CSJ. Decizia nr. 2201/2003. Penal. Art.257 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2201/2003
Dosar nr. 5411/2002
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 89 din 11 aprilie 2002 a Tribunalului Alba a fost condamnat inculpatul M.V. la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 4 ani.
A dedus din pedeapsă durata arestului preventiv începând cu 19 decembrie 2000 şi până la 21 decembrie 2001.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A constatat că sumele de bani primite de către inculpat au fost restituite cumpărătorului de influenţă.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul M.V., actualmente pensionar, a fost timp de 38 ani ofiţer M.I. şi până în anul 1995 a condus U.M. 0215 Cluj, iar în perioada 1995 - 30 septembrie 1997, când a trecut în rezervă cu gradul de colonel, a fost comandantul Penitenciarului Gherla.
La data de 14 iulie 1999, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, martorul G.L. a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind transferat în Penitenciarul Gherla.
În toamna anului 1999, martorul G.P., fratele lui G.L., a fost vizitat de o cunoştinţă mai veche, B.A. zis „D”., care avea o funcţie în cadrul Partidei Romilor. Acesta i-a spus că îl poate ajuta pe G.L. să iasă din închisoare prin intermediul fostului comandant al Penitenciarului Gherla, inculpatul M.V. G.P. i-a spus lui „D.” că nu îl interesează, dar să discute această problemă cu concubina lui G.L., martora G.M. zisă „I.” Cei doi s-au întâlnit şi B.A. i-a spus lui G.M. că este prieten bun cu fostul comandant al Penitenciarului din Gherla şi că acesta în schimbul unor sume de bani, ca urmare a relaţiilor pe care le are în sistemul judiciar sau cel sanitar, ar putea obţine strămutarea judecării cauzei sau în cazul condamnării, întreruperea executării pedepsei pe motive medicale.
Martora G.M. a fost de acord cu propunerea şi împreună cu B.A. şi G.P. s-au deplasat la locuinţa inculpatului M.V. din satul Cetan. Aici, inculpatul i-a permis să intre în locuinţă numai lui B.A. şi după terminarea discuţiei, B.A. le-a spus celorlalţi doi însoţitori că inculpatul a acceptat să-i ajute, dar că îi va costa 20 -30.000 mărci germane, din care o parte erau pentru inculpat, iar o parte pentru persoanele care vor rezolva punerea în libertate a lui G.L.
Înaintea sărbătorilor din iarna anului 1999, la insistenţele martorilor, inculpatul M.V. a acceptat să se deplaseze la Bucureşti împreună cu G.Şt., fiul lui G.L., B.A. şi cu şoferul familiei L., martorul T.F., pentru a fi angajat ca apărător în cauza privind pe G.L. pe numitul D.V.U., însă acesta a refuzat.
În rechizitoriu se reţine că în scopul rezolvării problemelor lui G.L., martora G.M. a împrumutat suma de 22.000 mărci germane de la un rom, zis S., din cartierul Someşen, din care 20.000 mărci germane i-a dat inculpatului atât personal, cât şi prin intermediul lui B.A., care era însoţit la locuinţa inculpatului de martorii G.Şt., T.F. sau G.P.
Din probatoriul administrat în cauză, mai ales în faza de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut doar parţial acuzele aduse inculpatului, date fiind contradicţiile dintre unele depoziţii de martori, precum şi revenirea unora asupra celor declarate la urmărirea penală.
Astfel, în declaraţia de la urmărirea penală, martora G.M. susţine că, personal, i-a dat inculpatului o dată suma de 200 mărci germane pentru a-i facilita un vorbitor, iar a doua oară suma de 5.500 mărci germane, restul până la 20.000 mărci germane fiind daţi prin intermediul lui B.A.
