CSJ. Decizia nr. 2344/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2344/2003
Dosar nr. 5129/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 217 din 22 mai 2002, Tribunalul Galaţi a condamnat pe inculpatul Ş.M. la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen. şi
- 3 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, astfel că, în final, va executa pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din durata pedepsei aplicate s-a dedus perioada reţinerii de 24 de ore, din ziua de 26 august 2000.
S-a constatat că partea vătămată A.Ş.D. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 189 şi art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Începând cu data de 1 august 2000, inculpatul Ş.M., lăcătuş în cadrul SC A. SA Galaţi, a lucrat în calitate de conducător auto pe microbuzul societăţii, şoferul titular fiind plecat în concediu.
La data de 22 august 2000, fiind angajat într-un accident de circulaţie inculpatul a spart parbrizul din faţă a microbuzului. Pentru a-şi putea continua activitatea, inculpatul a împrumutat de la un vecin un parbriz, pe care l-a montat la microbuzul său, urmând ca ulterior să-l restituie.
În ziua de 26 august 2000, în jurul orelor 12,30, pe str. George Coşbuc din municipiul Galaţi, a observat în parcarea din faţa SC G. SA Galaţi, microbuzul de culoare albastră, ce aparţinea părţii vătămate B.P., care lucrează în calitate de conducător auto la această unitate.
Întrucât microbuzul părţii vătămate era de aceeaşi serie cu microbuzul pe care lucra el, deci aveau parbrizele identice, inculpatul şi-a propus să-l sustragă, urmând a-l restitui vecinului pe cel împrumutat.
Pentru a pune în practică această hotărâre, inculpatul a parcat microbuzul său lângă cel al părţii vătămate şi cu ajutorul unei şurubelniţe, a început activitatea de demontare a parbrizului de la microbuzul părţii vătămate.
În timpul activităţii de demontare, parbrizul s-a spart şi căzând jos a făcut zgomot.
Pentru a nu fi observat, inculpatul s-a urcat în microbuzul său cu intenţia de a părăsi locul faptei.
Zgomotul căderii şi spargerii parbrizului a fost auzit de numitul F.C., care tocmai ieşea pe poarta societăţii SC G. SA Galaţi, îndreptându-se spre str. George Coşbuc. Privind către direcţia din care a venit zgomotul, acesta a observat lipsa parbrizului de la microbuzul părţii vătămate, care era căzut jos şi pe inculpat, care se îndrepta în fugă către microbuzul său.
Dându-şi seama că parbrizul s-a spart datorită manoperelor desfăşurate de inculpat, F.C. a pornit în urmărirea acestuia, reuşind să-l prindă tocmai în momentul în care se urca la volanul microbuzului său.
Pentru a-l reţine, F.C. a încercat să scoată cheile din contactul microbuzului unde se afla inculpatul, însă acesta a opus rezistenţă folosind chiar şi acte de violenţă.
În aceste împrejurări, F.C. l-a prins pe inculpat de gât, luptându-se cu el. Pentru a scăpa din prinsoare, inculpatul a luat un ciocan din cabină cu care a vrut să-l lovească pe F.C.
Gardianul public, A.Ş.D., care se afla la serviciu la postul de control situat la intrarea SC G. SA, a observat că F.C. încerca să-l scoată pe inculpat din microbuz, astfel că s-a deplasat în acel loc, cerându-i inculpatului să coboare.
Inculpatul a schiţat un gest care lăsa să se înţeleagă că va coborî, dar imediat a pornit motorul, a dat microbuzul înapoi, împrejurare în care uşa fiind deschisă l-a lovit pe gardianul public, prinzându-l între uşa microbuzului şi celălalt microbuz de la care se încercase demontarea parbrizului.
În urma loviturii cu uşa, gardianul public a suferit leziuni uşoare.
În momentul în care inculpatul a intenţionat să părăsească locul faptei, virând spre stânga pentru a scoate microbuzul din parcare, partea vătămată A.Ş.D. s-a aşezat în faţa microbuzului cerându-i inculpatului să oprească, lucru pe care acesta nu l-a făcut, motiv pentru care partea vătămată a fost nevoită să se ferească pentru a nu fi lovit.
În aceeaşi zi organele de poliţie sesizate cu faptele săvârşite de către inculpat l-au găsit pe acesta la domiciliu, în timp ce încerca să repare uşa cu care l-a lovit pe gardianul public.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Ş.M. pe care a criticat-o în principal cu privire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie, solicitând schimbarea acesteia în infracţiunea de furt, întrucât el nu a folosit actele de violenţă, pentru a-şi asigura scăparea, ci datorită actelor de agresiune la care era supus iar, în subsidiar, cu privire la pedepsele aplicate şi la pedeapsa de executat pe care le consideră prea severe solicitând reducerea acestora, prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante.
