CSJ. Decizia nr. 2200/2003. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2200/2003
Dosar nr. 5178/2002
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În fond după casare, Tribunalul Buzău prin sentinţa penală nr. 110 din 26 iulie 2001, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 C. pen. şi art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a inculpatului M.V., pentru comiterea infracţiunii, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza prevederilor art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
A dispus ca pe termen de un an inculpatul M.V. să fie lipsit de drepturile menţionate în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza prevederilor art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen.
În baza prevederilor art. 359 C. proc. pen., s-a dispus atragerea atenţiei inculpatului M.V. asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 C. pen. şi art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.M.C., pentru comiterea infracţiunii, prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza prevederilor art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), l-a condamnat pe inculpatul P.M.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
A dispus ca pe termen de un an, inculpatul P.M.C. să fie lipsit de drepturile menţionate în art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza prevederilor art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, în conformitate cu prevederile art. 82 C. pen.
În baza prevederilor art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului P.M.C. asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza prevederilor art. 348 C. proc. pen., în referire la prevederile art. 170 C. proc. pen., a dispus anularea actelor false.
A respins excepţia privind prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune.
În baza prevederilor art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul P.M.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.R.D., sucursala Buzău la plata a 372.654.768 lei reprezentând actualizarea la inflaţie a sumei de 976.000 lei către S.C. T. S.R.L. Buzău, cu sediul în Buzău.
În baza prevederilor art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., în referire la dispoziţiile art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul M.V. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.R.D., sucursala Buzău la plata a 1.632.655.493 lei reprezentând actualizarea la inflaţie a sumei de 4.276.000 lei către partea civilă S.C. T. S.R.L. Buzău.
A reţinut instanţa că inculpaţii M.V. şi P.M.C., în perioada 1991-1992 au fost angajaţi la B.R.D., filiala Buzău, în funcţiile de operatori ghişeu. Aceştia trebuiau să efectueze operaţiuni bancare constând în suplimentare şi alimentarea conturilor agenţilor economici cu sume de bani pe care aceştia le depuneau sau le erau virate în cont de alţi parteneri de afaceri.
Conform legislaţiei financiare bancare, în vigoare la acea dată, fiecare beneficiar al serviciilor bancare, i se deschidea mai întâi un cont de bază, denumit cont de disponibilităţi.
Ulterior, titularului de cont respectiv i se individualiza un cont distinct, în care, exclusiv la cererea sa, materializat într-o dispoziţie de plată, i se vira suma dorită din contul de disponibilităţi, pentru suma trecută în acest ultim cont, eliberându-i-se titularului de cont un carnet de cecuri cu limita de sumă conţinând 25 file.
În rubrica specială a acestui carnet, funcţionari anume desemnaţi de unitatea bancară, printre care şi cei doi inculpaţi, aveau sarcina de serviciu de a înscrie sumele de bani existente în acest sub cont şi în mod firesc să suplimenteze soldul la cererea titularului.
Suplimentarea soldului corespunzător carnetului de cecuri cu limita de sumă se putea face numai pe baza dispoziţiilor de plată din disponibilităţi, întocmită şi semnată de titularul contului.
În situaţia în care contul de disponibilităţi era epuizat s-au insuficient, titularul de cont trebuia să alimenteze mai întâi pe acesta, firesc, primind foaia de vărsământ o chitanţă bancară.
În perioada decembrie 1991 – aprilie 1992, cei doi inculpaţi separat, şi în mod repetat au făcut menţiuni în sensul suplimentării soldului din carnetele de cecuri cu limita de sumă eliberate de B.R.D., sucursala Buzău, societăţii comerciale T. S.R.L. Buzău, cu suma totală de 5.252.000 lei.
S-a reţinut că depunerile de bani ce alcătuiesc această sumă nu s-a regăsit în evidenţa contabilă a băncii.
La data de 9 ianuarie 1992, inculpatul P.M.C. a primit de la T.M., administratorul părţii civile S.C. T. S.R.L. Buzău suma de 176.000 lei, promiţându-i că îi va depune personal în contul de disponibilităţi al cestuia şi că tot el va întocmi formalităţile de virare a acestei sume în contul C.V.L.
A suplimentat personal soldul din carnetul C.V.L. al deponentului semnând şi aplicând ştampila cu antetul băncii, însă suma respectivă în materialitatea ei nu a mai virat-o în contul C.V.L.
În mod asemănător a procedat inculpatul şi în ziua de 10 ianuarie 1992, când a primit de la acelaşi agent economic suma de 800.000 lei.
Cu aceeaşi ocazie inculpatul a certificat existenţa în contul C.V.L. al deponentului a sumei totale de 976.000 lei semnând şi aplicând ştampila băncii şi pe cotorul cecului.
Suma de 800.000 lei inculpatul şi-a însuşit-o.
S-a concluzionat că faptele expuse întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen. şi respectiv art. 282 C. pen., comise în forma continuată.
În aceeaşi perioadă T.C., soţia lui T.M., administratorul părţii civile s-a prezentat de mai multe ori la inculpatul M.V. având asupra sa diferite sume de bani şi carnetul C.V.L. al societăţii T. S.R.L., i-a dat banii inculpatului, acesta din urmă promiţându-i că îi va introduce în contul de disponibilităţi al societăţii şi apoi îi va vira în contul C.V.L., operaţiuni financiar contabile pe care însă nu le-a mai făcut.
În schimb de fiecare dată, inculpatul M.V. a suplimentat fictiv contul C.V.L. al societăţii susmenţionate astfel:
- la data de 21 ianuarie 1992 cu suma de 1.900.000 lei;
- la data de 21 februarie 1992 cu suma de 1.000.000 lei;
- la data de 6 martie 1992 cu suma de 1.800.000 lei.
Pe menţiunile făcute în carnetele C.V.L. de fiecare dată, inculpatul M.V. a aplicat ştampila băncii şi a semnat.
A reţinut instanţa că, faptele comise de inculpatul M.V. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen. şi respectiv art. 282 alin. (1) C. pen., în forma continuată.
În sarcina inculpatului P.M.C. s-a mai reţinut că:
La data de 13 decembrie 1991, reprezentantul părţii civile a obţinut de la B.R.D. Buzău un credit de 2.000.000 lei conform contractului nr. 865/1991.
Inculpatul P.M.C. i-a eliberat lui T.M. un carnet C.V.L., alimentat cu 2.000.000 lei, la data de 19 decembrie 1991, înscriind ca sursă de suplimentare contul de credite.
În fapt, i s-a alimentat acest cont al C.V.L. cu suma de 1.500.000 lei tocmai la data de 31 decembrie 1991, iar restul de 500.000 lei i l-a virat în acelaşi cont abia la 19 februarie 1992, deci la 2 luni după ce eliberase carnetul C.V.L.
S.C. T. S.R.L., în perioada 19 decembrie 1991 – 31 decembrie 1991, convins că acest credit de 2.000.000 lei i-a fost alimentat în contul C.V.L. a utilizat filele C.V.L. pentru diverşi funcţionari, în sumă totală de 2.000.000 lei.
Cum contul C.V.L. nu avea disponibil, nu s-au putut deconta filele de C.E.C.
S-a concluzionat că fapta comisă de P.M.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (1) C. pen.
În final la nivelul lunii martie 1992, prejudiciul cauzat părţii civile S.C. T. S.R.L. Buzău a fost de 5.252.000 lei.
Cu privire la infracţiunile de înşelăciune reţinute în sarcina inculpaţilor, a motivat instanţa că urmează a se dispune încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripţia specială, prevăzută de art. 124 C. pen.
Cu privire la individualizarea pedepselor s-a avut în vedere pericolul social al faptelor, paguba mare cauzată, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, persoane cu pregătire profesională superioară care se află la primul conflict cu legea penală.
