CSJ. Decizia nr. 206/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 206/2003
Dosar nr. 1371/2002
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 377 din 13 decembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Bacău, în baza art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, a fost condamnată inculpata D.M.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
S-a constatat că nu se mai impune confiscarea a 2.316 pastile M.D.M.A. şi 50 pastile N etil M.D.A. numite EXTASY, coletul expediat din Belgia pentru Canada fiind confiscate de autorităţile olandeze.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că Parchetul Tribunalului de Arondisment din oraşul Amsterdam – Olanda, a sesizat autorităţile române despre faptul că inculpata D.M.D. a traficat substanţe stupefiante pe teritoriul Olandei.
Din actele de cercetare penală efectuate atât de autorităţile olandeze, cât şi de organele de poliţie din România, a rezultat că în ziua de 15 mai 2000, inculpata D.M.D., împreună cu D.A.S., s-au deplasat din Olanda în Belgia şi au expediat prin colet poştal în Canada 2316 pastile conţinând A.D.M.A. şi 50 pastile conţinând N etil M.D.A., numite EXTASY.
Coletul poştal cu substanţe stupefiante a fost reţinut de autorităţile olandeze şi confiscat.
Inculpata nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa şi a făcut precizări în sensul că ştia despre activitatea numitului D.A.S. privind traficul de stupefiante, însă nu a avut nici o contribuţie la această activitate. Ştia că acesta împreună cu alţi prieteni expedia colete în care se aflau droguri în mai multe ţări, iar în ziua de 15 mai 2000, a fost într-adevăr cu D.A.S. în Belgia unde acesta a pus un colet la poştă cu destinaţia Canada.
Reţinându-se vinovăţia inculpatei, s-a dispus condamnarea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata, care în instanţă, prin apărător, a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că s-a dispus condamnarea sa în baza unui probatoriu incomplet.
A cerut admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, deoarece la dosar nu există înregistrările audio şi nici declaraţiile celorlalţi inculpaţi.
În subsidiar, în cazul în care nu se va dispune restituirea cauzei la procuror a solicitat achitarea, deoarece nu a participat la activităţi specifice pentru traficul de droguri, indiferent de activitatea desfăşurată de D.A.S.
A mai solicitat ca în situaţia în care se va reţine că a comis o faptă penală să se facă aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu art. 46 C. pen., iar dacă se va trece şi peste această susţinere a cerut să se reţină circumstanţe atenuante, să se aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 76 din 7 martie 2002, a admis apelul declarat de inculpată, a casat sentinţa penală apelată numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei, cuantumul pedepsei aplicate şi la pedeapsa complimentară.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 lit. a) – art. 76 lit. c) C. pen., text în baza căruia a condamnat-o pe inculpată la un an şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi decizie s-a înlăturat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
La pronunţarea acestei decizii instanţa de apel a avut în vedere că fapta a fost comisă de inculpată la data de 15 mai 2000, iar ulterior la 3 august 2000, a fost adoptată Legea nr. 143 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri care a abrogat dispoziţiile art. 312 C. pen., în ceea ce priveşte produsele sau substanţele stupefiante, precum şi alte dispoziţii contrare, astfel că la data judecării în fond a cauzei, 13 decembrie 2001, dispoziţiile art. 312 C. pen., nu mai erau în vigoare.
S-a constatat că instanţa de fond aplicând un text de lege care era abrogat a pronunţat o hotărâre nelegală ce se impunea a fi casată şi îndreptată sub aspectul încadrării juridice şi pe cale de consecinţă a pedepsei.
La individualizarea pedepsei aplicate instanţa de apel a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condiţiile şi împrejurările în care a fost săvârşită, dar şi persoana inculpatei, menţinând în favoarea acesteia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) recunoscute de prima instanţă şi care nu puteau fi înlăturate în propria cale de atac a inculpatei.
Referitor la criticile invocate de inculpată, instanţa de apel a apreciat că sunt întemeiate, cererea de restituire a cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale nefiind primită, faţă de împrejurarea că la dosar, contrar susţinerilor apelantei, se află atât declaraţiile coinculpatului D.A.S., cât şi transcrierile şi traducerile convorbirilor telefonice.
Aceeaşi constatare, a netemeiniciei a făcut-o instanţa de control judiciar şi faţă de cererea de achitare susţinută de inculpată, care a arătat că nu a participat la săvârşirea faptei şi că s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 46 C. pen., fiind constrânsă de inculpatul D.A.S.
Probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal al Poliţiei din Amsterdam încheiat la 15 mai 2000, din care rezultă convorbirile telefonice făcute de inculpaţi cu persoanele destinatare ale stupefiantelor; procesul-verbal de identificare a persoanei cu numele E. ca fiind inculpata, procesul-verbal de urmărire a inculpatei din Olanda în Belgia unde s-a deplasat împreună cu coinculpatul D.A.S. care era la acea dată soţul său, pentru expedierea coletului poştal cu stupefiante, raportul de cercetare a conţinutului coletului şi descrierea substanţelor stupefiante, dovada de primire a coletului poştal cu substanţe stupefiante de către Poliţia Olandeză, dovedesc participarea inculpatei la săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa şi vinovăţia acesteia.
Din nici o dovadă existentă la dosar nu rezultă că inculpata ar fi fost constrânsă în vreun fel de D.A.S. să participe la traficarea substanţelor stupefiante, astfel că instanţa de apel a înlăturat apărarea inculpatei.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpată care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă criticile invocate cu ocazia judecării apelului.
În principal recurenta a susţinut, prin apărătorul său, că hotărârea este contrară legii şi se bazează pe o eroare gravă de fapt.
Pe de o parte instanţele au reţinut ca probe înscrisuri şi înregistrări care nu puteau fi recunoscute de legea română şi care nu au creat certitudine în cauză, iar pe de altă parte probele administrate nu sunt de natură să stabilească existenţa faptei şi a făptuitorului.
Se mai susţine că organele judiciare olandeze nu au trimis înregistrările audio sau video şi nici declaraţiile martorilor sau ale celorlalţi inculpaţi, astfel că se impunea restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 333 C. proc. pen., pentru completarea urmăririi penale.
Recurenta s-a apărat în sensul că nu a participat niciodată la activităţi privind traficul de stupefiante şi că era dependentă de D.A.S., deoarece se afla într-o ţară străină şi nu dispunea de resurse proprii, apărări care au fost ignorate de instanţe.
În subsidiar, recurenta a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră greşită, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante judiciare, reducerea cuantumului pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Recursul nu este întemeiat.
Criticile invocate de recurentă în faza judecării apelului şi reluate cu ocazia recursului, au fost corect respinse de instanţa de apel care le-a analizat minuţios, înlăturându-se motivat, astfel încât, reluarea şi reanalizarea acestora nu se mai impune.
Cât priveşte susţinerea apărării, în sensul că instanţele au ignorat cererea de restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, este de observat că într-adevăr aşa cum corect au hotărât instanţele nu se justifică o astfel de cerere atâta timp cât la dosar se află atât declaraţia coinculpatului D.A.S., interogatoriul acestuia, procesul-verbal de interceptare şi ascultare a convorbirilor telefonice, procesul-verbal de supraveghere şi urmărire, planşe foto, declaraţii ale recurentei, probe din coroborarea cărora a rezultat fără dubiu că inculpata se face vinovată de comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnată.
Nici solicitarea inculpatei de a se reţine în cauză dispoziţiile art. 46 C. pen., referitoare la constrângerea morală nu poate fi avută în vedere.
Potrivit art. 46 alin. (2) C. pen., pentru reţinerea constrângerii morale drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei, săvârşită prin ameninţare cu un pericol grav este necesar ca pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea infracţiunii ca unică posibilitate de înlăturare.
În speţă, însă, nu s-a făcut o astfel de dovadă, care să atragă incidenţa dispoziţiilor legale menţionate.
Dimpotrivă, din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu alţi participanţi la traficul de stupefiante, rezultă că aceasta s-a ocupat efectiv de ascunderea pastilelor de EXTASY în albumele foto, exprimându-se chiar cu „mândrie” că „nimeni nu ştie atât de bine cum trebuie făcut, aşa cum ştie ea” sau că „doar foarte puţini oameni au atât de multă răbdare şi îndemânare ca să poată să realizeze aşa ceva”, astfel încât „lucrurile făcute de ea arătau perfect”.
Este evident aşadar că nu poate fi vorba de constrângere în ceea ce o priveşte pe recurentă, iar participarea şi vinovăţia sa în comiterea faptelor rezultă fără dubiu, probele avute în vedere şi legal administrate făcând dovada în acest sens.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei, Curtea apreciază că instanţele au făcut o justă individualizare a pedepsei şi au dat dovadă de clemenţă atunci când reţinând în favoarea recurentei circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., au coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
Acordarea unei eficienţe sporite acestor circumstanţe care să determine o reducere a pedepsei nu se impune, faţă de împrejurările şi modalitatea în care s-a comis fapta. De altfel nici aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se justifică, scopul educativ şi coercitiv al pedepsei aplicate fiind satisfăcut doar prin executarea în regim de detenţie.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursul declarat de inculpată este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.M.D. împotriva deciziei penale nr. 76 din 7 martie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2059/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 206/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
