CSJ. Decizia nr. 2600/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2600/2003
Dosar nr. 1227/2003
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 416 din 6 august 2002 a Tribunalului Iaşi, s-a hotărât condamnarea inculpatului M.D., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 16 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza articolului 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 23 noiembrie 2000.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul M.D. s-a căsătorit în anul 1976 cu numita M.A., victima. Împreună, au un copil, respectiv pe numita M.M.A., în vârstă de 24 ani.
Soţii M. au locuit o perioadă de timp în Bucureşti, iar din anul 1990, s-au mutat în comuna Oţeleni, judeţul Iaşi, într-un imobil, casă de chirpici compusă din patru camere, în care accesul se face atât pe partea nordică, cât şi cea sudică.
Membrii familiei M. foloseau în mod obişnuit camera din partea sudică a imobilului, cameră în care erau amplasate două paturi, dintre care unul improvizat, pe care dormea numita M.M.A.
În timpul căsătoriei, între inculpat şi victimă au existat deseori neînţelegeri, aceştia certându-se şi înjurându-se reciproc. Uneori, inculpatul îi mai aplica victimei şi câte o lovitură cu palma.
Motivul neînţelegerilor şi certurilor, după cum susţine inculpatul, era acela că victima M.A., datorită consumului de alcool, nu se mai ocupa de treburile gospodăreşti.
Pe de altă parte, din declaraţiile numitei M.M.A., fiica inculpatului şi a victimei, precum şi ale martorilor audiaţi, în cauză rezultă că, dimpotrivă, inculpatul M.D., pe fondul consumului de alcool, le bătea şi le alunga de acasă pe fiica şi pe soţia sa, acestea fiind nevoite să doarmă pe la vecini sau rude.
Mai mult, din declaraţia martorei U.A., sora victimei, rezultă că, în repetate rânduri, aceasta a venit la domiciliul martorei, ocazie cu care, martora a văzut că prezenta urme de violenţă.
La data de 16 noiembrie 2000, organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Oţeleni, judeţul Iaşi, au fost sesizate cu privire la faptul că numita M.A. a decedat în împrejurări necunoscute, la domiciliul său, din comuna Oţeleni.
Deplasându-se la faţa locului, organele de cercetare penală au identificat cadavrul, iar cu ocazia examinării acestuia, s-a constatat că prezintă multiple urme de violenţă.
În cauză, s-a dispus efectuarea necropsiei cadavrului, raportul de constatare medico – legală nr. 890/ C din 23 ianuarie 2001, avizat de Comisia de Avizare a Actelor Medicale, concluzionând că moartea numitei M.A. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic consecutiv unor echimoze multiple aflate pe aproximativ 40% din suprafaţa corporală şi a unor fracturi costale, iar topografia şi morfologia leziunilor pledând pentru producerea lor prin loviri active repetate, cu corpuri contondente, urmate de cădere.
În declaraţiile date, inculpatul a negat comiterea faptei susţinând că leziunile constatate s-au datorat căderii repetate a victimei pe fondul stării de ebrietate, iar decesul acesteia a survenit ca urmare a unor afecţiuni preexistente.
A recunoscut că a avut deseori conflicte cu soţia, dar acestea se limitau la altercaţii verbale şi că singurul act de violenţă exercitat asupra soţiei sale a avut loc cu 2–3 ani în urmă.
Afirmaţiile inculpatului sunt contrazise de constatările raportului medico – legal de necropsie şi depoziţiile martorilor.
Din declaraţiile martorilor C.V., B.G., U.A. şi C.M. a rezultat că pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice de către ambii soţi, inculpatul îşi bătea în mod frecvent soţia, iar agresarea acesteia de către inculpat în zilele anterioare decesului a fost confirmată cu certitudine de martora M.M.A., fiica părţilor care a asistat la conflictul din 14 noiembrie 2000.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul susţinând greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii şi, cerând, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii, prevăzută de art. 183 C. pen., avându-se în vedere lipsa de intenţie a inculpatului, în producerea decesului victimei.
Criticile formulate de inculpat au fost respinse ca neîntemeiate.
