CSJ. Decizia nr. 1085/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1085/2003
Dosar nr. 3998/2002
Şedinţa publică din 4 martie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 186 din 29 ianuarie 2001 pronunţată de Judecătoria Braşov s-a dispus achitarea inculpatului L.Ş.V. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A reţinut instanţa, că la data de 4 noiembrie 1997, aproximativ în jurul orelor 16,00, în timp ce se afla la serviciu, partea vătămată N.G. a fost anunţată telefonic de fiul său despre faptul că a găsit uşa apartamentului forţată.
Deplasându-se acasă, partea vătămată a constatat că uşa de la intrare avea şildul îndoit, o parte din butucul yalei era căzut în faţa uşii pe holul scării, iar în toate camerele erau obiecte de îmbrăcăminte scoase din dulapuri şi împrăştiate pe jos. De asemenea, partea vătămată a constatat lipsa următoarelor bunuri: un televizor color marca NEI cu telecomandă, un cearceaf albastru cu floricele albe, o brăţară din aur de 2 grame şi un mileu sub formă de romb. La sesizarea telefonică făcută de N.G., un echipaj al poliţiei s-a deplasat la faţa locului unde, cu ocazia cercetării efectuate, au fost prelevate urme papilare de pe uşa de acces în apartament.
În urma comparărilor dactiloscopice s-a stabilit că grupul celor trei fragmente de urme papilare digitale ridicate de pe tocul exterior al uşii, lângă şild au fost create de degetele mijlociu, inelar şi mic de la mâna dreaptă a inculpatului, iar grupul celor patru fragmente de urme papilare digitale ridicate de pe partea interioară a uşii de acces în locuinţă, au fost create de degetele mic, inelar, mijlociu şi arătător de la mâna stângă a lui L.Şt.V.
Audiat în faţa instanţei de judecată, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată învederând, la fel ca şi în declaraţiile date în faza de urmărire penală, că nu el este autorul faptelor, neputând însă să ofere o explicaţie asupra prezenţei urmelor sale papilare pe exteriorul şi interiorul uşii de acces în apartamentul părţii vătămate. Inculpatul a susţinut că la data faptei nu se afla în Braşov, ci în Bucureşti, unde şi domiciliază, aducându-i ca martori pe mama sa şi pe patronul societăţii comerciale la care el a lucrat până la data arestării sale într-o altă cauză.
Din declaraţia părţii vătămate, instanţa a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de furt din locuinţă în data de 4 noiembrie 1997, însă probele administrate în cauză nu au format convingerea instanţei că inculpatul este autorul acesteia.
Astfel, cu ocazia cercetării la faţa locului s-au descoperit şi ridicat urme papilare doar de pe uşa de acces în apartament, iar printr-o probă ştiinţifică, ale cărei concluzii nu pot fi puse la îndoială, s-a stabilit că cel care a creat aceste urme este chiar inculpatul. Acest fapt dovedeşte însă exclusiv împrejurarea că inculpatul s-a aflat în contact direct cu uşa de acces şi, urmele fiind şi pe partea interioară, că acesta a pătruns în locuinţă, cel puţin în holul de la intrare. Impresiunile papilare menţionate, nu fac însă nici o dovadă, în sensul că L.Şt.V. a intrat în camerele apartamentului şi că a răvăşit obiectele existente în acestea.
Din nici una din probele administrate în cauză, nu a rezultat faptul că, pătrunzând în locuinţă, inculpatul a luat bunurile a căror dispariţie a fost reclamată de partea vătămată şi le-ar fi însuşit.
Asupra acestuia nu s-a găsit nici unul din aceste bunuri, după cum în interiorul apartamentului, în zonele unde afirmă partea vătămată că ar fi fost bunurile furate, nu s-au găsit urme papilare create de inculpat.
În speţă, prin probele administrate s-a creat cel mult o prezumţie în sensul că, dacă inculpatul este cel ale cărui urme papilare s-au descoperit pe exteriorul şi interiorul uşii de acces în locuinţă, atunci tot el este şi cel care a furat lucrurile menţionate de partea vătămată.
A concluzionat instanţa că nu există probe pe baza cărora să se constate că inculpatul a sustras bunurile părţii vătămate, astfel că se impune achitarea acestuia.
În legătură cu infracţiunea de violare de domiciliu, instanţa a constatat că nu există plângerea prealabilă a părţii vătămate care să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 283 C. proc. pen., astfel că se impune încetarea procesului penal în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., pentru această infracţiune.
Apelul şi recursul declarat de parchet prin care a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunile de furt calificat şi violare de domiciliu, au fost respinse ca nefondate prin Decizia penală nr. 366 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Braşov şi respectiv Decizia penală nr. 447 din 1 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov.
