CSJ. Decizia nr. 2059/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2059/2003
Dosar nr. 806/2003
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 112/ F din 3 iunie 2002, Tribunalul Bistriţa Năsăud a dispus achitarea inculpaţilor B.V. şi B.I. pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., asupra părţii vătămate C.A.V., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cererea de constituire de parte civilă a părţii vătămate a fost respinsă ca nefondată.
În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi s-a dispus punerea de îndată a acestora în libertate.
În baza art. 192 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., partea vătămată a fost obligată să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 1.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 19 februarie 2001, partea vătămată C.A.V. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că în seara zilei de 13 februarie 2001, prin constrângere, inculpaţii B.V. şi B.I. au întreţinut raporturi sexuale cu ea, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale.
Raportul de constatare medico-legală nr. 507/II/C din 19 februarie 2001 emis de Serviciul de medicină legală al judeţului Bistriţa Năsăud consemnează, existenţa unor echimoze şi excoriaţii pe pleoapa superioară dreapta, genunchiul drept şi pe faţa antero-externă a coapsei stângi, leziuni ce puteau data din 13 februarie 2001.
Partea vătămată, în vârstă de 13 ani şi 4 luni, avea o dezvoltare psiho-somatică corespunzătoare vârstei şi prezenta semnele unei deflorări vechi a cărei dată nu a putut fi precizată.
Inculpaţii au recunoscut în mod constant întreţinerea raporturilor sexuale cu partea vătămată C.A.V., dar au negat săvârşirea de acte de constrângere fizică sau morală asupra acesteia, susţinând că minora, care le-ar fi spus că are 16 ani, şi-a dat consimţământul la consumarea actelor sexuale.
Instanţa de fond, analizând materialul probator, administrat în timpul urmăririi penale precum şi declaraţiile date în faza de cercetare judecătorească de martorii M.V., H.V., V.H., C.A. şi B.N. a ajuns la concluzia că inculpaţii au întreţinut raporturi sexuale cu consimţământul părţii vătămate.
Declaraţiile acesteia, oscilante şi contradictorii, au fost înlăturate ca nesincere şi făcute numai în scopul de a-i incrimina cu orice preţ pe cei doi inculpaţi şi de a-şi justifica astfel faţă de părinţi şederea în localitatea M. timp de 3-4 zile.
Instanţa de judecată a înlăturat şi concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 507/II/C din 19 februarie 2001, cu motivaţia că acesta nu poate constitui o probă concludentă în acuzarea inculpaţilor.
S-a apreciat că leziunile traumatice consemnate în cuprinsul actului medico-legal nu au legătură cu fapta reclamată, fiind cauzate ulterior acesteia.
De altfel, inculpaţii B.V. şi B.I. au recunoscut că au pălmuit-o pe partea vătămată, dar că acest gest a avut loc pe data de 16 februarie 2001, când cei doi au aflat că C.A.V. a întreţinut raporturi sexuale şi cu B.O.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol şi a dispus achitarea inculpaţilor.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 283 din 17 octombrie 2002, a respins, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi condamnarea inculpaţilor B.V. şi B.I., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În subsidiar, s-a susţinut că instanţele de judecată aveau obligaţia să pună în discuţia părţilor o eventuală schimbare a încadrării juridice, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. şi art. 286 C. proc. pen., raportat la art. 131 alin. (1) C. pen., din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în infracţiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 10 şi 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Din analiza probelor administrate în cauză rezultă, fără dubiu, că inculpaţii B.V. şi B.I., au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, situaţie de fapt, pe care, de altfel, o recunosc şi aceştia.
Cu privire la cerinţa legii, ca raporturile sexuale să se fi realizat prin constrângere sau profitând de neputinţa părţii vătămate de a-şi exprima voinţa, Curtea constată că aceasta nu este îndeplinită.
Susţinerea părţii vătămate că inculpaţii au agresat-o şi au ameninţat-o pentru a o determina la întreţinerea raporturilor sexuale nu are suport probator.
Declaraţiile minorei sunt oscilante şi capătă încărcătură acuzatoare, pe măsură ce procesul penal a avansat, dovedind un interes cert al părţii vătămate de a apărea în postura de victimă a celor doi inculpaţi.