În instanţă, martora a declarat că i-a dat personal inculpatului sumele de 5.000 şi 3.000 mărci germane pentru a rezolva punerea în libertate a lui G.L. pe motive medicale şi că inculpatul i-a pretins suma de 500 mărci germane pentru a vorbi la telefon şi suma de 1.500 mărci germane pentru a trimite un pachet concubinului său aflat în spital. Mai susţine martora, că în realitate i-a dat inculpatului suma de 35.000 mărci germane şi nu numai 20.000 mărci germane şi că s-a împrumutat cu 22.000 mărci germane de la numitul S. şi cu suma de 100.000 mărci germane de la numitul V.
Din aceste declaraţii contradictorii, instanţa reţine ca fiind dovedită înmânarea sumei de 5.000 mărci germane inculpatului personal, de către martoră la domiciliul ei din Cluj.
Afirmaţia martorei că i-a dat inculpatului suma de 5.000 mărci germane este susţinută de depoziţia martorului G.Şt. dată în instanţă care ştie că mama lui, respectiv G.M., i-a dat inculpatului în două rânduri sumele de 3.000 şi respectiv 2.000 mărci germane, în poarta casei lor.
Instanţa nu a reţinut ca fiind dovedită nici afirmaţia martorei făcută la urmărire penală că fiul ei, G.Şt. i-ar fi dat inculpatului sumele de 2.500.000 lei şi 550 mărci germane pentru facilitarea obţinerii unor vorbitoare şi pachete, atâta timp cât în instanţă acest martor afirmă, fără dubiu, că el, personal, nu i-a dat niciodată inculpatului nici o sumă de bani.
La organul de urmărire penală, martorul T.F. a afirmat că în luna ianuarie 2000, inculpatul a venit la domiciliu familiei G. şi cu acel prilej i-a dat, personal, din banii primiţi de la G.M., suma de 5.500 mărci germane, pentru ca la rândul lui inculpatul să-i dea la Bucureşti pentru ca doctoriţa de la Spitalul Penitenciarului Dej să primească ordin de transfer a lui G.L. la Spitalul de Oncologie Cluj.
În instanţă, martorul nu şi-a mai menţinut declaraţia şi a susţinut că, personal, nu i-a dat niciodată bani inculpatului şi că nici nu l-a auzit pe acesta să pretindă bani de la familia G., banii fiind daţi de fiecare dată lui B.A., despre care, a presupus martorul, că i-a dat inculpatului.
În consecinţă, instanţa reţine că inculpatul a pretins şi primit de la martora L.M., concubina lui G.L., suma de 5.000 mărci germane pentru a încerca obţinerea de la medici a unui diagnostic favorabil întreruperii executării pedepsei lui G.L.
Că este aşa, rezultă şi din declaraţia medicului G.D. de la Institutul Oncologic Cluj, potrivit căruia inculpatul i-a sugerat să stabilească un diagnostic de cancer pentru G.L., ceea ce însă martorul nu a făcut.
Atât la urmărirea penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, martorii G.Şt. şi T.F. au susţinut că cea mai mare parte din bani au fost remişi inculpatului prin intermediul lui B.A., cu care se deplasau la domiciliul inculpatului. De fiecare dată, au susţinut martorii, în locuinţa inculpatului intra numai B.A., astfel că ei nu ştiu cu certitudine, dacă acesta i-a dat banii inculpatului, ci doar presupuneau acest lucru.
Deşi pe parcursul urmării penale B.A. s-a aflat în ţară, aşa cum rezultă din actele depuse în instanţă (copie de pe paşaport) acesta nu a fost audiat.
Fiind audiat în instanţă, B.A. nu a recunoscut că a primit bani de la familia G. pentru a-i da inculpatului în scopul punerii în libertate a lui G.L.
Faţă de aceste depoziţii contradictorii, instanţa a apreciat că există serioase îndoieli cu privire la faptul că martorul B.A. i-a dat inculpatului banii, pretinşi primiţi de la familia G., astfel că nu s-a reţinut, cu certitudine, în sarcina inculpatului şi primirea altor sume în afara celor 5.000 mărci germane.
