CSJ. Decizia nr. 1677/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1677/2003
Dosar nr. 215/2003
Şedinţa publică din 2 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 419 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul N.V.G. la 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de lovire cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen.
De asemenea, s-a dispus pentru inculpat interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 20.000.000 lei despăgubiri către partea civilă I.M., luându-se act că din această sumă s-au achitat 10.000.000 lei până la pronunţarea hotărârii.
A fost respinsă cererea părţii civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul cât şi victima locuiau în blocul situat în Câmpina, pe scări diferite. Locatarii din bloc, posesori de autoturisme, foloseau locul liber din spatele blocului pentru parcarea autovehiculelor.
Victima I.V., care locuia la parter nu accepta ca autoturismele să fie parcate în dreptul apartamentului său.
La data de 12 iulie 2002, inculpatul a parcat autoturismul în apropierea apartamentului victimei, după care s-a deplasat la numitul P.I., care locuia de asemenea la parter la scara B, solicitându-i acestuia permisiunea de a-şi parca autoturismul permanent în dreptul apartamentului său. În acest timp, victima s-a deplasat la autoturismul inculpatului şi cu ajutorul unui cleşte-patent a deşurubat căpăcelul de la ventilul unei roţi, inculpatul observându-l a venit să-i ceară explicaţii.
În urma discuţiilor, dintre cei doi, s-a declanşat un scandal, ocazie cu care inculpatul a lovit victima de mai multe ori, proiectând-o pe bordura de beton şi în cădere aceasta s-a lovit în zona toracică.
Soţia victimei a ieşit la locul faptei, cerându-i inculpatului să nu-l mai lovească, după care a luat-o şi a dus-o în casă, iar în jurul orelor 23,00 întrucât starea de sănătate a acesteia s-a agravat a fost transportată la Spitalul judeţean Ploieşti.
Raportul medico-legal de expertizare a reţinut că I.V. a prezentat un traumatism constând în fracturi costale, emfizem subcutanat hemitorace stâng, moartea victimei fiind violentă şi datorată tromboemboliei pulmonare şi complicaţiei finale cauzată de politraumatismul suferit.
S-a concluzionat că leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovituri repetate cu un corp dur şi proiectare de planuri dure, existând legătură de cauzalitate între fapta inculpatului şi decesul victimei.
Împotriva sentinţei au declarat apel partea civilă I.M. şi inculpatul N.V.G.
Partea civilă a criticat modul de rezolvare a laturii civile a cauzei, susţinând că despăgubirile materiale acordate nu acoperă cheltuielile efectuate, solicitând majorarea acestora şi obligarea inculpatului şi la plata daunelor morale.
Inculpatul, la rândul său, a susţinut că pedeapsa aplicată este prea aspră în raport de circumstanţele sale personale şi împrejurările în care s-a produs fapta.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia penală nr. 594 din 16 decembrie 2002 a admis apelul declarat de inculpat şi desfiinţând în parte hotărârea atacată, în latură civilă, în sensul că a înlăturat obligarea acestuia de la plata sumei de 20.000.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă I.M., luând act că întreaga sumă a fost achitată.
Prin aceeaşi decizie, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă I.M., obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei au declarat recurs partea civilă I.M. şi inculpatul.
Partea civilă I.M., soţia victimei cere ca inculpatul să fie obligat să-i plătească daune morale aşa cum a cerut în prima instanţă şi în apel.
Motivul invocat în recursul inculpatului fiind greşita individualizare a pedepsei, considerată a fi prea severă.
Recursul părţii civile este întemeiat.
În mod constant, I.M., soţia victimei a cerut daune materiale şi morale substanţiale, arătând că defunctul a fost cunoscut şi apreciat în localitate, şi în calitate de soţ îi oferea sprijinul moral de care avea nevoie având în vedere că este în vârstă şi bolnavă.
În schimb, instanţa nu a acordat daune morale, motivând că acestea nu se justifică deoarece victima a avut şi ea o contribuţie în producerea infracţiunii, motiv pentru care în favoarea inculpatului s-a şi reţinut circumstanţa atenuantă a stării de provocare.
Motivarea respingerii cererii de acordare a daunelor morale a fost însuşită şi de instanţa de control judiciar care a respins apelul.
Ori, prin dispariţia, brusc, în condiţiile cunoscute a victimei, partea civilă a fost grav afectată material şi moral, şi oricine produce cuiva un prejudiciu material sau moral trebuie să-l repare.
Provocarea intervenită din partea victimei poate să conducă la reducerea sumei acordate, proporţional cu culpa victimei, dar nu-l poate exonera pe inculpat de repararea prejudiciului, datorat, culpei sale.
În raport de această situaţie, recursul părţii civile este fondat şi va fi admis, obligând inculpatul la plata daunelor morale în cuantum de 20.000.000 lei.
Recursul inculpatului nu este întemeiat.
Potrivit criteriilor de individualizare a pedepsei astfel cum sunt prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la aplicarea şi stabilirea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de pericolul social concret al faptei săvârşite, de persoana infractorului, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În aceeaşi ordine de idei, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând la cauză aceste dispoziţii legale, se reţine, că pericolului social concret al faptei primordial în evaluarea criteriilor individualizării pedepsei i s-a acordat semnificaţia dată de valoarea apărată, respectiv viaţa persoanei.
De asemenea, pedeapsa aplicată reflectă şi împrejurările săvârşirii faptei, respectiv reţinându-se scuza provocării.
În procesul individualizării s-a avut în vedere şi persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale.
Aplicând inculpatului pedeapsa de 3 ani şi 6 luni cu executare în regim de detenţie, se reţine că este respectată şi cerinţa scopului astfel cum prevede art. 52 C. pen.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul părţii civile va fi admis iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, recursul inculpatului va fi respins, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de partea civilă I.M. împotriva deciziei penale nr. 594 din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul N.V.G.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 419 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la neacordarea daunelor morale şi rejudecând, obligă pe inculpat la plata sumei de 20.000.000 lei daune morale către partea civilă I.M.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V.G. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 16 august 2002 la 2 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1676/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | CSJ. Decizia nr. 1678/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
