CSJ. Decizia nr. 1389/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1389/2003
Dosar nr. 4325/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 302 din 17 iulie 2002 a Tribunalului Prahova, inculpaţii B.V. şi R.D. au fost condamnaţi la pedepse de 7 ani şi 6 luni închisoare, primul şi respectiv 8 ani închisoare cel de-al doilea, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului B.V., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia acestuia de la 3 septembrie 2001, la zi.
S-a luat act că inculpatul R.D. este arestat în altă cauză.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 2 milioane lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 4 milioane lei drept daune morale către partea civilă A.T.
S-a dispus obligarea inculpaţilor la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 800.000 lei, din care câte 300.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 18 iunie 2001, partea vătămată A.T., i-a găzduit în locuinţa sa pe cei doi inculpaţi. Aceştia au hotărât să o deposedeze de bani şi bunurile de valoare din casă, motiv pentru care au legat-o, au lovit-o cu pumnii şi picioarele şi au ameninţat-o cu moartea. În aceste împrejurări, partea vătămată le-a indicat inculpaţilor locul în care îşi păstra economiile, aceştia sustrăgând suma de 80.000 lei şi un ceas de mână.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, susţinând că partea vătămată le-a sustras cinci costume de haine din marfa pe care o aveau, astfel că au lovit-o cu palmele pentru a-i aplica o „corecţie".
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de recunoaştere, proces-verbal de confruntare, raport de constatare tehnico-ştiinţific dactiloscopic, declaraţiile martorilor P.C. şi R.S., A.E., B.E.V., L.I.D., V.E., F.R., P.M., P.E., L.E.L., G.V., declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 412 din 16 septembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii, solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor atacate şi achitarea lor în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Examinând recursurile, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate.
Instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, făcând o judicioasă şi pertinentă interpretare a materialului probator al cauzei şi din care rezultă că B.V. şi R.D. au săvârşit infracţiunea de tâlhărie reţinută în sarcina lor.
Declaraţiile părţii vătămate A.T. se coroborează cu cele ale martorilor A.E., V.E., F.R., P.M., L.E.L. care i-au văzut pe inculpaţi, i-au descris, iar martora A.E. i-a şi recunoscut.
De altfel, prezenţa în locuinţa părţii vătămate şi lovirea nu este contestată de cei doi inculpaţi, dar aceştia susţin că numai R.D. a fost autorul agresiunii, în timp ce inculpatul B.V. a prezentat mai multe variante ale implicării sale (a fost el însuşi lovit de celălalt făptuitor pentru lipsa de participare la lovire, dar a sustras portofelul, a părăsit locuinţa părţii vătămate fără a contribui în vreun fel la comiterea faptei, se uita la televizor în timpul săvârşirii acesteia, interogatoriul instanţei de fond sau dormea în timp ce inculpatul R.D. o tâlhărea pe partea vătămată ultimul cuvânt la instanţa de recurs).
Toate aceste susţineri care se contrazic flagrant şi sunt combătute de celelalte probe administrate în cauză demonstrează nesinceritatea inculpatului B.V. în încercarea sa de a-şi construi o apărare plauzibilă.
Prin urmare, primul motiv al recursurilor declarate, se dovedeşte a fi nefondat şi urmează a fi înlăturat ca atare.
Cât priveşte motivul subsidiar al recursurilor, cu privire la reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea constată că nici acesta nu se dovedeşte fondat.
Fapta inculpaţilor B.V. şi R.D. demonstrează o periculozitate deosebită, ei au avut o atitudine extrem de agresivă faţă de o persoană în vârstă, fără posibilităţi de apărare şi care le oferise găzduire.
Deşi banii şi ceasul sustras au o valoare modică, Curtea reţine că acestea reprezentau economiile părţii vătămate şi deci, importanţa lor trebuie judecată cu altă măsură de apreciere.
Inculpaţii sunt recidivişti în condiţiile prevăzute de articolul 37 lit. b) C. pen.; inculpatul B.V. a mai fost condamnat de două ori în 1994 şi 1996 pentru săvârşirea de infracţiuni de furt calificat, iar inculpatul R.D. a suferit zece condamnări pentru infracţiuni de furt, tâlhărie, omor calificat.
În aceste condiţii, ei au demonstrat lipsa de receptivitate în ce priveşte reeducarea şi reinserţia lor socială, tratamentul penal ce li se aplică trebuind să dea dovadă de fermitate.
Pentru aceste argumente, Curtea constată că nu există motive de reducere a cuantumului pedepselor aplicate, ele corespunzând criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopului coercitiv preventiv stabilit de art. 52 C. pen.
Aşa fiind, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile şi să dispună obligarea inculpaţilor B.V. şi R.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului B.V. va fi dedus din durata pedepsei aplicate de la 3 septembrie 2001, la zi.
Inculpatul R.D. este arestat în altă cauză.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.V. şi R.D. împotriva deciziei penale nr. 412 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.V. durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 septembrie 2001, până la 19 martie 2003.
Constată că inculpatul R.D. este arestat în altă cauză.
Obligă inculpaţii la câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1387/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1390/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