Referitor la latura civilă, prejudiciile cauzate de inculpaţi au fost actualizate, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Apelurile declarate de inculpaţii P.M.C., M.V. şi de partea responsabilă civilmente B.R.D., sucursala Buzău, au fost admise prin Decizia penală nr. 494 din 6 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
A fost desfiinţată în parte sentinţa, atât în latură penală, cât şi în latură civilă.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., i-a achitat pe inculpaţii apelanţi pentru actele materiale din 10 ianuarie 1992, 21 ianuarie 1992, 22 februarie 1992 şi 6 martie 1992, reţinute în componenţa infracţiunii, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A constatat că prejudiciul total produs părţii civile S.C. T. S.R.L. Buzău este în sumă de 652.000 lei, din care 176.000 lei produs de inculpatul P.M.C. şi 476.000 lei produs de inculpatul M.V., la datele de 9 ianuarie 1992 şi respectiv la 24 martie 1992.
A obligat partea responsabilă civilmente, în solidar cu inculpatul P.M.C. la 176.000 lei şi în solidar cu inculpatul M.V. la despăgubiri în sumă de 476.000 lei către partea civilă S.C. T. S.R.L. Buzău, plus dobânda practicată lunar de B.R.D., sucursala Buzău, începând cu 9 ianuarie 1992, pentru inculpatul P.M.C. şi cu 24 martie 1992, pentru inculpatul M.V., până la achitarea integrală a debitului.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A reţinut instanţa de apel că din actele dosarului, cât şi din conţinutul expertizei efectuată de Z.D., rezultă că cei doi inculpaţi şi-au depăşit în anumite situaţii şi cazuri, atribuţiile pe care le aveau de îndeplinit, potrivit fişei postului, suplimentând carnetele C.E.C. cu sume ce au fost utilizate la efectuarea unor plăţi către furnizori, fără a avea în acest sens, ordinul expres al părţii civile, prin administrator.
Astfel de suplimentări au avut loc la datele de 9 ianuarie, 10 ianuarie, 21 ianuarie, 22 februarie şi 6 decembrie 1992, însă pentru 4 din cele 6 acte materiale reţinute în conţinutul infracţiunii de înşelăciune, există dovezi din care rezultă că sumele nu au fost însuşite de inculpaţi, ci au fost utilizate pentru efectuarea unor plăţi pentru furnizori, iar în unele cazuri contul de disponibilităţi pentru carnete C.E.C. cu valoare limitată a fost suplimentat din disponibilităţile existente în contul curent al titularului, astfel încât, nu se poate aprecia că prin operaţiunile efectuate s-ar fi produs prejudiciu părţii civile sau că inculpaţii ar fi urmat să înşele societatea respectivă.
În ceea ce priveşte suma de 800.000 lei cu care inculpatul P.M.C. a alimentat la 10 ianuarie 1992 contul de disponibilităţi nu se poate afirma că aceasta a reprezentat o manoperă dolozivă realizată în scopul însuşirii sumei, atâta timp cât suma respectivă exista în contul curent al titularului şi a fost necesară pentru efectuarea unor plăţi.
La data de 21 ianuarie 1992, inculpatul M.V. a suplimentat acelaşi cont de utilităţi cu suma de 1.900.000 lei, însă această sumă a fost folosită pentru efectuarea unor plăţi către furnizori, pe baza unor file cec emise de către S.C. T. S.R.L. Buzău, pentru furnizorii săi, respectiv A. Târgovişte, S. S.R.L., U. şi C.M., etc.
Acelaşi fapt s-a întâmplat şi la faptele din 21 februarie 1992, pentru suma de 1.000.000 lei şi respectiv 6 martie 1992, pentru suma de 1.800.000 lei, operaţiunile fiind efectuate de acelaşi inculpat M.V., însă sumele fiind utilizate pentru efectuarea unor plăţi către furnizori, cum ar fi S. Bucureşti, marfă, H. Bucureşti, marfă, S. Buzău, R. Bucureşti, C. Bucureşti, U. Bucureşti, astfel încât, nu se poate aprecia cu privire la aceste acte materiale că banca şi salariaţii săi ar fi înşelat sau ar fi produs o operaţiune de suplimentare care să fi adus prejudicii părţii civile S.C. T. S.R.L. Buzău.
Curtea a apreciat că în sarcina celor doi inculpaţi nu se pot reţine actele materiale din actele menţionate, ceea ce va atrage pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru acestea.
