CSJ. Decizia nr. 2198/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2198/2003
Dosar nr.5034/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa nr. 77, pronunţată la data de 4 septembrie 2002, în dosarul penal nr. 1459/2002, Tribunalul Sălaj l-a condamnat, alături de alte persoane, pe inculpatul B.B.C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dispus anularea actelor false şi inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 2.000.000 lei.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut în fapt că, în perioada decembrie 2000 – februarie 2002, inculpatul B.B.C., în baza aceleiaşi intenţii, a pretins şi a primit de la un număr de 15 persoane sume în lei şi valută, pentru a le obţine prin intermediul unui inginer funcţionând în cadrul R.A.R., inspecţiile tehnice şi cărţile de identitate ale autoturismelor fără verificarea acestora.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului s-au stabilit prin probele administrate şi anume: proces verbal de constatare al infracţiunii flagrante, proces verbal de percheziţie, fişa postului referitoare la atribuţii, adresele R.A.R., declaraţiile martorilor şi confruntarea acestora, declaraţia inculpatului.
Prin Decizia nr. 295, pronunţată la data de 24 octombrie 2002, în dosarul penal nr. 5631/2002, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând faptei continuată o încadrare juridică legală corespunzătoare, înlăturând apărarea inculpatului că nu a avut intenţia infracţională în lipsa unui suport probator. Instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă şi încadrând pedeapsa, neintrând în discuţie lipsa pericolului social al infracţiunii, mai ales datorită aspectului continuat al faptei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând nelegalitatea şi netemeinicia ambelor hotărâri sub aspectul a două motive de casare: neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii [(art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.)] şi condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, prin lipsa pericolului social al faptei comise [(art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen.)].
Inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sau în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Examinând hotărârile sub aspectul criticilor aduse în raport de probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, cele două critici fiind nejustificate, după cum se va arăta:
S-a invocat lipsa intenţiei săvârşirii unei infracţiuni de către inculpat care, indiscutabil cunoştea reglementarea activităţii R.A.R. - ului (fiind şi el posesor auto) şi trebuia s-o cunoască (nimeni nu este apărat de necunoaşterea legii).
Cunoscând aşadar, modul în care se procedează pentru obţinerea vizei anuale, care implica şi prezentarea autoturismului, nu doar a actelor şi taxelor aferente, inculpatul nu poate pretinde că s-a crezut îndreptăţit să procedeze doar la înmânarea actelor autoturismelor pentru obţinerea vizei R.A.R. şi să perceapă bani pentru această activitate, fără să-şi fi dat seama că încalcă legea.
De altfel, din declaraţiile martorilor rezultă clar că a pretins bani pentru a obţine vizele R.A.R. înafara legii, prin influenţa ce avea asupra funcţionarului R.A.R.
De precizat că sumele încasate depăşeau cu mult pe cele necesare verificării, chiar costului transportului şi cazării inculpatului.
Este cert că activitatea prestată de inculpat nu a avut un caracter legal şi nu se poate constata nici că aceasta a fost lipsită de pericolul social specific unei infracţiuni, mai ales având în vedere numărul actelor materiale şi perioada îndelungată.
Pentru aceste considerente, urmează în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat, hotărârile urmând a fi menţinute ca legale şi temeinice.
Conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va suporta cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B.C. împotriva deciziei penale nr. 295 din 24 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă recurentul inculpat la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2197/2003. Penal. Art.20 rap.art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 2199/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
