CSJ. Decizia nr. 2595/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2595/2003
Dosar nr. 2977/2002
Şedinţa publică din 29 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 21 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Maramureş, au fost condamnaţi inculpaţii:
- M.A., pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen., urmare a schimbării încadrării juridice a faptei din art. 321 alin. (2) C. pen., la 5 luni închisoare.
S-a schimbat încadrarea juridică a faptei potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. şi pentru săvârşirea acesteia din urmă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare, aplicate inculpatului M.A. pe o perioadă de 2 ani şi 5 luni, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.
- S.R., pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen., urmare a schimbării încadrării juridice a faptei din art. 321 alin. (2) C. pen., la 4 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de mai sus pe o perioadă de 2 ani şi 4 luni şi s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.R.S., pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen., urmare a schimbării încadrării juridice a faptei din art. 321 alin. (2) C. pen., pentru decesul acestuia.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul O.L., pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., urmare a schimbării încadrării juridice din art. 321 alin. (2) C. proc. pen.
În temeiul art. 139 alin. (2) C. proc. pen., s-a revocat măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul M.A. prin Ordonanţa din 18 octombrie 2000 şi mandatul de arestare preventivă nr. 117/2000 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.
S-a constatat că suma de 977.075 lei reprezentând cheltuieli de asistenţă medicală ocazionate cu internarea părţii vătămate R.S. a fost achitată şi astfel prejudiciul cauzat părţii civile Spitalul judeţean Baia Mare a fost recuperat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarea situaţie:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş nr. 317/P/2000 din 8 noiembrie 2000, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
1. M.A., pentru infracţiunile de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 75 lit. i) C. pen. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. c) C. pen.
2. B.R.S.
3. S.R.
4. O.L., toţi pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (2) C. pen.
În sarcina inculpaţilor s-a reţinut în esenţă că, la data de 23 iulie 1999, în barul M.A. situat în Baia Mare, plin de consumatori, cei patru inculpaţi au aplicat lovituri unor persoane aflate în local, provocând distrugeri şi determinând îndepărtarea temporară a consumatorilor, împrejurări în care inculpatul M.A. a aplicat părţii vătămate R.S. o lovitură cu o bâtă de bass-ball, cu intenţia de a-l lovi în cap, cauzându-i leziuni vindecabile în 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Inculpaţii, cu excepţia inculpatului O.L., recunosc comiterea faptelor.
În baza materialului probator administrat şi anume procesul verbal de constatare şi cel de cercetare la faţa locului, planşa fotografică, adresele SC G. SA Baia Mare, rapoartele de constatare medico-legale, declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile inculpaţilor şi procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
La data de 23 iulie 1999, inculpatul S.R. însoţit de martorii T.M. şi M.D. s-a deplasat la terasa M.A. din Baia Mare, situată pe B-dul Traian. Acolo, printre alţi consumatori se afla şi martorul G.V., zis „B.” însoţit de prietena sa C.D.
La un moment dat, martorul M.D. s-a exprimat cu voce tare la adresa numitei C.D., în sensul că este foarte urâtă, lucru pe care l-a deranjat pe G.V., care l-a lovit puternic cu pumnul în faţă, doborându-l pe martor la pământ.
Ieşind din local inculpatul S.R. a spus celor doi martori care-l însoţeau să aştepte în apropierea terasei pentru că se duce să anunţe prietenii şi se va întoarce să se răzbune.
În acest scop, inculpatul S.R. l-a contactat telefonic pe numitul F.C., care la rândul lui a anunţat alţi prieteni, astfel că, în final şi-au dat întâlnire, M.A., B.R., S.R., O.L. şi martorii F.C. şi S.A. Inculpatul B.R.S. şi F.C. au luat asupra lor câte o bâtă de basse-ball, apoi cu toţii s-au deplasat cu două autoturisme la terasa M.A., unde erau aşteptaţi de martorii T.M. şi M.D.
În momentul sosirii grupului de tineri din care făceau parte şi inculpaţii, terasa era plină de consumatori, la una din mese aflându-se partea vătămată R.S. zis „G.” şi martorii G.V. zis „B.”, B.V. zis „G.” şi M.Z. zis „Z.”
După ce au coborât din maşini, inculpaţii M.A. care avea asupra sa bâta de basse ball, B.R.S. şi S.R. au intrat pe terasă şi s-au îndreptat spre masa la care stăteau partea vătămată R.S. şi martorii G.V., B.V. şi M.T.Z.