Au motivat cele două instanţe că în afară de urmele papilare ale inculpatului constatate prin expertiza dactiloscopică, nu există nici o altă probă care să confirme vinovăţia inculpatului, astfel că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Împotriva acestor hotărâri procurorul general a declarat recurs în anulare în conformitate cu art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi pct. 71 C. proc. pen., cu motivarea că, faptei săvârşite de inculpat i s-a dat o greşită încadrare juridică în două infracţiuni prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) şi art. 192 alin. (1) C. pen., în loc de o singură infracţiune prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. şi instanţele de judecată au comis o eroare gravă de fapt achitându-l pe inculpat, deşi din probe rezultă că el este autorul faptei.
Recursul în anulare declarat este întemeiat.
În cauză nu se contestă că în ziua de 4 noiembrie 1997 după ce dimineaţa partea vătămată N.G. a plecat la serviciu, în jurul orei 16,00 în cadrul aceleiaşi zile a fost anunţat de fiul său că persoane necunoscute au pătruns în domiciliu prin forţarea încuietorilor.
Partea vătămată a sesizat organele de poliţie, şi în prezenţa acestora şi a martorilor existenţi M.C. şi R.P., aşa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la 4 noiembrie 1997 ora 16,00. S-a constatat forţarea încuietorii a uşii de acces în locuinţă, împrejurare confirmată şi prin planşele fotografice aflate la dosarul de urmărire penală.
În interiorul locuinţei părţii vătămate s-a constatat urme de răvăşire a bunurilor, partea vătămată constatând dispariţia unui televizor color marca NEI, a unei brăţări din aur în greutate de 2 grame, a unui mileu croşetat şi a unui cearceaf.
Cu ocazia cercetărilor la faţa locului au fost descoperite şi relevate 13 urme papilare care au fost supuse examinării.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică a concluzionat că 7 dintre urmele papilare examinate (trei de la tocul exterior al uşii de acces lângă şild şi patru de pe latura interioară a uşii de acces) au fost create de degetele mic, inelar, mijlociu şi arătător de la mâna stângă a lui L.Şt.V.
Rezultatul acestei probe ştiinţifice nu a fost contestat de către inculpat, iar la rândul său instanţele prin hotărârile pronunţate au confirmat că urmele papilare aparţin inculpatului, implicit confirmând că acesta a pătruns prin efracţie în ziua de 4 noiembrie 1997 în interiorul locuinţei părţii vătămate N.G.
Concluziile instanţelor că nu se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat săvârşită la 4 noiembrie 1997 în dauna părţii vătămate, căreia i-a sustras bunuri în valoare de 5.500.000 lei, sunt greşite.
Atâta vreme cât sub aspect probator s-a stabilit că inculpatul a forţat încuietorile de la uşa de acces a locuinţei părţii vătămate, a pătruns în interiorul locuinţei în ziua de 4 noiembrie 1997, (dovadă în acest sens fiind urmele papilare lăsate pe uşa interioară), data la care s-a constatat dispariţia bunurilor reclamate de partea vătămată, concluzia care se impune că el este autorul sustragerii bunurilor, făcându-se vinovat de infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.
Nerecunoaşterea infracţiunii de către inculpat nu îl absolvă de reţinerea vinovăţiei, în condiţiile în care este dovedită, aşa cum s-a arătat, pătrunderea acestuia prin efracţie în locuinţa părţii vătămate, dată la care au şi fost sustrase bunurile părţii vătămate.
Osebit de cele reţinute, la numai 10 zile de la fapta de furt a bunurilor care face obiectul prezentei cauze, inculpatul L.Şt.V., a pătruns prin forţarea încuietorilor în locuinţa părţii vătămate .L.K.F., de unde a sustras acelaşi gen de bunuri televizor color, aparat video şi un lănţişor de aur, exercitând violenţe împotriva a două persoane pentru păstrarea bunurilor, fiind condamnat la 6 ani şi 10 luni închisoare pentru tâlhărie prin sentinţa penală nr. 300 din 30 septembrie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă.
Probele administrate în cauză confirmă vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.
Furtul calificat prin efracţie în modalitatea prevăzută de art. 209 lit. i) C. pen., este o infracţiune complexă care absoarbe infracţiunea de violare de domiciliu, astfel că în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., urmează a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de furt calificat şi violare de domiciliu, cu care a fost investită instanţa prin rechizitoriu, în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului se va avea în vedere pericolul social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, paguba cauzată părţii vătămate, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, fiind la prima încălcare a legii penale.
Inculpatul va fi obligat la 5.500.000 lei despăgubiri către partea civilă N.G., reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase precum şi la plata cheltuielilor judiciare din toate fazele procesuale.
În conformitate cu art. 4141 cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul în anulare şi a casa hotărârile atacate, în sensul celor reţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 186 din 29 ianuarie 2001 a Judecătoriei Braşov, deciziei penale nr. 366 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Braşov şi deciziei penale nr. 447 din 1 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, privind pe intimatul inculpat L.Şt.V.
Casează hotărârile atacate cu privire la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1), lit. i) C. pen. şi la măsura încetării procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Obligă pe inculpat la 5.500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă N.G.
Obligă intimatul inculpat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare ocazionate de urmărirea penală fond, apel şi recurs.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1084/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1086/2003. Penal. Art.181 alin.1, 192 alin.1... → |
|---|
