CSJ. Decizia nr. 1435/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1435/2003

Dosar nr. 4121/2002

Şedinţa publică din 20 martie 2003

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 243 din 20 septembrie 2001, Tribunalul Braşov a condamnat pe inculpatul A.Şt. prin schimbarea încadrării juridice din trei infracţiuni de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., ultima şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două acte materiale):

- la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (parte civilă S.C. M. SA Sfântu Gheorghe);

- 5 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (parte civilă SC M. SA Râmnicu Vâlcea);

- 5 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (parte civilă S.C. S. SA Buzău) şi

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (parte civilă SC B. SRL Târgu Jiu), urmând ca potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, în total 6 ani închisoare.

S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 12 iunie 2001, la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească suma de 252.584.454 lei despăgubiri civile către partea civilă SC M. SA Sf. Gheorghe, 1.290.017.977 lei, despăgubiri civile către partea civilă SC M. SA Rm. Vâlcea şi 25.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă S.C. B. SRL Tg. Jiu, respingând cererea privind acordarea despăgubirilor civile formulate de partea civilă SC S. SA Buzău.

În baza art. 353 C. proc. pen., raportat la art. 165 din acelaşi cod, s-a dispus înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 1.542.627.431 lei.

Potrivit art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea biletelor la ordin emise de inculpat la datele de 5 mai 1999, 24 iunie 1999, 30 iunie 1999 şi 21 ianuarie 2000.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5.500.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 4 noiembrie 1998, inculpatul în calitate de asociat unic al SC S. N.G.T., a achiziţionat mărfuri în valoare de 72.494.700 lei de la SC M. SA Sf. Gheorghe, cu termen de plată în 7 zile de la data livrării, deşi la acele date nu avea disponibil în contul deschis la bancă.

În aceeaşi calitate, inculpatul a achiziţionat mărfuri în valoare de 168.923.507 lei de la SC M. SA Rm. Vâlcea, pentru plata cărora la data de 5 mai 1999, a emis un bilet la ordin deşi nu avea disponibil în contul deschis la bancă.

La data de 21 iunie 1999, în calitate de asociat unic al SC C. SRL a achiziţionat produse de panificaţie în valoare de 255.000.000 lei, de la SC S. SA Buzău pentru plata cărora a emis un bilet la ordin deşi nu avea disponibil în contul deschis la bancă.

La data de 27 ianuarie 2000, în aceeaşi calitate, inculpatul a achiziţionat seminţe de floarea soarelui, în valoare de 25.000.000 lei de la SC B. SRL Tg. Jiu, pentru plata căreia a emis un bilet la ordin, deşi nu avea disponibil în cont.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 176 din 10 septembrie 2002, admiţând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul A.Şt., a redus pedepsele aplicate pentru infracţiunile de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), săvârşeşte în dauna părţilor civile SC M. SA Rm. Vâlcea şi SC S. SA Buzău, de la 5 ani închisoare şi respectiv 5 ani şi 6 luni închisoare la două pedepse a câte 4 ani închisoare, urmând ca prin contopirea cu celelalte pedepse aplicate în cauză, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, în final 4 ani şi 3 luni închisoare. Totodată s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe o perioadă de 3 ani.

Apelul declarat de partea civilă SC S. SA Buzău a fost respins, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.

Împotriva menţionatei decizii, inculpatul A.Şt. solicitând în principal achitarea pentru cele patru infracţiuni de înşelăciune, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a acţionat cu intenţia de a induce în eroare părţile civile, neachitarea preţului datorându-se blocajului financiar.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepselor faţă de circumstanţele sale personale şi de lipsa antecedentelor penale.

Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele de casare invocate, cât şi din oficiu, se constată că instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică dată faptelor fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (documentele bancare privind SC S. N.G.T. SRL, administrată de inculpat, împuternicirea acordată martorului R.T. şi declaraţiile acestuia, contractul de vânzare-cumpărare şi contractul de colaborare întocmit cu SC M. SRL şi respectiv SC M. SA, facturile fiscale privind mărfurile livrate SC S. N.G.T. SRL, biletele la ordin emise de inculpat şi refuzul bănci de a efectua plata datorat lipsei de disponibil în cont şi declaraţiile a opt martori, coroborate cu declaraţiile inculpatului) care au fost analizate în considerentele deciziei, rezultă că în cursul lunii noiembrie 1998, în calitate de asociat unic al SC S. N.G.T., inculpatul a achiziţionat de la SC M. SA Sf. Gheorghe, mărfuri în valoare de 72.494.700 lei, iar de la SC M. SA Rm. Vâlcea, mărfuri în valoare de 168.923.507 lei, deşi cunoştea că nu are disponibil în contul de la bancă. Mai mult, pentru mărfurile achiziţionate de la cea de a doua societate comercială, inculpatul a emis şi un bilet la ordin în scopul menţinerii în eroare a persoanei vătămate, document care a fost refuzat la plată de către organele bancare pe motiv de insolvabilitatea debitului.

În cursul lunilor iunie 1999 şi respectiv ianuarie 2000, acelaşi inculpat, în calitate de asociat unic al SC C. SRL, a achiziţionat produse de panificaţie în valoare de 255.000.000 lei de la SC S. SA Buzău şi seminţe de floarea soarelui, în valoare de 25.000.000 lei de la SC B. SRL Tg. Jiu, pentru plata cărora a emis două bilete la ordin, care au fost refuzate de organele bancare pentru lipsa disponibilului în cont.

Susţinerile inculpatului referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, respectiv a laturii subiective, nu se confirmă, din probele administrate în faza de urmărire penală, cât şi la prima instanţă, care au fost completate de instanţa de apel, prin audierea unor martori, rezultă fără dubiu că inculpatul a urmărit inducerea în eroare a reprezentanţilor părţilor vătămate, atât cu ocazia încheierii contractelor, când a susţinut în mod expres că dispune de sumele necesare achitării bunurilor achiziţionate, cât şi ulterior, când, faţă de trei dintre aceste societăţi comerciale a emis bilete la ordin fără acoperire, în unele din acestea trecând valori care depăşeau sumele datorate.

În sensul celor arătate, este de remarcat că inculpatul a valorificat imediat mărfurile achiziţionate de la părţile vătămate, refuzând să-şi achite datoriile faţă de acestea cu sumele de bani obţinute.

Referitor la pedepsele aplicate se constată că instanţa de apel a făcut o justă individualizare a acestora, având în vedere, atât gradul sporit de pericol social al faptelor comise, cât şi persoana inculpatului, care nu posedă antecedente penale, având o conduită sinceră în cursul procesului.

Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul A.Şt. împotriva deciziei penale nr. 176 din 10 septembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1435/2003. Penal