CSJ. Decizia nr. 234/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 234/2003
Dosar nr. 4384/2002
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 10 din 7 octombrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionara M.F.
A fost obligată petiţionara la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt că, prin plângerea introdusă la 27 august 2002, petiţionara M.F., cu domiciliul ales în municipiul Ploieşti, a solicitat anularea soluţiei date prin rezoluţia nr. 23/P/2000 din 12 mai 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a dispus neânceperea urmăririi penale împotriva făptuitorului P.M., notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Petiţionara M.F. a formulat iniţial plângere penală împotriva nepotului său M.G.N., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 288 şi art. 291 C. pen., susţinând că, acesta ar fi contrafăcut semnătura defunctei M.R. (mama persoanei vătămate şi bunica făptuitorului) pe o serie de înscrisuri pe care le-a depus în dosarul civil nr. 2893/RCA/1998 al Judecătoriei Câmpina, având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3049 din 27 aprilie 1994 şi partajarea averii rămase de pe urma defuncţilor M.G.N. şi M.R.
Ulterior, petiţionara a făcut plângere şi împotriva notarului public P.M., care a întocmit actul autentic, pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Faţă de calitatea unuia dintre făptuitori, de notar public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, unde se depusese iniţial plângerea, şi-a declinat competenţa, prin rezoluţia nr. 294/P/2000, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti .
Din conţinutul plângerii şi din declaraţia persoanei vătămate reiese că M.G.N. ar fi uzat în instanţă şi de înscrisuri sub semnătură privată false şi anume, o cerere şi o chitanţă,care, în realitate, nu erau semnate de defuncta M.R., aşa cum pretinde nepotul său, iar o altă cerere adresată Notarului de Stat la 27 aprilie 1994 şi un plan de situaţie (anexa contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3049/27 aprilie 1994) conţin de asemenea semnături contrafăcute ale defunctului.
S-a mai reţinut că, petiţionara a susţinut că planul de situaţie incriminat, nici nu a fost întocmit în 1994, ci ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare mai sus menţionat, deoarece nepotul său l-a depus la dosarul civil abia în anul 1996, aşa încât, toate actele depuse de M.G.N. în litigiu civil sunt false.
Ulterior, petiţionara a solicitat efectuarea de cercetări penale şi asupra notarului P.M. de la notariatul Câmpina, deoarece acesta a ştiut că nepotul său, M.G.N. foloseşte acet false, unele autentificate chiar de către notarul public mai sus menţionat.
În urma verificărilor efectuate asupra actelor care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare la care se referă petiţionara, s-a constatat că notarul public P.M. nu a comis nici un fals, iar actele avute în vedere la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3049 din 27 aprilie 1994 au fost corecte.
Faţă de această situaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, prin rezoluţia nr. 23/P/2000 din 12 mai 2000, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorului P.M., pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi a disjuns cauza privind pe făptuitorul M.G.N. şi continuarea arestărilor împotriva acestuia, pentru comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals,prevăzute de art. 288, 290 şi 291 C. pen.
Verificând actele de urmărire penală primară, efectuate de procurorul însărcinat cu soluţionarea plângerii penale a părţii vătămate, în urma sesizării depusă de petiţionară la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, acest organ prin rezoluţia nr. 1371/II/2000 din 11 iulie 2000, a respins-o ca neîntemeiată.
După comunicarea soluţiei, petiţionara s-a adresat Curţii de Apel Ploieşti cu plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorului P.M., în calitate de notar public, aşa cum s-a arătat mai sus.
Instanţa a mai reţinut că din actele şi lucrările dosarului de la urmărirea penală ataşate, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, nu se poate reţine în sarcina notarului public infracţiunea de fals intelectual, aşa cum susţine petiţionara, iar din actele avute în vedere pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3049/27 aprilie 1994 şi care se află la mapa cu acte autentice, la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Câmpina, nu sunt false, cum se susţine şi oricum, notarul de stat nu era obligat să facă o verificare amănunţită a acestora.
