CSJ. Decizia nr. 2529/2003. Penal. Art.321 alin.1 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2529/2003
Dosar nr. 1140/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 418 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului Galaţi, inculpatul A.G. a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Totodată, tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 8 februarie 2002 la zi, a dispus confiscarea în baza art. 198 lit. a) C. pen., a cantităţii de 1,900 kg canabis şi a obligat pe inculpat la 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în fapt că, în cursul anului 2000, inculpatul A.G. a intrat în relaţii de concubinaj cu inculpata N.A., de cetăţenie moldoveancă (condamnată în cauză), care împreună cu fiul său I.A., au adus la locuinţa inculpatului printre altele şi o sacoşă cu 1,900 kg canabis în vederea valorificării.
Inculpaţii în perioada următoare au căutat cumpărători dar nu au găsit, iar cu ocazia percheziţiei domiciliare din 18 ianuarie 2000 cantitatea menţionată de canabis, a fost ridicată de la locuinţa inculpatului, de lucrătorii de poliţie.
Prin Decizia penală nr. 58 din 4 februarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei doi inculpaţi.
Împotriva acestei decizii inculpatul A.G. a declarat recurs solicitând prin apărătorul său reducerea pedepsei, iar personal a susţinut că nu este vinovat, temeiuri de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei comise.
În declaraţiile date, inculpata N.A. a recunoscut că a deţinut la locuinţa concubinului său inculpatul A.G., cantitatea menţionată de canabis, şi împreună cu acesta a încercat să o valorifice.
Declaraţiile acesteia se coroborează cu declaraţiile martorilor C.G. şi B.P. pe care inculpatul A.G. în luna ianuarie 2000 i-a întrebat dacă îi pot recomanda persoane care să cumpere droguri, având asupra sa o sacoşă din plastic din care le-a arătat o substanţă asemănătoare tutunului, aceşti martori refuzând să cumpere substanţa oferită spre vânzare.
Prin urmare, corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii.
Referitor la pedeapsa aplicată, instanţele au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în care sens, au ţinut seama de gradul concret de pericol social al infracţiunii comise şi persoana inculpatului (cu antecedente penale), astfel că pedeapsa stabilită, orientată spre limita minimă prevăzută de lege, este necesară pentru reeducarea sa şi prevenirea comiterii altor infracţiuni.
În consecinţă, pentru motivele expuse, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, iar din pedeapsă să se deducă durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 58/ A din 4 februarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 8 februarie 2002, la 28 mai 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2527/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2530/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|