CSJ. Decizia nr. 1394/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1394/2003
Dosar nr. 5496/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 419 din 3 iunie 2002, pronunţată de Tribunalul Timiş, în baza art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.V. la 6 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 543 zile, neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4455/1998 a Judecătoriei Timişoara şi l-a contopit cu pedeapsa de 6 ani şi 6 luni, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând să execute pedeapsa de 7 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Din probele dosarului, instanţa de fond a reţinut că, la 19 decembrie 2001, în jurul orelor 2,20 un echipaj de poliţie care efectua serviciul de patrulare pe Str. Gh. Lazăr din Timişoara a surprins două persoane care încercau să imobilizeze o altă persoană ce avea asupra sa o poşetă de damă de culoare neagră. Din cercetări s-a reţinut că, inculpatul văzând-o pe partea vătămată K.M. care a părăsit locuinţa prietenei sale situată pe str. Labirint, de unde se deplasa spre domiciliul său, a urmărit-o ieşind din tufişuri şi a început să tragă de poşeta părţii vătămate. Văzând că partea vătămată s-a opus şi din lupta dintre cei doi, au căzut la sol, inculpatul a lovit-o cu un pumn în zona feţei, după care a reuşit să fugă, şi-a însuşit suma de 185.000 lei, după care a dat foc portmoneului şi diferitelor obiecte aflate în poşetă. Partea vătămată a revenit la locuinţa prietenei sale, unde l-a anunţat pe prietenul său O.I. şi acesta împreună cu martorul M.D.M., s-au deplasat la locul incidentului şi prin împrejurimi, găsindu-l pe inculpat şi imobilizându-l, apoi a intervenit şi echipajul de poliţie.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat apel inculpatul care a solicitat achitarea pentru că fapta penală nu a fost comisă de el.
Prin Decizia penală nr. 439 din 18 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, reţinându-se în considerente că, din întregul material probator administrat în faza urmăririi penale şi a judecăţii a rezultat vinovăţia inculpatului.
În termen legal, împotriva hotărârilor de mai sus, a declarat recurs inculpatul care în principal le-a criticat pentru nelegalitate prin greşita sa condamnare pentru o faptă pe care nu a comis-o, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Criticile vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen., constatându-se însă că recursul este nefondat.
Instanţele au făcut o corectă aplicare a legii şi în raport de totalitatea probelor administrate au reţinut o corectă stare de fapt, încadrare juridică a faptei şi participarea inculpatului la activitatea infracţională dedusă judecăţii.
Chiar dacă pe parcursul procesului, recurentul inculpat şi-a negat vinovăţia la săvârşirea infracţiunii, sunt concludente probele administrate, respectiv, martorii M.D.M. şi O.I. care l-au identificat pe inculpat, aproape de locul faptei, după datele furnizate de partea vătămată şi după urmele lăsate pe zăpadă, iar la locul unde a fost prins inculpatul, martorii au găsit poşeta cu acte şi portmoneul părţii vătămate.
De altfel, în faţa celor doi martori, inculpatul a recunoscut comiterea faptei după cum şi în faţa echipajului de poliţie care a sosit la locul faptei, a se vedea în acest sens, procesul-verbal din 19 decembrie 2001.
În acest context, este evidentă participarea inculpatului la comiterea faptei dedusă judecăţii, fiind corectă soluţia de condamnare pronunţată de instanţe.
Corectă este şi pedeapsa aplicată, având în vedere circumstanţele în care s-a comis tâlhăria şi care atrag o încadrare calificată a faptei (respectiv tâlhărie comisă pe timp de noapte şi în loc public) precum şi starea de recidivă în care s-a comis infracţiunea, redată de numeroase condamnări anterioare pentru fapte de aceeaşi natură.
Pentru considerentele expuse, criticile formulate sunt nefondate şi cum nu s-au constatat nici alte motive de casare, urmarea verificării potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul se va respinge, ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 439 din 18 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 decembrie 2001, până la 19 martie 2003.
Obligă recurentul la 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1393/2003. Penal. încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1395/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