În motivarea hotărârii, prima instanţă a mai arătat că, responsabilitatea pentru eventuala folosire a unor acte false la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare, aparţine făptuitorului M.G.N., faţă de care s-a disjuns cauza şi se continuă cercetările, astfel că plângerea petiţionarei în ceea ce-l priveşte pe făptuitorul P.M., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 23/P/2000 din 12 mai 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este neîntemeiată, urmând să se respingă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionara M.F., considerând că aceasta a fost dată cu încălcarea legii.
În motivarea recursului, petiţionara a arătat că la data de 1 octombrie 2001, a formulat o nouă plângere penală, la recomandarea instanţei de judecată civilă, faţă de notarul P.M. şi M.G.N., pentru alte aspecte decât cele care au făcut obiectul unei alte plângeri penale din 2000 împotriva aceloraşi persoane.
Petiţionara a mai relatat că, parchetul a ataşat noua plângere la dosarul nr. 23/P/2000 şi a respins-o cu motivarea că în anul 2002 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notar.
Petiţionara a criticat hotărârea atacată, în sensul că ea este nelegală, deoarece i s-a încălcat dreptul constituţional de liber acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, s-a încălcat principiul aflării adevărului, prevăzut de art. 3 C. proc. pen. şi principiul rolului activ al organelor de urmărire penală, prevăzut de art. 4 C. proc. pen.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi să se dispună obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti să deschidă dosar penal pentru plângerea din 1 octombrie 2001, să efectueze cercetarea penală în cauză şi cu verificarea tuturor faptelor sesizate, respectând principiul adevărului şi al rolului activ.
Recursul declarat nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim-procurorul parchetului. În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către acesta, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că petiţionara M.F. a formulat numeroase plângeri împotriva făptuitorilor M.G.N. şi P.M., plângerea în cauză fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu nr. 3167/II/2/2001 din 5 martie 2002 şi ataşată dosarului nr. 23/P/2000.
La data de 20 martie 2002, ca răspuns la această plângere, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti i-a comunicat petiţionarei că faţă de notarul P.M. s-a dispus neînceperea urmării penale pentru infracţiunea reclamată de aceasta, respectiv fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), prin rezoluţia nr. 23/P/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. În aceeaşi adresă s-a mai arătat că, prin rezoluţia nr. 2117/II/2/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus şi respingerea plângerii formulată de petiţionară împotriva soluţiei sus-menţionate, apreciindu-se ca fiind legală şi temeinică.
S-a mai menţionat că în ceea ce-l priveşte pe M.G.N., acesta anterior a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen., Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti dispunând, prin rezoluţia nr. 3716/P/1996, confirmarea propunerii organelor de poliţie de neîncepere a urmăririi penale împotriva acestuia.
Prin adresă s-a mai indicat petiţionarei că, o nouă plângere formulată de aceasta împotriva numitului M.G.N. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), poate fi adresată unităţii competente, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Aşa fiind, petiţionara trebuia să formuleze plângere împotriva rezoluţiei prin care a fost respinsă plângerea de neîncepere a urmăririi penale a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe cale ierarhică, în speţă, Procurorul General al Curţii Supreme de Justiţie, care la rândul său trebuia tot printr-o rezoluţie sau ordonanţă să-şi motiveze soluţia pe care urma să o dispună.
Cum în cauză, nu s-a făcut nici o dovadă că s-a procedat în acest fel, iar plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost adresată direct instanţei, se constată că petiţionara M.F. nu a respectat criteriul ierarhic prevăzut de art. 278 C. proc. pen.
Ca atare, recursul declarat este nefondat şi urmează să fie respins.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de petiţionara M.F. să fie respins, ca nefondat.
În baza art. 192 C. proc. pen., urmează ca petiţionara să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.F. împotriva sentinţei nr. 10 din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurenta petiţionară la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2338/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2340/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