Ajungând la masa respectivă, inculpaţii fără a purta discuţii cu aceştia, au început să aplice lovituri cu bâta şi cu pumnii în toate direcţiile, spărgând mese şi scaune, precum şi stiva de halbe de bere, goale, ce se aflau pe tejghea.
În acest incident, atât partea vătămată, cât şi cei care s-au aflat împreună cu ea la masă, au fost doborâţi pe pardoseala de ciment, fiindu-le aplicate numeroase lovituri.
În timpul incidentului, inculpatul B.R.S. l-a lovit puternic cu pumnul în abdomen pe martorul G.V. care în urma loviturii a căzut, fiind apoi lovit şi de ceilalţi inculpaţi.
Inculpatul M.A. s-a îndreptat spre partea vătămată R.S. ţinând de cele două capete bâta de basse–ball. Partea vătămată a încercat să-l dezarmeze, dar nu a reuşit, fiind lovită cu un capăt al bâtei, în gură, în urma loviturii căzând jos.
Pentru a nu fi agresată în continuare, partea vătămată a încercat să iasă din local, însă înainte să se ridice în picioare, intuind că va fi lovit din spate a ridicat mâna stângă deasupra capului, astfel că lovitura puternică aplicată de inculpatul M.A. cu bâta de basse – ball i-a atins cotul stâng, fracturându-l.
În paralel cu inculpatul M.A., ceilalţi doi inculpaţi au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele celorlalţi aflaţi la masă şi au provocat distrugeri.
Din cauza scandalului produs, consumatorii aflaţi în apropiere de frică să nu fie agresaţi au părăsit localul.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 462 din 3 aprilie 2000, rezultă că în urma agresiunii din 23 iulie 1999, partea vătămată a suferit o fractură de olecran stâng cu deplasare, operat, consolidar şi o leziune traumatică a coroanei incisivului drept superior, remediată printr-o lucrare dentară.
Timpul de îngrijire medicală în vederea vindecării leziunilor a fost de 50-55 zile, ele nu au fost primejdioase pentru viaţă, iar leziunea dentară menţionată nu constituie sluţire.
Este de menţionat că deşi cei trei inculpaţi nominalizaţi au fost însoţiţi şi de inculpatul O.L. şi martorii F.C. şi S.A., probe administrate în cauză nu confirmă participarea acestora la agresiunea asupra vreunor persoane sau la provocarea unor distrugeri în loc. De altfel, faţă de cei doi martori menţionaţi, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, O.L. a fost însă trimis în judecată pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.
Cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor, de a exercita acte de violenţă asupra părţii vătămate şi a persoanelor care o însoţeau şi de a provoca distrugerea unor consumatori să părăsească temporar localul, din infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) în alin. (1) al aceluiaşi articol, cerere la care au achiesat şi inculpaţii prin apărătorii lor.
Având în vedere împrejurările în care cei trei inculpaţi au comis într-un local public acte de agresiune şi de distrugere a unor bunuri, durata de desfăşurare relativ scurtă, urmările acestuia, faptul că inculpaţii au încetat, din proprie iniţiativă manifestările care au adus atingere bunelor moravuri şi au produs scandal public (fără intervenţia organelor de poliţie), s-a apreciat de către tribunal că prin faptele lor nu s-a produs o tulburare gravă a liniştii publice.
Pentru a reţine infracţiunea de vătămare corporală, iar nu tentativă la infracţiunea de omor calificat, tribunalul constată că în speţă, nu s-a dovedit cu certitudine, că lovitura cu bâta de basse-ball era îndreptată spre capul victimei şi că în cazul în care nu ar fi parate cu mâna ar fi atins capul acesteia.
În al doilea rând, în raport cu probele administrate, ţinând seama şi de faptul că după lovitura care a fracturat mâna părţii vătămate, fără a-i atinge însă capul, inculpatul nu i-a aplicat acesteia nici o lovitură cu bâta, că scopul deplasării grupului de tineri până la local a fost să se răzbune pe numitul G.V. (care anterior l-a agresat pe prietenul lor M.D.), neavând practic nici un conflict cu partea vătămată, care în mod cu totul întâmplător a ajuns acolo, instanţa conchide în sensul că inculpatul M.A. nu a urmărit uciderea părţii vătămate şi nici măcar nu a acceptat producerea unui astfel de rezultat.
