CSJ. Decizia nr. 1076/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1076/2003

Dosar nr. 5246/2002

Şedinţa publică din 4 martie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 397 pronunţată la 20 august 2002, în dosarul nr. 1475/2001, Tribunalul Constanţa a hotărât următoarele:

În conformitate cu art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., raportat la art. 76 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului N.L. la pedeapsa de 9 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. ultim C. pen., în ceea ce priveşte pedeapsa complimentară.

S-a făcut aplicarea art. 71 în referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada executării pedepsei închisorii.

În conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin măsura arestării preventive, cu începere de la 4 august 2000, la zi, iar în conformitate cu art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat la plata sumelor de 4.048.701 lei şi de 407.051 lei către părţile civile Spitalul Clinic Judeţean Constanţa şi Spitalul Municipal Medgidia, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă şi conform art. 998 şi art. 999 C. civ., în referire la art. 969 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile către părţile civile C.I. şi C.V., în sumă de 180.000.000 lei şi P.V.C., în sumă de 80.000.000 lei.

Au fost respinse restul pretenţiilor civile, ca nefondate.

A fost obligat inculpatul la 7.500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

La 1 august 2001, în barul P. din localitatea Dorobanţu, inculpatul N.L. a lovit-o cu bâta în cap pe victima C.I., producându-i leziuni care, la 11 august 2000, au condus la deces.

S-a reţinut că inculpatul a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de violenţele verbale exercitate de victimă, care i-au adus o atingere gravă demnităţii.

Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel inculpatul N.L., solicitând, pe fond, reducerea pedepsei.

Sentinţa de la fond a fost apelată şi de părţile civile C.I., C.V. şi P.V.C., criticând-o, pe de o parte, în sensul că pedeapsa aplicată este prea mică, iar pe de altă parte apreciind că despăgubirile civile sunt insuficiente.

Prin Decizia penală nr. 277 din 15 noiembrie 2002, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul N.L. şi părţile civile C.I., C.V. şi P.V.C., apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal, au declarat recurs părţile civile C.I., C.V. şi P.V.C., solicitând, pe fond, majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi a despăgubirilor civile acordate.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs formulat de părţile civile care vizează majorarea pedepsei este inadmisibil întrucât părţile civile nu pot formula solicitări privind latura penală a cauzei.

Cât priveşte motivul de recurs privind cuantumul despăgubirilor civile, în sensul majorării, acesta, nu poate fi primit întrucât, pe de o parte, în cauză s-a reţinut în favoarea inculpatului scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ceea ce a dus la reducerea corespunzătoare a despăgubirilor solicitate de cele trei părţi civile, iar pe de altă parte, instanţa apreciază că sumele acordate sunt îndestulătoare.

Faţă de aceste considerente, urmează să fie respinse, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile C.I., C.V. şi P.V.C. împotriva deciziei penale nr. 277 din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe intimatul inculpat N.L.

Obligă recurentele părţi civile la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1076/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs