CSJ. Decizia nr. 2236/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2236/2003
Dosar nr. 1005/200.
Şedinţa publică din 14 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 190 din 3 octombrie 2002 a Tribunalului Caraş-Severin au fost condamnaţi inculpaţii:
1. L.I. la:
- 11 ani închisoare şi 6 luni interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea aceloraşi drepturi, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ş.
- un an închisoare (2 pedepse), pentru infracţiunea, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U. nr. 105/2001.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare cu un spor de 6 luni închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor menţionate.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 628 din 10 iulie 2000 a Tribunalului Timiş şi a dispus să o execute pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în total 12 ani închisoare.
2. P.C. la:
- un an închisoare (2 pedepse), pentru infracţiunea, prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U. nr. 195/2001 şi la - 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 71 din aceeaşi ordonanţă, urmând să execute în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu un spor de 6 luni, în total 3 ani închisoare ş.
3. L.G.N. la:
- 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., şi l.
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând să execute, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor menţionate.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat restul de 619 zile rămase neexecutate, din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 249 din 30 martie 2001 a Tribunalului Timiş, rest pe care l-a contopit în pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul L.G.N. urmând să execute, cu spor de 6 luni, pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare.
Totodată, tribunalul a menţinut starea de arest a inculpaţilor, a dedus din pedepse durata arestării preventive de la 24 noiembrie 2001 la zi, a confiscat, în baza art. 118 lit. b) C. pen., autoturismul Dacia, aparţinând lui L.I., care a servit la săvârşirea infracţiunilor, a confiscat în baza art. 118 lit. e) C. pen., cantitatea de1850 gr. canabis şi a obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul L.I., cu ocazia deplasării în Iugoslavia a cunoscut pe un cetăţean sârb, cu numele de Z. cu care s-a înţeles să-i vândă marijuana, dacă va găsi cumpărători.
În acest sens, inculpatul L.I. a contactat pe martorul M.M., căruia i-a propus să-i vândă 12 kg de marijuana cu 12.000 mărci germane. Împreună cu acest martor (care denunţase între timp fapta) inculpatul, în ziua de 23 noiembrie 2001, s-a deplasat la locuinţa inculpatului L.G.N. din localitatea Răcăşdia, care l-a pus în legătură cu inculpatul P.C., cu scopul ca aceştia din urmă să-l călăuzească în vederea trecerii frontierei de stat.
Fiind călăuzit de inculpatul P.C., în aceeaşi noapte, inculpatul L.I. a trecut frontiera de stat în Iugoslavia pe la borna 1046 unde cetăţeanul iugoslav care-l aştepta, potrivit înţelegerii, i-a dat cantitatea de 2 kg marijuana, primind de la inculpat 2000 mărci germane.
În aceeaşi noapte inculpaţii L.I. şi P.C. s-au întors la locuinţa acestuia din urmă, unde-i aştepta şi inculpatul L.G.N. şi martorul M.M. Apoi, s-au deplasat în două autoturisme (inculpatul L.G.N. împreună cu inculpatul P.C. cu autoturismul BMV şi inculpatul L.I. cu martorul M.M. cu autoturismul Dacia) şi între localităţile Răcăşdia şi Oraviţa, au fost opriţi de organele de poliţie, găsindu-se în autoturismul Dacia condus de inculpatul L.I., o plasă de naylon conţinând 1851 gr. canabis, drog de risc.
Prin Decizia penală nr. 41 din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii L.I., P.C. şi L.G.N.
Împotriva acestei decizii inculpaţii L.I. şi L.G.N. au declarat recurs.
Inculpatul L.I. a solicitat achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru cele două infracţiuni de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzute de art. 70 alin. (1) din OG nr. 105/2001, susţinând că s-a întâlnit cu cetăţeanul sârb pe teritoriul României din zona de frontieră, astfel că greşit i s-a reţinut şi infracţiunea de introducere de droguri, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000; că greşit s-a dispus confiscarea autoturismului său, deoarece cantitatea de 1834 gr. canabis putea fi transportată şi fără ajutorul autoturismului şi în sfârşit că se impunea reducerea pedepsei atât potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât a contribuit la identificarea şi a altor persoane traficante de droguri, cât şi a circumstanţelor personale, temeiuri de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 12, 14 şi 171 C. proc. pen.
Inculpatul L.G.N. a cerut reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a acesteia, conform art. 81 C. pen., temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Criticile formulate de inculpaţi nu sunt întemeiate, însă recursul declarat de inculpatul L.I. este fondat pentru motivele invocate de procuror, după cum se va arăta mai jos.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor şi, de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale comise.
Critica inculpatului L.I. referitoare la infracţiunile de trecere frauduloasă a frontierei şi introducere de droguri, nu este întemeiată.
