CSJ. Decizia nr. 2524/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2524/2003
Dosar nr. 209/2003
Şedinţa publică din 28 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 747/ PI din 9 octombrie 2002, Tribunalul Timiş a condamnat pe inculpaţii:
- P.I. la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) ,b) ,d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
- B.V.I. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru ambii inculpaţi.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.I. timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2001 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii P.I. la plata sumei de 70.000.000 lei şi B.V.I. la plata sumei de 30.000.000 lei către partea civilă U.F.A., cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii să plătească statului câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În cursul lunii aprilie 2001, părinţii minorei U.F.A., având o situaţie financiară precară, au acceptat în chirie la pe inculpatul B.V.I. care văzând înclinaţia minorei către gesturi ce denotă atracţie sexuală, i-a propus acesteia să-l urmeze la mătuşa sa, M.C. unde să întreţină raporturi sexuale.
Neavând capacitatea de a discerne, minora a acceptat să-l însoţească pe inculpat la locuinţa martorei, unde a întreţinut raporturi sexuale normale şi anale cu acesta.
Ulterior, văzând acceptul minorei, inculpatul a continuat în mod repetat să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată, atât la locuinţa acesteia, cât şi la locul său de muncă, respectiv S.C. A. S.R.L., relaţia continuând până în cursul lunii mai 2001, prin plecarea inculpatului de la locuinţa familiei U.
S-a mai reţinut că, martora P.M., soţia inculpatului P.I., în prezent aceştia fiind divorţaţi, a declarat că a suspectat existenţa unor relaţii între inculpat şi partea vătămată, încă din primăvara anului 1996, discutând despre aceasta şi cu mama acestuia, care i-a sugerat că ar fi bine să nu o mai primească în casă pe minoră.
În luna septembrie 1999, a găsit în baia apartamentului o pereche de chiloţi şi un maiou ce avea urme de sânge pe ele şi întrebaţi fiind, inculpatul şi partea vătămată au susţinut că minorei i-a curs sânge din nas. Martora nu a acceptat această explicaţie şi i-a spus mamei părţii vătămate despre suspiciunea sa că minora întreţine relaţii sexuale cu inculpatul.
După acest incident minora a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu inculpatul P.I., că acesta a ademenit-o cu sume de bani şi i-a promis că îi va trece apartamentul pe numele ei.
Deşi părinţii i-au interzis să mai frecventeze locuinţa familiei P., minora a continuat să-l viziteze pe inculpat în lipsa soţiei, astfel că în luna iulie 2000, inculpatul P.I. cu minora s-au dezbrăcat şi i-au spus martorei să plece din locuinţă, cei doi urmând să întreţină relaţii sexuale.
Mama părţii vătămate a sesizat în 14 iunie 2001 Poliţia Municipiului Timişoara, susţinând că inculpatul P.I. a violat-o pe minoră.
Partea vătămată a susţinut că inculpatul P.I. a întreţinut relaţii sexuale cu ea de la vârsta de 5 ani, precizând că nu s-au exercitat asupra sa violenţe.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii B.V.I. şi P.I., solicitând să se constate că nu au comis faptele pentru care au fost condamnaţi.
Prin Decizia penală nr. 488/ A din 11 decembrie 2002, Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile declarate de inculpaţi.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., timpul arestării preventive de la 9 octombrie 2002, la zi şi a fost menţinută starea de arest a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii P.I. şi B.V.I.
În recursul său, inculpatul P.I. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., deoarece nu este autorul faptei. În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol, în infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen.
Într-un al doilea subsidiar, acelaşi inculpat a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
În recursul său, inculpatul B.V.I. a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursurile declarate în raport de motivele de casare invocate precum şi din oficiu, în temeiul art. 3859alin. (3) C. proc. pen., se constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce urmează.
Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, potrivit materialului probator administrat în cauză şi au aplicat pedepse just proporţionalizate, conform criteriilor generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Susţinerile inculpatului P.I., în sensul că nu este autorul infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., sunt infirmate de declaraţiile părţii vătămate U.F.A., care a arătat că acesta a întreţinut prin constrângere relaţii sexuale cu ea, ameninţând-o cu bătaia, fapt confirmat şi de mama şi tatăl minorei, precum şi de depoziţia martorei P.M. care a relatat că minora i-a spus că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu ea şi i-a pus mâna la gură pentru a nu ţipa, urmând să o arunce de la etaj dacă va face acest lucru.
Aşadar, în cauză nu există temeiuri pentru achitarea inculpatului în sensul solicitat de acesta, urmând ca primul motiv de recurs să fie respins ca neîntemeiat.
În ce priveşte încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpatul P.I. în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), se constată că este corectă, neexistând motive pentru schimbarea ei în infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen.
Aceasta, deoarece, potrivit art. 202 C. pen., corupţia sexuală constă în acte cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor.
Pe de altă parte, alin. (3) al aceluiaşi articol, stipulează ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex.
Or, în cauză, din probele administrate, rezultă că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul P.I. nu a constat numai în ademenirea minorei pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea, ci a întreţinut efectiv, prin constrângere, în mod repetat, relaţii sexuale cu ea, încă de când aceasta avea vârsta de 5 ani.
Aşadar, nu poate fi primită nici critica referitoare la greşita încadrare juridică a faptei comisă de inculpat, urmând ca şi cel de-al doilea motiv de recurs să fie respins, ca nefondat.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului P.I., se constată că instanţele nu au avut în vedere toate criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv datele ce caracterizează persoana acestuia, respectiv faptul că nu are antecedente penale şi are o vârstă înaintată.
Astfel, se constată că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi realizat şi prin aplicarea unei pedepse mai mici inculpatului, urmând ca aceasta să fie redusă de la 15 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului B.V.I. se constată că aceasta a fost just proporţionalizată în raport de criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele ţinând seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, dar şi de persoana inculpatului, care se află la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă şi se află la o vârstă tânără.
Aşadar, nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate acestui inculpat, urmând ca cererea formulată în acest sens să fie respinsă ca nefondată.
Recursul inculpatului B.V.I. este admisibil pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, coroborat cu art. 8 din aceeaşi lege, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 18/2003, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţele de judecată faptelor comise până la data de 4 octombrie 2002.
Conform art. 4 din legea sus-menţionată, prevederile, printre altele, ale art. 1 nu se aplică celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi celor care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului B.V.I., rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pentru infracţiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina acestuia, şi care nu este exceptată de la graţiere, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Aşadar, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 şi în consecinţă, urmează să se constate că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B.V.I., este graţiată condiţionată integral şi condiţionat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi B.V.I. să fie admise.
Se va casa hotărârea atacată şi sentinţa penală nr. 747 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Timiş numai cu privire la:
- cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului P.I. ş.
- aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, pentru inculpatul B.V.I.
Se va modifica pedeapsa principală aplicată inculpatului P.I., în sensul că se va reduce de la 15 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 urmează să se constate graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului B.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Se va face aplicarea art. 7 din legea sus-menţionată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2001, la 28 mai 2003.
Onorariile de avocat, în sumă de câte 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi B.V.I. împotriva deciziei penale nr. 488/ A din 11 decembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 747 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Timiş, numai cu privire la:
- cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului P.I. şi
- aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni pentru inculpatul B.V.I.
Modifică pedeapsa principală aplicată inculpatului P.I., în sensul că o reduce de la 15 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului B.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de raport sexual cu o minoră, prevăzut de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Face aplicarea art. 7 din legea sus-menţionată.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2001, la 28 mai 2003.
Onorariile de avocat, în sumă de câte 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2523/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2525/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
