CSJ. Decizia nr. 298/2002. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 298
Dosar nr. 2830/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 383 din 27 decembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Mureş a fost condamnat inculpatul C.S.P. după cum urmează:
1. în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 luni închisoare.
Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 2 ani şi 3 luni.
S-a atras inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat pedeapsa graţiată.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
2. în baza art. 291 teza 1 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 3 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 2 ani şi 3 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat pedeapsa graţiată.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
Acelaşi inculpat a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Inculpatul a fost achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen., achitarea inculpatului A.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 248 alin. (1) C. pen.
În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen., s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. A. S.A. Ungheni.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.S.P. durata reţinerii de 24 ore.
Inculpatul C.S.P. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din 8 martie 1999, au fost trimişi în judecată inculpaţii C.S.P., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen.; art. 290 şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi A.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că potrivit HG nr. 698 din 4 septembrie 1995, agenţii economici cu profil zootehnic puteau beneficia de credite cu dobânzi subvenţionate de la bugetul de stat pentru constituirea stocurilor de produse alimentare din producţia anului 1995. S.C. A. S.A. Ungheni a beneficiat de aceste prevederi şi a încheiat cu B.A., sucursala jud. Mureş contractul nr. 99/ A din 19 ianuarie 1995 pentru un credit de 5,5 miliarde lei destinat constituirii stocului de porumb din producţia indigenă, necesar pentru producerea furajelor concentrate. Pentru garantarea creditului societatea a beneficiat de o scrisoare de garanţie din partea Ministerului de Finanţe.
Prin norme metodologice şi acte comune de negociere emise în vederea hotărârii de guvern, s-au stabilit condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii creditelor.
Astfel, conform notei 112 din 18 octombrie 1995, s-a stabilit că sumele vor fi plătite de bancă numai producătorilor de porumb excluzându-se orice formă de intermediere.
Inculpatul A.V., director comercial la S.C. A. Ungheni a luat legătura telefonic cu S.C. S.S. S.R.L. Craiova al cărei administrator este inculpatul C.S.P. Firma din Craiova s-a obligat să livreze cantitatea de 3000 tone porumb boabe, iar condiţiile de derulare a contractului precum şi preţul au fost stabilite tot telefonic.
Contractul a fost trimis prin fax şi semnat pentru S.C. A. Ungheni de inculpatul A.V. şi pentru S.C. S.S. S.R.L. Craiova de inculpatul C.S.P.
Conform normelor bancare, pentru a se efectua plata porumbului, S.C. A. S.A. Ungheni trebuia să prezinte contractul încheiat cu furnizorul, factura, documente din care să rezulte că a intrat în posesia porumbului, respectiv note de recepţie sau procese verbale de custodie şi actele din care să rezulte că furnizorul este producător agricol.
Aceste documente au fost trimise prin fax de inculpatul C.S.P., inculpatului A.V.
Deşi S.C. S.S. S.R.L. Craiova nu avea porumb în stoc şi nici suma de bani avansată pentru achiziţionarea de porumb, la data de 23 septembrie 1995, a emis factura 0979818 pentru cantitatea de 1000 tone porumb boabe în valoare de 229.950.000 lei.
Pentru a se face dovadă că porumbul a intrat în posesia S.C. A. Ungheni s-a încheiat prin fax, fără ca inculpatul A.V. să se deplaseze la Craiova şi să verifice faptic existenţa porumbului, un proces verbal de custodie din care rezultă că furnizorul S.C. S.S. S.R.L. Craiova a pus la dispoziţia beneficiarului S.C. A. S.A. Ungheni cantitatea de 3000 tone porumb boabe, iar acesta din urmă a lăsat porumbul în custodia furnizorului.
Pentru a se dovedi faptul că furnizorul este producător agricol s-a trimis prin fax beneficiarului un contract încheiat între Asociaţia Particulară P. din Podari jud. Dolj şi S.C. S.S. S.R.L. din care rezultă că aceasta din urmă preia spre cultivare terenul asociaţiei, pe contractul respectiv existând şi viza Consiliului local Podari.
De asemenea, la B.A. s-a depus o adresă din care rezultă explicit că S.C. S.S. S.R.L. Craiova este producător agricol.
Procedându-se la verificarea realităţii contractului încheiat de furnizor cu asociaţia particulară s-a constatat că în localitatea Podari, jud. Dolj nu există asociaţia menţionată în contract, iar martora P.I., care figura ca manager al asociaţiei, a negat că ar fi încheiat un astfel de contract.