Rezultă, neîndoielnic, din probele dosarului că între inculpat şi victimă existau neînţelegeri şi certuri generate de atitudinea victimei care datorită consumului de alcool, neglija activităţile gospodăreşti.
Instanţa fondului a reţinut, în mod corect, în concordanţă cu probele administrate, situaţia de fapt şi cauza decesului victimei precum şi vinovăţia inculpatului.
Nefondată este şi critica privind schimbarea încadrării juridice a faptei.
Lovirea repetată a victimei cu consecinţa producerii unor leziuni şi echimoze multiple pe 40% din suprafaţa corpului impune concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu din culpă.
Verificând, din oficiu sentinţa, instanţa de apel a constatat că, faţă de natura infracţiunii, de împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, în speţă, nu se justifică interzicerea acestor drepturi.
Sunt interzise drepturile părinteşti, prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., acelora care au calitatea de părinţi, pentru infracţiunile comise în legătură cu exercitarea acestor drepturi.
Scopul urmărit de legiuitor prin interzicerea acestor drepturi ca pedeapsă complementară este acela al ocrotirii minorilor.
Şi interzicerea drepturilor, prevăzute de articolul 64 lit. e) C. pen., este determinată de nedemnitatea inculpatului care prin infracţiunea săvârşită a demonstrat că nu prezintă garanţii morale să exercite drepturile, prevăzute de C. fam., pentru a fi tutore sau curator.
În raport cu cele arătate, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 37 din 4 februarie 2003 a admis apelul declarat de inculpatul M.D. împotriva sentinţei atacate, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală, în ce priveşte pedeapsa complementară şi, rejudecând:
Aplică inculpatului numai pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani şi înlătură pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, inclusiv, starea de arest a inculpatului, deducându-se, la zi, durata detenţiei preventive.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, susţinând că a fost greşit condamnat, el neavând nici-o vină în producerea decesului victimei, care, ar avea, cauze preexistente.
În concordanţă cu cele susţinute, a solicitat achitarea.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursul inculpatului este nefondat.
Susţinerea inculpatului că n-ar fi vinovat este contrazisă de constatările organelor de cercetare penală, care, identificând cadavrul, cu ocazia examinării acestuia, au constatat că, prezintă numeroase urme de violenţă.
Raportul de necropsie nr. 890/ C din 23 ianuarie 2001 avizat, conform reglementărilor în vigoare, concluzionează că moartea numitei M.A. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic, consecutiv unor echimoze multiple pe aproximativ 40% din suprafaţa corporală şi a unor fracturi costale, topografia şi morfologia acestor leziuni, pledând pentru producerea lor, prin loviri active repetate, cu corpuri contondente, urmate de cădere.
În declaraţiile date, inculpatul a negat comiterea faptei susţinând că leziunile constatate s-au datorat căderii repetate a victimei pe fondul de ebrietate, iar decesul acesteia a survenit ca urmare a unor afecţiuni preexistente.
Susţinerile inculpatului referitoare la cauzele preexistente ale decesului victimei sunt însă infirmate de concluziile raportului de necropsie, citate.
Aşa stând lucrurile, având în vedere şi declaraţiile martorilor C.V., B.G., U.A. şi C.M., care au arătat că, pe fondul consumului de alcool al ambilor soţi, inculpatul îşi bătea, în mod frecvent, soţia, martora M.M.A., fiica părţilor, asistând, chiar, la o astfel de bătaie, în 14 noiembrie 2000, încât primul motiv de recurs va trebui privit ca nefondat şi înlăturat ca atare.
Nici motivul invocat de recurent în subsidiar nu este întemeiat.
Analiza pedepsei aplicate inculpatului, în raport de împrejurările comiterii faptei, natura acesteia şi consecinţa produsă, arată că prima instanţă a făcut şi o corectă individualizare a pedepsei, ţinând seama de dispoziţiile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Faţă cu cele arătate, nici una din criticile aduse hotărârii atacate, nefiind întemeiată, Curtea va trebui să privească recursul de faţă ca nefondat şi să-l respingă ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Se va deduce din pedeapsa de executat, durata arestării preventive, la zi.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 37 din 4 februarie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 noiembrie 2000, până la 30 mai 2003.
Obligă inculpatul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2599/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2601/2003. Penal → |
|---|