Această soluţie a dus şi la modificarea laturii civile a cauzei, în sensul că inculpatul P.M.C. va răspunde doar pentru prejudiciul cauzat părţii civile la data de 9 ianuarie 1992, în sumă de 176.000 lei, iar inculpatul M.V. va răspunde doar pentru prejudiciul de 476.000 lei produs la data de 24 martie 1992, sume la care cei doi vor fi obligaţi către partea civilă în solidar cu partea responsabilă civilmente.
S-a dispus obligarea inculpaţilor în solidar cu partea responsabilă civilmente, alături de paguba efectiv produsă şi a folosului nerealizat constând în dobânda practicată lunar de partea responsabilă civilmente, începând cu data de 9 ianuarie 1992, pentru inculpatul P.M.C. şi cu data de 24 martie 1992, pentru inculpatul M.V., sume ce se vor calcula până la data achitării integrale a debitului.
S-a concluzionat că prima instanţă corect a înlăturat apărările constante ale inculpaţilor privind nevinovăţia lor în privinţa ambilor inculpaţi, fiind evident că cei doi au făcut menţiuni în sensul suplimentării soldurilor din carnetele de cecuri cu limită de sumă, eliberate de B.R.D., sucursala Buzău părţii civile S.C. T. S.R.L. Buzău, fără a avea acceptul în acel sens al părţii civile, încălcându-şi astfel atribuţiile de serviciu şi prejudiciind pe partea civilă, singura care avea dreptul să dispună asupra modului de mişcare între conturi, al sumelor de care dispunea.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpaţii P.M.C., M.V., partea civilă S.C. T. S.R.L. Buzău şi partea responsabilă civilmente B.R.D., sucursala Buzău.
Inculpaţii au solicitat achitarea pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, cu motivarea că nu sunt vinovaţi.
Partea civilă a solicitat actualizarea despăgubirilor la care au fost obligaţi inculpaţii, conform ratei inflaţiei.
Partea responsabilă civilmente, a solicitat achitarea inculpaţilor.
Examinând recursurile declarate se constată că nu sunt fondate.
Vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunile, prevăzute de art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. (cu privire la fapta din 9 ianuarie 1992, reţinută în sarcina inculpatului P.M.C. şi fapta din 24 martie 1992, reţinută în sarcina inculpatului M.V.), a fost corect reţinută, rezultând neîndoielnic din actele dosarului, conform situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel.
Corect s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunile de înşelăciune, constatând că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
Motivul de recurs comun al inculpaţilor prin care au solicitat achitarea, nu poate fi primit, probele administrate confirmând că inculpaţii au făcut menţiuni privind suplimentarea soldurilor din carnetele de cecuri cu limită de sumă eliberate de B.R.D., sucursala Buzău părţii civile S.C. T. S.R.L., cauzându-i acesteia o pagubă importantă.
Recursul părţii civile prin care a solicitat actualizarea despăgubirilor, conform ratei inflaţiei, nu este întemeiat.
Instanţa de apel a obligat inculpaţii în solidar cu partea responsabilă civilmente, pe lângă despăgubirile stabilite şi la dobânda bancară practicată lunar de B.R.D. începând cu 9 ianuarie 1992 şi respectiv de la 24 martie 1992, până la achitarea integrală a debitului.
Această dispoziţie a instanţei reprezintă o reparaţie integrală a pagubei cauzate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs al părţii responsabile civilmente B.R.D., sucursala Buzău, prin care a solicitat achitarea inculpaţilor, aceasta în raport de art. 3852 cu referire la art. 362 lit. d) C. proc. pen., poate declara recurs numai în ceea ce priveşte latura civilă.
Faţă de cele reţinute, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursurile declarate ca nefondate.
Recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.M.C. şi M.V., partea civilă S.C. T. S.R.L Buzău şi partea responsabilă civilmente B.R.D. sucursala Buzău, împotriva deciziei penale nr. 494 din 6 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurenţii la câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2/2003. Penal. Art.113 c.pen. Recurs în anulare | CSJ. Decizia nr. 2201/2003. Penal. Art.257 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