De asemenea, s-a solicitat ca pedeapsa ce i se va aplica să fie suspendată condiţionat, conform art. 81 şi art. 82 C. pen.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 525/ A din 30 septembrie 2002, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat hotărârea primei instanţe numai cu privire la latura penală şi în rejudecare a decis:
- descontopirea pedepsei rezultante în pedepsele componente, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 34 C. pen. şi a sporului de pedeapsă;
- în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., în tentativă la aceeaşi infracţiune, texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare;
- modificarea pedepsei aplicate, pentru infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen., pe care a redus-o de la 3 ani şi 2 luni închisoare la un an închisoare,
- contopirea pedepselor aplicate inculpatului, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, astfel că, în final, va executa pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că în ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, ca infracţiune complexă, nu a fost realizată în integralitatea ei, deoarece inculpatul nu a reuşit să sustragă parbrizul pe care a încercat să-l demonteze, situaţie în care în cauză fapta de tâlhărie a rămas în stare de tentativă, sens în care se impune schimbarea încadrării juridice a faptei.
Pentru aceleaşi considerente, s-a arătat că nu poate fi primită nici critica inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei de tâlhărie, în infracţiunea de furt calificat, deoarece este evident că el a folosit actele de violenţă, pentru a-şi asigura scăparea în legătură cu parbrizul pe care intenţiona să şi-l însuşească.
S-a mai arătat că apelul declarat de inculpat urmează a fi admis şi, în afară de schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în tentativă la aceeaşi infracţiune, situaţie care îi este favorabilă în calea sa de atac şi cu privire la pedeapsa aplicată, pentru infracţiunea de ultraj care este prea severă, în cauză urmând a se da o mai mare eficienţă datelor favorabile acestuia, existând suficiente indicii că reeducarea sa se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse mai mici.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul Ş.M., pe care a criticat-o referitor la:
- greşita sa condamnare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele acestei infracţiuni, intenţia sa nefiind de a agresa vreo persoană ci de a se apăra din modul violent, în care aceasta se manifesta, motiv pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice a acestei infracţiuni, în tentativă la infracţiunea de furt calificat şi infracţiunea de lovire;
- achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, întrucât cel care s-a manifestat violent a fost gardianul public, el neavând intenţia de a agresiona ori violenta pe acesta, astfel că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive şi anume intenţia;
- pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă şi modalitatea de executare a acesteia în sensul de a se dispune suspendarea condiţionată a executării.
Recursul declarat de inculpatul Ş.M. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că în cauză a fost stabilită o corectă situaţie de fapt şi că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor imputate, pentru care i s-au aplicat pedepse just individualizate, atât în ce priveşte cuantumul acestora cât şi al modalităţii de executare.
1. În mod corect instanţa de apel l-a condamnat pe inculpat, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, deoarece fapta acestuia de a încerca să-şi însuşească parbrizul de la microbuzul aparţinând altei persoane, faptă care a rămas în stare de tentativă şi apoi opunerea sa şi folosirea de acte de violenţă în vederea asigurării scăpării, în momentul în care a fost surprins, îndeplineşte trăsăturile infracţiunii de tâlhărie, în speţa rămasă în stadiul tentativei, motiv pentru care nu poate fi primită critica formulată sub acest aspect.
2. Fapta inculpatului de a folosi acte de violenţă asupra unui gardian public, aflat în exerciţiul atribuţiunilor legale, în momentul în care acesta i-a cerut să coboare din microbuz, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, faptă corect reţinută în sarcina sa.
De menţionat faptul că gardianul public nu şi-a depăşit atribuţiunile legale şi nici nu a folosit acte de violenţă ori de altă natură asupra inculpatului.
Prin urmare, cererea inculpatului de a fi achitat, pentru această infracţiune nu poate fi primită.
3. Cât priveşte pedeapsa aplicată inculpatului şi modalitatea de executare a acesteia, se constată că sunt în afară de orice critică.
Instanţa de apel primind critica inculpatului sub aspectul severităţii pedepselor, a dat curs acestei cereri şi procedând la o nouă individualizare a dispus reducerea substanţială a acestora, noua pedeapsă de executat fiind aproape la jumătatea celei aplicate de prima instanţă.
Neexistând elemente noi care să justifice această cerere, se constată că reducerea din nou a pedepselor nu este întemeiată.
4. Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, se constată că a fost bine aleasă de instanţe, existând garanţia că numai prin executarea într-un loc de detenţie se pot realiza în concret, prevederile art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul Ş.M. să fie respins ca nefondat în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.M., împotriva deciziei penale nr. 525/ A din 30 septembrie 2002, a Curţii de Apel Galaţi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea de o zi, din data de 26 august 2000.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2343/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 2345/2003. Penal. Art.215 alin.2,3,5 c.pen.... → |
|---|