Inculpatul C.S.P. a susţinut că a primit banii cu întârziere şi nu a putut achiziţiona porumbul şi s-a angajat să restituie banii până la 15 februarie 1996, dar nu a făcut acest lucru.
În aceste condiţii S.C. A. S.A. Ungheni a fost de acord să încheie un nou contract pentru 1000 tone porumb urmând ca suma deja plătită să fie considerată ca avans. S-a stabilit ca termen de livrare data de 30 aprilie 1996.
Ulterior furnizorul a reuşit să livreze numai 129.164 kg porumb, iar beneficiarul s-a constituit parte civilă cu suma de 794.719.915 lei reprezentând contravaloarea mărfii nelivrată cu majorări de întârziere.
Analizând materialul probator administrat în cauză prima instanţă a reţinut următoarele.
În ceea ce priveşte sfera persoanelor care s-au implicat în încheierea şi derularea contractului din noiembrie 1995 între S.C. A. S.A. Ungheni ca beneficiar şi S.C. S.S. S.R.L. Craiova ca furnizor, inculpatul A.V. a declarat în faza de urmărire penală că a luat legătura cu inculpatul C.S.P., societatea acestuia fiindu-i indicată drept posibil furnizor de S.C. N.I. S.A. A mai arătat inculpatul că C.S.P. i-a comunicat că poate asigura până la 3000 tone porumb boabe, ajungându-se la perfectarea contractului pe care l-a semnat alături de contabilul şef B.I.D. pentru beneficiar, iar pentru furnizor a semnat celălalt inculpat.
Acesta din urmă a recunoscut în faza de urmărire penală că în luna noiembrie 1995 a fost contactat de A.V. cu care a stabilit termenii generali ai contractului după care acesta i-a fost transmis prin fax.
Cu toate acestea în faza de cercetarea judecătorească inculpatul C.S.P. a susţinut că a semnat contractul şi procesul verbal de custodie încheiat cu beneficiarul, dar a vorbit prima dată cu reprezentanţii acestuia abia în luna ianuarie 1996, precizând că, discuţiile pentru încheierea contractului au fost probabil purtate cu martorul D.F.D., de asemenea administrator la S.C. S.S. S.R.L.
Acest martor a afirmat în faza de urmărire penală că de activitatea de achiziţionare-vânzare a cerealelor se ocupa inculpatul C.S.P., în timp ce el se ocupa de problemele legate de întreţinerea unui local în comuna Podari, astfel încât, nu ştie de contractul dintre cele două societăţi.
În faza de cercetare judecătorească martorul şi-a schimbat declaraţiile afirmând că inculpatul C.S.P. i-a adus la cunoştinţă rezultatele verificărilor şi a precizat că deşi atribuţiile lor în calitate de administratori nu erau delimitate, el nu a discutat despre contract cu reprezentanţii beneficiarului.
Din declaraţiile martorului S.C.C., manager general al S.C. A. S.A. din anul 1993, s-a reţinut că societatea era presată de timp în găsirea furnizorilor pentru că puteau beneficia de creditul cu dobândă subvenţionată numai până la 31 decembrie 1995. S-a mai reţinut identificarea furnizorilor era în sarcina inculpatului A.V., în calitate de director comercial care era coordonatorul activităţilor de aprovizionare, desfacere şi transport.
Contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat pentru cantitatea de 3000 tone porumb boabe la preţul de 190 lei kg plus cheltuieli de încărcare. Alte clauze se referă la: plata în momentul recepţiei, suportarea cheltuielilor de transport de către beneficiar, stabilirea mijloacelor de transport, termenul de livrare fiind stabilit pentru 24 noiembrie– 24 decembrie 1995.
Din declaraţiile inculpatului A.V. şi ale martorilor S.C.C. şi B.I.D. s-a reţinut că în perioada respectivă nici un furnizor nu accepta să livreze marfă fără plată, fiind cunoscută situaţia financiară grea a societăţilor avicole.
Dar pentru a efectua plata B.A. solicita dovada că beneficiarul a intrat în posesia mărfii devenind proprietar.
