CSJ. Decizia nr. 1454/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1454/2003
Dosar nr. 5480/2002
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 29 august 2002, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, în baza art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu înlăturarea art. 75 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen.
A fost dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 13 iunie 2002 până la 29 august 2002, menţinându-i-se starea de arest. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 9.883.515 lei despăgubiri civile plus dobânda aferentă către Spitalul Judeţean Sf. G.
În considerentele hotărârii, tribunalul a reţinut că, în ziua de 6 iunie 2002, când în domiciliul soţilor M. a venit cumnatul inculpatului, R.R., relaţiile dintre soţi au decurs normal. În acea zi, cumnatul inculpatului, aflat în stare de ebrietate, a afirmat că ar fi întreţinut relaţii intime cu soţia inculpatului. A doua zi, inculpatul a formulat plângere penală împotriva cumnatului său pentru violare de domiciliu şi ulterior a avut mai multe certuri cu soţia sa care a negat categoric acest fapt. În ziua de 12 iunie 2002, în urma unui consum considerabil de băuturi alcoolice, în compania altor persoane, întorcându-se acasă, i-a cerut soţiei sale să mărturisească dacă afirmaţia cumnatului său este reală. Pentru că aceasta a negat existenţa acestor legături intime, inculpatul a început s-o lovească cu pumnii în zona capului până când aceasta a căzut pe podea. Apoi a continuat să o lovească cu picioarele în zona abdomenului şi a toracelui şi pe tot corpul cu o bâtă de lemn de circa 0,5 m lungime şi 6 cm grosime. După aceea, a ridicat-o luând-o cu el pentru a merge la poliţie, în Sf. G., pentru a fi adus în ţară R.R., care între timp plecase în Ungaria la lucru, în scopul clarificării afirmaţiilor acestuia. Pentru că începuse să plouă, inculpatul a renunţat la deplasarea la Sf. G. şi, lăsându-şi soţia în centrul comunei G., s-a dus din nou la un bar, unde a continuat să bea. Pe parcurs, s-a întâlnit cu tatăl şi cu sora sa, cărora le-a relatat că a bătut-o pe soţia sa.
Întorcându-se acasă, soţiei inculpatului i s-a făcut rău, iar la solicitarea tatălui şi a surorii inculpatului, care au chemat salvarea, a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Sf. G., unde a fost internată. Raportul de constatare medico-legală a constatat că, la internare, partea vătămatăprezenta diagnosticul ruptură traumatică de ficat, contuzie cu hematom ligamentul gastro-splenic, hemoperitoneu, fractură cu deplasare humerus drept, necesitând intervenţie chirurgicală de urgenţă. Leziunile au fost produse prin lovire directă şi repetată cu corp contondent, necesitând 40 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Prin Decizia penală nr. 263/Ap din 13 noiembrie 2002, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi de inculpatul M.A. şi, ca inadmisibil, apelul declarat de partea vătămată M.A. împotriva sentinţei menţionate.
Curtea de apel a reţinut că încadrarea juridică a faptei inculpatului în tentativă la infracţiunea de omor calificat este corectă pentru că, deşi nu a intenţionat să-şi omoare soţia, inculpatul a acţionat deosebit de violent, lovind în mod repetat cu pumnii, cu picioarele şi cu o bâtă din lemn în zone unde se află organe vitale şi fără nici un dubiu a prevăzut şi acceptat eventualitatea morţii soţiei sale. Numai intervenţia chirurgicală de urgenţă a salvat viaţa victimei. Curtea de apel a constatat că latura subiectivă a infracţiunii a fost intenţia indirectă, iar nu praeterintenţia.
Referitor la apelul declarat de parchet, Curtea a constatat, de asemenea, netemeinicia acestuia, apreciind că pedeapsa de 5 ani închisoare este corect individualizată în raport cu toate circumstanţele agravante şi atenuante reţinute de prima instanţă în mod legal. Apelul declarat de partea vătămată în favoarea inculpatului şi vizând latura penală a procesului a fost respins, ca inadmisibil, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul.