În realitate, partea vătămată este o persoană cu un comportament lejer care a intrat imediat în contact cu inculpaţii, acceptând să consume băuturi alcoolice împreună cu aceştia şi să-i însoţească în ideea de a înnopta în comuna M.
În seara zilei de 13 februarie 2001, când inculpaţii au cerut găzduire martorei H.V., partea vătămată ar fi putut cere sprijinul acesteia, dacă nu ar fi fost de acord să-i însoţească, dar faptul că nu s-a manifestat în nici un mod împotriva lor, demonstrează acceptul său şi asumarea consecinţelor acestei atitudini.
În decursul şederii sale în comuna M., partea vătămată a cunoscut şi alţi bărbaţi, cu unii dintre aceştia susţinând că a întreţinut raporturi sexuale (I.L.F., B.O.). Leziunile prezentate de partea vătămată şi consemnate în actul medico-legal nu sunt specifice unor infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, putând fi produse în orice alte circumstanţe de către minora, care nu este străină, având în vedere comportamentul său libertin şi împrejurarea că obişnuieşte să şi cerşească.
Inculpaţii au recunoscut că au pălmuit-o pe partea vătămată pe data de 16 februarie 2001, tocmai datorită acestei conduite, violenţă fizică exercitată însă fără legătură cu întreţinerea raporturilor sexuale.
Martorii M.V., H.V., V.H., B.N., P.A., T.V. şi C.A., au relatat pe parcursul procesului penal despre diferite momente şi atitudini surprinse în relaţiile inculpaţi-parte vătămată şi, din coroborarea acestor declaraţii nu rezultă că B.V. şi B.I. au avut o atitudine de constrângere sau de intimidare a minorei; dimpotrivă, aceasta din urmă şi-a arătat disponibilitatea de a-i însoţi şi de a rămâne peste noapte în compania lor.
Pentru aceste considerente, Curtea reţine că inculpaţii au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată C.A.V. cu consimţământul acesteia.
De asemenea, Curtea reţine că din probele administrate în cauză, rezultă că inculpaţii au realizat că victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, dezvoltarea psiho-somatică a acesteia fiind corespunzătoare vârstei avute: 13 ani şi 4 luni.
De aceea, susţinerea inculpaţilor, conform căreia victima le-ar fi spus că are 16 ani nu poate fi primită drept concludentă în condiţiile în care ei puteau aprecia în mod nemijlocit asupra vârstei reale a minorei şi nici înfăţişarea acesteia nu era de natură să-i inducă în eroare.
În consecinţă, Curtea constată că inculpatul B.V. şi B.I. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi să caseze sentinţa şi Decizia atacate cu privire la dispoziţia de achitare a inculpaţilor, precum şi la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina acestora.
Curtea apreciază că, prin cuantumul şi modalitatea de executare, aceste pedepse corespund criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi sunt în măsură să asigure reeducarea inculpaţilor şi prevenirea săvârşirii de fapte penale în viitor, realizându-se astfel şi scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Inculpaţii B.V. şi B.I. vor fi obligaţi în solidar la plata către partea civilă C.A.V., prin reprezentantul său legal C.F., a sumelor de 50 milioane lei cu titlu de daune morale şi 3 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.
Perioadele executate în arest preventiv de către inculpaţi vor fi deduse din pedepsele aplicate acestora.
Inculpaţii, vor fi obligaţi, la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de faza de urmărire penală, judecata în fond şi în apel.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, împotriva deciziei penale nr. 283 din 17 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, privind pe inculpaţii B.V. şi B.I.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 112 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, cu privire la dispoziţia de achitare a inculpaţilor, pe care o înlătură, precum şi la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina acestora.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., în infracţiunea privind raportul sexual cu o minoră, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, texte de lege în baza cărora, condamnă pe inculpaţii B.V. şi B.I., la câte 3 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 C. pen., raportat la art. 64 din acelaşi cod.
Obligă pe inculpaţi, în solidar, la plata către partea civilă C.A.V., prin reprezentant legal C.F., a sumelor de 50.000.000 lei, cu titlu de daune morale şi 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, perioadele executate în arest preventiv.
Obligă pe inculpaţi la plata sumei de câte 4.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, ocazionate în faza de urmărire penală şi la judecata în fond şi în apel.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2058/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 206/2003. Penal → |
|---|