Conform indicaţiilor Compartimentului financiar contabil al S.C. A. S.A. Ungheni, inculpatul A.V. i-a solicitat inculpatului C.S.P. să înainteze factura pentru cantitatea de porumb de care dispunea, fiindu-i astfel trimisă prin fax factura din 23 noiembrie 1995, pentru 1000 tone porumb în valoare de 229.950.000 lei şi încheindu-se cu data de 21 noiembrie 1995 procesul verbal de custodie, înregistrat la beneficiar la 24 noiembrie 1995, potrivit căruia furnizorul primea în custodie cantitatea de porumb până la ridicarea ei, fără cheltuieli de depozitare.
S-a mai reţinut că documentele au fost depuse la bancă la 29 noiembrie 1995, dar plata nu s-a făcut imediat, întrucât pentru acceptarea acesteia s-au solicitat documente care să ateste calitatea furnizorului de producător agricol.
În urma intervenţiei inculpatului A.V. furnizorul a înaintat un contract încheiat cu Asociaţia particulară P. din care rezultă că S.C. S.S. S.R.L. deţine teren agricol pe care îl cultivă.
Oricum banca a virat banii la 20 decembrie 1995 şi abia la 29 decembrie 1995 au ajuns la furnizor, urmând ca după sărbători inculpatul A.V. să organizeze transportul.
Instalându-se frigul şi existând reale dificultăţi în punerea de către beneficiar la dispoziţia furnizorului a mijloacelor de transport pe cale ferată, s-a ajuns ca până în luna februarie 1996 să nu fie livrată nici o cantitate de porumb.
La începutul lunii februarie au fost transportate 3 vagoane de porumb boabe, dar furnizorul a ridicat problema renegocierii preţului.
Iniţial reprezentanţii S.C. A. Ungheni nu au fost de acord, motiv pentru care cele 3 vagoane au fost redirijate, hotărându-se conform procesului-verbal din 5 februarie 1996 rezilierea contractului pe motivul nerespectării termenului de plată de către beneficiar şi al nerespectării termenului de livrare de către furnizor, inculpatul C.S.P. obligându-se să restituie banii până la 15 februarie 1996.
Cu toate acestea S.C. S.S. S.R.L. Craiova a făcut o nouă ofertă, acceptată de S.C. A. S.A. Ungheni, care se afla într-o situaţie critică, deoarece nu avea cereale pentru fabricarea furajelor necesare efectivelor de păsări, preţul pieţii fiind în creştere şi depăşindu-l pe cel al ofertei ce i se făcuse.
La 3 aprilie 1996, părţile au încheiat un nou contract la preţul de 335 lei kg în baza căruia s-au livrat 219 tone porumb boabe. S.C. A. S.A. Ungheni a acţionat în justiţie ulterior furnizorul, dar acţiunea a fost respinsă.
Instanţa a reţinut că oricum în cauza de faţă acuzaţiile aduse inculpaţilor interesează primul contract încheiat de părţi.
Astfel, inculpatul C.S.P. a fost acuzat că a indus în eroare beneficiarul cu ocazia încheierii primului contract de vânzare-cumpărare, încasând suma de 229.950.000 lei în condiţiile în care nu dispunea de marfa promisă.
S-a reţinut că inculpatul a susţinut tot timpul că, la data încheierii contractului cu beneficiarul dispunea de cantitatea de 1000 tone de porumb pentru care a emis factura şi s-a încheiat procesul verbal de custodie, având la rândul său un certificat de custodie cu S.C. E.C. S.R.L. pentru aceeaşi cantitate de cereale, înţelegerea fiind ca în momentul virării banilor de către S.C. A. S.A., să plătească S.C. E.C., iar aceasta să elibereze marfa care putea fi astfel livrată S.C. A. Susţinerea inculpatului în acest sens este menţinută de martorul S.D.Şt., administratorul S.C. E.C. şi de certificatul de custodie.
De asemenea, inculpatul a precizat că societatea pe care o administra avea încheiat un contract de prestări servicii cu S.C. F.N.C. Călăraşi S.A. prin care i se asigura cantitatea de 500 kg porumb, din aceiaşi sursă livrând cereale şi către S.C. N.I. S.A.
Instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit că motivul neexecutării obligaţiei de predare a mărfii ar fi fost lipsa acesteia, problemele fiind generate de întârzierea plăţii şi deficienţele în organizarea transportului între timp intervenind creşterea preţului porumbului, motiv pentru care contractul nu a putut fi executat în termenii stipulaţi, ajungându-se la renegocierea acestuia.