În sarcina inculpatului nu s-a putut reţine nici primirea unor sume de bani (2.500.000 lei şi 50 mărci germane) la restaurantul C. de la martorul G.Şt., întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, acest martor a susţinut în instanţă că nu i-a dat personal inculpatului nici o sumă de bani. Această afirmaţie se coroborează şi cu depoziţia martorului M.I., care a susţinut că inculpatul nu a pretins şi primit sume de bani de la G.L.
Deşi la urmărirea penală martorul M.I. a susţinut contrariul, în instanţă şi-a retractat declaraţia, afirmând că l-a acuzat pe inculpat având ură personală pe el şi la sugestia organului de urmărire penală care i-a promis punerea în libertate, martorul fiind arestat şi cercetat tot pentru trafic de influenţă, susţinere pe care instanţa a considerat-o credibilă.
Tot astfel, nu se poate lua în considerare nici afirmaţia martorei G.M., că inculpatul i-a pretins suma de 1.000 mărci germane pentru a o da martorului M.I. în scopul înlesnirii unui vorbitor la penitenciar cu concubinul său, nefiind fundamentată pe probe concludente.
În actul de acuzare, în sarcina inculpatului s-a mai reţinut că, pentru aceleaşi scopuri, a pretins şi primit de la familia G. şi un cazan de ţuică.
Instanţa având în vedere depoziţia martorului B.A., că acel cazan a fost transportat la locuinţa inculpatului din satul Cetan pentru a-şi fabrica ţuică, atât inculpatul, cât şi martorul, şi că după terminarea acestei operaţiuni inculpatul i-a cerut martorului G.P., proprietarul cazanului, să şi-l ridice, nu s-a reţinut în sarcina inculpatului acest act material.
Convingerea instanţei a fost întărită şi de declaraţia martorului E.G. care susţine că acel cazan a fost împrumutat de către inculpat.
Prin sentinţa penală nr. 265/2000 a Tribunalului Cluj, G.L. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind eliberat condiţionat la sfârşitul lunii octombrie 2000.
După liberare, G.L. a aflat de la concubina lui că a dat inculpatului suma de 20.000 mărci germane şi un cazan de ţuică pentru a interveni în favoarea lui. Întrucât a apreciat că inculpatul nu şi-a îndeplinit promisiunile, i-a telefonat acestuia şi l-a invitat la domiciliul său pentru a discuta. Inculpatul a făcut mai multe vizite, la una dintre ele convorbirea fiind înregistrată de către G.L. pe o casetă, care ulterior, a fost predată organelor de urmărire penală.
Din conţinutul convorbirii înregistrate a reieşit că inculpatul a recunoscut că a primit 5.000 mărci germane şi că a intervenit la medici şi la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici unde a dat o parte din bani pentru rezolvarea problemelor lui G.L. Cu ocazia acelor convorbiri inculpatul a restituit familiei G. suma de 5.000 mărci germane şi au încheiat un act, semnat de către inculpat şi G.L., din care reiese că inculpatul a acordat un împrumut lui G.M. de 20.000 mărci germane, prin care „şi-a achitat toate obligaţiile pe care le-a avut faţă de aceasta”.
În declaraţia sa, inculpatul a susţinut că a încheiat acel act pentru a-l ajuta pe G.L., acesta fiind ameninţat de către numitul S., cel care a împrumutat banii lui G.M. şi pentru a putea recupera banii de la B.A., precum şi pentru a nu avea de suferit reputaţia lui.
La dosar s-a mai depus o casetă, înregistrată la Serviciul independent de informaţii şi protecţie internă Cluj după arestarea inculpatului, din care ar rezulta recunoaşterea inculpatului cu privire la primirea unor sume de bani de la familia G.
Având în vedere că inculpatul a contestat conţinutul acestei casete, instanţa a dispus efectuarea unei expertize criminalistice audio la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti.
Din răspunsul primit, a rezultat că la ora actuală, în ţară, nu există posibilităţi tehnice de identificare a persoanei după voce şi vorbire, astfel că inculpatul a renunţat la expertiză.
