultarea recurentului.
În data de 25 iulie 2008 este adoptată Hotărârea nr. 9 a A.G.E.A. al C.N.L.R. prin care a fost aprobată măsura desfiinţării unor unităţi fără personalitate juridică.
Recurentul susţine că deţinea reprezentativitatea cerută de lege pentru a fi invitat şi pentru a participa la consultările obligatorii prevăzute de art. 40 alin. (2) C. muncii şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, fapt notificat C.A. al Companiei anterior datei la care au fost analizate şi adoptate hotărârile contestate.
Conturând un al doilea motiv de recurs, recurentul susţine că instanţa de apel a dat o interpretare greşită prevederilor legale invocate, întrucât:
Conform prevederilor art. 329 alin. (2) C. proc. civ., deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se publică în M. Of., partea I, iar conform art. 329 alin. (3) teza finală C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate n cadrul recursului în interesul legii este obligatore pentru instanţă, or, din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul nu a înţeles să condiţioneze obligativitatea deciziilor pronunţate în recursurile în interesul legii de publicarea acestora în M. Of.;
Deciziile în interesul legii nu reprezintă acte normative noi şi nici modificări ale acestora şi, ca atare, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000 care reglementează condiţiile în care se publică actele normative în M. Of. şi data la care intră în vigoare actele normative.
În fine, arată că S.N.L.R., respectând prevederile legale în vigoare la acea dată, a dobândit reprezentativitatea cerută de lege prin afilierea la o confederaţie sindicală reprezentativă şi a notificat acest fapt angajatorului, la o dată anterioară naşterii obligaţiei imperative a acestuia de a-l consulta cu privire la măsura desfiinţării unor unităţi fără personalitate juridică şi prin urmare, fiind o organizaţie reprezentativă la acea dată, neîndeplinirea obligaţiei de consultare atrage nulitatea absolută a măsurii adoptate, în speţă a Hotărârii nr. 9 din 25 iulie 2008 a C.N.L.R.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, se constată următoarele:
În ce priveşte primul motiv de recurs, se observă că acesta nu poate fi primit, întrucât din actele dosarului, contrar susţinerilor recurentului, rezultă fără dubiu că reclamantul-recurent nu a probat că are calitatea de organizaţie sindicală reprezentativă la data de 15 aprilie 2008, când a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie în care s-au analizat Programul de restructurare şi reorganizare teritorială a C.N.L.R. SA pe perioada 2008-2013 şi nici la data de 25 iulie 2008, când a fost adoptată de către A.G.E.A. Hotărârea nr. 9 din aceeaşi dată.
Aceasta, deoarece, având în vedere dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 130/1996, reclamantul nu îndeplinea condiţia reprezentativităţii la data de 25 iulie 2008, această condiţie fiind îndeplinită doar ulterior, prin Sentinţa nr. 11 din 10 decembrie 2008 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
De asemenea, la data mai sus menţionată reclamantul nu îndeplinea condiţia reprezentativităţii nici din perspectiva dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 coroborate cu cele ale art. 17 alin. (1) lit. c) din lege, atâta vreme cât adresa emisă de C.N. „C.A.” nu poate fi luată în considerare în raport de data de 10 decembrie 2008, numai de la această ultimă dată putându-se vorbi de îndeplinirea condiţiei reprezentativităţii, aşa cum era cerută de lege.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale menţionate şi de situaţia existentă la data de 25 iulie 2008, data aprobării Hotărârii A.G.E.A. nr. 9, a cărei nulitate se solicită de ătre reclamant, nu se poate considera că instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, ar fi aplicat greşit legea, în sensul susţinut de recurentul-reclamant în primul motiv de recurs.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs referitor la faptul că instanţa de apel a dat o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 329 alin. (2) precum şi a celor ale alin. (3) teza finală ale aceluiaşi articol, ce vizează aplicabilitatea, în speţă, cu caracter obligatoriu a celor stipulate în Decizia nr. 7/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii se constată că este de asemenea neîntemeiat şi nu poate fi primit.
Aceasta deoarece potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. 1) din Legea nr. 202/2008 R deciziile pronunţate de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmare soluţionării recursurilor în interesul legii, se publică în M. Of. Partea I şi au efecte numai pentru viitor; prin urmare, momentul de la care deciziile pronunţate în procedura recursului în interesul legii produc efecte juridice este cel al publicării în M. Of.
Cum în speţă Decizia nr. 7/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost publicată în M. Of. al României la data de 10 octombrie 2008, în mod evident, având în vedere cele mai sus arătate, această decizie nu poate fi opozabilă cu caracter obligatoriu unei situaţii existente anterior şi anume, a celei create prin Hotărârea A.G.E.A. nr. 9 din 25 iulie 2008, a cărei nulitate a fost solicitată de către reclamant.
În consecinţă, se constată că instanţele au procedat în mod legal apreciind că în speţă nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei reprezentativităţii şi, drept urmare, nu se justifică constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 9 din 25 iulie 2008 a A.G.E.A. a pârâtei ca urmare a nerespectării de către aceasta a obligaţiei legale şi imperative de consultare a Sindicatelor reprezentative constituite la nivelul societăţii, - astfel cum a solicitat şi susţinut reclamantul.
Aşa fiind, reţinându-se că reclamantul nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 să conducă la modificarea sau casarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul S.N.L.R.,împotriva Deciziei comerciale nr. 225 din 10 mai 2010 a Curții de Apel bucurești, secția a IV-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 decembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 1850/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2162/2010. Comercial → |
|---|