Parchetul a invocat, ca unic motiv de recurs, prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, susţinând că, în raport cu gravitatea faptei inculpatului şi cu modul violent în care acesta a acţionat, nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante în sarcina inculpatului. S-a mai susţinut că circumstanţele personale puteau fi luate în considerare doar la orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, dar nu cu efectul coborârii sub minimul special.
Inculpatul a invocat, în principal, motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 17 (când faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică), susţinând că încadrarea corectă a faptei sale ar fi la art. 181 C. pen., iar nu în tentativă de omor calificat. În subsidiar, a invocat prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, considerând că pedeapsa esteprea aspră. În cadrul motivului principal de recurs, inculpatul a solicitat încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii împăcării cu partea vătămată.
Examinând ambele recursuri, Curtea constată că sunt nefondate, sub toate aspectele, pentru următoarele argumente:
Referitor la recursul declarat de parchet, Curtea consideră că motivul invocat, aplicarea unei pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu este justificat, atât sub reţinerii aspectul circumstanţelor atenuante, cât şi sub aspectul modalităţii de aplicare a acestora.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, atât prima instanţă care a aplicat pedeapsa, cât şi instanţa de apel care a soluţionat apelurile, au avut în vedere aceste prevederi, apreciind corect că fapta a fost săvârşită în împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante conform art. 74 C. pen. Acordarea acestor circumstanţe atenuante s-a făcut legal, în raport cu conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, lipsa antecedentelor penale, atitudinea infractorului după săvârşirea faptei rezultând din comportarea sinceră în cursul procesului şi regretul săvârşirii faptei, împrejurări enumerate de dispoziţiile art. 74 C. pen., ca posibile circumstanţe atenuante. Gravitatea faptei nu împiedică aplicarea circumstanţelor atenuante, ci constituie un alt criteriu pentru individualizarea pedepsei, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pe de altă parte, instanţele au înlăturat din calificarea faptei agravantele prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., astfel încât prevederile art. 80 C. pen., referitoare la concursul între cauzele de agravare şi de atenuare, text invocat de parchet, în recurs, nu au incidenţă în cauză.
Totodată, reţinând circumstanţe atenuante, instanţele erau obligate, potrivit art. 76 C. pen., să reducă pedeapsa principală sub minimul special, iar nu doar să se orienteze spre minimul special cum a susţinut în recursul său parchetul.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, atât sub aspectul principal al schimbării încadrării juridice a faptei în art. 181 C. pen., cât şi sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea reţine, de asemenea, netemeinicia acestuia.
Astfel, în baza tuturor probelor administrate, ambele instanţe au încadrat corect, din punct de vedere juridic, fapta inculpatului în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., iar nu în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., deoarece, din modul în care a acţionat, cu violenţă, asupra unor zone ale corpului victimei în care se află organe vitale, inculpatul, chiar dacă nu a intenţionat să suprime viaţa soţiei sale, a acceptat posibilitatea producerii unei asemenea consecinţe, leziunile cauzate acesteia fiind de natură a-i pune în pericol viaţa. Numai intervenţia chirurgicală efectuată de urgenţă de medici a salvat viaţa victimei.
Chiar dacă ulterior agresiunii victima şi-a iertat soţul, împăcarea nu poate produce, în acest caz, încetarea procesului penal, procesul penal fiind pornit din oficiu, iar nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. De asemenea, legea nu prevede expres că împăcarea părţilor ar atrage încetarea procesului penal în cazul unor asemenea infracţiuni.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea reţine că aceasta a fost bine stabilită şi aplicată, respectându-se criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, i s-au recunoscut inculpatului circumstanţe atenuante, reducându-se pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. De asemenea, s-a avut în vedere şi situaţia familiei inculpatului, pedeapsa de 5 ani închisoare fiind corespunzătoare atât gravităţii faptei săvârşite de inculpat, cât şi persoanei inculpatului, infractor primar, cu o bună comportare anterioară comiterii infracţiunii.
Pentru aceste motive, curtea urmează a respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate de parchet şi de inculpat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 iunie 2002 la zi (21 martie 2003).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 263/Ap din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 iunie 2002 la 21 martie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1453/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1455/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175,... → |
|---|
