ICCJ. Decizia nr. 144/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 144
Dosar nr. 352/2003
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, Secţia penală, prin sentinţa nr. 217 din 27 noiembrie 2001, a condamnat pe inculpatul M.H. jr. la 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin.1 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20, raportat la art. 215 alin. (2).
Conform art. 81şi art.82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de 2 ani şi 4 luni.
În baza art. 11 pct. (2) lit. a), raportat la art. 10 alin.(1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru comiterea infracţiunilor de: înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin.1; delapidare prevăzută de art. 2151; furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (2); fals intelectual, prevăzută de art. 289; uz de fals prevăzută de art. 291 şi a infracţiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Instanţa a respins acţiunea civilă formulată de S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu.
1.Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în fapt, că, în perioada anilor 1996 - mai 1998, inculpatul a fost asociat cu o cotă de 28% la S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu, deţinând şi funcţia de administrator, în acelaşi timp, fiind asociat, cu o cotă de 50% şi la firma "B" din Germania.
Inculpatul s-a oferit să cumpere cu credit în valută, garantat integral şi exclusiv de societatea comercială din Sibiu, utilaje şi instalaţii necesare construirii unei fabrici de prelucrare superioară a laptelui, în care sens, a contractat cu F.B. Bank-HG şi B.B. AG, un credit de 3.500.000 D.M.
Pentru acordarea integrală de către cele două bănci a acestui credit, S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu.
a încheiat în nume propriu cu Bancorex S.A., sucursala Sibiu, convenţia angajament, nr.302184 din 30 septembrie 1996, prin care s-au constituit toate garanţiile solicitate de bănci.
Inculpatul a ridicat de la cele două bănci suma de 3.300.000 D.M., a cumpărat, în numele firmei din Germania al cărei patron era, utilajele şi instalaţiile necesare înfiinţării fabricii de prelucrare a laptelui, livrându-le societăţii comerciale din Sibiu, cu facturi emise de firma sa din Germania, în valoare de 3.210.367 D.M.
Începând cu data de 12 mai 1998, responsabil cu activitarea de producţie şi serviciu la S.C. „N.M." S.R.L. a fost numit cetăţeanul austriac R.G., care, la 14 octombrie 1998, a constatat, în urma unei expertize tehnice efectuate, că, utilajele achiziţionate au un grad ridicat de uzură fizică şi morală, unele fiind mai vechi de 40 de ani, valoarea lor reală fiind de 750.000 D.M. la care, prin adăugarea cheltuielilor de montare şi punere în funcţiune nu s-ar putea depăşi suma de 1.000.000 D.M.
Aşa fiind, s-a reţinut că diferenţe, până la concurenţa sumei de 3.300.000 D.M., respectiv, 2.300.000 D.M., a fost însuşită de către inculpat.
În drept, s-a reţinut că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de: înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.; fals intelectual, art. 289; uz de fals, art. 291 şi art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul a constatat însă, din raportul de expertiză şi suplimentul la această expertiză că, utilajele achiziţionate de inculpat şi livrate unităţii din Sibiu au fost recondiţionate şi reparate capital,înainte de livrare de o firmă specializată din Germania, astfel că nu este nici o diferenţă valorică între preţul de cumpărare şi valoarea reală a utilajelor, partea civilă nefiind prejudiciată.
2 . Pentru a ascunde faptele evidenţiate anterior, inculpatul a sustras de la S.C. „N.M." S.R.L.
trei dosare cu documente originale ale societăţii, diverse facturi privind livrarea mărfurilor şi contractele comerciale încheiate, activitate care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (2)C. pen., faptă care nu a putut fi însă dovedită.
3. La data de 6 mai 1998 a transmis prin faxcătre firma "B" din Germania, adresa nr. 2193 din 4 mai 1998, ca provenind de la societatea comercială din Sibiu, prin care se confirma faptul că, ar datora suma de 1.700.000 D.M. firmei germane. În urma verificărilor dispuse de către asociatul T.N. s-a constatat că suma era de fapt datorată de societate, băncii B.B. şi nu firmei al cărei patron era inculpatul, astfel că plata nu s-a mai făcut.
În drept, aceste fapte întrunesc din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunilor de: fals intelectual, art. 289 alin. (1), uz de fals, 291 şi tentativă la infracţiunea de înşelăciune, art. 20 raportat la art. 215 alin.(1) şi (2) C. pen.
Tribunalul a reţinut însă că fapta întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin.(1) C. pen.
