CSJ. Decizia nr. 1392/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1392/2003
Dosar nr. 5438/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 850 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul T.E.B. a fost condamnat, în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., la 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 octombrie 2001, la zi.
În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului accesul în Municipiul Bucureşti pe o perioadă de 2 ani.
S-a luat act că partea vătămată P.R.O. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, s-a reţinut că la data de 10 octombrie 2001, în timp ce partea vătămată P.R.O. cobora din trolebuzul nr. 76 în staţia N.V. din Bucureşti, a fost deposedată prin violenţă de inculpat de telefonul mobil.
Bunul sustras a fost recuperat de la inculpat şi a fost restituit părţii vătămate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 774/ A din 27 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului reţinând că situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite, iar pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul a declarat recurs solicitând în principal schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt şi în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi respectiv 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Se reţine astfel că, este neîntemeiată susţinerea inculpatului, că fapta comisă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, deoarece nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate.
Din declaraţiile constante ale părţii vătămate rezultă că în timp ce se afla în trolebuz inculpatul a tot împins-o şi fiind în faţa ei, când maşina a ajuns în staţie a împiedicat-o să coboare, după care s-a întors brusc şi i-a smuls telefonul mobil pe care îl avea într-un buzunar al rucsacului pe care îl purta în faţă.
Or acest mod de a proceda al inculpatului reprezintă o însuşire violentă a bunului aparţinând părţii vătămate şi ca atare constituie elementul material al infracţiunii de tâlhărie aşa cum corect au reţinut instanţa de fond şi cea de apel.
Existând şi celelalte elemente constitutive ale infracţiunii de tâlhărie încadrarea juridică dată faptei este corectă.
Se constată că este nefondată şi critica vizând greşita individualizare a pedepsei în condiţiile în care aceasta a fost stabilită la limita minimă prevăzută de lege, iar fapta comisă prezintă un grad ridicat de pericol social determinat de frecvenţa acestui mod de deposedare a persoanelor vătămate de bunurile pe care le au asupra lor. Este de reţinut perseverenţa inculpatului de a acţiona în vederea scopului urmărit în pofida protestelor părţii vătămate şi faptul că infracţiunea a fost comisă în public şi într-un mijloc de transport în comun, împrejurări ce sunt de natură a spori pericolul social.
Examinând cauza şi din oficiu, Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Aşa fiind recursul va fi respins ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi arestarea preventivă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.E.B. împotriva deciziei penale nr. 774 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 octombrie 2001, până la 19 martie 2003.
Obligă recurentul la 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1391/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1393/2003. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
