CSJ. Decizia nr. 2336/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2336/2003
Dosar nr. 4848/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 655 din 28 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii:
- S.D.A. la:
- 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- V.N.M. la:
- 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi
- D.Ş. la:
- 7 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
S-a dispus revocarea liberării condiţionată, privind restul de 301 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1300/1998 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, astfel încât numitul inculpat urmează să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru toţi inculpaţii.
Conform art. 65 C. pen., tuturor inculpaţilor le-a fost interzis exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepselor.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedepsele pe care aceştia urmează să le execute s-a dedus timpul arestării preventive de la 3 octombrie 2001, la zi.
S-a luat act că partea vătămată D.V. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.D.A. a sumei de 500.000 lei şi contravaloarea a 4 dolari SUA., la momentul executării, iar de la inculpatul V.N.M. suma de 700.000 lei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpaţii S.D.A. şi V.N.M. au fost obligaţi la plata de cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 2 octombrie 2001, partea vătămată D.V. a depus la Secţia 7 de Poliţie, o plângere penală prin care făcea cunoscut că după ce a oprit autoturismul, într-una din parcările situate în zona intersecţiei B-dul Lacul Tei, cu str.D-na Ghica, o persoană necunoscută i-a spart geamul portierei, după care i-a sustras de pe banchetă o geantă, în care se aflau bani, acte personale, produse cosmetice, chei şi fotografii personale.
Partea vătămată a precizat că, a încercat să-l împiedice pe individul respectiv să-i ia geanta, însă nu a reuşit. După incident, aceasta a coborât din autoturism şi a alergat după agresor, urmărindu-l printre blocuri, însă în momentul în care a observat că era aşteptat de o altă persoană de sex masculin, i-a fost teamă şi a renunţat.
Ulterior, partea vătămată l-a contactat telefonic pe G.A., care a coborât din imobilul în care locuia şi care, la rândul lui, a fugit după cele două persoane. Pe parcurs G.A. s-a întâlnit cu numiţii A.V.M. şi P.V.I., care, le-a relatat că au văzut un autoturism, din care au coborât iniţial doi indivizi şi apoi un al treilea care a plecat după ei, al patrulea rămânând la volan.
Aceleaşi persoane au mai relatat, că după puţin timp a revenit la maşină o persoană, apoi alte două, că unul dintre ai avea ceva în mână şi că în momentul în care a trecut pe lângă aceştia i-au reţinut numărul de înmatriculare.
Autoturismul a fost dat în urmărire, iar în jurul orelor 23,30 a fost oprit pe str. Polizu.
La volanul autoturismului de afla inculpatul S.D.A., iar în interior se aflau inculpaţii V.N.M. şi D.Ş. a patra persoană reuşind să fugă fiind identificat ca fiind numitul S.M.
Cu ocazia cercetării criminalistice s-a stabilit că autoturismul avea lipsă plăcuţa din faţă, cu numărul de înmatriculare, iar în interior s-au găsit o sticluţă de parfum F.L.E. şi un tampon igienic. Flaconul de parfum a fost supus expertizei criminalistice, constatându-se că urma prelevată îi aparţine părţii vătămate.
Inculpaţii au negat constant comiterea faptelor, prezentând mai multe variante care s-au dovedit a fi nesincere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii S.D.A., V.N.M. şi D.Ş.
Toţi inculpaţii, prin un motiv comun de casare au criticat hotărârea primei instanţe, cu privire la greşita lor condamnare, solicitând a se dispune achitarea întrucât probele de la dosar nu sunt în măsură să dovedească participarea lor la săvârşirea faptelor imputate.
Diferit, în subsidiar inculpaţii au mai criticat hotărârea primei instanţe şi cu privire la:
- încadrarea juridică a faptelor care, în situaţia în care se va aprecia că se fac vinovaţi de comiterea lor, să fie schimbată din complicitate la infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de tăinuire ;
- greşita individualizare a pedepselor aplicate, pe care le consideră prea severe, solicitând reducerea lor prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 705/ A din 30 octombrie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, pe care i-a obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat: inculpatul S.D.A. la plata sumei de 400.000 lei, iar inculpaţii V.N.M. şi D.Ş. la câte 700.000 lei fiecare, din care sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, urmează a fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a dedus pentru fiecare inculpat timpul arestării preventive, la zi.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că, în cauză vinovăţia tuturor inculpaţilor a fost corect reţinută aceasta rezultând din probele administrate în cauză şi că în mod corect au fost înlăturate apărările, făcute de aceştia din moment ce s-a stabilit că sunt, pe de o parte, contradictorii iar, pe de altă parte, nu sunt susţinute de nici o dovadă. Este de reţinut faptul, a arătat instanţa de apel, că inculpaţii după ce au negat prezenţa la locul faptei, ulterior au susţinut că s-au întâlnit întâmplător, oricum după comiterea faptei, lucru care s-a dovedit a fi nesincer din moment ce prezenţa lor în apropierea locului faptei şi autoturismul cu care s-au deplasat a fost semnalată, de către martorii A.V.M. şi P.V.I.