Întrucât din conţinutul convorbirii nu a rezultat ce sume de bani s-au pretins sau primit, această înregistrare nu a fost luată în considerare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepsei, în sensul de a se înlătura suspendarea executării şi a se dispune executarea pedepsei aplicate în detenţie; a mai solicitat să se dispună confiscarea sumei de 20.000 mărci germane şi cazanul de ţuică.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru greşita condamnare, întrucât nu a comis fapta reţinută în sarcina sa.
Prin Decizia penală nr. 293 din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, desfiinţând sentinţa apelată cu privire la confiscarea specială şi rejudecând:
În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul statului a echivalentului în lei a sumei de 20.000 mărci germane şi a unui cazan de cupru de 100 l pentru distilat alcool.
A obligat pe numitul G.L., în posesia căruia se afla suma de 20.000 mărci germane, să o predea statului.
A obligat pe inculpatul M.V. să predea statului cazanul din cupru pentru care s-a dispus confiscarea.
A menţinut restul dispoziţiilor.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.V., împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat inculpatul să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul M.V.
Parchetul a criticat Decizia atacată sub două aspecte de nelegalitate, în sensul că există o contradicţie între dispozitivul şi considerentele acestei decizii, şi de netemeinicie, cu referire la cuantumul pedepsei aplicate şi la modalitatea de executare a acesteia.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., considerând că fapta nu există.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul a pretins şi primit suma de 20.000 mărci germane şi un cazan din cupru de la familia G., ca „preţ” al demersurilor făcute de acesta în scopul punerii în libertate a numitului G.L.
Această stare de fapt a rezultat din analizarea corectă şi completă a probelor administrate în cauză, în conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. pen., şi nu selectiv, cuprinzând doar unele date ce rezultă din unele probe, luate separat.
Aşa încât, unele retractări neîntemeiate ale unor martori sau chiar ale inculpatului nu pot schimba starea de fapt reţinută în cauză şi confirmată de probatoriul administrat, constând în numeroase mijloace de probă, cum ar fi:
- procesul-verbal privind consemnarea denunţului martorului G.L.;
- procesul-verbal de percheziţie domiciliară la domiciliul învinuitei V.A.;
- procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare la domiciliul inculpatului;
- declaraţiile martorilor;
- procesele verbale privind interceptarea convorbirilor purtate de către inculpat şi privind transcrierea casetei prezentată de către martorul G.L.;
- copia convenţiei redactate de martorul N.V., la cererea inculpatului;
- declaraţiile inculpatului.
În consecinţă, nu poate fi primită solicitarea inculpatului de achitare.
Nici critica adusă deciziei, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului şi la modalitatea de executare a acesteia, nu este fondată.
Astfel, se apreciază că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 52 C. pen., pericolul social concret al faptei comise, împrejurările comiterii faptei, cât şi persoana inculpatului, faptul că acesta este în vârstă (59 ani), este căsătorit, are copii, este pensionar, funcţionând în slujba Ministerului de Interne, foarte mulţi ani (38) şi având o activitate bună până la data săvârşirii infracţiunii.
Cât priveşte primul motiv de recurs formulat de parchet, referitor la existenţa unei contradicţii între considerentele şi dispozitivul deciziei recurate, se constată că din Decizia Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa de apel a concluzionat că familia lui G.L. a dat inculpatului suma de 20.000 mărci germane, iar în dispozitiv s-a dispus confiscarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen.
Aşa încât, nu există contradicţie între motivare şi dispozitiv.
Din aceleaşi considerente, se apreciază că şi confiscarea cazanului de ţuică s-a dispus corect.
În consecinţă, urmează să fie respinse, ca nefondate, recursurile declarate de parchet şi inculpat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi intimatul inculpat M.V. împotriva deciziei penale nr. 293 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul inculpat la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2200/2003. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2202/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