În considerarea celor de mai sus, fapta sa de a aplica părţii vătămate R.S. o lovitură puternică cu bâta de basse-ball peste braţul stâng cu deplasarea, cauzându-i astfel o fractură de olecran stâng cu deplasarea, care a necesitat o intervenţie chirurgicală, a fost caracterizată ca infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., sens în care, tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei.
Având în vedere faptul că partea vătămată R.S. (în urma împăcării cu celelalte persoane în scandal) şi-a retras plângerea, tribunalul în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpatul M.A.
În apelul său, parchetul a criticat hotărârea pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul M.A., din tentativă la infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea de vătămare corporală, greşita achitare a inculpatului O.L., pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor.
Inculpatul M.A. nu şi-a motivat apelul şi nu l-a susţinut în instanţă.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 144 din 23 mai 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet şi de inculpatul M.A.
S-a motivat că în urma probelor administrate tribunalul a reţinut o corectă stare de fapt, care de altfel nu a fost contestată de către recurenţi, iar în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului M.A., de a fi aplicat părţii vătămate o lovitură cu o bâtă de basse-ball, determinându-i leziuni corporale în jur de 55 zile, în mod corect s-a reţinut că nu s-a dovedit cu certitudine că lovitura era îndreptată spre capul victimei şi că în cazul în care victima nu s-ar fi apărat ar fi fost lovită în cap.
De altfel, incidentul care s-a iscat între cele două tabere a fost mai mult o răfuială şi din toată atitudinea inculpatului nu rezultă intenţia, chiar şi indirectă de a suprima viaţa victimei.
Referitor la inculpatul O.L. s-a reţinut că din toate declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, rezultă că deşi acesta a fost prezent la locul incidentului, nu a avut nici o contribuţie la scandalul provocat în localul respectiv, acesta însoţind doar persoanele care s-au deplasat înspre acolo, pentru a se răzbuna faţă de cei aflaţi în local.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, M.A. şi O.L., Curtea consideră că acestea sunt proporţionale cu gradul de pericol social al faptelor şi făptuitorilor şi nu se impune majorarea pedepselor şi nici schimbarea modalităţii de executare.
Împotriva acestor hotărâri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs, reiterând motivele din apel.
Printr-un prim motiv se susţine că în mod greşit instanţele au reţinut că fapta inculpatului M.A. constituie infracţiunea de vătămare corporală, deoarece în realitate, fapta întruneşte elementele tentativei la infracţiunea de omor, întrucât intenţia sa a fost de a suprima viaţa părţii vătămate şi nu de a-i produce numai vătămări corporale.
Acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În vederea delimitării infracţiunii de vătămare corporală de tentativă de omor, la stabilirea laturii subiective trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea corpului spre care au fost îndreptate şi urmările ce se puteau produce.
Reţinând vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 C. pen., instanţele au stabilit că el a acţionat cu intenţia de a lovi, deci de a provoca victimei o vătămare a integrităţii corporale şi că nu a dorit şi urmărit moartea acesteia, constatare care a determinat, în funcţie de toate împrejurările cauzei, încadrarea arătată cu excluderea intenţiei de omor.
Soluţia este corectă. Susţinerea recursului potrivit căreia, în momentul când inculpatul a lovit cu bâta, el a vizat zona capului părţii vătămate, iar leziunea de la braţul acesteia s-a produs prin devierea unei asemenea lovituri, se verifică a fi inexactă, întrucât actele de la dosar nu furnizează nici minima certitudine necesară în legătură cu acest aspect, menţionat exclusiv în declaraţiile părţii vătămate date la urmărirea penală.
În schimb, în declaraţia consemnată în instanţă, aceeaşi parte vătămată, nu aminteşte nimic despre respectiva lovitură îndreptată asupra capului, neconfirmată nici în declaraţiile martorilor, persoane care au fost de faţă la desfăşurarea conflictului.
În atare situaţie, în absenţa demonstrată a împrejurării că lezarea braţului este o consecinţă a devierii unei lovituri îndreptate spre un organ vital şi cum dubiu profită inculpatului, fapta întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală.
În consecinţă, hotărârile instanţelor prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptului pus în sarcina inculpatului, din tentativă la infracţiunea de omor calificat în aceea de vătămare corporală, sunt temeinice şi legale, motivul de casare analizat fiind neîntemeiat.