4. De asemenea prin actul de trimitere în judecată, s-a mai prevăzut că, inculpatul a plătit firmei germane F.H., suma de 196.226 D.M., reprezentând o parte din preţul de cumpărare al unor juninci gestante de către S.C. „A" Şura Mică, în calitate de finanţator fiind S.C. „N.M." S.R.L.,inculpatul M.H. jr. a dispus efectuarea acestei plăţi din creditul încasat de la B.B.. Din suma plătită, firma F.H. a restituit unităţii comerciale sibiene 13.537. D.M., sumă primită de inculpat şi nepredată respectivei societăţi.
S-a reţinut că fapta constituie infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen. şi a infracţiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990, pentru care tribunalul a dispus achitarea, constatând că sumaîncasată reprezintă comisionul de la firma „F" în numele firmei "B", aşa cum nu s-a dovedit că o parte din preţul datorat s-a plătitdin creditul luat de inculpat de la B.B.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel,inculpatul M.H. jr., părţile civile T.N., S.M.R. şi S.C. S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu, precum şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
- Părţile civile au solicitat desfiinţarea sentinţei şi obligarea inculpatului la plata sumei de 15.098.807.339 lei, despăgubiri civile, constatând că, în mod greşit, instanţa l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunile care au făcut obiectul trimiterii în judecată a căror dovadă a fost făcută.
- Parchetul apreciază hotărârea netemeinică, sub aspectul achitării pentru unele infracţiuni, solicitând condamnarea sa pentru toate infracţiunile cuprinse în actul de inculpare.
- Apelul inculpatului nu a fost motivat, însă, prin concluziile scrise depuse la dosar, a cerut achitarea, în baza art. 11 pct. (2) lit.a), raportat la art. 10 alin.(1) lit.d) C. proc. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., cu motivarea că, la data transmiterii faxului, datoria S.C. „N.M." S.R.L. către firma "B" era reală.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia nr. 343 din 5 decembrie 2002 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi partea civilă S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu.
a desfiinţat sentinţa penală şi a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constatând că pedepsele sunt graţiate în întregime şi condiţionat în baza art. (1) lit. a) din Legea nr. 137/1997.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor nerespectării dispoziţiilor art. 10 din aceeaşi lege, privind revocarea graţierii.
Conform art. 14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu suma de 80.271.756,70 lei despăguribiri civile.
Apelurile declarate de părţile civile S.R., T.N. şi inculpatul M.H. jr. au fost respinse ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
Hotărând astfel, instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă în legătură cu infracţiunile de: înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin.(1) şi (3) C. pen.; fals intelectual, art. 289; uz de fals, art. 291; furt, art. 208 alin. (1) şi (2) şi infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990.
- În acest sens, între firma "B" din Germania, în calitate de vânzător şi S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu, în cea de cumpărător s-a încheiat la data de 18 iunie 1996 un contract pentru o utilare completă a unei fabrici de prelucrarea laptelui, în valoare totală de 3.503.808 D.M. semnat de inculpat, pentru societatea vânzătoare şi R.S., pentru societatea cumpărătoare.
În cadrul acestor raporturi contractuale, s-au cumpărat diferite utilaje şi instalaţii cu suma de 3.210.367 D.M., contractul necuprinzând vreo clauză potrivit căreia vânzătorul avea obligaţia de a livra cumpărătorului utilaje şi instalaţii noi.
Instalaţiile şi utilajele achiziţionate din Germania au fost recondiţionate în mod corespunzător, iar după livrare s-au înregistrat în contabilitate, inventariate, valoric aduse la zi, respectiv 3.202.417 D.M. şi puse în funcţiune.
- Cumpărătorul, S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu, nu a solicitat anularea sau rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare şi nici vreo despăgubire pentru vicii ascunse ori aparente, aşa cum nu rezultă din nici o probă că inculpatul ar fi sustras înscrisuri sau alte documente de la S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu.
- În ceea ce priveşte săvârşirea cu vinovăţie a tentativei la infracţiunea de înşelăciune, instanţa de control judiciar a constatat că ea a fost stabilită corect de către prima instanţă.
„Astfel, din înscrisul intitulat adeverinţă de sold", nr. 2193/4.05.1998 semnată de inculpat, acesta confirmă existenţa unei datorii în sumă de 1,7 milioane D.M. a S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu faţă de firma "B", deşi din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, rezultă că la acea dată datoria era numai în sumă de 887.910,75 D.M., stinsă ulterior.
