CSJ. Decizia nr. 1946/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1946/2003
Dosar nr. 3335/2002
Şedinţa publică din 16 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1204/P/1999 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost trimis în judecată inculpatul C.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen.
În şedinţa publică din 31 iulie 2000, procurorul a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 336 C. proc. pen., extinderea procesului penal privitor la infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., punând în mişcare acţiunea penală.
Prin sentinţa penală nr. 11 din 17 ianuarie 2002, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii pe 4 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. Prin această sentinţă s-a disjuns cauza în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. şi s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în cursul anului 1999, inculpatul a constituit un grup compus din 3 fete, din care una minoră, pe care le-a determinat şi chiar obligat să se prostitueze, supraveghind întreaga lor activitate şi luându-le banii pe care-i câştigau din prostituţie.
La sfârşitul lunii septembrie 1999, prin surprindere, inculpatul a smuls lanţul din aur pe care-l purta la gât victima, vânzându-l printr-o consignaţie.
În privinţa infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., s-a dispus disjungerea şi restituirea la parchet în baza art. 333 C. proc. pen., cu motivarea că n-au fost administrate toate probele şi n-au fost elucidate aspecte esenţiale care nu pot fi realizate cu mijloacele specifice instanţei decât cu o mare întârziere.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în temeiul art. 333 alin. ultim coroborat cu art. 333 alin. (3) C. proc. pen., împotriva soluţiei de restituire privind infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., a fost admis prin Decizia penală nr. 453/ R din 23 mai 2001 a Curţii de Apel Timişoara, care a casat, în acest sens, hotărârea primei instanţe, dispunând trimiterea cauzei, pentru continuarea judecăţii, la Tribunalul Arad, considerând că probele respective se pot administra şi în cadrul judecăţii, fără a se produce întârzieri majore.
Reluând judecata şi soluţionând cauza în fond, Tribunalul Arad, prin sentinţa penală nr. 64 din 15 martie 2002, l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare şi 5 ani interdicţia exercitării unor drepturi pentru infracţiunea de tâlhărie, cu moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. final C. pen.
Prin Decizia penală nr. 261/ A din 24 iunie 2002, Curtea de Apel Timişoara, a respins apelul inculpatului, declarat împotriva acestei sentinţe, confirmând astfel vinovăţia, încadrarea juridică şi pedeapsa aplicată.
Revenind la sentinţa iniţială şi anume nr. 11 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Arad, care a disjuns infracţiunea de tâlhărie cu moartea victimei, care a avut cursul menţionat, aceasta a fost confirmată, prin respingerea apelului inculpatului (Decizia penală nr. 235/ A din 23 mai 2001 a Curţii de Apel Timişoara) care a rămas astfel condamnat la o pedeapsă finală de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Împotriva hotărârilor de condamnare a declarat recurs inculpatul susţinând că nu este vinovat pentru infracţiunea de tâlhărie, cu moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. S-a făcut o analiză defectuoasă a materialului probator, acordându-se nejustificat credit declaraţiilor unor martori, omiţându-se a se considera şi evalua în contextul probator elemente esenţiale care duc spre o altă cauză a morţii victimei şi anume un accident de circulaţie.
În privinţa condamnării la pedeapsa finală de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de proxenetism şi tâlhărie prevăzută de art. 329 alin. (2) cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen. şi respectiv art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., inculpatul şi-a retras recursul, luându-se act despre aceasta.
În recursul său inculpatul s-a referit la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen.
Recursul inculpatului este nefondat, urmând a fi respins în condiţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Activitatea infracţională şi vinovăţia inculpatului privind infracţiunea de tâlhărie cu moartea victimei sunt corect stabilite, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, caracterizarea juridică atribuită faptelor este legală, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată, în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Este în afara oricărei îndoieli că inculpatul este autorul faptei de tâlhărie cu omor, petrecută în seara zilei de 9 decembrie 1999, al cărei victimă a fost K.Z., cum exact, printr-o temeinică şi completă analiză a probelor, au reţinut instanţele anterioare.
