CSJ. Decizia nr. 2199/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2199/2003
Dosar nr.5130/2002
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 89/ F din 28 februarie 2002 a Tribunalului Galaţi, inculpata S.M. a fost condamnată la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni.
S-a aplicat inculpatei şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 23 iulie la 29 iulie 2000.
S-a respins ca nefondată cererea de despăgubiri formulată de partea civilă P.R.
În baza art. 189 şi art. 192 C. proc. pen., inculpata a fost obligată la 700.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ziua de 22 iulie 2000, inculpata S.M. împreună cu concubinul S.N. s-au deplasat în municipiul Tecuci pentru a face cumpărături.
După ce au vândut trei monede de aur cu suma de 9 milioane lei, au intrat la hala de carne, loc în care inculpata a fost înconjurată de mai mulţi ţigani care au agresat-o, i-au tăiat sacoşa şi i-au furat banii.
După ce au reclamat tâlhăria la Poliţia Municipiului Tecuci s-au deplasat împreună cu un lucrător de poliţie în piaţă, în speranţa identificării făptuitorilor, însă după un timp au renunţat.
În dimineaţa de 23 iulie, cei doi concubini au hotărât să revină în Tecuci şi să continue pe cont propriu căutarea făptuitoarelor, ceea ce au şi făcut, fiind însoţiţi de martorii S.G. şi S.F., deplasarea făcând-o cu autoturismul condus de martorul S.I.
După ce au cercetat pe diferite străzi, ajunşi în apropierea Policlinicii Tecuci, au observat-o pe partea vătămată P.R. însoţită de o altă femeie. Inculpata i-a cerut şoferului să oprească, a coborât şi i-a cerut părţii vătămate să-i restituie banii. Când partea vătămată a negat fapta, a forţat-o să urce în maşină, după care, deşi ceilalţi ocupanţi i-au propus să meargă la poliţie, inculpata a dat dispoziţie să se deplaseze înspre comuna Lieşti. Pe drum inculpata a lovit-o de câteva ori pe partea vătămată, i-a smuls inelele de pe degete, şi două şiraguri de mărgele de la gât, iar din buzunarul de la fustă i-a luat suma de 340.000 lei, o pereche de cărţi de ghicit şi o papiotă de aţă.
Ajunşi în comuna Lieşti, martorul S.N. a dat telefon la Poliţia Tecuci, unde găsindu-l pe plutonierul C.M. l-a informat că au găsit-o pe făptuitoare şi că-i aşteaptă rudele care să aducă banii sustraşi cu o zi mai înainte.
Un echipaj de poliţie s-a deplasat în comuna Lieşti la locuinţa inculpatei, de unde au luat-o pe partea vătămată şi au dus-o la Tecuci.
La examinarea medico-legală a părţii vătămate, aceasta a prezentat leziuni care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Apelul declarat de inculpată care a cerut să fie achitată pentru infracţiunea de lipsire de libertate, deoarece lipseşte intenţia, dat fiind scopul urmărit, recuperarea sumei sustrase de partea vătămată, şi să se schimbe încadrarea din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunile de furt şi lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen., a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 482/ A din 18 septembrie 2002, pronunţată de secţia penală a Curţii de Apel Galaţi.
Nemulţumită şi de această hotărâre, inculpata a declarat recurs pe care nu l-a motivat.
Apărătorul ales, reprezentând-o pe inculpată, a criticat hotărârile şi a cerut casarea lor, reiterând motivele din apel.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor înspre minimul general.
Recursul este fondat pentru cele ce urmează:
Fără să conteste situaţia de fapt reţinută de instanţe, inculpata a considerat şi consideră că încadrarea juridică dată faptelor săvârşite este greşită şi că hotărârile sunt nelegale şi netemeinice.
A susţinut că din moment ce nu a acţionat cu intenţia de a o lipsi de libertate pe partea vătămată ci de a-şi recupera banii pe care aceasta i-a sustras în ziua anterioară, în mod greşit a fost condamnată pentru infracţiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 189 alin. (1), lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar conform alin. (2), în cazul în care fapta este săvârşită prin simulare de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, sau dacă, în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi sunt puse în pericol, pedeapsa este închisoare de la 5 la 12 ani.
Existenţa infracţiunii este condiţionată esenţial de cerinţa ca lipsirea de libertate să fi fost săvârşită în mod ilegal.
Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
Sunt categorii de persoane a căror situaţie personală impune şi justifică luarea unor măsuri de restrângere sau lipsire a libertăţii lor. Este cazul persoanelor împotriva cărora s-a luat în condiţiile legii măsura reţinerii sau arestării preventive, arestate în vederea executării unei pedepse privative de libertate, a militarilor încazarmaţi, a bolnavilor internaţi (psihic periculoşi, suferinzi de unele boli contagioase), sportivilor aflaţi în cantonament; unele categorii de salariaţi în perioada exercitării unor anume însărcinări, acţiuni.
Numai în situaţii ca cele arătate, restrângerea sau lipsirea libertăţii nu au semnificaţie penală pentru că fie ele sunt admise fiind utile social, fie că cei care le suportă îşi îndeplinesc o obligaţie au consimţit la aceasta odată cu acceptarea unui anume statut.
Din declaraţiile martorilor: S.I. (conducătorul autoturismului cu care a fost răpită partea vătămată), C.G. şi T.M, rezultă că inculpata a lipsit-o de libertate pe partea vătămată prin exercitarea de violenţe, obligând-o să urce în autoturism, după care a fost dusă la locuinţa inculpatei, de unde a fost eliberată de organele de poliţie.
Chiar dacă scopul a fost acela de a-şi recupera banii, inculpata a acţionat prin nesocotirea legii, lipsind de libertate în mod ilegal o persoană, astfel că fapta sa a fost corect încadrată în dispoziţiile art. 189 alin. (2) C. pen.
Deposedarea prin smulgere de la gât şi de pe degete a bijuteriilor în condiţiile în care partea vătămată era lipsită de libertate, aflată într-un autoturism; fără posibilitatea de a se opune în vreun fel, constituie infracţiunea de tâlhărie, astfel că şi sub acest aspect, hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice.
Pedepsele aplicate de prima instanţă şi reduse de instanţa de apel ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante, nu reflectă adevăratul pericol social al faptei şi făptuitorului, ele urmând a fi reduse.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că faptele reţinute de instanţe au avut loc între două femei care aparţin etniei romilor, comunitate a cărei membri în cea mai mare parte nu sunt şcolarizaţi şi sunt crescuţi după alte reguli decât restul cetăţenilor. Gradul redus de instrucţie, obiceiurile şi regulile după care se rezolvă stările conflictuale îi împiedică să realizeze (conştientizeze) în anumite situaţii că un anumit comportament poate fi antisocial, chiar având semnificaţie penală. În astfel de situaţie s-a aflat inculpata, care după ce s-a văzut deposedată de banii obţinuţi prin vânzarea unor monede din aur, chiar dacă a reclamat fapta organelor de cercetare penală, a considerat că este bine şi chiar se impune să le caute pe ţigăncile care au tâlhărit-o.
În loc să anunţe poliţia că a identificat una din făptuitoare, inculpata a acţionat cum a crezut ea că este mai sigur pentru ca să-şi recupereze banii, iar acest mod de a acţiona trebuia sancţionat cu pedeapsa care să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.
Chiar instanţa de apel a motivat că inculpata a făcut dovada cu acte că este mama a 5 copii minori, că se bucură de o bună reputaţie în comunitatea romilor, nu este şcolarizată, este bolnavă prezentând H.T.A. şi lombosciatică şi nu are antecedente penale, iar în raport de aceste date, a reţinut circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen.
Având în vedere datele general pozitive care o caracterizează pe inculpată, faptul că partea vătămată a declarat că s-a împăcat cu inculpata şi ţinând seama de condiţiile concrete în care s-au săvârşit infracţiunile, Curtea consideră că scopul pedepsei poate fi atins prin reducerea acesteia la un an închisoare cu executare în regim de detenţie.
Aşa fiind, recursul urmează a fi admis şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casând Decizia se va dispune reducerea pedepselor la câte un an închisoare cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce durata arestării preventive de la 23 la 29 iulie 2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata S.M. împotriva deciziei penale nr. 482 din 18 septembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia atacată cu privire la individualizarea pedepselor.
Înlătură dispoziţiile art. 34 lit. b) C. pen. şi sporul de pedeapsă de 2 luni închisoare.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi 3 ani închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Reduce pedepsele de câte 3 ani închisoare, aplicate inculpatei, pentru infracţiunile, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., la câte un an închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 iulie 2000, până la 29 iulie 2000.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2198/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2/2003. Penal. Art.113 c.pen. Recurs în anulare → |
|---|
