CSJ. Decizia nr. 2342/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2342/2003
Dosar nr. 5053/2002
Şedinţa publică din 20 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 189 din 5 martie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul D.P. la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 din acelaşi cod, cu aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi următoarele C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 35.000.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă P.A.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 inculpatul a fost obligat la plata, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 5.063.492 lei, către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
În temeiul art. 113 C. pen., inculpatul a fost obligat la tratament medical până la însănătoşire.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul şi familia sa erau vecini cu familia P., imobilul în care locuiau având intrări separate.
Pe acest fundal, în după-amiaza zilei de 17 iunie 2000, P.A. fiica sa şi un musafir, aflaţi în desfăşurarea unei petreceri, au fost injuriaţi de inculpat şi de soţia lui, motiv pentru care, la un moment dat, P.A. a ieşit din locuinţă şi cu intenţia de a-i determina pe cei doi să se liniştească, a ajuns la uşa bucătăriei inculpatului. Acesta, având în mână un cuţit, l-a îndreptat spre zona toracică dreaptă a femeii, care însă, pentru a se apăra, a ridicat mâna stângă, astfel că lovitura i-a secţionat parţial artera ulnară.
Din raportul de expertiză medico-legală datat 12 iulie 2000 şi completat la 8 august 2000, s-a reţinut că partea vătămată a fost lovită cu un corp ascuţit, posibil cuţit, în zona antebraţului stâng inferior şi în zona toracică dreaptă, necesitând pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale, iar prin localizare şi gravitate, leziunile i-au pus viaţa în primejdie.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, implicit, a vinovăţiei sale, precum şi netemeinicia pedepsei aplicată.
Prin Decizia penală nr. 633 din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat, a desfiinţat sentinţa şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului, de la 3 ani închisoare, la un an şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi hotărâre, s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de apel, pentru netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului.
La rândul său, recurentul inculpat şi-a motivat recursul pe greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, deci, a vinovăţiei sale, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., pe netemeinicia pedepsei aplicată cu referire la modalitatea de executare a acesteia şi pe greşita soluţionare a laturii civile a cauzei.
Recursurile declarate de parchet şi de inculpat nu sunt fondate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările, care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În spiritul textelor de lege invocate, se reţine că reducând pedeapsa stabilită inculpatului, în condiţiile aplicării art. 76 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a considerat toate criteriile de individualizare, în cadrul acestora orientându-se spre limita minimului special, durata ei corespunzând şi scopului întrucât inculpatul este învârstă, bolnav şi nu are antecedente penale.
În ce priveşte modalitatea de executare, pedeapsa închisorii va fi în măsură să realizeze prevenţia generală şi specială, în cauză nefiind incidente condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate (art. 81 alin. (3) C. pen.) şi, ca atare, nici ale suspendării executării sub supraveghere, prevăzute de art. 861 C. pen.
În ce priveşte motivul de recurs vizând greşita încadrare juridică a faptei se reţine că este, de asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acţionat cu intenţie.
În vederea delimitării infracţiunii de vătămare corporală gravă, de tentativa de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce şi pericolul pentru integritatea fizică a celui agresat astfel.
În cauză, fapta inculpatului de a fi aplicat, cu intensitate, lovitura de cuţit spre zona toracică a victimei, şi, pentru că aceasta şi-a ridicat braţul pentru a se proteja, lezarea arterei ulnare cu consecinţa unui număr de zile relativ mare, pentru îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracţiunea de omor.
În ce priveşte motivul de recurs formulat de inculpat, privind soluţionarea laturii civile a cauzei, şi acesta este nefondat.
Din moment ce inculpatul, săvârşind tentativa la infracţiunea de omor, a cauzat victimei, pe lângă suferinţe fizice, şi suferinţe morale, respectiv obligarea sa la internări în spital, deci lipsa din mijlocul familiei şi modificarea stilului de viaţă cotidiană, dezdăunarea acestora prin echivalent bănesc este în spiritul prevederilor art. 14 şi următoarele C. proc. pen.
Este de observat că partea vătămată a cerut suma de 100.000.000 lei, din care 5.000.000 lei despăgubiri materiale şi 95.000.000 lei despăgubiri morale, instanţa, justificat, acordându-i suma de 35.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpat nefiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul D.P., împotriva deciziei penale nr. 633 din 10 octombrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2340/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2343/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