S-a apreciat că nu există motive pentru a presupune reaua credinţă a inculpatului C.S.P. în legătură cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Acesta nu a comis acţiuni de inducere în eroare cu intenţia de a obţine pentru sine un folos material injust şi cu consecinţa producerii unei pagube, în speţă fiind vorba de probleme ivite în legătură cu executarea unui contract comercial.
Astfel, din declaraţiile celuilalt inculpat şi ale martorului Ş.I., inginer şef în cadrul sectorului de aprovizionare desfacere şi transport la S.C. A. S.A. rezultă că nu s-a pus niciodată problema că furnizorul nu ar dispune de porumbul care a fost plătit şi nu acesta a fost motivul tergiversării relaţiilor contractuale.
Aşa fiind, s-a concluzionat că se impune conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. pen., achitarea inculpatului C.S.P. pentru infracţiunea de înşelăciune, după ce în prealabil instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi că se impune schimbarea încadrării juridice, deoarece faţă de modificările aduse Codului penal prin OUG nr. 207/2000 prin fapte de care este acuzat inculpatul nu s-au produs consecinţe deosebit de grave, astfel încât, alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), nu mai sunt aplicabile.
Instanţa de fond a mai reţinut că se impune conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.S.P. pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), având ca obiect procesul verbal de custodie, întrucât inculpatul nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni în sensul art. 147 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a reţinut în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată având ca obiect contractul încheiat cu asociaţia particulară, reţinându-se că din probe rezultă că cele consemnate în acest contract sunt nereale, iar semnăturile reprezentanţilor asociaţiei şi cea peste care s-a aplicat ştampila primăriei sunt asemănătoare cu semnătura inculpatului. S-a mai reţinut că acest act fals a fost folosit de inculpat pentru a dovedi calitatea de producător agricol, deci pentru a produce consecinţe juridice.
Cu privire la adeverinţa din care rezultă explicit că societatea administrată de inculpat este producător agricol, s-a concluzionat că nu emană de la Consiliul local Podari, dar nu s-a probat fără dubii că autorul falsului este inculpatul C.S.P., motiv care se impune achitarea acestuia conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
Întrucât s-a dovedit că inculpatul a folosit această adeverinţă falsă înaintând-o beneficiarului care a depus-o la bancă pentru a dovedi că sunt îndeplinite condiţiile de acordare a creditului, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291.
Pentru infracţiunile reţinute ca fiind comise de inculpat instanţa a aplicat pedepse la individualizarea cărora au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a apreciat că sunt întrunite toate condiţiile pentru a se dispune, conform art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi s-a constatat că pedepsele sunt graţiate conform Legii nr. 137/1997.
Referitor la inculpatul A.V. s-a reţinut că sub nici o formă nu se poate concluziona că acesta ar fi acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a cauza o pagubă în patrimoniul societăţii al cărei director comercial a fost.
Aşa fiind, instanţa a reţinut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei imputate inculpatului de a nu se deplasa la Craiova pentru a verifica faptic existenţa porumbului, din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 alin. (1) în infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a mai arătat că având în vedere comiterea faptei din culpă nu poate fi primită solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 C. pen., care presupune rea credinţă, deci intenţie.
Instanţa a reţinut că fapta imputată inculpatului A.V. nu există pentru că acesta nu a încălcat vreo îndatorire de serviciu, în condiţiile în care s-a dovedit că nu se impunea să se deplaseze sau să trimită un delegat pentru a verifica existenţa cerealelor contractate, o asemenea măsură neavând nici o eficienţă în cazul în care plata nu se putea face înăuntrul termenului convenit cu furnizorul, cum s-a şi întâmplat în speţă.
Paguba suferită nu are legătură cu ceea ce i se impută inculpatului A.V., astfel că nici nu se poate reţine că s-ar fi produs vreuna din urmările alternative prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen.
Astfel cum s-a arătat la analiza infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului C.S.P., paguba suferită de partea civilă este legată de modul de executare a contractului, plata cu întârziere de către bancă şi imposibilitatea asigurării transportului nefiind vorba de fapte imputabile inculpaţilor.
S-a mai reţinut că acuzaţia privind acceptarea cu uşurinţă a documentelor transmise prin fax este neîntemeiată, deoarece inculpatului A.V. nu îi revenea vreo sarcină în analiza, verificarea şi înaintarea acestora către bancă.
