CSJ. Decizia nr. 1110/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1110/2003
Dosar nr. 5163/2002
Şedinţa publică din 5 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 874 din 30 septembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul P.M.A. la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 109 C. pen.
S-au aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente T.M., la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă I.E.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 28 aprilie 2002 la zi.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.
În ziua de 27 aprilie 2002 inculpatul întâlnindu-se cu partea vătămată I.E., pe care o cunoştea din vedere, locuind în acelaşi cartier, l-a întrebat dacă doreşte să cumpere un telefon mobil marca Nokia 3310.
După ce s-au înţeles ca preţul de vânzare a telefonului să fie 1.000.000 lei, inculpatul a propus părţii vătămate să meargă împreună la persoana care deţinea telefonul său lăsat garanţie pentru un împrumut în sumă de 500.000 lei. Partea vătămată a acceptat să meargă cu inculpatul în strada I.A., respectiv în interiorul unui imobil, unde acesta susţinea că locuieşte persoana care deţine telefonul mobil.
Pe drum partea vătămată s-a întâlnit cu martorul R.N. pe care l-a rugat să-l însoţească relatându-i faptul că doreşte să cumpere un telefon mobil de la inculpat.
Ajunşi în incinta blocului indicat, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să-i arate dacă deţine banii necesari cumpărării telefonului, fapt care a determinat-o pe aceasta să scoată din buzunar trei bacnote de câte 100.000 lei, timp în care inculpatul i le-a smuls din mână şi a fugit.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza declaraţiilor părţii vătămate, a martorului R.N., cât şi a declaraţiei de recunoaştere a inculpatului.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, considerată ca fiind prea aspră în raport de valoarea modică a prejudiciului şi circumstanţele sale personale favorabile, solicitând reţinerea de circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.
Prin Decizia penală nr. 715 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti secţia a II-a penală, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa şi pe fond a făcut aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen., reducând pedeapsa aplicată acestuia de la 2 ani şi 6 luni la un an şi 6 luni închisoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost în mod nejustificat coborâtă sub minimul legal, că greşit s-au recunoscut circumstanţele atenuante şi s-a solicitat înlăturarea acestora şi majorarea pedepsei prin admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.
Recursul declarat este neîntemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Potrivit art. 74 C. pen., pot fi considerate circumstanţe atenuante conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii precum şi atitudinea sa după comiterea faptei rezultând din prezentarea în faţa autorităţilor şi comportarea sinceră în cursul procesului.
Or, din examinarea actelor dosarului se constată că instanţa, evaluând corect datele pozitive ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale şi vârsta deosebit de tânără, comportarea anterioară general bună în familie şi societate, recunoaşterea şi regretul manifestat pentru fapta săvârşită, a considerat că se impune angajarea unei răspunderi penale atenuante a făptuitorului.
Prin urmare, pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului P.M.A., în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 din acelaşi cod, prin reţinerea incidenţei circumstanţelor atenuante personale, a fost stabilită cu respectarea criteriilor prevăzute de textele de lege evocate.
Totodată, se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
În consecinţă, pedeapsa fiind corect individualizată nu se justifică înlăturarea circumstanţelor atenuante şi a efectelor acestora, astfel cum s-a solicitat în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Întrucât motivul de casare invocat este neîntemeiat, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului de la 28 aprilie 2002 la 5 martie 2003 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 715/A din 4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul P.M.A.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 28 aprilie 2002 la 5 martie 2003.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1109/2003. Penal. Art.211 al.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1111/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