Prin cel de al doilea motiv de casare se susţine că, încadrarea juridică reţinută de instanţe este greşită şi pentru că părţii vătămate i-a fost cauzată şi edentaţia incisivului median superior, situaţie în care erau incidente dispoziţiile art. 182 alin. (1) C. pen.
Şi acest motiv de casare nu este întemeiat.
Conform art. 182 alin. (1) C. pen., constituie vătămare corporală gravă fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.
Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar, între altele, ca încetarea funcţiei unui organ să fie permanentă sau, dacă este trecătoare, pentru vindecarea leziunilor să fie nevoie de mai mult de 60 de zile îngrijiri medicale.
Prin sluţire se înţelege alterarea înfăţişării fizice a victimei, deformarea, desfigurarea sau mutilarea acesteia, de natură să-i creeze un aspect neplăcut şi să o prejudicieze din punct de vedere estetic.
În cauză, din actele dosarului rezultă că, urmare a loviturii aplicate de inculpat, partea vătămată a suferit şi o leziune traumatică a coroanei incisivului median superior drept remediată prin aplicarea unei coroane.
Ori, această leziune nu echivalează cu o „sluţire” şi nu i se poate atribui acest caracter.
Având în vedere că fapta comisă de inculpat nu a produs una din consecinţele prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen., instanţele au încadrat corect fapta în prevederile art. 181 C. pen.
Prin alt motiv de casare se critică hotărârile date în cauză, pe motiv că instanţele în mod greşit au pronunţat achitarea inculpatului O.L., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen.
Hotărârile instanţelor sunt legale şi temeinice şi în ce priveşte achitarea inculpatului O.L., pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, deoarece din lucrările dosarului se constată, contrar susţinerilor din recurs, că acest inculpat nu a cooperat în mod nemijlocit la nici una din acţiunile ce realizează elementul material al infracţiunii sus-menţionate, ceea ce exclude participarea sa, la săvârşirea infracţiunii.
Este însă fondat motivul de recurs prin care se susţine că hotărârile sunt greşite în ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor M.A. şi S.R.
Faţă de pericolul social concret al faptelor, de împrejurările în care au fost comise şi de urmările ei, se apreciază că pedepsele aplicate atât sub raportul cuantumului, cât şi sub raportul modalităţii de executare, nu răspund cerinţelor legale şi nu sunt de natură să asigure atât finalitatea preventivă, cât şi cea educativă, astfel încât, se impune majorarea acestora şi înlăturarea aplicării suspendării executării.
Cum, însă, la data de 4 octombrie 2002 a fost adoptată Legea nr. 543 prin care, conform art. 1 se graţiază pedepsele de până la 2 ani inclusiv aplicate de instanţele de judecată, iar în privinţa pedepselor stabilite inculpaţilor, pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., nu operează nici una din excepţiile de la graţiere prevăzute în această lege, rezultă că aceste pedepse sunt graţiate în temeiul textului de lege sus-menţionat.
În consecinţă, urmează a se admite recursul declarat de parchet, a se casa hotărârile atacate în ce priveşte individualizarea pedepselor şi aplicarea Legii nr. 546/2002 şi în fond se dispune înlăturarea aplicării prevederilor art. 81 C. pen. şi majorarea pedepselor aplicate pentru inculpatul M.A. de la 5 luni la un an închisoare, iar pentru inculpatul S.R. de la 4 luni la 10 luni închisoare, constatându-se totodată că aceste pedepse au fost graţiate prin Legea nr. 543/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 144 din 23 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia sus-menţionată, precum şi sentinţa penală nr. 21 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Maramureş, numai cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor M.A. şi S.R. şi la modalitatea de executare.
Înlătură aplicarea art. 81 C. pen., pentru aceşti inculpaţi.
Majorează pedepsele aplicate inculpaţilor, pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., după cum urmează:
- M.A., de la 5 luni închisoare, la un an închisoare.
- S.R., de la 4 luni închisoare, la 10 luni închisoare.
În baza art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 543/2002, constată graţiate integral şi condiţionat, pedepsele aplicate sus-menţionaţilor inculpaţi şi le atrage atenţia conform art. 7 din aceeaşi lege.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor sus-menţionate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2594/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2596/2003. Penal. Art.206 c.pen. Recurs în... → |
|---|