Conform art. 346 alin. ultim C. proc. pen., instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
Sentinţa a fost atacată cu apel de inculpatul C.S.P. de procuror şi de partea civilă S.C. C. S.A. Ungheni.
Prin Decizia penală nr. 57/ A din 3 aprilie 2002, au fost respinse apelurile şi au fost obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că este neîntemeiată susţinerea procurorului şi a părţii civile în sensul că s-a dat faptei comise de inculpatul A.V. o încadrare juridică greşită. Instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului nu poate constitui infracţiunea de gestiune frauduloasă prevăzută de art. 214 C. pen., întrucât această infracţiune presupune sub aspectul laturii subiective rea credinţă, deci intenţie, iar din probele administrate a rezultat cu certitudine numai culpa inculpatului.
De asemenea, s-a mai reţinut că apelul procurorului cu privire la greşita achitare a inculpatului C.S.P. pentru infracţiunile de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual, nu sunt întemeiate.
Tot astfel s-a reţinut că este nefondată critica formulată de partea civilă cu privire la nesoluţionarea acţiunii civile, întrucât corect s-a făcut aplicarea art. 346 alin. ultim C. proc. pen., având în vedere că, potrivit acestor dispoziţii legale instanţa penală nu soluţionează latura civilă în cazul în care achitarea s-a dispus în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
De asemenea, s-a reţinut că este nefondat şi apelul inculpatului C.S.P., întrucât instanţa de fond a analizat în detaliu probele administrate stabilind corect situaţia de fapt şi dând o corectă încadrare juridică, astfel încât, solicitarea inculpatului de a se constata nevinovăţia sub toate aspectele este neîntemeiată.
Inculpatul C.S.P. a declarat recurs prin care a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că S.C. S.S. S.R.L. nu era producător agricol.
În consecinţă adeverinţa care poartă antetul şi ştampila Primăriei Podari, jud. Dolj prin care se atestă faptul că societatea inculpatului este producător agricol este nereală şi, mai mult decât atât, s-a stabilit că nu a fost emisă de Primăria Podari.
Întrucât nu s-a putut stabili că inculpatul este autorul falsului material în înscrisuri oficiale având ca obiect acest act, în mod corect instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
Inculpatul C.S.P. a folosit însă acest înscris, despre care ştia că este fals, pe care l-a înaintat S.C. C. S.A. Ungheni, iar aceasta la rândul său l-a depus la bancă pentru a face dovada calităţii de producător agricol al furnizorului de cereale, obţinând astfel creditul subvenţionat.
Această faptă a inculpatului întruneşte atât subiectiv, cât şi obiectiv toate elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen., întrucât înscrisul fals folosit de inculpat este un înscris oficial.
În mod eronat instanţa a încadrat fapta în art. 291 C. pen., fără a menţiona teza I, dar această încadrare juridică greşită nu poate constitui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu în condiţiile art. 3851 alin. (3) C. proc. pen., întrucât Curtea este sesizată numai cu recursul inculpatului şi schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 291 teza I C. pen., ar fi în defavoare acestuia având în vedere regimul sancţionator mai sever al acestei infracţiuni în raport cu cea de uz de fals având ca obiect un înscris sub semnătură privată falsificat.
Se constată, de asemenea, că în mod corect s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât din probe rezultă că este fals înscrisul intitulat contract, întrucât semnăturile de la „Manageri” nu aparţin martorilor V.I. şi S.C. şi au fost executate de inculpat care a şi folosit acest înscris pentru a dovedi că societatea pe care o administra este producător agricol, deci pentru a produce consecinţe juridice.
Se impune precizarea că potrivit art. 290 C. pen., constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată fapta de a falsifica un astfel de înscris prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul foloseşte înscrisul ori îl încredinţează alte persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe juridice. Faţă de conţinutul textului incriminator, instanţa a reţinut în mod corect că uzul de fals comis de inculpat având ca obiect acest înscris este absorbit în infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
Cum şi această faptă comisă de inculpat întruneşte atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., este neîntemeiată solicitarea inculpatului de a fi achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Examinând cauza şi din oficiu, Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu în recursul inculpatului.
Aşa fiind, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.P. împotriva deciziei penale nr. 57 din 3 aprilie 2002 a Curţii de Apel Tg. Mureş.
Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 299/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 296/2002. Penal → |
|---|