Obiecţiunile formulate de inculpat în recurs, în sensul că este străin de faptele ce i se impută, sunt infirmate de declaraţiile martorilor P.M., B.S., R.I., R.L., M.E., C.M. şi B.R. care se referă la împrejurări şi situaţii directe, inclusiv la spusele inculpatului „l-am făcut pe unul sub podul Grădişte, care avea la el doar 480.000 lei”.
Procesul verbal de cercetarea locului faptei pune în evidenţă multiple pete de sânge în preajma locului unde era căzută victima, ceea ce confirmă ipoteza că între agresor şi victimă s-a purtat o luptă, excluzându-se varianta apărării că în realitate ar fi fost vorba de un accident de circulaţie, victima fiind adusă la locul respectiv.
De altfel, raportul medico-legal şi completarea acestuia descriu leziuni specifice unei agresiuni, care au putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu şi de corpuri dure şi care indică poziţia anterior sau antero-laterală a victimei faţă de agresor.
Materialul probator pune în evidenţă multiple elemente de coroborare între care faptul că inculpatul, în ziua imediat următoare faptei, şi-a ras mustaţa şi barba, şi-a schimbat tunsoarea, fiind evident preocupat să-şi modifice înfăţişarea. În aceiaşi perioadă, inculpatul a încercat să se ascundă, declarându-şi intenţia de a părăsi fraudulos ţara.
Portofelul şi cardul victimei au fost găsite în WC - ul unui local de pe strada Antonescu din Arad, situat în apropierea locurilor unde s-a ascuns inculpatul în noaptea de 9 decembrie 1999.
Din întregul material probator şi în primul rând din declaraţiile directe şi categorice ale martorilor menţionaţi, rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului.
Susţinerea din recurs că declaraţiile martorilor, în principal prostituate, nu pot fi reţinute, întrucât nu prezintă nici o garanţie de credibilitate, nu poate fi reţinută, întrucât inculpatul trăia în această lume, prostituatele fiind companioanele sale permanente, astfel că era firesc ca informaţiile despre conduită şi reacţiile sale să vină de la acestea.
Ipoteza unui accident de circulaţie, susţinută de inculpat, este contrazisă de probele administrate în cauză, de interpretarea medico-legală a leziunilor identificate la victimă, de urmele de sânge constatate în preajma locului unde a fost găsită victima, de împrejurarea că buzunarele de la geaca victimei s-au găsit întoarse pe dos, că deşi este cert că victima a scos de pe card suma de 480.000 lei, aceasta nu s-a găsit asupra sa, ceea ce exclude ideea unui accident auto.
Celelalte împrejurări la care se referă inculpatul, cu privire la un cadavru aruncat dintr-un autoturism constituie simple afirmaţii nesusţinute de probe, astfel că în mod justificat n-au primit vreo semnificaţie.
Într-adevăr, organele de urmărire penală au acţionat defectuos la cercetarea locului faptei, la încheierea procesului-verbal, neridicând urme, nestabilind grupa sanguină a victimei şi nici formula sanguină a sângelui care a lăsat urme la locul faptei. Aceste omisiuni evidenţiază un oarecare grad de superficialitate şi lipsă în profesionalism, fără însă a pune sub semnul îndoielii vinovăţia inculpatului, susţinută convingător de celelalte probe, aşa cum s-a arătat.
Se mai impune menţionat faptul că inculpatul trăia într-un mediu viciat, recunoscând că era proxenet, că a comis tâlhăria ce i s-a imputat şi pentru care a fost condamnat (cu smulgerea lanţului de aur de la gâtul victimei), având antecedente penale.
În raport cu toate cele de mai sus, obiecţiunile şi criticile formulate de inculpat prin motivele de recurs sunt lipsite de consistenţă, nedemonstrându-se existenţa temeiurilor de casare invocate şi nici a altora care să poată fi considerate din oficiu, în sensul art. 3859 alin. penultim C. proc. pen.
Aşa fiind, recursul inculpatului se va respinge, iar acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei nr. 261 din 24 iunie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 17 decembrie 1999, la zi.
Obligă pe recurent, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1945/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1948/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
