CSJ. Decizia nr. 2195/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2195/2003
Dosar nr. 4036/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa nr. 230,pronunţată la data de 6 iunie 2002, în dosarul penal nr. 71/2002, Tribunalul Botoşani a condamnat pe inculpatul U.R.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de un an închisoare. S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a reţinut reţinerea de 24 ore, 25 mai 2002.
S-a constatat că partea vătămată H.D.M. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt că inculpatul, în noaptea de 24 mai 2000, în jurul orei 1,00, după ce a strigat-o pe partea vătămată pentru a-i capta atenţia, nereuşind i-a smuls geanta de pe umăr şi a fugit cu ea. Partea vătămată s-a dezechilibrat, a strigat şi cei din jur l-au imobilizat pe inculpat, care aruncase pe jos geanta după ce fugise.
Probele administrate: declaraţiile martorilor, declaraţia părţii vătămate au confirmat recunoaşterea inculpatului. Acesta a fost sincer şi a regretat în mod deosebit atitudinea avută şi pe care nu şi-o poate explica. În declaraţia sa, inculpatul a arătat că era într-o stare de depresie puternică şi după consumarea de alcool, atunci când a făcut ceva absolut accidental şi nespecific în viaţa sa.
Statul de student, comportarea anterioară şi ulterioară ireproşabilă, regretul deosebit, au determinat instanţa care a constatat că s-a comis o infracţiune de tâlhărie, dar într-o formă foarte uşoară, să aplice cea mai mică pedeapsă legal pronunţată prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi prin darea acestora efectului juridic maxim.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin Decizia nr. 302, pronunţată la 16 septembrie 2002, în dosarul nr. 3519/2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului, obligându-l la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii inculpatul, în termen legal a declarat recurs, invocând ca motiv de casare dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv greşita condamnare pentru o infracţiune ale căror elemente constitutive nu erau întrunite, lipsind intenţia.
Recurentul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată şi sentinţa de condamnare în raport de motivul invocat şi de probe, Curtea constată că recursul este nefondat.
Infracţiunea de tâlhărie este furtul (respectiv luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept) săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau urmat de acestea pentru asigurarea scăpării, a păstrării bunului sustras.
Din declaraţiile părţii vătămate, a inculpatului şi ale martorilor L.R., R.P.D., U.A.C., T.M.I., instanţa a reţinut corect desfăşurarea evenimentelor.
Acestea au cuprins deposedare, violenţă şi însuşirea poşetei părţii vătămate, elemente ce constituie conţinutul infracţiunii de tâlhărie.
Scopul însuşirii a fost atins, intenţia însuşirii s-a manifestat prin gestul făcut, mobilul însuşirii neinteresând existenţa infracţiunii ci, eventual aprecierea cuantumului pedepsei.
Mobilul, posibil să nu fi avut o reprezentare clară în conştiinţa inculpatului, dar aceasta nu e motiv de a considera lipsă un element constitutiv, mobilul neavând acest caracter, iar latura subiectivă fiind evidentă.
Odată reţinută săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, chiar şi în cea mai simplă şi atipică formă a sa, nu se poate considera că fapta este lipsită de pericolul social specific săvârşirii unei infracţiuni.
Toate împrejurările de fapt şi personale au fost avute în vedere de instanţe, în mod corect s-au reţinut circumstanţe atenuante şi s-a redus pedeapsa aplicată la minim, nerămânând vreo posibilitate neluată în seamă, astfel încât inculpatului nu-i rămâne decât să accepte consecinţa rătăcirii sale şi să profite de şansa oferită de o pedeapsă redusă, de a-şi continua studiile şi în general procesul de instrucţie.
Pentru considerentele arătate, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.R.C. împotriva deciziei penale nr. 302 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii de o zi din 25 mai 2002.
Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2194/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2196/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