Drept urmare, corect au reţinut şi instanţele, vinovăţia inculpaţilor, rezultă incontestabil din declaraţiile inculpatului P.C. care l-a călăuzit în vederea trecerii frontierei de stat, a martorului M.M. cu care inculpatul recurent s-a înţeles să-i vândă drogurile procurate de la un cetăţean iugoslav, a inculpatului L.G.N. care i-a intermediat legătura cu inculpatul P.C. şi a constatărilor consemnate în procesul verbal de cercetare a urmelor lăsate pe sol la trecerea frontierei.
Dealtfel, inculpatul L.I. a recunoscut fapta în cursul urmăririi penale, astfel că revenirea la instanţă nu se justifică.
Referitor la măsura de siguranţă a confiscării autoturismului inculpatului recurent, corect instanţele au reţinut că acest mijloc de transport a servit la comiterea infracţiunii, întrucât a asigurat nu numai transportul cantităţii de drog, ci şi deplasarea rapidă a inculpatului cu posibilitatea de a se îndepărta cu uşurinţă de locul comiterii infracţiunilor şi a fi astfel mai greu de prins.
Împrejurarea că inculpaţii au fost surprinşi de organele de poliţie se explică prin denunţul făcut de martorul M.M.
Nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la modul de individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor recurenţi.
Sub acest aspect nu sunt îndeplinite condiţiile, prevăzute de art. 16 din Legea nr. 143/2000 referitoare la reducerea la jumătate a limitelor pedepsei, prevăzute de lege, întrucât inculpatul L.I. nu a denunţat şi facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, ceilalţi inculpaţi din cauză fiind identificaţi de organul de urmărire penală cu ocazia celor două autoturisme cu care circulau, la denunţul formulat de martorul M.M.
Pe de altă parte, instanţele au avut în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în care sens au ţinut seama de gradul de pericol social al infracţiunilor comise şi persoanei inculpaţilor (au mai fost condamnaţi pentru fapte penale), astfel că pedepsele aplicate orientate spre limita minimă prevăzută de lege sunt necesare pentru reeducarea lor şi prevenirea comiterii altor infracţiuni.
Recursul inculpatului L.I. este fondat, însă pentru motivul invocat de procuror referitor la incidenţa prevederilor Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse.
În acest sens, se va admite recursul declarat de acest inculpat, şi se va constata că cele două pedepse de câte un an închisoare, aplicate pentru infracţiunea, prevăzută de art. 70 din O.U. nr. 105/2001 sunt graţiate în întregime, condiţionat, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi OUG nr. 18/2003.
Se va menţine dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a pedepsei anterioare de 6 luni, precum şi sporul de pedeapsă de 6 luni, inculpatul L.I. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare.
Potrivit art. 3857 C. proc. pen., recursul inculpatului L.I. se va extinde şi faţă de inculpatul P.C. care nu a declarat recurs şi se vor constata graţiate cele două pedepse, aplicate pentru infracţiunile, prevăzute de art. 70 alin. (1) şi art. 71 alin. (1) din OUG nr. 105/2001.
Recursul declarat de inculpatul L.G.N. va fi respins pentru considerentele expuse, acesta nebeneficiind nici de incidenţa Legii nr. 543/2002, întrucât este recidivist.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 41 din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează hotărârea atacată, precum şi sentinţa penală nr. 190 din 3 octombrie 2002 a Tribunalului Caraş Severin, numai cu privire la incidenţa Legii nr. 543/2002 referitoare la graţierea unor pedepse.
Înlătură dispoziţiile art. 33 şi art. 34 C. pen. şi descontopeşte pedeapsa principală de 11 ani închisoare în pedepsele componente:
-11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;
-5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 şi
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2003 şi OUG nr. 18/2003, constată că pedepsele de câte un an închisoare, aplicate în baza art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 sunt graţiate integral şi condiţionat.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.
Menţine sporul de 6 luni închisoare şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 628 din 10 iulie 2000 a Tribunalului Timiş, astfel că inculpatul va executa, în total, pedeapsa de 12 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 6 ani.
Compută din pedeapsă, durata arestării preventive a inculpatului de la 24 noiembrie 2001, la 14 mai 2003.
Extinde efectele recursului declarat de inculpatul L.I. şi asupra inculpatului P.C.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi OUG nr. 18/2002, constată că pedepsele de câte un an închisoare şi de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate în baza art. 70 alin. (1) (2 fapte) şi respectiv art. 71 alin. (1) din OUG 105/2001 sunt graţiate integral şi condiţionat.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Înlătură sporul de 6 luni închisoare.
Respinge recursul declarat de inculpatul L.G.N. împotriva deciziei penale sus-menţionate, ca nefondat.
Compută pentru ambii inculpaţi, perioada arestării preventive de la 24 noiembrie 2001, la 14 mai 2003.
Obligă pe recurentul inculpat L.G.N. la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2235/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2237/2003. Penal → |
|---|