- Referitor la comiterea infracţiunilor de delapidare prevăzută de art. 2151 alin.(1) C. pen. şi cea prevăzută de 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990 acestea sunt dovedite, aşa încât, în mod greşit inculpatul a fost achitat de prima instanţă.
În acest sens, Curtea a reţinut că, la 31 mai 1996, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare între firma F.H. din Germania, în calitate de vânzător şi S.C. „A"Şura Mică, în calitate decumpărător şi partea civilă S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu., în calitate de finanţator, având ca obiect, vânzarea a 300 capete vite gestante, la preţul total de 840.000 D.M., plata urmând a se face în rate, prima rată urmând a fi plătită la 15 ianuarie 1997.
Fără acordul părţilor contractante, inculpatul M.H. jr., în numele firmei sale din Germania, "B", la 15 ianuarie 1997 plăteşte 196.225 D.M. făcând menţiunea că plata s-a făcut pentru partea civilă S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu. Suma aceasta a fost achitată din creditul bancar destinat fabricii de prelucrarea laptelui, iar inculpatul a determinat firma vânzătoare să întocmească facturile pentru marfa livrată de partea civilă S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu care avea calitatea de finanţator şi nu pe S.C. „A" Şura Mică, care era cumpărător.
Ulterior, la data de 17 martie 1997, firma vânzătoare, F.H., Germania, restituie părţii civile S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu suma de 13.537,60 D.M. cu titlu de diferenţă de plată, sumă primită de către inculpat pe care şi-a însuşit-o şi nu a depus-o în contul societăţii comercial.
În raport cu această situaţie, Curtea de apel a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracţiunilor de delapidare, prevăzută de art. 2151, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi cea prevăzută de art. 266 pct. (2) din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Decizia a fost atacată cu recursurile declarate de partea civilă S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu şi inculpatul M.H. jr., care o apreciază ca netemeinică şi nelegală, sub aspectul despăgubirilor civile neacordate integral, în sumă de, respectiv, 15.099.807.339 lei (echivalentul sumei de 2.546.426 D.M.), în ceea ce priveşte recursul părţii civile.
Din punctul de vedere al inculpatului, Decizia este netemeinică, întrucât nu sunt dovedite faptele pentru care a fost condamnat, impunându-se achitarea sa, conform art. 11 pct. (2) lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin admiterea recursului şi casarea deciziei criticate.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse.
În acest sens, faptele şi împrejurările săvârşirii lor şi vinovăţia inculpatului pentru unele dintre ele potrivit încadrării juridice realizate, rezultă fără nici un dubiu din întreg ansamblul probatoriu corect analizat şi just apreciat de către cele două instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale.
De altfel, motivele invocate de recurenţi au format şi obiectul unei atente şi minuţioase analize de către instanţa de apel, deoarece ele au făcutşi obiectul cererilor de apel formulate de către aceste părţi, astfel că nu se constată situaţii sau împrejurări care ar trebui examinate.
1. În context, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, adică a persoanei care răspunde din punctul de vedere al legii penale. În cauză, inculpatul a fost achitat pentru unele infracţiuni conform art. 11 pct. (2) lit.a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., adică „fapta nu există", situaţie în care nu se constată nici producerea unui prejudiciu care ar trebui acoperit de către acesta.
Prima instanţă a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu, în timp ce instanţa de control judiciar, prin reaprecierea probatoriului, a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1), C. pen. şi a infracţiunii prevăzute de art. 266 pct. (2) din Legea nr. 31/1990 care au produs un prejudiciu de 13.537,60 D.M. părţii civile şi la a cărui acoperire a fost obligat inculpatul.
2.Nefondat se dovedeşteşi recursul declarat de către inculpat, întrucât instanţele au verificat toate apărările formulate de acesta în raport cu fiecare mijloc de probă dispus şi administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct, nemijlocit a celei judecătoreşti, din care rezultă în mod indubitabil comiterea infracţiunilor pentru care a fost condamnat cu aplicarea unor pedepse corect individualizate conform art.72 şi art. 52 C. pen.
În consecinţă, Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazului de recurs invocat, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. (18) C. proc. pen., nici a celor care se iau în considerare din oficiu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3859 alin. (3), în baza art. 3855 alin. (1), pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de partea civilă S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu şi inculpatul M.H. jr. şi îi va obliga pe recurenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă S.C. „N.M." S.R.L. Sibiu şi de inculpatul M.H. împotriva deciziei penale nr. 343 A din 5 decembrie 2002a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi13 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1439/2003. Penal. întrerupere executare... | CSJ. Decizia nr. 1441/2003. Penal. Contestatie la executare.... → |
|---|