Prin urmare, a conchis instanţa de apel, critica formulată de inculpaţi prin care au solicitat a se dispune achitarea nu este fondată şi deci nu poate fi primită, participarea lor, la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie sub forma complicităţii fiind dovedită.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei s-a arătat, că nu se impune a fi schimbată deoarece probele de la dosar dovedesc că inculpaţii aveau cunoştinţă de fapta pe care urma să o comită, autorul acesteia numitul S.M., care a reuşit să se sustragă urmăririi penale şi mai mult chiar l-au ajutat pe acesta transportându-l cu autoturismul la şi de la locul faptei.
Întrucât inculpaţii au ajutat autorul faptei, atât moral, constând în prezenţa lor, dar şi, material, prin asigurarea transportului la şi de la locul faptei, reţinerea complicităţii la infracţiunea de tâlhărie este corectă, astfel că solicitarea schimbării încadrării juridice a faptei în infracţiunea de tăinuire, care presupune activităţi ulterioare comiterii faptei de către autor, în variantele arătate în art. 221 C. pen., nu este întemeiată.
Referitor la critica privind pedepsele aplicate inculpaţilor în sensul reducerii acestora prin reţinerea de circumstanţe atenuante: s-a arătat că este de asemenea neîntemeiată, deoarece la dozarea acestora, situate în imediata apropiere a limitei minime, prevăzută de textul de lege încriminator, dovedeşte că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare, prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi că executarea lor în aceste limite sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
S-a mai arătat că, raportat la pericolul social al faptelor comise, a modului în care au fost executate dar mai ales poziţiei nesincere avute de inculpaţi, în mod corect în favoarea lor nu au fost reţinute circumstanţele atenuante, deoarece toate aceste aspecte dovedesc că, pentru reducerea lor se impune aplicarea unui tratament sancţionator mai sever.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpaţii S.D.A., V.N.M. şi D.Ş.
Toţi inculpaţii au criticat Decizia instanţei de apel, pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în calea de atac a apelului şi anume.
- greşita condamnare, pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, deoarece probele de la dosar nu sunt în măsură să dovedească participarea lor la comiterea faptei de către numitul S.M., cu atât mai mult cu cât au făcut dodava că nu s-au aflat la locul faptei, solicitând a se dispune achitarea;
- schimbarea încadrării juridice a faptei, în situaţia în care totuşi se va reţine vinovăţia lor, din complicitate la infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de tăinuire;
- reducerea pedepselor, chiar în cazul menţinerii încadrării juridice a faptelor, pentru care au fost condamnaţi, pe care le apreciază ca fiind prea severe prin reţinerea în favoarea lor de circumstanţe atenuante.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut o situaţie de fapt corectă, confirmată de probele de la dosar şi au dat faptelor comise de inculpaţi o încadrare juridică corectă, pentru care le-a aplicat pedepse just individualizate.
Întrucât motivele de casare invocate de inculpaţi au format obiectul criticii şi la instanţa de apel, iar aceasta a respins punctual şi argumentat la fiecare critică în parte, motivare redată şi în Decizia de faţă şi pe care instanţa de recurs a considerat-o ca fiind convingătoare sub toate aspectele, urmează a se constata că reţinerea lor nu se mai impune.
Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate, având în vedere faptul că analizând Decizia atacată, în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţii S.D.A., V.N.M. şi D.Ş. sunt nefondate şi a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.D.A., V.N.M. şi D.Ş., împotriva deciziei penale nr. 705/ A din 30 octombrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 3 octombrie 2001, la 20 maI 2003.
Obligă pe recurentul S.D.A. la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar pe recurenţii V.N.M. şi D.Ş. la plata sumei de câte 1.300.000 lei, fiecare, cu acelaşi titlu din care, sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2335/2003. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2338/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
